10,579 matches
-
MAL DE CER Pe mal de cer o lună Plângea cu fir de stele Și trimitea lumină În hohot pe pământ Și în suspin adânc Pierdută printre ele Își ghigosea în suflet Amaru-i neștiut. Privea în jurul nopții Un suflet să zărească, Dorea să-și spună oful Prea de demult ascuns Și ne văzând pe nimeni Pe mal de cer și noapte Pornit-a să găsească Luceafărul ascuns. Suspinul din adâncu-i Nu o lăsa să umble, Iar sufletul de lună Curgea și
PE MAL DE CER de ANGELA MIHAI în ediţia nr. 2106 din 06 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382442_a_383771]
-
disperare Să te găsesc măcar în amintiri, Dar din iubirea mea cea mare, N-am mai găsit decât dezamăgiri. Am vrut să știu din a cui vină Ne împresoară zidul despărțirii, Și-n loc de-a dragostei lumină Am mai zărit doar fumul amăgirii. Era pe-atunci vară fierbinte Și nu era o zi când să nu-mi fii, Acum în toamna prea cuminte, Plâng în tăcere frunzele din vii. autor Dorina Omota 3.10.2016 Referință Bibliografică: Ne-am dăruit
NE-AM DĂRUIT CÂNDVA IUBIRII... de DORINA OMOTA în ediţia nr. 2106 din 06 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382441_a_383770]
-
este. Cu ce te-ar ajuta un mort? (Continuă să tămâieze.) X: Mi-ar vindeca sufletul. Baba 2: Alt nebun. Baba 1: Ieri un ciudat căuta liniște printre cruci, astăzi un altul caută un mort să-i vindece sufletul. (X zărește o bancă lângă o cruce și se apropie de ea. Se așează.) X: Și eu care credeam că în cimitir e liniște, credeam că îmi pot pansa sufletul rănit și obosit. O să citesc numele de pe fiecare cruce, poate o s-o
UȘA PIERDUTĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 2101 din 01 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382374_a_383703]
-
august 2016 Toate Articolele Autorului Îmi cunosc locul. Primesc zilnic indicații pentru poziționare în raport cu inima lucrurilor. Sunt de nevăzut pentru înstrăinări de lumină, sunt de neauzit pentru călătoriile în afara muzicalității. Îmi cunosc locul. E spațiul acela liber pe care îl zăresc preț de un suflet. Mă cheamă, mă caută, mă atrage, mă invită, mă așteaptă, mă primește, tânjește să îi ating așezarea, e locul în care timpul mi se dăruiește. Îmi vorbesc despre el plecările și venirile, tăcerile și rostirile, apropierile
AMPRENTA LUI DUMNEZEU de IULIA DRAGOMIR în ediţia nr. 2049 din 10 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382514_a_383843]
-
invită, mă așteaptă, mă primește, tânjește să îi ating așezarea, e locul în care timpul mi se dăruiește. Îmi vorbesc despre el plecările și venirile, tăcerile și rostirile, apropierile și depărtările, Îmi vorbesc cerul și pământul, odihna și vegherea, îl zăresc în temperatura clipelor, în încremeniri sau în rotația universului. Îmi cunosc locul. Poartă în el amprenta Lui Dumnezeu. Acasă mă iubește văzduhul. Acasă mi-ești și tu. ( 9 august 2016) Referință Bibliografică: Amprenta Lui Dumnezeu / Iulia Dragomir : Confluențe Literare, ISSN
AMPRENTA LUI DUMNEZEU de IULIA DRAGOMIR în ediţia nr. 2049 din 10 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382514_a_383843]
-
Și pus-am în loc un argou, Icoane și chiciuri, paiațe, Veșminte cu aur lucrate, Ce șic sun-acum în biserici, Când spui fără crez: "Pace frate!" Și râde satana de oameni Și plâng tot mai mult când privesc, Căci nu mai zăresc compasiune, Nici dor pentru plaiul ceresc, M-ascund în tăceri arzătoare, Îmi depăn durerea visând, Când cerul se-aprinde în noapte, Mă rog: "Vino Doamne curând! " Și astre se sting în crepuscul, Iar eu, tot mai mic, resemnat, Îmi chem
PLÂNGE-N SUSPINE TRĂIREA de LUCICA BOLTASU în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382495_a_383824]
-
Câteva ore mai târziu, trecuse din nou pe lângă aceeași biserică. Cu curtea acum goală și turlele sprijinite de cerul de toamnă, printre frunzele ce lunecau din cer pe lângă zidurile sale, părea că dormitează. Pe dalele de piatră lăcuite, nu se zărea nicio urmă. De parcă nicicând prin curtea sa nu trecuse vreun cortegiu funerar... Întoarse privirea grăbind și ea pasul spre semaforul ce-și schimba culoarea. În urmă, zidurile bisericii rămâneau să privească cum timpul continua să-și mâne în goană făpturile
ECOUL de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382493_a_383822]
-
de bătrână pliante cu datele personale. Zilele treceau. Și, deși tânărul detectiv se-agita eficient, credea el, totul trena. Telefoanele primite de la fata dispărutei îl supărau vizându-i într-un fel incompetența. Într-una din zile, când revenise de pe teren, zări în holul de așteptare o persoană care-i atrase atenția. Nu neapărat faptul că era o fată ca de liceu, ci pelerina din catifea neagră purtată. Ba mai mult, petele acelea de pe veștmânt parcă-l atenționau cumva, chemându-l să
GRAFFITI (PRIMA PARTE) de ANGELA DINA în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382492_a_383821]
-
casă printr-un gang despărțitor între două tronsoane ale aceluiași bloc. Destul de lung, coridorul ăsta îl indispunea, în special dacă era întuneric. Lui îi pria lumina și basta! De aceea se strecura în pas alert prin trecătoarea neguroasă. Chiar grăbit, zărise deja că pereții culoarului umbrelor gemeau de grozave ilustrări în grafitti a credinței lui Nero, autointitulat artist de geniu, care, cică, inaintea morții, și-ar fi deplâns propria dispariție prin Ce artist piere cu mine! În seara aceea, uită de
GRAFFITI (PRIMA PARTE) de ANGELA DINA în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382492_a_383821]
-
Acasa > Strofe > Atasament > MUTAȚII Autor: Iulia Dragomir Publicat în: Ediția nr. 1787 din 22 noiembrie 2015 Toate Articolele Autorului Se revarsă marea. Se zărește un șuvoi izvorând din grădina sufletului meu. Sunt în pericol casele florilor. Asfaltăm șoseaua care să primească noua viață. Se anunță schimbări. Stă marea să invadeze spațiile din dreapta ființei. Nu știm exact până unde se vor întinde valurile, dacă erup
MUTAȚII de IULIA DRAGOMIR în ediţia nr. 1787 din 22 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382595_a_383924]
-
pentru prima zi de activitate cu Marieta. Înainte să ajungă la J-uri - în blocul cu nr. 13 stăteau mătușa Marieta și Mira Mică - făcu ocolul prin piațeta de flori, ca mereu când făcea vreo vizită. Se bucură când o zări la taraba sa pe Rupița. Țiganca își albi dinții la Mira, întâmpinând-o cu insolitul ei salut : Săru’ mâna tovarășu’! și oferindu-i ce avea mai proaspăt, un braț de flori de câmp întârziate în vara pe sfârșite. Doamne, cum
CAPITOLUL 3 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1787 din 22 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382641_a_383970]
-
ai greșit când m-ai ajutat, sunt florăreasă ca tot neamul meu! Nici nu se dezmetici bine din amintiri, că și avea în brațe mănunchiul uriaș atât de plăcut mirositor. Plăti cât i se ceru, zorind spre blocul Mirei-Mici. O zări fumând în balcon și fluturând brațele a nerăbdare. Tot infantilă a rămas vară-mea! gândi cu glas Mira, observându-și ceasul. Nu era în întârziere, ba, dimpotrivă! Și i se păru că și vede clipeala rapidă a frumoșilor ochi verzi
CAPITOLUL 3 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1787 din 22 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382641_a_383970]
-
altfel? Poate de asta nu întreabă nimic de Aura, de ceilalți? Ce mai, se ridicase între ele un zid inconfortabil de tăcere groasă... Stânjenită de turnura vizitei, Mira se ridică, își luă rămas-bun, promițând că va mai trece. Ieșind, îl zări pe soțul vară-sii coborând din mașină. Nu se sinchisise de Mira, n-o salutase, trebăluind pe la portbagajul mașinii. Și, în timp ce Mira se îndepărta, îi strigă peste umăr că Mira-Mică rămăsese la un supermarket lângă stația de metrou. Poate aveau
CAPITOLUL 3 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1787 din 22 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382641_a_383970]
-
iar ca un semn de mulțumire, n-aude nici o vorbă bună. Omul frumos, nu-și pierde firea rămâne vertical, integru dar își dă seama cam târziu, ca sufletu-ajutat, e negru. El merge drept, tot pe cărare, si chiar în fața lui zărește un moș cu barbă și toiag, si cum-necum, încremenește. Ce-o fi și asta, am vedenii, gândește omul nostru bun, ca n-oi fi rătăcit cărarea și nu m-oi fi pierdut pe drum. Nu, nu te-ai rătăcit copile
VA INVIT LA O PLIMBARE... de ANIȘOARA GURĂU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383859_a_385188]
-
așa cum nisipul foșnește scurgându-se-n oasele mele când prinsă în șuvoiul de lumină precum o gâză-n chihlimbar încă o dată mă prefac strângând a îndărătnicie pleoapele și agățată cu agilitatea unui acrobat de inconsistența unui zâmbet icteric că nu zăresc prin transparenta-i strălucire cum crește întunericul și vine. Referință Bibliografică: MONOCROMIE / Tania Nicolescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2064, Anul VI, 25 august 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Tania Nicolescu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială
MONOCROMIE de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2064 din 25 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383872_a_385201]
-
patul mic și tare târșâindu-și îngrozitor păpucii, greutatea lor fiind fulg pe lângă cea a trupului, a gândurilor sale negre.Automat , ca o păpușă uzata, s-a așezat în pat.Lângă ea stătea sprijinită în cot o femeie, abia a zărit-o.Iarăși i-a apărut în fața gară și mecanicul , sigur pe el ; pornise trenul ; ea și fiul ei , lipiți unul de altul , priveau cum se depărta trenul acela care nu îi luase a munte.Și ei i se păruse că
ROMANUL DIANEI de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383759_a_385088]
-
Acasă > Versuri > Iubire > PIETRE DE GRANIT Autor: Lorena Georgiana Crăia Publicat în: Ediția nr. 2057 din 18 august 2016 Toate Articolele Autorului Mă-nșală des memoria, Dar cred că ne-am zărit... Cu timpul scriu istoria Pe pietre de granit. Nisipul rece, mișcător, Ne construia pe plaje, Sub cerul alb, amețitor, Cu norii în viraje. Din anotimpuri vechi și ploi, Copacii se deshuma, Iar rădăcinile și noi Cu timpul se sugruma. Nu
PIETRE DE GRANIT de LORENA GEORGIANA CRAIA în ediţia nr. 2057 din 18 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383885_a_385214]
-
ploi, Copacii se deshuma, Iar rădăcinile și noi Cu timpul se sugruma. Nu știu de ce m-am răzvrătit, Nu știu de ce-ai plecat, Acum, că ne-am reamintit, Mai spunem „ce păcat...” Mă-nșală des memoria, Dar cred că te zăresc, În timp ce scriu istoria Cu noi și... Te iubesc... 17 iulie 2016, Constantă Sursă foto: #Water and #Stones near #Palazzuola - #Alexander #Ivanov c. 1852 #ArsMuriendi #literatura #poezie #poezii Referință Bibliografica: Pietre de granit / Lorena Georgiana Crăia : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția
PIETRE DE GRANIT de LORENA GEORGIANA CRAIA în ediţia nr. 2057 din 18 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383885_a_385214]
-
împădurite și coborau cu ale lor coroane până în marginea unor mici localități, la margine de drum ori la mal de apă curgătoare, în timp ce în alte zone urcau pășunile, la fel de bogate, până sus, spre munte ori în vârf de deal. Se zăreau prin luminișuri îndrăznețele acoperișuri ale unor case singuratice și se profilau cărări ocolitoare, care păreau că se-mplântă în pădurea deasă ori se lărgesc în apropierea unei stâne ce nu putea lipsi din acel peisaj de vis în care oieritul
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1390 din 21 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383791_a_385120]
-
auzit când a întrebat pe cineva dacă știe unde sunt. Întâlnirea a fost tragicomică. Tragic, că el a leșinat când m-a văzut mutilat la față, comic că eu trăgând de pansament și de pleoapă s-o deschid, l-am zărit căzut pe bancă, ținându-și fața acoperită și am început să râd de el. Era firesc să mă port ca un inconștient, pentru că nu mă puteam vedea cum arăt și nici durere nu prea o simțeam din cauza novocainei, care mă
UN SCRIITOR AL TAINICELOR IUBIRI, de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383863_a_385192]
-
se apropia cu repeziciune. Suntem la sfârșitul lunii mai, își spuse. Ștefan parcurse drumul de întoarcere privind cu nesfârșită încântare frumusețea peisajului. Un verde amețitor încânta ochiul iar mirosul începutului de vară îi umpleau nările, sorbea aerul tare de munte. Zări vârfurile înalte ale munților Făgăraș. Oare Făgărașul să fie sau alte creste? se întrebă. Dar nu avea așa importanță pentru el, în acele clipe, tot munții Carpați sunt. Pe ei îi privea cu o reală bucurie. Își spuse că a
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1855 din 29 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383979_a_385308]
-
a procedat, dar ce să-i cerem? Atât știe el. — Ia-l și pune-l în biroul tău, Lidia! O fi pentru tine, tu ai lucrat mult la dosarul lui. Doamne, și după atât de mult timp mai tresar când zăresc un trandafir. Și nici vorbă de timp pentru cercetare. Ce o fi făcând Ștefan? Nu am mai discutat de jumătate de an cu el, gândi Delia. Lidia intră din nou în birou. — Am pus buchetul în apă, dar când l-
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1872 din 15 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383994_a_385323]
-
s-ar putea ca nici dânșii să n-o agreeze... - Sunt plutonier Miron Popescu, șeful de post! Mă aflu în exercițiul funcțiunii și datoria mă apropie de casa ta că altfel... Ști ceva de dispariția unor tineri care... - I-am zărit doar așa în treacăt, în noapte, când au dat buzna peste mine, dar au tulit-o mai repede decât au sosit. Neciopliții, nici „sărut mâna, doamnă” n-au zis! Tineret prost crescut! Cotoroanța ieși în drum și exclamă: - Ehe, dar
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]
-
cămașa de noapte mângâindu-i cu tandrețe pielea catifelată a coapselor. - Explorează-le, exclamă extaziată de plăcere și fericire și-l primi la pieptul său cu brațele deschise, simțindu-se iubită și împlinită... Pe la ora prânzului Elena deschise ochii și zărindu-și soțul dormind ca un prunc, îl sărută ușor pe buze. Pătru simți gustul dulce și apăsarea moale a buzelor și o cuprinse drăgăstos în brațe dând din nou frâu liber sentimentelor... Într-un târziu, cu privirile pierdute în tavan
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]
-
în aceste locuri? Mergea dezorientat neștiind ce dorește. După un timp pădurea se rări și doar ici colea se ivea de după câte o stâncă un grup de arbuști. Era o liniște deplină că nici adierea vântului nu se simțea. Nu zări nici o vietate și nu auzi nici un tril de păsărele. În jurul său plutea o atmosferă apăsătoare. De după un abrupt stâncos îi apăru în fața ochilor masivul sterp, rece și amenințător. Câțiva fiori îl cutremurară, întrebându-se ce caută pe aceste meleaguri lipsite
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]