21,807 matches
-
diverse motive din cronici, prezintă fapte și personaje într-un mod teatral, fals, și nu scapă nici un prilej de a șarja violent aspecte negative ale prezentului. Cam în aceleași limite se încadrează și celelalte scrieri, în care autorul abordează specii poetice la modă în epocă: Poezii. Epistole (1871), Fabule, glume și anecdote (1873) sau poeme și drame istorice, precum Un ajutoriu la timp (1863), Berchea, rămasă într-un periodic din 1865, Rarișa sau Cerdacul lui Ferenț (1869), dar mai ales comedii
TAUTU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290102_a_291431]
-
schimbare de regim se întrevede odată cu volumul Statuile disperării (1998; Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca) și se definitivează în Ultimul cuvânt (1999), Veghe și somn (1999), Dialog cu hârtia (2000) și Sfârșit de coridă (2001). Goana după sacru rămâne impulsul poetic dominant, însă acum divinul nu se mai oferă, ci se refuză cu obstinație. În consecință, euforia lasă loc depresiei ori măcar stării elegiace, iar eul liric învestește rememorarea cu rolul de strategie compensatoare. Poemele își păstrează deopotrivă dimensiunile și caracterul
ŢARINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290087_a_291416]
-
Paris, 1964; Maurice Nadeau, Histoire du surréalisme, suivie de documents surréalistes, Paris, 1964; André Breton, Manifestes du surréalisme, Paris, 1965; Crohmălniceanu, Literatura, I (1967), 51-77; Sașa Pană, Antologia literaturii române de avangardă, pref. Matei Călinescu, București, 1969; Ion Pop, Avangardismul poetic românesc, București, 1969; Mario De Micheli, Avangarda artistică a secolului XX, tr. Ilie Constantin, București, 1970, 159-180, 282-315; Dan Grigorescu, Direcții în poezia secolului XX, București, 1975; Serge Fauchereau, Expressionisme, dada, surréalisme et autres ismes, I, Paris, 1976; Avangarda literară
SUPRAREALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290021_a_291350]
-
din scriitori germani (Goethe, Schiller, Wilhelm Hauff, Conrad Ferdinand Meyer), polonezi (Adam Mickiewicz) și chinezi (Li Tai Pe) îi apar în „Convorbiri literare”, „Junimea literară”, „Glasul Bucovinei”, „Neamul românesc”, „Făt-Frumos”, „Luceafărul”, „Bucovina” ș.a. A semnat și D. Timoteiu. Cu încercările poetice și prin traduceri T.-A. se apropie de grupul iconarilor, lirica sa reprezentând „un ostrov din cele mai exotice în literatura iconariștilor” (Perpessicius). Însă nici versurile, nici proza din Făt-Frumos în frac (1944) nu sunt decât exerciții prin nimic menționabile
TCACIUC-ALBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290103_a_291432]
-
Așa grăit-a Zarathustra, București, 1991; Paul Claudel, Cinci mari ode - Cinq grandes odes, ed. bilingvă, postfața trad., București, 1994. Repere bibliografice: Nichita Stănescu, „Culorile complementare”, GL, 1966, 33; M.N. Rusu, „Culorile complementare”, LCF, 1966, 36; Paul Georgescu, Gravitatea actului poetic, VR, 1966, 9; Dumitru Micu, „Metamorfoze”, GL, 1968, 36; Adriana Iliescu, „Existențe”, VR, 1969, 12; Radu Enescu, „Catharsis”, F, 1970, 9; Doinaș, Diogene, 221-222; Valentin Tașcu, „Restituire”, F, 1973, 1; Piru, Poezia, II, 198-201; Barbu, O ist., 135-137; Regman, Colocvial
TAUSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290099_a_291428]
-
al revistei „Axioma”. Debutează la „Luceafărul”, în 1959, fiind prezent și în „Ecoul”, „Flamura Prahovei”, „Anuarul Muzeului de Istorie și Arheologie Prahova”, „Curierul Liceului «I.L. Caragiale»”, „Revista de pedagogie”, „Limbă și literatură”, „Tribuna școlii”, „Prahova”, „România literară” ș.a. Prima carte, Poetică și stilistică. Metode, concepte, îi apare în 1976. Studiile incluse în volumele Comentarii stilistice și literare (1983) și Modalități de analiză a textului literar în liceu (1992) au o clară intenționalitate didactică. În analizele sale T. se oprește îndeosebi la
TATARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290096_a_291425]
-
operei acestora. Alte contribuții critice și istorico-literare sunt culegerea de studii Semne (2003) sau editarea, în colaborare, a unei secțiuni din corespondența primită de I. L. Caragiale - volumele Telegrame primite de I. L Caragiale (2002) și Scrisori pentru Caragiale (2003). SCRIERI: Poetică și stilistică. Metode, concepte, Ploiești, 1976; Din lirica modernă, Ploiești, 1982; Comentarii stilistice și literare, București, 1983, 3; Itinerar caragialian, București, 1997; Concepte operaționale în studiul literaturii, Târgoviște, 2000; Caragiale și Prahova, Ploiești, 2000; Mențiuni caragialiene, Ploiești, 2000; Conexiuni și
TATARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290096_a_291425]
-
își accentuează muzicalitatea. Prin Cartea Clara (1986) se revine la tonul baladesc al începuturilor, dar cu o expresie mai cizelată și cu vibrații interioare intense, fiecare baladă fiind construită pe o idee pe cât de imprevizibilă, pe atât de adecvată sensibilității poetice a autorului: grația, călătoria de plăcere, întrebările eterne, frumusețea miresei, iubirile trecute etc. Un ciclu intitulat Cușca prafului de pușcă include elegii închinate vârstei, uitării, amintirilor, ploii, timpului, luminii, stelelor, cărții. În Prețul tăcerii (1986) Ț. vrea să se apropie
ŢARNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290090_a_291419]
-
Șirul zilelor, îngr. și pref. Petre Tănăsoaica, Sibiu, 2003. Traduceri: Angelo Mainardi, Spionaj la puterea a treia, București, 1994 (în colaborare cu Liviu Radu). Repere bibliografice: Ulici, Prima verba, I, 146-149; Barbu, O ist., 154-156; Paul Dugneanu, Artificii și spontaneitate poetică, LCF, 1976, 11; Mircea Moga, „Înalta fidelitate”, CNT, 1977, 19; Ioana Dinulescu, Poeți și poezii, R, 1977, 7; Popa, Dicț lit. (1977), 582-583; Valentin F. Mihăescu, Lirism și ironie, LCF, 1978, 13; Marta Alboiu, „Haute fidélité”, REVR, 1978, 1; Mirela
ŢARNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290090_a_291419]
-
amurgului (1994), Școala morții (1997), Defăimarea bătrâneții (1998), Elogiul tinereții (2000) și Tratat despre iubire (2003). Poemele vădesc un liric reflexiv substanțial, o voce nouă, cu personalitate. Experiența existențială directă și meditația asupra marilor teme lirice fuzionează într-o expresie poetică dezinvoltă și de o mare claritate, o adevărată „demonstrație de dexteritate” (Petru Poantă). Comentatorii au remarcat că poetul își exploatează inteligența și cultura artistică, că „și-a pus la încercare virtuțile literare făcând apel la cele mai variate teme și
TASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290093_a_291422]
-
Va fi distinsă cu Premiul pentru proză acordat de revista „Luceafărul” (1966) și cu Premiul Asociației Scriitorilor din București (1982). Prima carte publicată de T., culegerea de proză pentru copii Strada lui Petrică, apărută în 1965, cuprinde texte de factură poetică și fantezistă, anunțând încă de pe acum un anume mod de vizualizare a lumii. Povestirile din volumul Nu se poate preciza (1967), extrem de concise, pendulând între candoare și cinism, introduc într-o lume dominată de arbitrar și absurd - un tip de
TARZIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290092_a_291421]
-
microeseurilor din Stalactite în alabastru (1986) nu se revendică totuși din constructorul labirintului, dar se declară sculptor: „Un sculptor geme-n mine visând să taie-un bloc / De marmoră de aer într-o Carrara pură”. Fără să își enunțe principiul poetic în termenii lui Mihai Codreanu, este evident că și Ț. ar vrea să construiască folosind cuvinte-statui. El cizelează versuri rimate și albe, lungi și scurte, libere și regulate, unele în forme fixe (de la sonet la pantum), recurge la facturi strofice
ŢAŢOMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290097_a_291426]
-
o dată locuri comune, dar având orgoliul unui deschizător de drumuri. Totul e văzut la modul animist, alegorizant, antropomorfic, iar versul liber e înlocuit adesea cu versificarea facilă. Poezia fie vrea să păstreze „memoria străbunilor” (Prefață), fie e identificată cu ființa poetică, în stil neomodernist („poezia e sângele meu” - Andante). Actul creator impune o comparație cu Meșterul Manole, altundeva se vorbește despre cuprinderea demiurgică a lumii: „În fiecare verb o bătaie a inimii, / în fiecare substantiv - o monadă, / în fiecare adjectiv - ochii
TAUTU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290101_a_291430]
-
despărțit ca două continente” (Poem pentru plecarea ta), iar Ofelia devine simbolul dragostei neîmplinite. Cântarea naturii utilizează obișnuitele corespondențe dintre starea sufletească și peisaj. Toamna nu poate evoca decât melancolie și nostalgia copilăriei, iar primăvara dorința de regenerare a verbului poetic. Predilecția pentru muzical este valorificată într-un ciclu dedicat lui George Enescu, unde sunt urmărite principalele evenimente din biografia marelui muzician. Nu e lipsită de ingeniozitate încercarea de aflare a ritmurilor prin care să fie reprodusă structura unor opere ca
TAUTU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290101_a_291430]
-
106-113; Mihail Dolgan, Crez și măiestrie artistică, Chișinău, 1982, 253-270; Gheorghe Mazilu, Cu scut și fără, Chișinău, 1983, 38-47; Ana Bantoș, Creație și atitudine, Chișinău, 1985, 104-116; Valeriu Senic, Creația lui V. Teleucă în școală, Chișinău, 1985; Valeriu Senic, Ecuația poetică a înaltului, Chișinău, 1986; Eliza Botezatu, Un poet al neliniștii, „Basarabia”, 1993, 6; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 202; Popa, Ist. lit., II, 1190; In memoriam. Victor Teleucă, „Limba română” (Chișinău), 2002, 7-9 (semnează Mihai Cimpoi, Eliza Botezatu, Mihail Dolgan, Victor
TELEUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290127_a_291456]
-
editorial cu Poetica lui Ion Barbu, apărută în 1978 și distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai colaborează la „Analele Universității din Craiova”, „Cadran universitar” ș.a. În manuscris au rămas pagini despre C. Fântâneru, Tudor Arghezi, Ioan Alexandru ș.a., studii de poetică, însemnări diaristice. Deși semnatar al mai multor studii de istorie și critică literară (publicate mai cu seamă în „Ramuri”) și, în ultimii ani, al unor eseuri și aforisme, T. rămâne autorul unei singure cărți. Poetica lui Ion Barbu a fost
TEODORESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290139_a_291468]
-
este investigată maniera de recitire a textelor barbiene specifică lui Ștefan Aug. Doinaș, Ion Negoițescu, Leonid Dimov, Cezar Baltag, Mircea Ciobanu, Nichita Stănescu. În felul acesta, T. reușește să își atingă scopul propus: nu doar o exegeză, ci și o poetică a receptării operei lui Ion Barbu în evoluția liricii românești. SCRIERI: Poetica lui Ion Barbu, Craiova, 1978. Repere bibliografice: Cristian Livescu, „Poetica lui Ion Barbu”, CRC, 1978, 11; Nicolae Iliescu, „Poetica lui Ion Barbu”, AFT, 1979, 2; Tia Șerbănescu, Un
TEODORESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290139_a_291468]
-
lui Ion Barbu, Craiova, 1978. Repere bibliografice: Cristian Livescu, „Poetica lui Ion Barbu”, CRC, 1978, 11; Nicolae Iliescu, „Poetica lui Ion Barbu”, AFT, 1979, 2; Tia Șerbănescu, Un studiu critic despre Ion Barbu, RMB, 1979, 10 701; Șerban Cioculescu, Ambiguitățile poeticii lui Ion Barbu, RL, 1979, 9, 10; Laurențiu Ulici, Critici și eseiști, RL, 1979, 20; Eugen Negrici, „Poetica lui Ion Barbu”, R, 1979, 5; Nicolae Manolescu, Patul lui Procust, RL, 1979, 25; Piru, Debuturi, 44-47; Popa, Clasici, 157-159; Marin Mincu
TEODORESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290139_a_291468]
-
a exegezei despre scriitorul italian, Elisabeta Naum arată că pentru critică opera lui D’Annunzio nu e decât un pretext pentru o ideologie sau teorie care își caută legitimarea. Un studiu de M. Nanu demonstrează polemic geneza românească a motivelor poetice la Ienăchiță Văcărescu, fără a rezolva totuși incidențele cu motivele goetheene. Lui N. Balca îi este găzduit un studiu filosofic, Deosebirea calitativă absolută între Dumnezeu și om și problema revelației, care denunță „teologia dialectică” hegeliană, dar și pe cea „liberală
THESIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290166_a_291495]
-
Sarmisegetuza. Debutează cu versuri în „Tribuna” (1983). E prezent și în „Magazin istoric”, „Steaua”, „Apostrof”, „Cele trei Crișuri”, „Tribuna Ardealului”, „Zalmoxis” (unde e redactor), „Noesis”, „Cetatea culturală” ș.a. A obținut Premiul revistei „Steaua” la Festivalul Național „Lucian Blaga” (1993). Evoluția poetică a lui Ț. înregistreză două etape: una rebelă, suprarealistă, nonconformistă, avându-l ca model pe François Villon, ilustrată de plachetele Bal ca-n iad (1993) și Roși de lună (1997); alta sobră, tradiționalistă, elogiind personalități istorice, ca în volumele De
ŢENE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290134_a_291463]
-
până ajung inutile („Nimic era/ plictisit/ și-am plecat fioroși/ fără nim” - În căutare de Enkidu). Și versurile din Roși de lună se pliază pe criza ieșirii din adolescență, cu primele căutări erotice, când ludicul, absurdul și gratuitatea stăpânesc conștiința poetică (culoarea roșie, intensă, puternică, domină sub diverse forme), dar - așa cum s-a remarcat - „opacizarea nu e gratuită, iar hazardul constituie o alternativă la logica realității convenționale” (Petru Poantă). Începând cu placheta De izvoare se poate vorbi despre maturizarea poetului, care
ŢENE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290134_a_291463]
-
Achene zburătoare (1986; Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei) și în Materia signata (1992) se adâncește polaritatea între „materia” scrisă și cea nescrisă, a realului, aceea care scapă întotdeauna și care nu poate fi „interpretată” prin litere sau prin cuvinte. Eul poetic este iremediabil prins între exaltare și melancolie, între percepția disperat vitalistă și cea intelectuală, într-o dublă revoltă, împotriva realității discontinue, perisabile, dar și împotriva la fel de trecătoarei lumi de hârtie: „cum mă temeam în copilărie/ de gura deschisă a unui
TARTLER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290091_a_291420]
-
de noapte). Apropiindu-se de Ileana Mălăncioiu prin prezența filonului moral și de Gabriela Melinescu prin impulsul vitalist, T. se distinge în contextul poeziei actuale prin rafinamentul unui discurs liric foarte bine dozat, pe muchia dintre simbolismul neomodernist și discursivitatea poetică postmodernă. SCRIERI: Apa vie, București, 1970; Chorale, București, 1974; Hore, București, 1977; Astronomia ierbii, București, 1981; Scrisori de acreditare, București, 1982; Substituiri, București, 1983; Melopoetica, București, 1984; Târgul de animale mici, București, 1985; Achene zburătoare, București, 1986; Școala de muzică
TARTLER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290091_a_291420]
-
din provincie: Frunze galbene pe acoperișul ud, Ploaia și anchetatorul (Teatrul „Constantin I. Nottara”), Cine a fost Adam? (Teatrul Național din București), Fortul (Teatrul „Ion Vasilescu”) ș.a. E un teatru de atmosferă, întrucâtva în genul teatrului absurdului, scris în stil poetic. Volumul Podul fără felinar (1974) cuprinde piesele Evadarea, Dialog nocturn, Alex, Podul fără felinar, altă culegere, masivă, Excelsior (1981), include piese noi, între care Cabana, Excelsior, Cina cea de taină. În 1980 i se acordă Premiul Academiei pentru piesa Ploaia
TEODORESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290141_a_291470]
-
dar constrâns de lipsuri materiale și excedat de alegerea pe care o face în iubire. Așa cum orașul, cu toată agitația și atmosfera lui de bună dispoziție și plezirism, pare condamnat la extincție, soarta tânărului pictor se curma brusc. Sub semnul poetic al amintirii, scriitorul închipuie tablouri pline de dinamism, asemenea forfotei orașului în care locuitorii, sfidând moartea ce bântuise în vreme de război, trăiesc tumultuos, cu frenezie, bucurându-se de fiecare clipă. De aceea, cârciumile orașului, cu meniuri opulente și vinuri
TELEAJEN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290121_a_291450]