KorAP: Find »[drukola/base=căsători & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...793 794 795 ...870 >

21,727 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

copilăriți de trecerea anilor, își deschideau brațele. Era tot acolo scrumiera cu scrumul de la ultima havană pe care-o isprăvise tatăl său. Și, pe perete, portretul amândurora, al tatălui și-al mamei, văduvă acum, făcut chiar în ziua când se căsătoriseră. El, înalt fiind, ședea, picior peste picior, lăsând să i se vadă limba ghetei, iar ea, scunduță, în picioare, alături de el și rezemându-și mâna, o mână fină ce nu părea făcută să apuce, ci să se așeze, ca o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
te vezi și să faci cunoștință... — Și cred că de îndată ce te va cunoaște, nu-i așa... lucrurile sunt limpezi! Nu chiar atât de limpezi - se împotrivi don Fermín -. Drumurile Providenței sunt întotdeauna misterioase... Cât despre faptul că, spre a te căsători, ar fi neapărat necesar sau măcar nimerit să te cunoști dinainte, nu sunt de acord..., nu, nu sunt de acord... Singura cunoaștere eficace este cunoașterea post nuptias. Da, așa cum ai auzit, draga mea soție, ceea ce înseamnă a cunoaște în limbajul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
tu. Da, știam! - zise plin de convingere Mauricio și, punându-și o mână pe genunchiul Eugeniei, o lăsă acolo. — Trebuie să te hotărăști, Mauricio. — La ce, scumpete, la ce? Cum adică la ce, omule, cum adică la ce? Să ne căsătorim odată! — Și din ce-o să trăim? — Din munca mea, până o să-ți găsești și tu ceva. Din munca ta? — Da, din muzica aia oribilă! — Din munca ta? Asta nu! Niciodată, niciodată, niciodată! Orice, dar nu să trăiesc din munca ta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
ai până când soția mea, pierzându-și-l pe fiul ei și pe-al meu, s-a simțit mamă a mea. Tu ai cunoscut-o pe mama ta, Augusto, pe admirabila doamnă doña Soledad; dacă nu, te-aș sfătui să te căsătorești. Am cunoscut-o, don Avito, dar am pierdut-o, și acolo, în biserică, mi-o reaminteam... — Ei bine, dacă vrei s-o ai din nou, însoară-te, Augusto, însoară-te! — Nu, pe ea nu, pe ea n-o voi regăsi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
tragedii! Dar..., în fine, dacă e să-ți continui umorul, însoară-te intuitiv! — Și dacă femeia pe care o iubesc nu mă iubește? — Însoară-te cu femeia care te iubește, chiar dacă tu nu o iubești. Mai bine e să te căsătorești ca să ți se cucerească ție iubirea decât ca să o cucerești tu. Caută pe cineva care să te iubească. Prin mintea lui Augusto trecu o viziune fulgerătoare a micuței călcătorese. Căci își făcuse iluzia că biata micuță se îndrăgostise de el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
să ieșim; noaptea e foarte frumoasă; am să-ți povestesc. Víctor, deși cel mai intim prieten al lui Augusto, era mai vârstnic decât el cu vreo cinci sau șase ani și era însurat de mai bine de doisprezece, căci se căsătorise foarte de tânăr, dintr-o datorie de conștiință, după cum se zicea. Nu avea copii. Când se văzură pe stradă, Víctor începu: — Știi doar, Augusto, că a trebuit să mă însor de foarte tânăr... — A trebuit să te însori? — Da, hai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Nu avea copii. Când se văzură pe stradă, Víctor începu: — Știi doar, Augusto, că a trebuit să mă însor de foarte tânăr... — A trebuit să te însori? — Da, hai, nu face pe miratul, pentru că bârfa ajunge la toată lumea. Ne-au căsătorit părinții noștri, ai mei și-ai Elenei, când eram niște puștani. Și căsătoria a fost pentru noi un fel de joacă. Ne jucam de-a bărbatul și nevasta. Dar a fost o falsă alarmă. — Ce adică a fost o falsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
când eram niște puștani. Și căsătoria a fost pentru noi un fel de joacă. Ne jucam de-a bărbatul și nevasta. Dar a fost o falsă alarmă. — Ce adică a fost o falsă alarmă? — Păi motivul pentru care ne-au căsătorit. Pudoare exagerată din partea părinților de ambele părți. Au aflat de un pas greșit al nostru, cu o firimitură de scandal, și, fără a mai aștepta să vadă urmările, ne-au căsătorit. — Bine-au făcut. — N-aș zice. Fapt e însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
o falsă alarmă? — Păi motivul pentru care ne-au căsătorit. Pudoare exagerată din partea părinților de ambele părți. Au aflat de un pas greșit al nostru, cu o firimitură de scandal, și, fără a mai aștepta să vadă urmările, ne-au căsătorit. — Bine-au făcut. — N-aș zice. Fapt e însă că pasul acela greșit n-a avut urmări, după cum n-au avut nici următorii noștri pași greșiți de după căsătorie. — Pași greșiți? — Da, în cazul nostru nu erau decât pași greșiți. Călcam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
pe tăcute. Eu nu mă împăcam cu gândul de a nu fi tată. Eram bărbat deja, aveam peste douăzeci și unu de ani și, sincer, faptul că eram inferior altora, mai prejos decât tot necioplitul care exact la nouă luni după ce se căsătorește, sau chiar mai-nainte, are primul copil... nu mă mulțumea. — Bine, dom’le, și-a cui era vina...? — Evident, eu, chiar fără s-o spun, dădeam vina pe ea și-mi ziceam: „Femeia asta e sterilă și mă face de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
presupună, ce știu eu... — Ce? — Nimic, dar când trece un an, și încă unul, și încă unul, și cuplul n-are copii, soția e gata să creadă că e din vina bărbatului, că n-a fost sănătos când s-au căsătorit, că o fi suferit de vreo boală... Fapt e că ne-am simțit dușmani unul față de celălalt, ne intrase dracul în casă. Și-n cele din urmă dracul cu pricina a făcut explozie și-au apărut învinuirile reciproce și povestea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
spunea Eugenia logodnicului ei în odăița aceea a portăresei -, absolut insuportabil, și dacă o s-o ții tot așa, dacă nu te scuturi de nepăsarea asta, dacă nu faci ceva ca să-ți cauți un loc de muncă și să ne putem căsători, sunt capabilă de orice nebunie. — De ce nebunie? Hai, ia zi, scumpeteo - și-i mângâia gâtul, răsucindu-și pe deget o buclă de la ceafa copilei. — Uite, dacă vrei, ne căsătorim și eu continui să muncesc pentru amândoi. — Și ce-o să zică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
ca să-ți cauți un loc de muncă și să ne putem căsători, sunt capabilă de orice nebunie. — De ce nebunie? Hai, ia zi, scumpeteo - și-i mângâia gâtul, răsucindu-și pe deget o buclă de la ceafa copilei. — Uite, dacă vrei, ne căsătorim și eu continui să muncesc pentru amândoi. — Și ce-o să zică lumea de mine, cucoană, dacă accept așa ceva? Și ce-mi pasă mie ce-o să zică de tine? — Dom’le, dom’le, asta-i grav! — Da, nu-mi pasă; ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
după tine, dar treaba cu căsătoria mă sperie, mă umple de-o spaimă teribilă. Eu m-am născut leneș din fire, nu neg; cel mai mult mă face să sufăr obligația de a munci și prevăd că, dacă ne vom căsători și vom avea copii, după cum cred că vei vrea... — Ei, asta se-nțelege! Va trebui să muncesc, și încă zdravăn, fiindcă viața e scumpă. Și ideea de-a accepta ca tu să fii cea care muncește, asta niciodată, niciodată, niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
cu patroana, îi putea lăsa treisprezece duros pe lună ca pensie de văduvă, de care altminteri n-ar profita nimeni și-ar merge la Stat. Vezi deci și tu... Da, știu, nu e singura persoană, prietene Víctor, care s-a căsătorit doar pentru ca statul să nu economisească o pensie de văduvie. Ăsta da civism! — Dar dacă don Eloíno a respins cu indignare o asemenea propunere, închipuiește-ți ce va fi spus patroana. „Eu? Să mă mărit eu, la vârsta mea, și pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Și l-a convins. Apoi don Eloíno l-a chemat pe Correíta și i-a spus, după cum umblă vorba, că voia să se împace cu el - erau certați - și să-i fie martor la nuntă. „Păi cum, don Eloíno, vă căsătoriți?“ „Da, Correíta, da, mă însor cu patroana, cu doña Sinfo, eu, un Rodríguez de Alburquerque y Álvarez de Castro, închipuiește-ți! Eu, pentru ca ea să aibă grijă de mine cele câteva zile câte-mi mai rămân de trăit..., nici nu știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
apropiat de don Eloíno, că, ducându-se într-o zi să-l vadă și întâlnindu-se cu don Matías în veșminte preoțești, a crezut că venise acolo ca să-i dea ultima ungere, și când colo, el îi spune că se căsătoreau. Și după ce s-a întors mai târziu, l-a condus până la ieșire patroana proaspăt măritată, pentru a treia oară, și l-a întrebat cu glas îndurerat și neliniștit: „Dar ia spuneți-mi, don Valentín, o să mai trăiască, o să mai trăiască

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
prescris să i se facă un clistir, iar ea zicea: „Clistir? Ptiu, ce scârboșenie! Boșorogului ăstuia! Eu nu, eu nu! De-ar fi trebuit s-o fac unuia dintre cei doi răposați, pe care-i iubeam, cu care m-am căsătorit de plăcere! Dar ăstuia? Clistir? Eu? Ce să spun...!“ — E fantastic totul! — Nu, istoric. Și-au sosit un frate și-o soră ai lui don Eloíno, și cel dintâi zicea, copleșit de nenorocire: „Să se căsătorească fratele meu, fratele meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
cu care m-am căsătorit de plăcere! Dar ăstuia? Clistir? Eu? Ce să spun...!“ — E fantastic totul! — Nu, istoric. Și-au sosit un frate și-o soră ai lui don Eloíno, și cel dintâi zicea, copleșit de nenorocire: „Să se căsătorească fratele meu, fratele meu, un Rodríguez de Alburquerque y Álvarez de Castro, cu patroana de pe strada Tăbăcarilor! Fratele meu, fiul unui fost președinte al Tribunalului din Zaragoza, din Za-ra-go-za, cu o madam Sinfo!“ Era îngrozit. Iar văduva sinucigașului și proaspăta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
știa... Dacă l-ar fi tratat doar el, ar fi murit de mult, și acum nu mi-ar mai sta pe cap.“ Doña Sinforosa are, în afara copiilor de la primul soț, o fiică de la al doilea, jandarmul, și, curând după ce se căsătoriseră, don Eloíno îi spunea acesteia: „Vino, vino-ncoace; vino să-ți dau un pupic, doar sunt tatăl tău, tu ești fiica mea...“ „Fiică, nu - zicea mama -, ci adoptată!“ „Fiică vitregă, doamnă, fiică vitregă! Vino la mine... vă las înstărite...“ Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
nefericirile mele. Femeia aceea, mama copiilor mei, nu e soția mea. — Bănuiam; dar dacă ea e mama copiilor dumneavoastră, dacă vă duceți viața cu ea ca soție, așa și e. — Nu; eu am altă soție... legitimă, cum se zice. Sunt căsătorit, nu însă cu cea pe care o cunoști dumneata. Și ea, mama copiilor mei, e tot căsătorită, dar nu cu mine. Ah, un dublu... Nu, un cvadruplu, după cum ai să vezi. Eu m-am însurat îndrăgostit nebunește, dar absolut nebunește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-i o întrebare, e o prostie.“ Alteori spunea că verbul a iubi nu se mai folosește decât în teatru și-n cărți, și că dacă eu i-aș fi scris: te iubesc!, m-ar fi expediat pe loc. Am trăit căsătoriți mai bine de doi ani într-un mod ciudat, eu reîncepându-mi zi de zi cucerirea acelui sfinx. N-am avut copii. Într-o zi a lipsit noaptea de-acasă, am simțit că-mi pierd mințile, am căutat-o peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
pleca singură de acasă destul de des, acasă la mama ei, la niște prietene, și însăși frigiditatea extremă o ferea în ochii mei de orice suspiciune. Și niciodată n-am ghicit nimic în sfinxul acela! Bărbatul cu care a fugit era căsătorit și, pentru a fugi cu soția mea, nu doar a părăsit-o pe-a lui și pe o fetiță a lor mică, dar i-a luat nevestei lui și întreaga avere, considerabilă, după ce dispusese de ea după bunul său plac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
stai aici? Dacă o să mor, tu o să fii de vină.“ Și alteori: „Gata cu asta, gata cu asta!“ Dar a născut și totul s-a schimbat. Parcă ne-am fi trezit dintr-un somn și parcă abia ne-am fi căsătorit. Eu unul am devenit orb, total orb; copilașul ăla m-a orbit. Atât de orb sunt, încât toți spun că Elena mea a rămas absolut desfigurată din pricina sarcinii și-a nașterii, că e un schelet și că a îmbătrânit cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
cunoști pe femeia cu care conviețuiești și care sfârșește prin a deveni parte din noi înșine. N-ai auzit ce zicea unul dintre cei mai mari poeți ai noștri, Campoamor? — Nu. Ce-a zis? — Ei bine, zicea că atunci când te căsătorești și ești cu adevărat îndrăgostit, la început nu poți atinge trupul soției tale fără a turba și-a te aprinde de dorință carnală; timpul însă trece, te obișnuiești și vine o zi când, dacă atingi cu mâna coapsa goală a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]