436,616 matches
-
cum ar putea fi perceput François Mauriac în afara jansenismului ce i-a impregnat copilăria, desigur nu un jansenism teologic, ci unul al simțirii și al puritanismului moral, oarecum asemănător cu cel ce l-a modelat pe Kierkegaard? "Pentru Mauriac, copil, viața religioasă a fost, înainte de toate, o stare a sensibilității, o atmosferă în care simțirea sa a apărut și s-a dezvoltat". Dar și operele unor scriitori care nu au componente religioase evidente, articulații metafizice la vedere, beneficiază, în examenul lui
Pornind de la literatura franceză(II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14251_a_15576]
-
pe care, aici, aproape toată lumea o cunoaște și o privește ca atare. Poți să faci un test și să-i întrebi ce părere au despre "Observatorul cultural" pe toți cei aflați pe lista de mai sus (evident, pe cei în viață); cred că, în linii mari, îți vor da cam același răspuns. Răspunsul meu e următorul: această revistă (secțiunea literar-ideologică, cu corectitudinea sa politică cu tot) este un fel de pol al incorectitudinii în câmpul nostru cultural. Campanii, demascări, voturi de
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
exista întotdeauna; trebuie să ne resemnăm cu asta. Să nu cădem însă nici în extrema cealaltă, și să considerăm că totul, absolut totul se explică prin aranjamente ori lovituri de culise. În ce mă privește, prin această situare în miezul vieții literare (altfel, ce fel de critic de întâmpinare aș mai fi?), cunosc o mare, prea mare parte din aceste culise, astfel că pot anticipa uneori "mutări" pretins inocente, ce va scrie X despre Y și de ce va scrie cum va
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
și nuanțe și era imposibil să nu-și atingă ținta. În toți anii din urmă l-am simțit adeseori ca pe un camarad, ca pe un partener adevărat într-o conversație, un sprijin, poate, tăcut al gîndurilor mele, al întîmplărilor vieții. Și nu întotdeauna mi-a mărturisit asta prin cuvinte, pe care le prețuia foarte tare, ca și mine de altfel. Am simțit. O privire, un gest. Cît de minunat este cînd acestea sosesc la vreme. Răsfoiesc odată cu amintirile și volumele
Adio, Dolfi! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14259_a_15584]
-
sau la Polul Nord, în sanatoriu sau în lagăr, dialogurile au suplețe, au nerv, au firescul acela care lipsește, de cele mai multe ori, dintr-un text dramatic. Tragism și metafizică, comic de situație sau de limbaj, filozofie în doze homeopatice, condamnarea pe viață a unor destine, sînt cîteva dintre elementele care traversează piesele, care le unesc, în ciuda etapelor diferite pe care dramaturgul însuși și stilul său le-au parcurs din 1989 și pînă în 2001." Niciodată n-a pretins că este "cel mai
Adio, Dolfi! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14259_a_15584]
-
pînă în 2001." Niciodată n-a pretins că este "cel mai", deși uneori a fost îndreptățit să o facă. Poate mult mai mult decît alții. În ultimul timp avea un soi de detașare. Nu știu dacă față de fenomen sau față de viață. Tîrziu, în toamna anului trecut, am stat împreună zece zile la Brașov, fiind membri în juriul Festivalului de dramaturgie contemporană. Sînt ultimele imagini, ultimele amintiri. Și vesele, și triste. Cum e-n teatru, cum e-n viață. Pentru că avea ceva
Adio, Dolfi! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14259_a_15584]
-
fenomen sau față de viață. Tîrziu, în toamna anului trecut, am stat împreună zece zile la Brașov, fiind membri în juriul Festivalului de dramaturgie contemporană. Sînt ultimele imagini, ultimele amintiri. Și vesele, și triste. Cum e-n teatru, cum e-n viață. Pentru că avea ceva probleme cu un picior, i se punea la dispoziție o mașină. Într-o seară, după o zi lungă și plină de spectacole "grele", Dumitru Solomon s-a trezit că-i luăm mașina cu asalt. Ne-a fost
Adio, Dolfi! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14259_a_15584]
-
Grigore Ilisei Întoarcerea în Eden Într-o bună zi a anului 1993, după ce trecuse dealul mare al celor 90 de ani de viață, Ion Irimescu s-a urcat în tren și a sosit cu Doamna Domniei sale la Iași. Era poftit să primească titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de arte din Iași, al cărei profesor de sculptură fusese între 1940-1950, adică pînă
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
vorba doar de cîștigarea unui post dorit, ci mai ales de dobîndirea unui mediu prielnic dezvoltării sale artistice. Mai mult, Iașii îi oferiseră și șansa de a se bucura de prietenia unui om, de care avea să rămînă legat toată viața. E vorba de Corneliua Baba. Legătura lor trainică, de nimic tulburată vreodată, avea să fie stimulatorie pentru amîndoi. Era toamna anului 1993. După mulți ani Ion Irimescu și Doamna sa pășeau cu sfială și fericire pe străzile Iașilor. Îi troieneau
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
adăugînd un cerc ce-i al lui pe trunchiul cel mare, și puternic și rămuros al artei sculpturale românești. E dimineață și meșterul este în atelierul său. Modelează, reflectează, primește prieteni. Povestește și își aduce aminte ce-a fost o viață de om, 95 de ani, din care 75 închinați, cum spune prietenul lui, Corneliu Baba, jocului cu iluziile. Muzele nu doar l-au vizitat în timpul acesta, dar s-au statornicit în sufletul lui ca la ele acasă. De multă vreme
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
o cumințenie a pămîntului. Mormîntul de la Fălticeni a fost grija anilor din urmă, adică a timpului cînd omul simte că se apropie un ceas al plecării, ce nu trebuie să te găsească nepregătit. Dar preocuparea de căpătîi, necontenită de o viață, a fost lucrarea pentru dăinuriea veșnică prin artă. Una din expresiile tulburătoare ale acestei preocupări poate fi și următoarea mărturisire, de o bună cuviință, proprie Domniei sale: Dacă din truda artei mele vor rezista să facă față aprecierii severe și implacabile
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
lecția de profunzime, de jertfire pentru artă și pentru acest neam, pe care ne-o oferă Ion Irimescu, este pilduitoare. Artistul, urmîndu-și vocația, nu s-a pierdut în gîlceve mărunte și efemere, deși poate nici acestea n-au lipsit din viața sa de om al cetății, de dascăl și de lider al breslei, pentru că lumina, care l-a sorbit pînă la deplină cuprindere, a fost arta. Asumarea vocației Ca un ceasornic elvețian, la ceasurile opt dimineața, artistul e la ușa atelierului
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
De sub mîinile lui se ivea o lume. Nu conta de fel nici ruperea de plăcerile epicureice ale celorlalți, nici istovirea ce-i îngreuna ciolanele. Trăia o stare de înălțare și mulțumire. Acest program l-a urmat netulburat și riguros toată viața, oriunde s-a aflat. Pînă și în numeroasele călătorii în străinătate nu s-a despărțit de blocul lui de desen. De fiecare dată se întorcea acasă cu un braț de schițe. Ion Irimescu conștientizase de tînăr că reușita în artă
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
vacanțe, în vizite. S-a statornicit între timp aici, în cîteva odăițe, unde-i este și atelierul, care peste timp vor întregi, ca și în cazul lui Brâncuși, muzeul, făcînd să se înțeleagă mai bine omul, cu obiceiurile lui de viață trecătoare. Din păcate, a venit la Fălticeni singur, pentru că soția lui, coana Jenița, a plecat între timp la cele veșnice, adîncindu-i și mai mult singurătățile, ce-s ale amurgului vîrstei sale venerabile. A lăsat Bucureștii, unde a trăit plenitudinea creației
Întîlniri cu Ion Irimescu by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/14234_a_15559]
-
în 1936, reportajul din URSS. Între oameni și oameni se interpune, spune Gide, umbra atotputernică a statului. Statul "se ocupă" de tot. Își asumă tot ce înseamnă raport între indivizi, adică transformă normalitatea într-o imagine înțepenită, propagandistică, lipsită de viață. Dedesubtul acestei placide acceptări generale se află, desigur, teama. Simenon, din ce în ce mai cutremurat și din ce în ce mai tăcut (el, francezul volubil, spumos, boem) înregistrează imagini ale unei stări de teamă generală, interzicîndu-și orice comentariu. Nu poate fi oprit să meargă, însoțit, desigur, la
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
și observ sute de persoane care stau la coadă și care duhnesc a mizerie. Imposibil de găsit ceva mai murdar, mai sordid. Nimic altceva decât zdrențe, chipuri răvășite, îngrozitoare. Toată lumea se împinge. Suficient pentru autorul lui Maigret ca să înțeleagă că viața reală se desfășoară în altă parte decât este el condus. De asta dată, semnul e înțeles. El intră în sistemul de investigații pe care Simenon îl aplică în incursiunile sale jurnalistice. Amână concluzile, dar observă și calculează. Ce se cumpară
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
unei mașini de fabricat răspunsuri, ascunse în spatele imensității ruse, era mai mult decât o intuire a modului de funcționare a propagandei totalitare. A doua jumătate a periplului său sovietic nu mai e o căutare scandalizată (interior) a adevărurilor care compun viața sub Stalin, ci o traducere directă a imaginilor care spun totul pentru cel ce știe să vadă. Iar Simenon învățase să vadă la Odesa, așa cum Gide învățase să vada abia la Tilfis, iar Panait Istrati învățase să vadă din clipa
Centenar Georges Simenon by Radu Ciobotea () [Corola-journal/Journalistic/14236_a_15561]
-
-i prinsă în roata mașinii și, împinsă parcă de demonul morții, în timp ce zbura cu o decapotabilă condusă de noua ei achiziție, un macho de top, se-ntinse după o creangă de cais înflorit... și astfel puse capăt unei prea scurte vieți, frumoasă poate doar prin maniacala putere de a imita. Buni români sînt - lucru stabilit - numai pesediștii. Numai ei simt adînc pentru țară. Recenta ofertă a civilizatului și, de ce nu, bunului român (și el) Constantinescu, făcută actualei puteri în ideea efortului
Românul s-a născut mim by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/14270_a_15595]
-
doi ani, prin Tratatul de la Trianon, această hotărîre să fie recunoscută de puterile europene și să primească legitimitate juridică. Acest moment semnifică nu numai o problemă politică, economică, administrativă și de drept internațional, ci și un punct de cotitură în viața publică românească. Pe de o parte, alipirea fostelor teritorii imperiale la vechiul Regat nu se face fără o anumită traumă și fără un lanț de frustrări, dincolo de orice voință politică și de legitimitatea incontestabilă, iar, pe de altă parte, noua
Artistul și secolul său by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14260_a_15585]
-
de umaniști, în cel mai adevărat înțeles al cuvîntului, exprimă cultural toate nivelurile unei existențe frămîntate: de la moralismul sceptic și vituperant la recuperarea sacralității, de la iluminarea mistică în fața absurdului la dimensiunea expresionistă a magiei, și de la contemplația stenică la elogiul vieții și la melancolia stărilor de crepuscul. Imediat după întregirea României, Gheorghe Baba hotărăște să se întoarcă, împreună cu familia, în Banatul pe care îl părăsise cu multă vreme în urmă. După o pregătire minuțioasă, care a durat aproape trei ani, în
Artistul și secolul său by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14260_a_15585]
-
pot bea (jucat, tot cu vizibil efort, de Matthew Perry) -, aflăm că, dacă procesul de divorț se va desfășura în statul Texas, americanca ex-englezoaică nu va primi nici un sfanț din averea milionarului ei soț, care între timp își și refăcuse viața; în schimb, dacă procesul se va desfășura la New York, nevasta va primi multe milioane, dintre care unul i-ar fi revenit portărelului îndrăgostit de vița de vie. Cîștigător este, în acest context, cine citează primul! Comedia va fi o cursă
Servicii complete (pentru Sara și Tinu) by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14258_a_15583]
-
și aici, iată o temă care ar trebui să ne preocupe, dragi tovarăși și prieteni! Pentru că, bunăoară, iată ce aflăm din declarația într-un ziar central a regizorului Ioan Cărmăzan, care se anunță hotărît să facă urgent "un film despre viața lui Tinu", căruia o să-i spună "Blîndul domn Tinu", sau "Blîndul domn Dinu" (sau Zinu, nu contează, "lumea va înțelege despre cine e vorba"!). Ca-n articolele stupide de pe vremuri, aflăm că va fi "un film-dezbatere, care va pune în
Servicii complete (pentru Sara și Tinu) by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14258_a_15583]
-
firului de ceapă, însă de data aceasta am înțeles-o, brusc, în alt fel. Pentru cei care au uitat-o, iată, pe scurt, ce povestește Grușenka. Se zice că a existat o femeie extrem de păcătoasă. Nu făcuse nici un bine în viața ei, era rea, egoistă, zgîrcită, ticăloasă, depravată. Nu iubise pe nimeni și inima ei nu se înmuiase niciodată. Era o pacoste și un blestem pentru cei din jur. Cînd i-a venit timpul să moară a nimerit, pe drumul cel
Firul de ceapă by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14286_a_15611]
-
ei nu se înmuiase niciodată. Era o pacoste și un blestem pentru cei din jur. Cînd i-a venit timpul să moară a nimerit, pe drumul cel mai scurt, în iad. Dar, ca toată lumea, avea și ea un apărător în viață și în moarte și acesta era îngerul ei păzitor, care nu voia cu nici un chip s-o lase acolo unde s-ar fi zis că îi e locul. Îngerul ei s-a dus așadar la Dumnezeu și s-a rugat
Firul de ceapă by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14286_a_15611]
-
o lase acolo unde s-ar fi zis că îi e locul. Îngerul ei s-a dus așadar la Dumnezeu și s-a rugat pentru sufletul pe care-l cunoștea mai bine ca alții. A făcut vreun bine în toată viața ei? a întrebat Dumnezeu. Cum dorea cu tot dinadinsul să o salveze, îngerul și-a amintit: da, femeia a dat o singură dată de pomană un fir de ceapă. Bine, a spus Dumnezeu, în marea lui îndurare, dacă e așa
Firul de ceapă by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14286_a_15611]