4,446 matches
-
mijloc De iarnă. Acolo, într-o zi, coboară soarele În preajma îngerilor, spre a le povesti Despre fiul lui Sîmpetru, cel țintuit De stâncă în lanțuri sunătoare Ca o strună și lovind cu aripa În harpa lăcrimată a ierburilor. Vulturi vin, vulturi vin, pieptul Fantasmelor despică, iar peste grădină Începe un cântec, cine stie, O fi vânt al amiezii, acolo, Într-o noapte. Se sfătuiesc stelele Într-o limbă a necunoscutului Astfel ca eu să nu ghicesc Când vreo stea Vorbește de
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
obosită de scris, de zbor și de dor... Anotimp alb Șuierat de vânt, Despletit de ploaie, Rob pentru cuvânt Ard în dor, văpaie. Urlă-n mine timpul Să-l slobod să plece, Alb mi-e anotimpul, Cine m-o petrece? Vulturii-au pierit Săgetați devreme, Codrul ruginit Sub omături geme. Dusă mi-i iubirea Către alt meleag, Numai amintirea Mi-a rămas pe prag, Să îmi amintească Despre tot și toate Și să mă petreacă, Mire, către moarte... Dormi Dormi fată
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
se poartă diferit. Nu pentru că natura lor umană e mai bună sau a noastră este mai rea. Să-ți iasă din cap chestia asta. Nu vreau să zic că trebuie să ne vopsim în roz și să strigăm că suntem vulturi. Pericolul cel mare este să repetăm mereu că „așa suntem noi, lași/leneși/murdari/neserioși etc.”. Ne repetăm mereu lucrul ăsta până când ajungem să-l privim ca destin inexorabil, de care nu poți scăpa, și, ca atare, nu te mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
pe care-l da strecurarea paserei de apă. Deosebeam acum cu urechea și zborurile ca izbiri de vânt ale rațelor, de fâlfâirile moi, abia auzite, ale stârcilor, ori de sfârâiturile de aripi ale cristeilor de papură; deosebeam bine și strigătul vulturilor care se roteau în văzduh, după pradă, de răcnetul de trâmbiță al bâtlanilor, de gâgâirile aspre, scurte, ale gâștelor vinete. Și toată vremea cât stam în luntre, cu pușca în mână, eram cu ochii mari la pândă, cu inima gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ne întoarserăm în loc, pe perinile trăsurii. În urmă, tapșanul singuratic, între muncele, se deslușea cu tufișurile, cu arborii lui pitici și răsuciți, deasupra mormintelor pierdute și uitate. Peste singurătatea și peste melancolia aceea de început de toamnă luneca lin un vultur cu aripile neclintite. O istorie de demult, 1908 O istorie de demult a fost publicată prima dată în Semănătorul, nr. 26 din 24 iunie 1907. Profira Sadoveanu crede că este o poveste ascultată chiar la Hanu Ancuței. „În primul Sadoveanu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
însângerat al unei gaițe. Când ajungea acolo, călca pe o pârghioară și atunci cădea asupra unui lemn, strivindu-l și acoperindu-l în același timp. Era acoperit și ascuns, ca să nu-i răpească omului prada alt hoț al pădurii, fie vultur, fie vulpe, fie lup. Această alcătuire de lemne, care se țineau ca într-un fir de păr și totuși erau statornice în vânt și ploaie, era o învățătură de la pădurari și paznici mai bătrâni, care au viețuit în Carpați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în clipă lângă cortul părintelui său. Călăreții lui s-au oprit la o bătaie de săgeată. Fiul a aruncat slujitorilor de la cortul verde frâiele calului; pâlcul lui de oaste a dat strigăt și ortalele rămase în urmă au răspuns, încât vulturii de sub cerul nouros au abătut spre pustie. Era o zi mohorâtă, fără soare, și vântul sufla dinspre munții depărtării. Soliman-Sultan asculta posomorât în despărțitura din fund a cortului său strigătele prelungi ale oștirii de la Amasia, pe când icioglanii săi, după rânduială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
câte o monedă de aur sau o haină, o carte de citit și de copiat sau măcar o poveste, o anecdotă, un cuvânt; adunăm astfel, după cum vin caravanele, bogăție și cunoaștere, la adăpostul acestor munți inaccesibili unde trăim laolaltă cu vulturii, ciorile și leii, tovarășii noștri întru demnitate. I-am relatat spusele acestea unchiului meu, care a oftat fără să zică nimic, apoi a înălțat ochii spre cer. Nu știu dacă era pentru a se lăsa în grija Ziditorului sau pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
aerul dimineții de decembrie, în timp ce își masa mușchii amorțiți de nemișcare. Înșeuă calul, împrăștie ultimii tăciuni rămași, își luă traista de medic, mângâie câinele care se învârtea pe lângă el, dând vesel din coadă, și ieși. Se uită în sus, spre vulturii ce se roteau încet pe cerul senin. Înainte de a sări în șa, luă o mână de zăpadă și își frecă fața. Intră în umbra pădurii și străbătu câteva mile la pas, pe o cărare ce abia se zărea printre copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui Antonius. Acesta slobozi un strigăt de durere, apoi un altul. Se ridică și se întoarse spre cei trei bărbați. Simți în stomac o mare căldură, care se urcă spre cap. Mușchii i se încordară, și se năpusti asemenea unui vultur spre primul adversar. Luat prin surprindere, acesta fu împins în spate. Imediat, ceilalți doi se postară în fața lui Antonius, încercând să-l oprească, așa cum încerci să ții la distanță o fiară sălbatică. Antonius striga și gemea. Lupta cu o furie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mea. Flavius Valens și Caecina Alienus se îndreaptă spre Italia, și nu puteam avea auspicii mai faste pentru plecarea lor. Adu-ți aminte că atunci când Valens a plecat de la Colonia Agrippinensium în fruntea a patruzeci de mii de soldați, un vultur s-a înălțat sus de tot și a mers multă vreme în fața lor, arătându-le drumul. Același semn a însoțit glorioasa expediție a lui Alexandru cel Mare. Listarius și servitorul strângeau cioburile și resturile de mâncare de pe pardoseală, în timp ce comandantul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
unde provocatores luptau cu scuturile lor lunguiețe, cu care încercau să taie capul adversarului. Nu privise nici spre mirmillonul care, ascuns în spatele scutului său asemenea țiparului între stânci, evita atacurile tracului ce mânuia o sica de forma unui cioc de vultur, executând lovituri circulare, menite să învingă rezistența celuilalt. Nu privise sângele și leșurile gladiatorilor învinși. — Legatul nostru nu vorbește? întrebă pentru a doua oară Vitellius, care scruta pe sub sprâncene chipul încordat al lui Antonius. Măcar să bea! Întinse propria cupă unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
trebuie să îndoaie mult genunchii ca să se învârtă în jurul adversarului. Vezi că se apleacă atât de tare, încât jambierele, care îi ajung dincolo de genunchi, ating mica parmula pătrată? Vezi cum sare în lături, încercând să lovească spatele adversarului? Pare un vultur care zboară în jurul prăzii și-și vâră ciocul prin crăpăturile unei vizuini. De aceea tracul are ca simbol grifonul pe coif, în timp ce mirmilonul, pe care l-ai asemuit cu țiparul, are șarpele de mare. Zgomotul metalic al lamei tracului ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în lupta împotriva mirmilonului, care este „țiparul ascuns între stânci”. Sica supina devine un fel de deschizător menit să învingă rezistența pasivă a adversarului. De altfel, tracul B are ca simbol o creastă cu un grifon, care este pe jumătate vultur, pe jumătate leu. Sica: sabie scurtă; era totuși mai lungă decât un pumnal. Arma predilectă a gladiatorilor, deoarece este rezistentă și ușor de mânuit. Fiind ușoară și având dimensiuni reduse, poate fi ascunsă sub haine și de aceea este arma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și el la ora stabilită, și, mărșăluind impecabil către poarta principală, se urcă în jeep-ul lui personal. — Gata? lătră el. Bine, atunci, înainte ma... În momentul acela, deși cerul abia începea să se lumineze, observă, cu ochii lui de vultur, dorința cea mai aprigă a inimii sale: acolo, în dudul cel bătrân de lângă poartă, porumbelul verde cel modest, care-l necăjise atâta vreme, îl înnebunise și îl sedusese cu trilurile sale fluide, cu amintirile cele dulci... sfredelitoare... legate de cântece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
and St. David pe stâlpii intrării sunt sculptați doi șerpi. La biserica Anzy-le-Duc din Sâone-et-Loire înfricoșători șerpi cu picioare amenință plăpânde ființe umane. Stranii himere se nasc acum: animale cu piept de leu, trup de șarpe, aripi și cap de vultur, sirene și centauri (catedrala Notre-Dame din Surgères, CharenteMaritime), dragoni, capete de om cu picioare de leu (catedrala din Basel), ființe cu trup de om, labe de animal și cozi de pește. În baptisteriul din Parma, lângă Pomul Vieții străjuiesc balauri
Monştri şi gargui în arta medievală. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
tine și ei. Dolores O’Thule. Jalea zeilor. Draga mea, n-am fost întotdeauna așa cum mă vezi acum. Eu, spaima țâțelor. Odinioară. Atunci. înainte. — Devreme-ntr-o dimineață, când Fiul răsărea, eu, o fecioară plângând în vale, se jeluia Dolores. Vulturul, încă inconștient, era la mai puțin de jumătate de metru de picioarele balansoarului. — Această insulă, murmura ferm, dar în barbă, Virgil Jones, este locul cel mai grozav al întregii creații. Din moment ce se pare că supraviețuim și nu suntem înghițiți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
faci ceva înrudit cu magia neagră. Nu le plăcea. Să fii așa cum eram eu, născut dintr-o moartă, era un semn rău. Dacă am putut provoca moartea în momentul nașterii mele, ea urma să rămână pe umărul meu, ca un vultur, oriunde aș fi mers. Apoi, în ceea ce privește tenul meu, era știut că indienii axona sunt o rasă de oameni scunzi și cu pielea închisă la culoare. Pe măsură ce creșteam, devenea evident că eu, în mod inevitabil, urma să fiu înalt și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
un singur loc pe care-l știu. Eu mă duc acum acolo și într-o bună zi, dacă nu vei folosi albastrul, vei veni și tu cu mine. Și la sfârșit a rostit: spune-i fratelui tău Născut-din-Moarte că toți vulturii ajung în cele din urmă la cuib și toți marinarii ajung la țărm. Sispy, Sispy, a șoptit el în vânt, s-a înfiorat și a dispărut. în mod normal Prepelicarul nu era o femeie vorbăreață, așa că lui Joe-Sue povestea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
zărisem mă infectase deja pe de-a-ntregul, deși n-o știam încă, așa cum o infectase și pe Prepelicar. Iar oamenii din oraș erau albi. Un lucru curios mi s-a întâmplat pe drum, la întoarcerea pe platou. Am văzut un vultur așezat pe o stâncă, ajungându-mi cam până la umăr, și care mă privea. Credeți-mă, m-a făcut să încremenesc în drum. Un monstru de vultur în toată splendoarea lui, mare și înfricoșător la vedere. M-am deplasat ușor-ușor, apropiindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
curios mi s-a întâmplat pe drum, la întoarcerea pe platou. Am văzut un vultur așezat pe o stâncă, ajungându-mi cam până la umăr, și care mă privea. Credeți-mă, m-a făcut să încremenesc în drum. Un monstru de vultur în toată splendoarea lui, mare și înfricoșător la vedere. M-am deplasat ușor-ușor, apropiindu-mă din ce în ce mai mult de pasăre. Ea nu a făcut nici o mișcare, nu a dat nici un semn că i-ar fi fost teamă, ca și când m-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
am privit cum se îndepărta; s-ar putea spune că o parte din mine a zburat odată cu el. — Vultur-în-Zbor. Vocea era cea a Prepelicarului. Privise totul în liniște. — Acesta este numele tău. Vultur-în-Zbor. Pentru ce altceva crezi c-a venit vulturul la tine înainte să te atace? E numele tău de bărbat. Așa trebuie să fie. — Vultur-în-Zbor, a rostit Joe-Sue cu voce tare. Da. — E un nume care-ți face cinste, a spus Prepelicarul. Da, am zis. — Iar acum e timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu voce tare. Da. — E un nume care-ți face cinste, a spus Prepelicarul. Da, am zis. — Iar acum e timpul să începem, a spus ea. S-a întins pe stânca pe care stătuse și se uitase la și la vulturul și și-a ridicat fustele zdrențuite. Așadar, într-o singură zi mi s-a oferit viața eternă, am încălcat legea tribului axona, mi-am luat nume de bărbat după un semn profetic și mi-am pierdut virginitatea cu sora mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
o luă din loc, Vultur-în-Zbor se gândi că era iarăși condus de o femeie mai în vârstă. Imediat după acest gând i-a trecut prin minte și că ideea nu-l deranja. Eram un om adaptabil, mai degrabă cameleon decât vultur, mai potrivit să reacționeze decât să acționeze. Spre deosebire de doamna Cramm, care căuta de zor ceva acțiune. CINCI Vultur-în-Zbor nu-l plăcuse niciodată pe Nicholas Deggle. în primul rând nu putea înțelege ce anume reprezenta el pentru Livia Cramm. Părea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pe Livia să-ți citească în palma ta dragă. Vultur-în-Zbor s-a apropiat bănuitor. Livia i s-a uitat în palmă, a strâns-o, a pipăit-o și a apăsat-o, apoi și-a luat un aer grav. — Ei, bine, Vulturul meu, i-a spus ea, ai o mână groaznică. Lui Vultur-în-Zbor i-a stat inima în loc. — Ești sigur că vrei să știi? l-a întrebat serioasă doamna Cramm. Vultur-în-Zbor s-a gândit: o spune de parcă aș avea de ales. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]