20,823 matches
-
împărțit în trei ramuri: apuseana, răsăriteana și cea nordică. Din ramură apuseana făceau parte: Din ramură răsăriteana făceau parte: Din ramură scandinava făceau parte: În secolele III-IV, mișcările goților au afectat alte populații și au determinat asocierea unor triburi sau confederații. În 212, este formată o uniune de triburi alamane, care domină cursurile superior și mijlociu ale Rinului și cel superior al Dunării. În 257, este formată uniunea francilor, regrupați în secolul V în două uniuni de triburi: salică-pe cursul inferior
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
s-a încheiat, aceștia controlând numeroase triburi, de la Caucaz până la Elba și Dunăre: ostrogoți, gepizi, rugi, sciri, heruli, longobarzi, sarmați, alani și slavi, precum și populația daco-romană din Dacia și cea romanizata din Pannonia. Hunii și-au stabilit în Pannonia centrul confederației Europa centrală oferise surse reduse de hrană, fapt ce i-a determinat să recurgă la expediții facile de pradă. Hunii s-au specializat în atacarea și extorcarea orașelor și provinciilor, obligându-i pe români să le plătească tribut. Attila, de
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
toate acestea, Murat a fost admirat atât de inamicii săi, care l-au numit "primul comandant de cavalerie al Europei", cât și de cei pe care i-a comandat. In calitatea lui de Mare Duce de Clèves și Berg, în cadrul Confederației Rinului, Murat a avut ocazia să promoveze căsătoria nepoatei lui de frate, Marie-Antoinette Murat, cu Prințul Karl de Hohenzollern-Sigmaringen (1785-1831), bunicul regelui Carol I al României. Deoarece acesta din urmă a fost urmat la tron de nepotul "lui" de frate
Joachim Murat () [Corola-website/Science/305050_a_306379]
-
imobiliar fiind compromis, încetinind ritmul de construire de noi locuințe. Inflația, creșterea costului vieții, diminuarea salariilor reale au contribuit la degradarea condițiilor de viață. Speculanții, intermediarii și industriașii au avut de câștigat de pe urma războiului, devenind noii îmbogățiți. În decembrie 1918 Confederația Generală a Muncii a propus un proiect radical: ziua de 8 ore, egalitatea salariilor indiferent de sex, generalizarea convențiilor colective și naționalizarea unor sectoare economice, unele dintre aceste revendicări fiind legiferate în 1919. Războiul a contribuit la creșterea numărului membrilor
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
delegațiilor au decis aderarea și și-a făcut apariția Partidul Comunist Francez-Secțiunea Franceză a Internaționalei Comuniste-SFIC. Blum și susținătorii săi au rămas în SFIO. Și pe plan sindical are loc sciziunea. În 1921 comuniștii au părăsit CGT și au constituit Confederația Generală a Muncii Unite-CGTU. CGT s-a întărit prin adeziunea sindicatelor funcționarilor dezvoltând o strategie ce îmbină lupta sindicală cu negocierile și rămânând cea mai mare putere centrală sindicală franceză. Pe plan ideologic SFIO a adoptat o poziție moderată, recrutând
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
fidel politicii sovietice - PC Israelian - Rakah ("Noua Listă Comunistă"). Majoritatea membrilor din Partidul Rakah erau arabi. Devine cu timpul membru al Comitetului Central al acestui partid, funcție îndeplinită până în 1985. De asemenea, a fost membru al Comitetului Executiv al Histadrut-ului (Confederația Generală a Sindicatelor din Israel). Avraham Levenbraun a fost ales deputat în Knesset-ul (Parlamentul) Statului Israel în perioadele 1972-1977 și februarie - iunie 1981 ca reprezentant al Partidului Comunist - Rakah și apoi al blocului de extremă stânga arabo-evreiesc Hadash). În calitate de
Avraham Levenbraun () [Corola-website/Science/306030_a_307359]
-
Mapam în anul 1948 a devenit unul din liderii săi. După scindarea Partidului Mapam în anul 1954, el a devenit unul din liderii facțiunii denumite Partidul Unitatea Muncii (Achdut HaAvoda). În perioada 1969-1973, a deținut funcția de Secretar-General al Histadrut (Confederația Generală a Sindicatelor din Israel). A deținut funcția de deputat în Knesset-ul (Parlamentul) statului Israel în șapte rânduri, în perioadele 1949-1964 și 1969-1977. În această calitate, a fost membru al mai multor comitete parlamentare: Comitetul pentru Locuințe, Comitetul pentru
Yitzhak Ben-Aharon () [Corola-website/Science/306038_a_307367]
-
Yisrael. În această calitate, el a făcut parte din Comitetul pentru Locuințe și din Comitetul pentru Afaceri Interne. Apoi, între anii 1956-1964, deține funcția de secretar al Consiliului Muncitorilor din Herziliya. Ulterior este numit director al Departamentului Cultural din Histadrut (Confederația Generală a Muncii din Israel). În anul 1969, părăsește Partidul Mapai și se alătură liberalilor independenți, dar în anul 1981 revine în cadrul Partidului Muncii. Baruch Kamin a decedat la data de 10 iulie 1988 în Israel. Baruch Kamin a deținut
Baruch Kamin () [Corola-website/Science/306037_a_307366]
-
foc dulapului din cameră. Dumbledore a avut trei ocazii să devină Ministru al Magiei, dar mereu a refuzat. Dumbledore deține Ordinul lui Merlin, Clasa Întâi, este Vrăjitor-Șef al Vrăjustiției (engleză: Chief Warlock of the Wizengamot) și face parte din Confederația Internațională a Vrăjitorilor. Deși a fost concediat de două ori din postul de director, de fiecare dată a revenit. După moartea părinților lui Harry, soarta bebelușului a devenit responsabilitatea lui Dumbledore; astfel, el a luat decizia ca Harry să fie
Albus Dumbledore () [Corola-website/Science/306059_a_307388]
-
aproape toate teritoriile pierdute și a câștigat numeroase alte teritorii, inclusiv 40% din Regatul Saxoniei și mare parte din Renania. Regatul a fost reorganizat în zece provincii, iar mare parte din regat, cu excepția provinciilor din extrema estică, a intrat în Confederația Germană. În urma Revoluției din 1848 Prusia a anexat și teritoriile principatelor Hohenzollern-Sigmaringen și Hohenzollern-Hechingen. În urma Congresului de la Viena Confederația Germană a fost frământată de conflictul de idealuri dintre formarea unei națiuni Germane și păstrarea situației cu numeroase state germane. Formarea
Regatul Prusiei () [Corola-website/Science/306080_a_307409]
-
Renania. Regatul a fost reorganizat în zece provincii, iar mare parte din regat, cu excepția provinciilor din extrema estică, a intrat în Confederația Germană. În urma Revoluției din 1848 Prusia a anexat și teritoriile principatelor Hohenzollern-Sigmaringen și Hohenzollern-Hechingen. În urma Congresului de la Viena Confederația Germană a fost frământată de conflictul de idealuri dintre formarea unei națiuni Germane și păstrarea situației cu numeroase state germane. Formarea Uniunii Vamale Germane (Zollverein) din 1834, care excludea Imperiul Austriac, a dus la creșterea influenței Prusiei asupra statelor membre
Regatul Prusiei () [Corola-website/Science/306080_a_307409]
-
al autorului de a furniza o limbă și de a stimula populația să o învețe. Cei ce erau în favoarea unificării s-au confruntat de asemenea cu o opoziție din partea Sfântului Scaun, în special după eșuarea încercărilor de negociere a unei confederații cu Statele Papale, care ar fi lăsat papalitatea cu o oarecare autonomie în regiune. Papa din acea perioadă, Pius al IX-lea, s-a temut că renunțarea la putere în regiune ar fi putut însemna persecutarea catolicilor italieni. Chiar și
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
putut însemna persecutarea catolicilor italieni. Chiar și printre cei ce voiau să vadă peninsula unificată într-un singur stat, diferite grupuri nu puteau agrea forma pe care statul ar fi luat-o. Vincenzo Gioberti, un preot piemontez, a sugerat o confederație a statelor italiene sub comanda Papei. Cartea sa, "Asupra primatului moral și civil al italienilor" ("Del primato morale e civile degli italiani"), a fost publicată în 1843 și a creat o legătură între papalitate și Risorgimento. Mulți lideri revoluționari au
Unificarea Italiei () [Corola-website/Science/306179_a_307508]
-
regiunile germane a pus accent pe importanța tradițiilor, educației și a unității lingvistice a popoarelor dintr-o zonă geografică. Din punct de vedere economic, înființarea "Zollverein"-ului (uniune vamală) prusac în 1818 și expansiunea sa spre includerea altor state din Confederația Germană a redus competiția dintre state și din cadrul statelor. Apariția noilor mijloace de transport a facilitat afacerile și turismul, ducând la noi contacte și uneori și la conflicte între germanofonii din toată Europa Centrală. Modelul sferelor de influență creat de
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
unificării: așa-numita "Kleindeutsche Lösung", soluția Germania Mică (Germania fără Austria), sau "Großdeutsche Lösung", soluția Germania Mare (Germania împreună cu Austria). Istoricii nu au căzut încă de acord dacă Otto von Bismarck, prim-ministrul Prusiei, avea un plan de expansiune a Confederației Germane de Nord din 1866 spre a include și restul de state germane într-un imperiu, sau dacă el doar căuta să extindă puterea Regatului Prusiei. Pe lângă forța "Realpolitik" (politicii realiste, "pragmatice") practicată de Bismarck, și alți factori au determinat
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
aspirațiile unor popoare, inclusiv ale germanilor și ale italienilor. În general, o Prusie mare și cele 38 de alte state consolidate din teritoriile mediatizate la 1803 s-au confederat în cadrul sferei de influență a Imperiului Austriac. Congresul a stabilit o Confederație Germană (1815-1866), condusă de Austria, cu o „Dietă Federală" (denumită "Bundestag" sau "Bundesversammlung", o adunare de conducători numiți) care se întrunea în orașul Frankfurt pe Main. Ca recunoaștere a titlului imperial deținut prin tradiție de casa de Habsburg, regii Austriei
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
și reprezentant al mișcării secrete "Burschenschaft," a fost trimis în Prusia, unde a fost întâi condamnat la moarte, dar apoi grațiat. Alți câțiva factori au complicat creșterea naționalismului în statele germane. Printre factorii umani se numărau rivalitățile politice dintre membrii confederației germane, mai ales cele între austrieci și prusaci și competiția socio-economică dintre interesele comerciale și mercantile și cele aristocrate ale proprietarilor de moșii. Printre factorii naturali se numărau seceta de la începutul anilor 1830, și din anii 1840, și criza alimentară
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
din 1815 care au înființat sferele europene de influență) au forțat Prusia să renunțe la ideea Uniunii de la Erfurt la o întâlnire în micul oraș Olmütz din Moravia. În noiembrie 1850, Prusacii, anume Radowitz și Frederic Wilhelm, au acceptat restaurarea Confederației Germane sub conducere austriacă. Aceasta s-a numit Acordul de la Olmütz, iar în Prusia „Umilința de la Olmütz”. Deși aparent evenimente minore, propunerea Uniunii de la Erfurt și Acordul de la Olmütz au adus problema influenței asupra statelor germane în prim plan. Chestiunea
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
Austriei în această sferă de influență europeană. Prima ocazie a venit odată cu amenințarea iredentismului danez. La 18 noiembrie 1863, Regele Christian al IX-lea al Danemarcei a semnat Constituția Daneză din Noiembrie, și a declarat Ducatul Schleswig parte a Danemarcei. Confederația Germană a considerat aceasta o violare a Protocolului de la Londra din 1852 în care statutul regatului Denmarcei era explicit definit ca distinct de ducatele independente Schleswig și Holstein. Mai mult, locuitorii din Schleswig și Holstein țineau și ei la statutul
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
forțelor armate, și a doua zi a început mobilizarea generală în Prusia. În Dietă, gruparea statelor de dimensiune medie, denumite "Mittelstaaten" (Bavaria, Württemberg, marile ducate Baden și Hessa, și ducatele Saxonia-Weimar, Saxonia-Meiningen, Saxonia-Coburg și Nassau), au susținut demobilizarea completă în cadrul Confederației. Guvernele lor individuale au respins amestecul de promisiuni și amenințări cu care Bismarck le cerea susținerea împotriva Habsburgilor. Cabinetul de război al Prusiei a înțeles că singurii săi susținători între statele germane împotriva Habsburgilor erau marile ducate Mecklenburg-Schwerin și Mecklenburg-Strelitz
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
de râul Main (Baden, Württemberg și Bavaria) au semnat tratate separate prin care se obligau să plătească despăgubiri și să formeze alianțe ce le aduceau în sfera de influență a Prusiei. Austria și majoritatea aliaților săi au fost excluși din Confederația Germană de Nord. Sfârșitul dominației Austriei în statele germane au dus la mutarea atenției Austriei către Balcani. În 1867, împăratul austriac Franz Joseph a acceptat "un compromis" prin care a dat teritoriilor ungare statut egal cu cel al domeniilor austriece
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
Franco-Prusac. Austria a încetat să domine țările germanofone din Europa Centrală, și prima sferă de influență stabilita la tratatul din 1815 s-a destrămat irevocabil. Realitatea înfrângerii Austriei a avut ca rezultat regândirea diviziunilor interne, autonomiei locale și liberalismului. Noua Confederație Germană de Nord avea propria constituție, drapel, și structuri guvernamentale și administrative. Prusia, sub influența lui Bismarck, învinsese rezistența activă a Austriei la ideea unei Germanii unite prin victorii militare, dar oricât a scăzut această politică influența Austriei asupra statelor
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
este obligat să declare război primul, forțând statele din alianțele defensive să vină în ajutorul așa-numitei victime a agresiunii străine. Și capacitatea militară prusacă era mult peste cea a Austriei, iar Prusia era în mod cert singurul stat din Confederație și dintre toate statele germane capabil de a le proteja pe toate de intervenții și agresiuni străine. În 1866, majoritatea statelor germane de dimensiune medie se opuneau Prusiei; până în 1870, aceste state fuseseră forțate sau convinse să intre în alianțe
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
noului imperiu. Statele sudice au fost oficial încorporate Germaniei unite în urma Tratatului de la Versailles (26 februarie 1871; ratificat apoi la Tratatul de la Frankfurt din 10 mai 1871), care a pus oficial capăt războiului. Deși Bismarck condusese transformarea Germaniei dintr-o confederație slabă într-un stat național federal, el nu a realizat aceasta de unul singur. Unificarea a avut loc prin construcția unei tradiții de colaborare legală în cadrul Sfântului Imperiu Roman și de colaborare economică prin "Zollverein." Dificultățile "Vormärz," impactul liberalilor de la
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
mai mult pe liberul schimb, decât unul bazat pe principii mercantiliste. În consecință, conceptul autoguvernării iese în prim plan. Acest concept a fost aplicat în coloniile britanice nord-americane de-a lungul anilor 1840 și, în 1867, ele au devenit o confederație. Confederația permitea Marii Britanii să-și retragă prezența militară, dar își păstra controlul asupra afacerilor străine și apărării externe a acestora. În anii 1850, noile colonii australiene Australia de Sud, Australia de Vest, Victoria și Queensland înființate între anii 1830-1840, se
Imperiul Britanic () [Corola-website/Science/304798_a_306127]