21,072 matches
-
lui Dumnezeu: (cu o violență surprinzătoare) Rușine! (toată lumea a tăcut) În genunchi! Și cereți-vă iertare! Nu mai aruncați cu păcate unul în fața celuilalt! Profanare de morminte! Ăsta e păcatul pe care l-ați făcut! Căiți-vă și refaceți-i mormîntul! (cei trei refac masa) Rugați-vă, să nu vă pomeniți și voi cu mormîntul vandalizat! Fiecare din aceste mese este un viitor mormînt... Sursa dublă:... adică noi stăm aici ca într-un viitor cimitir... Plutonierul: Dom'le, eu mă transfer
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
-vă iertare! Nu mai aruncați cu păcate unul în fața celuilalt! Profanare de morminte! Ăsta e păcatul pe care l-ați făcut! Căiți-vă și refaceți-i mormîntul! (cei trei refac masa) Rugați-vă, să nu vă pomeniți și voi cu mormîntul vandalizat! Fiecare din aceste mese este un viitor mormînt... Sursa dublă:... adică noi stăm aici ca într-un viitor cimitir... Plutonierul: Dom'le, eu mă transfer de aici, eu mi-am făcut cavou... am locul meu... Trimisul lui Dumnezeu: Tu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
celuilalt! Profanare de morminte! Ăsta e păcatul pe care l-ați făcut! Căiți-vă și refaceți-i mormîntul! (cei trei refac masa) Rugați-vă, să nu vă pomeniți și voi cu mormîntul vandalizat! Fiecare din aceste mese este un viitor mormînt... Sursa dublă:... adică noi stăm aici ca într-un viitor cimitir... Plutonierul: Dom'le, eu mă transfer de aici, eu mi-am făcut cavou... am locul meu... Trimisul lui Dumnezeu: Tu n-ai loc nicăieri! În iad e locul tău
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
poliția, dar nu pentru ca aceasta să-i constate decesul În urma crimei comise de Andrew, ci anunțând, logic, că Tea urma să fie Împușcată de Andrew. Cu alte cuvinte, Milo Își sfârșește viața, premeditându-și moartea, și-l pedepsește, de dincolo de mormânt, pe ucigaș, chemând poliția: si Sleuth n’a pas réussi, alors personne ne le peut, et je le sais. Je sais qu’un chat est chat, et Sleuth Sleuth, et que fini c’est fini, quand c’est écrit au
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
este de presupus că nu dai doi bani pe teorie, tocmai pentru a nu dezgropa din greșeală vreun deget care scrie din mausoleul post-avangardei anilor 1960, ca apoi criticii să-ți ia toată mîna, amprentele și, puțin mai tîrziu, măsura mormîntului În care să toarne fundația vreunei școli estetice. Scriitorul francez trebuie să nici nu fi auzit de teorie, iar Martin Page a auzit doar de Descartes, Seneca, Pascal sau Baltasar Gracian sau de alți scriitori, clasici și ei (cu excepția Guy
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Verticalitatea figurii lui Hristos este secondată de copaci, pe ambele părți, dar chiar și ei stau de pază, neînălțându-se ca vectori scoși din relief; verticalitatea scenei din partea superioară este puternic compensată de orizontalitatea grupului de paznici dormind la baza mormântului, susținuți laolaltă de cornișa masivă a acestuia. Un paradox compozițional semnificativ transformă acțiunea verticală a Învierii într-o celebrare atemporală, în timp ce simultan se prezintă somnul muritorilor ca repre zentând neliniștea sufletelor nemântuite. O nemișcare generală, mai degrabă decât o tulburare
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
Încă o dată, interacțiunea nu se realizează în mod desăvârșit. În interiorul pătratului compact al scenei care corespunde cu formatul cadrului, îngerii cântă, iar publicul meditează, fiecare grup fiind de sine stătător la locul său. Exact opusă ar putea părea Așezarea în mormânt a lui Rafael (figura 60). Acolo totul alunecă în oblicitatea mișcării, în vreme ce verticala este abia exprimată de poziția picioarelor puternice ale celor doi purtători reprezentați în picioare și de capul cu gâtul înălțat al tânărului din dreapta. Chiar și așa, caracterul
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
Acest fapt ridică evenimentul deasupra nivelului unui episod trecător. Deși amestecat cu mulțimea din templu, Hristos este axa stabilă în jurul căreia se petrece acțiunea plină de agitație zgomotoasă. Un efect similar este obținut de Giotto în tabloul său Așezarea în mormânt (figura 64). Aici din nou agitația bocitorilor trebuia contracarată de factorii de echilibru pentru a face larg cunoscute demnitatea și semnificația copleșitoare a scenei. Gestul amplu al discipolului ce se apleacă este închis de poziția capului său față de centrul de
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
în dezagregare, nici răul nu mai poate triumfa, pentru că cetățile sunt obosite, neamurile sufocate, memoria va rătăci în beznă, fluierele vor putrezi, capete negre, umplute de molii, tumefiate, semințele sunt false și cadavrele fiind în vid, nu vor avea niciodată morminte. Poetul încearcă un sentiment ciudat de neîncredere în valorile lumii, în criteriile de stabilire a acestora: "Tuturor celor ce n-au fost/ și vor înălța statui, celor ce sunt/ li se va pune un Nu înainte și adjectivele." Singura libertate
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
e el." Ion Brad este din când în când esenian, vine cu o anumită solemnitate în poezie (uneori fără reliefări), sever ca într-o stampă, căreia îi lipsește adâncimea, iar sinceritatea nu îi este îndeajuns de transfigurată: "Dealurile noastre par morminte misterioase/ Cine doarme sub ele?/ Peste liniștea lor zvârcoliri de coase." Sentimentul dezrădăcinării apare însoțit de nostalgia trecerii timpului, versurile bolovănoase amintesc de Aron Cotruș: "Și noi am coborât/ Din căruța cu fân/ Vă mai aduceți aminte Ioane și Petre
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și mentă ninsă/ La gât ființele au clopote care ascut cuțite/ și mâini în care viața se-ncumetă prelinsă" și sfârșitul este inevitabil: Cine va rămâne părinte,/ Peste nimic, peste toate?" Universul întreg se va transforma într-un lan de morminte, lumânări de sânge vor arde, viața este o greșeală și o mare oboseală se va lăsa ca o ceață. Dar apare și o lume senzuală, o natură descătușată, o sărbătoare de pofte și ispite. Alteori lenea leșioasă, bizantinismul aduce trupul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și-ar fi găsit formula, îl descoperim sorescian; parabola este însă expusă cu ostentație, lipsindu-i hazul poetului citat; N. Prelipceanu rămâne grav și elegiac: "Trăiască dansatoarea totuși/ prefer să mor acum aici chiar eu/ și să se scrie pe mormânt cuvinte/ pe care ploile le vor spăla"/. Timpul lunecător, regretul unor posibilități pierdute sunt cuprinse în voci muzicale, frânte din când în când de resemnarea dură a singurătății: "Bătrânii mor și noi le ținem locul/ ca într-un basm uitat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un flaut/ câte o fântâna." Parabola focului supune simbolului toate trăirile, cunoașterea, iubirea, moartea. Unele versuri aduc pe lângă stări de reverie și spaime, desene macabre, care descind dintr-un Rollinat trecut prin expresioniști: "Morții râd, ascultați-i: unii ies din morminte/ cu viermii pe buze, dar râzând, râzând./ Ies în cumpăna nopții jucându-se fiecare cu ce poate." În "Cântec de lună", exploziile romantice cu implicații folclorice mai persista. Cerul sună, frunza sună/ unde-i dragostea nebună/ când zvârleam cuțite-n
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
volume reapare în "Crini pentru domnișoara mireasă". Oul, banul, rana, mortul și viul, ochiul rece și ochiul cald sunt elemente ce apar obsesiv și straniu. Poeta pune la îndoială posibilitatea morții: Dacă trupul iubitei tale mereu regăsit/ Ca-ntr-un mormânt fără hotare/ E forma unui chip care nu a murit/ ci doar e urmărit fără-ncetare." Nunta se confundă cu moartea și cu un fantastic care amintește de Poe: "La aceeași veșnică nuntă/ și veșnică moarte/ La care umbra de pe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fără-ncetare." Nunta se confundă cu moartea și cu un fantastic care amintește de Poe: "La aceeași veșnică nuntă/ și veșnică moarte/ La care umbra de pe el/ pare să-l poarte." "Lespedea de gheață" ne trimite prin lugubrul ei, la mormântul Julietei: "În peștera aceasta e patul ei, iubitei/ Și perna ei de piatră și învelișul sfânt." Dragostea învăluită de fiorii morții pornește din Mihai Eminescu, dar îi lipsește voluptatea și senzualitatea caracteristice marelui poet. Trupul se supune metamorfozelor, se preface
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
este necesar să recuperăm steagurile, podurile arse, să umplem de zăcăminte munții prădați, să ne purificăm memoria. Pe trădători îi biciuiește, ca altădată Arghezi: "Ați îndoit lumina țării dreaptă/ Și ați murit visând-o în noroi/ Iar azi când nici mormântul nu vă rabdă/ Mai reveniți în lume ca strigoi". Drumul spre noua societate nu este ușor, și ne facem responsabili față de un lung trecut, ne spune și Adrian Păunescu: Când ducem pâinea la gură, n-o ducem, știți și voi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ușor, și ne facem responsabili față de un lung trecut, ne spune și Adrian Păunescu: Când ducem pâinea la gură, n-o ducem, știți și voi,/ Numai spre gura noastră, ci spre gura părintelui flămând... La ora mesei, se aud și mormintele mâncând." Există o modificare a sensibilității publicului larg la poezia civică "Repetabila povară" este traducerea fidelă a spiritului epocii, o dezbatere lirică pe care A. Păunescu o realizează estetic, integrând-o patosului cetățenesc al perioadei noastre. Poeții cântă Patria și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
unei bogate tradiții: "Era să fie sărbătoare/ sau slujbă de înmormântare?/ Urlau și câini-n haită la năvală/ ajută, Doamne, țara-i în răscoală". Poetul imaginează o suită de portrete, în care se înfruntă, de o parte,căprarul, din "Lipsesc morminte", Pătru al Catrinei, Răzvrătitul, de partea cealaltă Conul Alecu, Coana Mare, Duduia. Duduia amintește de Fătălăul "Florilor de mucegai" prin limbaj și construcție, prin monstruozitatea fizică, ce presupune și o monstruozitate morală: "Femeie ne femeie, la bine și la rău
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Într-un limbaj plastic, la Tiberiu Utan, trecutul este un exemplu de înălțime spirituală, de învățătură. Strămoșii "Ostașii noștri", sunt risipiți în piatră, în pădurea de mesteacăn, în plopii sunători... într-un peisaj puțin decorativ: "Ca la atac, în linii, mormintele stau șir și dorm voinicii țării acolo-n cimitir." Poetul glorifică, fără zgomot, prezența lor permanentă în viziuni cromatice și muzicale: "Și dorm cu somnul celor ce-au tras la coasă o vară." Cu volumul lui Ion Horea " Coloana în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Daciei libere": "Pavăza lui Decebal, rotundă/ pe după brațu-i încordat/ Asemeni brațului Carpaților/ cu celălalt braț săltându-și încovoiata sabie a Istrului/ Să-și apere Dacia liberă". Ion Rahoveanu, în volumul "Lacrimi pe spadă", evocă un trecut legendar desprins din mănăstiri, morminte, relicve. În "Agapia", "Puterea locului liber", "Celor fără morminte", "Elegia Iancului" versifică inegal oferindu-ne din când în când și poezie: "Pe spadă cad lacrimi, făgăduinți/ Atinse-n fața porților în zid,/ Deasupra cărora săpăm inscripții/ Se sapă greu în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Asemeni brațului Carpaților/ cu celălalt braț săltându-și încovoiata sabie a Istrului/ Să-și apere Dacia liberă". Ion Rahoveanu, în volumul "Lacrimi pe spadă", evocă un trecut legendar desprins din mănăstiri, morminte, relicve. În "Agapia", "Puterea locului liber", "Celor fără morminte", "Elegia Iancului" versifică inegal oferindu-ne din când în când și poezie: "Pe spadă cad lacrimi, făgăduinți/ Atinse-n fața porților în zid,/ Deasupra cărora săpăm inscripții/ Se sapă greu în secole avid." Începând cu anii 1965-1970-1975, lirica de evocare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
știu nici un nume/ și atunci scriu pe monument/ Un soldat, un soldat român/ Un soldat, un soldat român/ Un soldat român/ Un soldat român/ Un soldat român." Poate, aici ne-ar satisface ideea că poetul ar descoperi halucinant peste tot morminte necunoscute, eroi anonimi; în acest fel imaginea ar fi de coșmar; dar în versurile următoare procedeul se repetă obsesiv: "Slavă generalului Cristescu,/ Slavă generalului Grigorescu,/ Slavă soldatului Ion,/ Slavă, Slavă!" Delirul verbal se preface în arabescuri care pretind emoții rafinate
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
când în când/ dar gata, ca nebunii și ca proștii/ să aruncăm prudențe și odăjdii." În acest context este evocată figura lui Bălcescu și a lui Mihai Viteazul. Figura lui Bălcescu apare obsesiv în cadrul volumului: "Nicolae Bălcescu la gurile Dunării", "Mormântul lui Bălcescu". Țara, istoria, revolta stau sub semnul lui Bălcescu; și țara, și brazda, și dealul poartă în ele anii revoluției. Stafia lui Bălcescu bântuie țara, căutându-și mormântul, de aceea plânge natura, când îi vede ca pe Isus plutind
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lui Bălcescu apare obsesiv în cadrul volumului: "Nicolae Bălcescu la gurile Dunării", "Mormântul lui Bălcescu". Țara, istoria, revolta stau sub semnul lui Bălcescu; și țara, și brazda, și dealul poartă în ele anii revoluției. Stafia lui Bălcescu bântuie țara, căutându-și mormântul, de aceea plânge natura, când îi vede ca pe Isus plutind peste ape. În "Istoria unei secunde", Adrian Păunescu rămâne un primitiv, un tumultuos, un spirit ingenuu, inflexibil în vehemență. Istoria la el crește dintr-o lume interioară, de aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pe sine". Creația este sacră, poetul oficiază ca un mare Preot: graiul "e timpul în care ni s-a dat/ Să fiu un mare preot sfintelor cuvinte/ Să le cunosc cu râvnă, să le pasc/ În iarba deasă de printre morminte" ("Marele preot"). Cuvântul însuși este primordial și obsesiv, se confundă cu elementele creației, biblic, cu însuși Creatorul: "La început a fost pustia/ și în pustie era vânt/ și-n vânt ardea ascuns cuvântul/ și în cuvânt era pământul". Interpretarea cuvintelor
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]