21,727 matches
-
pe gânduri. Vezi doar, eu m-am însurat fără să stau pe gânduri, am fost siliți s-o facem. Acum m-am hotărât să mă consacru experiențelor asupra psihologiei feminine. — Unica experiență psihologică asupra Femeii este căsătoria. Cine nu se căsătorește nu va putea experimenta niciodată, psihologic vorbind, sufletul Femeii. Unicul laborator de psihologie feminină sau de ginecopsihologie e căsnicia. — Dar ea nu are ieșire! — La drept vorbind, niciun experiment nu are. Oricine vrea să experimenteze ceva, dar păstrându-și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
gândi psihologul experimental. Da - urmă Eugenia -, unui prieten, cuiva care nu-i nimic mai mult decât prieten, i se pot permite anumite mici libertăți care nu i se cuvin..., cum să zicem..., logodnicului! — Dar nu înțeleg... După ce-o să ne căsătorim, Augusto, am să-ți explic. Dar acum, ușurel, nu-i așa? „S-a terminat“, gândi Augusto, care se simți absolut și desăvârșit broască. — Și-acum - adăugă Eugenia ridicându-se - mă duc să-l chem pe unchiul meu. — La ce bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pe don Augusto Pérez, care a venit să-mi ceară mâna. Eu i-am dat-o. — Uimitor, uimitor! - exclamă don Fermín -. Uimitor! Vino-ncoace, fata mea, vino-ncoace să te-mbrățișez! Admirabil! — Te miră atât de mult că o să ne căsătorim, unchiule? Nu, ce mă miră, ce mă extaziază, ce mă subjugă e maniera în care s-a rezolvat afacerea asta, voi doi singuri, fără mijlocitori..., trăiască anarhia! Dar e păcat, e păcat că, pentru a vă duce gândul la bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Și pe urmă totul mi se pare foarte... foarte... — Să zicem, da, foarte rimanesc. — Ce-i asta? — O năzbâtie de-a lui Víctor și-a mea. Uite ce, Augusto, eu nu vreau năzbâtii la mine-n casă după ce ne vom căsători, știi? Nici năzbâtii, nici câini. Așa că poți începe să te și gândești ce-ai să faci cu Orfeu... — Dar Eugenia, pentru Dumnezeu! Știi doar cum l-am găsit, sărăcuțul! În plus, e confidentul meu...! În fața lui îmi țin toate monoloagele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
câini. Așa că poți începe să te și gândești ce-ai să faci cu Orfeu... — Dar Eugenia, pentru Dumnezeu! Știi doar cum l-am găsit, sărăcuțul! În plus, e confidentul meu...! În fața lui îmi țin toate monoloagele...! — După ce-o să ne căsătorim nu vor mai exista monoloage în casa mea. Câinele e de prisos! — Pentru Dumnezeu, Eugenia, măcar până când vom avea un copil... Dacă vom avea... — Evident, dacă vom avea. Și dacă nu, de ce nu câinele? De ce nu câinele? De ce nu câinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să înnebunești. Și dacă majoritatea taților nu înnebunesc, explicația este că sunt proști... sau nu sunt tați. Bucură-te, așadar, Augusto, de împrejurarea că prin fuga ei ai scăpat poate să fii tată. Eu unul ți-am spus să te căsătorești, dar nu să fii tată. Căsnicia e un experiment... psihologic; paternitatea e unul... patologic — Adevărul, Víctore, este că m-a făcut tată! — Cum? Cum adică te-a făcut tată? — Da, al meu însumi! Așa cred că m-am născut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu le-am mai recitit și nu-mi amintesc ce impresie mi-au făcut atunci, în tinerețe, acele două pasaje. Erau de cu totul altă natură grijile ce mă copleșeau pe-atunci, când principala mea preocupare era să mă pot căsători cât mai grabnic cu cea care e astăzi și pururi va fi mama copiilor mei și ca atare mama mea! Da, îmi place să mă opresc - deși ar trebui să folosesc un cuvânt mai intim și mai puțin estetic decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
umed al munților noștri materni. Uneori mă apropii de Urruña, al cărei orologiu ne spune că toate orele rănesc și ultima ucide - vulnerant omnes, ultima necat - sau, mai departe, la San Juan de Luz, în a cărei biserică-mamă s-a căsătorit Ludovic al XIV-lea cu infanta Spaniei, zidită fiind după aceea poarta prin care s-a intrat la cununie și s-a ieșit apoi de la ea. Și alteori mă duc la Bayona, care mă reinfantilizează, care mă restituie copilăriei mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
om politic spaniol, condamnat pentru eșecul campaniei din Maroc (1921), amnistiat după lovitura de stat a lui Primo de Rivera (1923), președinte al Consiliului de Miniștri (1930-1931), cu puțin timp înainte de căderea monarhiei. Juana I la Loca (1479-1555), s-a căsătorit cu Filip I cel Frumos, arhiduce de Austria; în 1504, după moartea reginei Isabel, a fost proclamată regină a Castiliei. Unul din fiii săi a fost Carlos I al Spaniei, urcat pe tron în locul mamei sale, care înnebunise, și devenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ci de la oamenii mai bătrâni, pe care îi întâlneam când mă duceam la moară, la Balomir. „A cui ești mă copile?” „A lu’ Ghiura Niculaie.” „Aspru om ăla”, și începeau să povestească... Tata a fost om sărac; când s-a căsătorit, și-a adus toate lucrurile într-o noapte, în spate, peste câmp, să nu-l vadă oamenii și să se rușineze. S-a angajat la fabrică la Cugir, să facă un ban. Cei care lucrau acolo erau încă puțini și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mai pune și rubașcă din când în când, Mașa e Maria întreagă. Desfăcea darurile de nuntă. Adina desfăcea și ea la masă darurile la restaurantul chinezesc, unde mă amuzam foarte povestindu-le că așa e globalizarea: doi tineri români se căsătoresc la Bloomington cu un naș evreu român plecat în Franța, însurat cu o franțuzoaică evreică și venit în America. La căsătoria lor vin prietenii: basarabeanca Adriana Călinescu, semigrecoaica Cristina Zarifopol, humuleștenul Lucki Illias și cu ardeleanca de mine. Căsătoria este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
lipi cu scotch, că e plastic. Doamne, ce ușor te poți adapta la viața asta și ce repede înveți regulile, în primul rând fiindcă sunt simple și normale. Miercuri au alegeri locale. Candidează Regina de la democrați, doamna care i-a căsătorit pe Dragoș și Adina. Aș vota-o și eu, da’ nu pot. O să trag cu ochiul. 5 noiembrie, dimineața Mă apropii de sfârșit cu partea de teorii politice feministe vestice, slavă Domnului, și nici nu e rău deloc. Da’ acu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
complet al soțului Freyei este Lord Andrew Edgerly. Porecla pe care i-a dat-o Freya a început ca o glumă și, cumva, s-a lipit de el. S-au întâlnit acum cinci ani într-un kibbutz și s-au căsătorit în Las Vegas. Teoretic, asta face ca ea să fie Lady Edgerly - dar se pare că nimeni nu s-a putut obișnui cu ideea asta. Mai ales familia Edgerly. — Mersi că ai venit. Și pentru asta. O îmbrățișez. Vă urez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
nu e cazul să ne gândim, ce-i dat e bun dat, n-are nevoie de explicații, Cine e vecina, E Isaura Estudiosa, cea care a rămas văduvă acum câteva luni, Este o femeie tânără, Nu am intenția să mă căsătoresc din nou, dacă la asta te gândești, Dacă m-am gândit, nu mi-am dat seama, dar poate c-ar trebui, așa n-ai mai rămâne singur, dacă te încăpățânezi să nu vii cu noi la Centru, Repet că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
asta te gândești, Dacă m-am gândit, nu mi-am dat seama, dar poate c-ar trebui, așa n-ai mai rămâne singur, dacă te încăpățânezi să nu vii cu noi la Centru, Repet că n-am intenția să mă căsătoresc, și în nici un caz cu prima femeie care-mi iese în cale, cât despre restul, te rog să nu-mi strici seara, N-am vrut asta, iartă-mă. Marta se ridică, strânse farfuriile și tacâmurile, împături fața de masă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
umane se arată în stare de a genera asemenea idei. Marta îngriji în mod repetat mâna lui Marçal, de multe ori îl consolă și-i răcori rana cu răsuflarea ei, și atât au perseverat amândoi încât peste ani s-au căsătorit, totuși familiile nu s-au apropiat. Acum iubirea lor pare adormită, ce se poate face, pare un efect natural al timpului și al neliniștilor vieții, dar, dacă înțelepciunea veche încă mai e bună la ceva, dacă mai poate fi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
neașteptata motivație, a cărei existență o observase neliniștit ca pe o umbră sau o negare, să fie cineva care nu mai aparține acestei lumi, e adevărat că nu e vorba de o persoană oarecare, e femeia cu care a fost căsătorit, tovarășa de muncă, mama fiicei lui, totuși, oricât talent dialectic s-ar cheltui, e greu să susții că amintirea unui mort poate face o ființă vie să hotărască să rămână în viață. Un amator de proverbe, adagii, zicale și alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să fac altceva, Dar vei trăi pe socoteala ginerelui dumitale, N-am altă soluție, Ai putea trăi și din ce-ar câștiga nevasta, Cât timp ar dura iubirea în acest caz, întrebă Cipriano Algor, Nu am lucrat cât am fost căsătorită, am trăit din ce câștiga soțul meu, Era normal, așa e obiceiul, dar pune un bărbat în această situație și povestește-mi după aceea ce s-a întâmplat, Ar trebui dragostea să moară obligatoriu din acest motiv, întrebă Isaura, iubirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
care i-a mărturisit aceeași afecțiune, este un mare noroc și o minunată binecuvântare. Ar însemna însă că nu-l cunoaștem pe Cipriano Algor. Așa cum înainte ne-a spus că un bărbat nu-i va cere unei femei să se căsătorească cu el dacă nu are mijloace nici măcar pentru a-și asigura propria subzistență, acum ne-ar spune că nu va profita de ocazia favorabilă, purtându-se ca și cum ar avea niscaiva drepturi decurgând din faptul că e bărbat și că și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
sublime. Toghrul Beg, Îndeosebi, avea faima unui ziditor de imperiu. Aveam trei ani când a luat Isfahan-ul, zece ani când a cucerit Bagdadul, proclamându-se protector al califului, obținând din partea acestuia titlul de „Sultan, Rege al Răsăritului și la Apusului“, căsătorindu-se chiar, la șaptezeci de ani, cu propria fiică a Cârmuitorului Dreptcredincioșilor. Spunând aceasta, Omar s-a arătat admirativ, un pic solemn, poate, dar Djahane izbucnește Într-un râs cu totul lipsit de respect. El o privește, sever, jignit, neînțelegând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
său cu bizantinii l-a silit să Încheie un armistițiu, pecetluit prin alianțe matrimoniale Între cele două dinastii: Malik Șah, fiul cel mai mare al sultanului, a obținut mâna lui Turkan Hatun, sora lui Nasr; iar hanul Însuși s-a căsătorit cu fiica lui Alp Arslan. Dar nimeni nu se lasă Înșelat de aceste Înțelegeri. De când a aflat despre victoria socrului său asupra creștinilor, stăpânitorul Samarkandului se teme de toate relele de pe lume pentru cetatea sa. Nu greșește, evenimentele se precipită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
În bol, fericirea pândește În monotonie. Omar Îi răspunde: — O viață, sau trei, sau șapte, le-aș petrece pe toate așa cum o trăiesc pe asta, Întins pe terasă, cu mâna În părul tău. Împreună, dar diferiți. Amanți de nouă ani, căsătoriți de patru, visurile lor nu locuiesc Întotdeauna sub același acoperiș. Djahane devorează timpul, Omar Îl degustă. Ea vrea să domine lumea, e ascultată oricând de sultană, care e ascultată oricând de sultan. Ziua, uneltește În haremul regal, interceptează mesajele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
asemenea fratelui ei mai mare, Nasr Han, chipul nu-i dezvăluie nici un amestec de sânge străin, nici trăsăturile semite ale arabilor, nici trăsăturile ariene ale persanilor. Este, de departe, cea mai vârstnică dintre soțiile lui Malik Șah. Când s-a căsătorit cu el, acesta n-avea decât nouă ani, iar ea unsprezece. Răbdătoare, a așteptat ca el să se coacă. I-a atins primul tulei din barbă, i-a surprins cea dintâi tresărire de dorință În trup, i-a văzut mădularele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
și mama n-au evocat cu emoție bucata de trompă de elefant pe care o Împărțiseră În seara Noului An parizian, cumpărată cu patruzeci de franci livra de la Roos, măcelarul englez de pe bulevardul Haussmann! Tocmai se logodiseră, trebuia să se căsătorească peste un an, războiul le nășise fericirea. „De la sosirea mea la Paris, Își amintea tata, luasem obiceiul să mă duc dimineața la Café Riche, pe Boulevard des Italiens. Cu un teanc de ziare În față, Le Temps, Le Gaulois, Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mi-am părăsit soția ca să se urmez. Poruncește-mi, mă voi supune!” Aducându-și aminte de acest bărbat, Djamaledin părea să sufere. — Eram emoționat, dar stânjenit. Sunt un filozof rătăcitor, n-am nici casă, nici patrie, am evitat să mă căsătoresc ca să n-am nici o ființă În grijă, nu doream ca omul acela să mă urmeze ca și cum aș fi fost Mesia sau Mântuitorul, Imamul Timpului. Ca să-l fac să-și schimbe hotărârea, i-am spus: „Merită cu adevărat să părăsești totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]