20,856 matches
-
ideală se va asemăna cu Hristos, dezvoltând roadele Duhului Sfânt, și anume: dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, credincioșia, blândețea și cumpătarea. Opusul acestora sunt denumite de Scriptură ca fiind roadele firii păcătoase, și anume: adulterul, promiscuitatea, idolatria, vrăjitoria, certurile, dezbinările, crima, consumul de alcool și necumpătarea (Galateni 5, 16-24). Etica creștină nu este un scop în sine, ci are un scop relațional veșnic în împlinirea tuturor aspirațiilor umane în paradis, în comuniunea sfinților cu Dumnezeu și unii cu alții. Din această
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
B. (1971) (ed.), Comprehensive Group Psychotherapy, Williams & Wilkins, Baltimore. Kleiman, M. (1989), Marijuana: Costs of Abuse, Costs of Control, Greenwood, New York. Kleiman, M.A.; Smith, K.D. (1990), State and Local Drug Eforcement: In Search of a Strategy in Drugs and Crime, University of Chicago Press, Chicago. Knight, R.P. (1954), „Evaluation of psychotherapeutic techniques”, în Knight, R.P.; Friedman, C.R. (ed.), Psychoanalytic Psychiatry and Psychology, International Universities Press, New York. Leukefeld, C.G.; Battjes, R.J.; Amsel, Z. (1992) (ed.), „AIDS and intravenous drug use: Future
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
din cauza unei realități cu prea multe constrângeri (Laing, 1970, p. 223). În interiorul societăților occidentale, la începutul epocii moderne (capitalismului), fenomenul excluderii persoanelor cu tulburări mentale - „nebunilor” - este general și tratat de la început în raport cu alte fenomene sociale considerate negative ca hoția, crima, violul, prostituția, cerșetoria etc. Acesta este motivul care l-a determinat pe M. Foucault să afirme că, la mijlocul secolului al XVII-lea, universul nebuniei devine un univers al excluderii (Foucault, 1996 p. 85). Ca urmare a unui asemenea punct de
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
relațiilor cu alte state și structuri internaționale implicate în lupta împotriva drogurilor, prin: a) participarea României la activitățile instituțiilor, organizațiilor și forurilor internaționale ce au ca obiectiv lupta împotriva traficului și consumului de droguri (United Nation Office on Drugs and Crime, CND, INCB, Interpol etc.) și reducerea consecințelor negative ale consumului de droguri (UNAIDS, WHO etc.); b) intensificarea cooperării bilaterale și multilaterale cu statele de origine a drogurilor sau aflate pe rutele internaționale ale drogurilor; c) dezvoltarea relațiilor parteneriale cu state
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
actuală a lucrurilor, o astfel de rezolvare nu este posibilă decât dacă este compatibilă cu interesele marilor puteri și dacă se presupune că intervenția se va derula fără pierderi umane și costuri prea mari. Crearea de tribunale internaționale pentru condamnarea crimelor împotriva umanității și a genocidurilor reprezintă un pas înainte, dar funcționarea acestor instanțe este încă neclară și depinde de dorința de colaborare a statelor interesate. Fundamentul achizițiilor istorice Raționamentul nostru ne pune acum în fața unei noi întrebări: dacă tribunalul istoriei
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
compasiunea, iar a ajuta pe cineva să moară este scuzabil. Pedeapsa cu moartea a fost abolită, abolirea ei este chiar o condiție de aderare la Uniunea Europeană, dar sondajele arată că ea este cerută atunci când opinia publică este perturbată de o crimă deosebit de odioasă. A lua viața cuiva atunci când devine insuportabilă este admisibil, iar eutanasia este reglementată prin lege (Olanda, Belgia). Este permisă aproape peste tot împiedicarea apariției vieții prin avort, dar ea este și creată prin inseminare artificială. Când începe viața
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
femeie, rolurile sunt diferite. Astfel se consideră că femeia este victima propriei sale nebunii, care returnează violența nebuniei asupra ei însăși, pe când bărbatul este nebun, periculos și violent, descărcându-și pulsiunile asupra celorlalți. Femeia recurge la suicid, pe când bărbatul la crimă. Atitudinea specialiștilor În acest sens se disting două curente principale de opinii: a) Psihiatria clinică tradițională, consideră nebunia în conformitate cu modelul de gândire medicală ca pe o „boală psihică”, iar nebunul este etichetat drept „bolnav mintal” fiind tratat ca atare. Este
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
biologice: somn, mers, respirație, deglutiție, teama de a nu roși în public, mirosuri neplăcute etc. g) Fobii legate de relațiile publice: fobia de a nu comite gafe, impolitețe, de a nu uita, de a nu greși, de a nu comite crime involuntare etc. h) Fobii morale și religioase: scrupule, mărturie mincinoasă, păcat, sacrilegiu etc. Sindroamele psihopatice Sindroamele psihopatice sunt alterări sau trăsături anormale de caracter (caracteropatii) care se manifestă în activitatea voluntară a individului, în relațiile acestuia cu lumea și cu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
alcool, droguri, conduite de refugiu sau agresiune (suicid, criminalitate), tendință la perversiuni. Făcând o sinteză a acestor aspecte mai sus menționate, E. Dupré afirmă că viața psihopaților se înfățișează ca o suită neîntreruptă de bizarerii, extravaganțe, neregularități, fugi, delicte și crime, internări repetate în spitalele de psihiatrie, expertize medico-legale psihiatrice, dezertări, simularea unor afecțiuni în scopul realizării unor interese, parazitism social, vagabondaj, alcoolism, toxicomanii, diferite conduite de refugiu etc. Psihopații sunt personalități perverse moral și caracteriopatice din punct de vedere psihopatologic
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de fugă în prezența, unui pericol, în care intră: fuga, doliul, pedeapsa legată de culpabilitatea reală sau imaginară. b) Sinuciderile agresive, ca forme de agresivitate sublimată, orientată împotriva altuia, sau „proiectată” asupra unei alte persoane sau a unui obiect: răzbunare, crimă, șantaj, apel suicidar. c) Sinuciderile jertfă, ca formă de autorenunțare la propria sa existență, având semnificația unui ideal simbolic realizat. Ele apar sub următoarele forme: sacrificiul, trecerea de la starea actuală la o alta considerată ca ideală. d) Sinuciderile lucide au
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
aberante de factură antisocială, care sunt în esența lor expresia unei tulburări a stării de sănătate mintală colectivă. Psihozele colective vor fi prezente ca manifestări sociale îngrijorător de frecvente. Notăm în sensul acesta o creștere alarmantă a ratei conduitelor agresive (crime, viol, tâlhărie, furt etc.), precum și o rată apreciabilă a suicidului. Prezența toxicomanilor, stărilor depresive colective, manifestări de tip protestatar antisocial, corupția pe plan socio-moral, refugiul în sfera sectelor religioase, înclinația către preocupări oculte etc. Rezultă di cele discutate mai sus
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de manifestare violența. Din punct de vedere formal și în ceea ce privește conținutul tematic, aceste psihoze colective se pot manifesta sub diferite aspecte, după cum urmează: conduite de violență fizică, verbală, socială etc; conduite delictuale (bandele de delincvenți, grupele marginale de tineri delicvenți, crima organizată, grupările teroriste etc.); competiții sportive dominate de violență (box, curse de tauri, lupte de cocoși, câini etc.); festivaluri muzicale sau de dans modern, bazate pe ritm care induc exaltarea simțurilor și o stare de extaz fizic prin care este
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
normele modelului socio-cultural al grupului etnic respectiv. În această categorie de tulburări intră următoarele manifestări psihopatologice: Reacții morbide, de scurtă durată, de forme diferite ca manifestări și evoluție clinică: reacții depresive, reacții agresive difuze, cu agitație confuzivă sau stupoare (Amokul, crima reflexă, moartea psihogenă rapidă și moartea psihogenă lentă). Dezvoltări morbide și nevroze, cu evoluție clinică constant organizată, cu o configurație clinică proprie în care semnalăm următoarele tipuri de tulburări: nevroze de curățenie, de factură fobic-obsesivă, vertijul de kayak, specific populațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Postel, J.; Quetel, Cl., Nouvelle histoire de la psychiatrie, Privat, Toulouse, 1983. Prevost, Ch.M., La psychologie clinique, PUF, Paris, 1988. Prinzhorn, H., Bildnerei der Gefangenen, Axel Juncker Verlag, Berlin, 1926. Prinzhorn, H., Bildnerei der Geisteskranken, Springer, Berlin, 1968. Proal, L., Le crime et le suicide passionnels, Alcan, Paris, 1900. Quercy, P., L’hallucination, Vol. I-II, Alcan, Paris, 1930. Rappard, Ph., La folie el l’Etat. Aliénation mentale et aliénation sociale, Privat, Toulouse, 1981. Régis, E., Précis de psychiatrie, Doin, Paris, 1923
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pe cetățeni, că nimeni nu trebuie a mânca de la datoriile ce ne impun solemnaminte pactul nostru fundamentale, sfânta Constituțiune, și mai ales cei din masa poporului. A mânca poporul, mai ales, este o greșeală neiertată, ba putem zice chiar o crimă. Nu! Orice s-ar zice și orice s-ar face, cu toate zbieretele reacțiunii ce se zvârcolește sub disprețul strivitor al opiniunii publice; cu toate urletele acelora ce cu nerușinare se intitulează sistematici opozanți... Nu! În van! noi am spus
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
la picioarele Joițicăi sau când ciocnește paharul de șampanie cu Tipătescu. Ralea are dreptate și atunci când spune că: „Ceea ce surprinde iarăși la acești eroi e superficialitatea lor. Pasiunile sau poftele nu le sunt adânci. Ei n-ar comite nelegiuri ori crime ca să le satisfacă.“ Eroii lui Caragiale, continuă Ralea, nu sunt răutăcioși. Iată și argumentul său: „Ei rezumă psihologia, momentul istoric de atunci: mentalitatea în fond bucolică, caracteristică regimurilor cvasi-feudale, și apoi psihologia etnică a românului, lipsită de rancună și de
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Altă reacție: "E rîndul nostru să-i demonstrăm că avem dreptate." Fiecare jurat e invitat să-și explice hotărîrea de a vota vinovat, ca să-l convingă pe juratul recalcitrant. O femeie care locuiește în fața apartamentului în care s-a comis crima a asistat la omor. Ea a văzut, printre ultimele două vagoane ale trenului care tocmai trecea, cum băiatul și-a lovit tatăl (cele două apartamente sunt situate de o parte și de alta a unei linii de metro). Vecinul de
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Chiar credeți într-o coincidență atît de incredibilă?" Juratul recalcitrant: "Spun doar că e o coincidență posibilă." Un alt jurat: "Iar eu spun că este imposibilă!" Juratul recalcitrant scoate din buzunar un cuțit și-l înfinge în masă, lîngă arma crimei. "Sunt la fel!", se miră cei prezenți. Juratul se explică: "Aseară m-am plimbat prin cartierul băiatului. L-am cumpărat la doi pași de casa lui, pentru șase dolari." Un jurat: "Să-l fi înjunghiat altcineva cu o armă identică
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
pentru 11 jurați este imposibil ca ucigașul să nu fie băiatul. Pentru ei, vinovăția acuzatului este o certitudine. Evidența acestui non-imposibil inițial ascunde, de fapt, posibilele și imposibilele pe care majoritatea juraților le atribuie lumii în care s-a produs crima: pentru ei, este imposibil ca asasinarea unui tată de către fiu să nu fie un eveniment normal în acest capăt de lume din New York. Faptele ar fi fost ele de la început atît de evidente pentru toată lumea dacă acuzatul ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
fi fost fiul unui intelectual din clasa de mijloc, trăind într-un pavilion dintr-o periferie curățică și liniștită? Unsprezece persoane judecă în termenii "evenimente probabile", "evenimente improbabile": este improbabil (o șansă dintr-un milion) ca cineva să fi comis crima cu același tip de cuțit ca al băiatului, un șiș presupus rar. Un om le propune o viziune în termenii "evenimente posibile" și "evenimente imposibile" (acest lucru e posibil). Un eveniment posibil nu este un eveniment probabil. Un eveniment imposibil
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
băiat, posibilul final îl salvează. Verdictul nu se poate sprijini pe realitate, pe fapte. Cei 12 jurați pleacă cu gîndul că e posibil ca băiatul să-și fi omorît tatăl iar ei să se fi înșelat amarnic, salvînd autorul unei crime oribile. Au descoperit că justiția nu se sprijină pe un teren ferm. În numele societății întregi, au arătat realitatea: băiatul este nevinovat. Ei știu că și-au creat ei înșiși realitatea pe care o proclamă; ea este produsul posibilului la care
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
cu un glas din ce în ce mai puternic. Nu-mi fac deloc iluzii, mă așteaptă moartea; ea va fi dreaptă. Am atentat la viața femeii celei mai vrednice de respect și de toată cinstirea. Doamna de Rênal mi-a fost ca o mamă. Crima mea e cumplită și a fost premeditată. Mi-am meritat deci moartea, domnilor jurați. Dar chiar dacă aș fi mai puțin vinovat, văd oameni cărora fără să le pese de mila ce ar trebui să le-o trezească tinerețea mea, ar
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
să descurajeze astfel, pentru totdeauna, categoria asta de tineri, care, născuți într-o clasă inferioară și oarecum apăsată de sărăcie, are norocul să dobîndească o educație bună și îndrăzneala să se amestece în ceea ce orgoliul bogătașilor numește societatea înaltă. Iată crima mea, domnilor, și ea va fi pedepsită cu atît mai multă asprime, cu cît, de fapt, nu sunt judecat de semenii mei. Nu văd pe băncile juraților nici un țăran mai înstărit, ci numai burghezi indignați..." În celula sa, Julien își
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
sa devenea plauzibilă: rubinul provenea poate de la bijuteria uneia dintre cele două fete dispărute. A apărut o răscruce. Ea schimbă cu totul cursul anchetei și fără ca ei s-o știe încă, viața mai multor oameni. Romanul lui Arthur Upfield 35, Crimă la înălțime, este povestea unui om care simte, ghicește, reușește să vadă cît de oarbă poate fi o lume datorită imposibilului pe care și l-a creat. Polițistul este convins că cei interogați au răspuns cu sinceritate: n-au văzut
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
de ceea ce i se întîmplă, din moment ce tot ce se întîmplă trebuie să se întîmple. Recunoscîndu-i o anumită libertate, Crisip salvează responsabilitatea omului: "Iată de ce subliniază filosoful nu-i ascultați pe perverși, lași și criminali, care, cunoscîndu-și prea bine greșelile și crimele, s-au refugiat în fatalitate ca-ntr-un azil sfînt și susțin că faptele lor rele nu se datorează unor erori voluntare, ci destinului 144. Argumentul radical al lui Diodor din Cronos împotriva posibilului e de găsit și la Epictet
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]