20,178 matches
-
filozofică de divinitate și critica religiei cu o necesară devoțiune practicată pe plan social. Varro nu admite nici măcar faptul că religia de Stat ar avea „adevăratele imagini” ale divinităților, deoarece acestea nu au nici membre, nici sex1. El Își legitimează afirmația citând explicit din Xenofan din Colofon; asemenea acestui reprezentant de prestigiu al școlii eleate (cf. subcapitolul 2.3b2c), el vrea să Își exprime doar propria părere și nu lansează afirmații sigure: În mod clar, este vorba despre o măsură de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
acestea nu au nici membre, nici sex1. El Își legitimează afirmația citând explicit din Xenofan din Colofon; asemenea acestui reprezentant de prestigiu al școlii eleate (cf. subcapitolul 2.3b2c), el vrea să Își exprime doar propria părere și nu lansează afirmații sigure: În mod clar, este vorba despre o măsură de apărare a unui Învățat precaut 2. Dar, după mai bine de jumătate de mileniu, În acest caz se percepe limpede conexiunea Între teologia „italică” și cea romană. Varro subliniază dimensiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În scepticismul Akkademiei, dar ea rămâne nerezolvată (cf. Cancik, 1983). 2. Filozofii elaborează o Weltanschauung globală care are pretenția ei de adevăr În măsura În care derivă din experiența lor personală, din natură și din rațiune (Seneca, Epistulae morales ad Lucilium, 95, 12): „Afirmațiile filozofiei ș...ț Îmbrățișează Întreaga viață și chiar Întreaga natură”. Filozofii sunt supuși „ca față de un jurământ (sacramento rogati) sau chiar de o teamă superstițioasă; consideră o nelegiuire (nefas) faptul de a se Îndepărta de convingerile pe care ei Înșiși
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
egiptean, Serapisxe "Serapis". Rădăcinile egiptene ale personajului sunt deosebit de proeminente În complexa discuție din Plutarh relativă la originea numelui (din soros, „urna” lui Apisxe "Apis" sau din contopirea numelor lui Osirisxe "Osiris" și Apis, taurul sacru de la Memphis) și În afirmația lui Tacit conform căreia, Încă dinaintea construirii marelui Serapeum În Alexandria, ridicat de Ptolomeu I În cartierul Racotis, acolo exista deja „un mic templu consacrat din vremuri străvechi lui Serapis și zeiței Isisxe "Isis"”. Un ultim element al tabloului este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aspecte, nu i-a convins pe toți cercetătorii (cf. Schwartz, 1985a, pp. 670 sq.). Bazându-se pe această ipoteză, M. Boyce a propus reconstituirea complexă a două figuri divine distincte, una indo-iraniană și una de origine occidentală, Încercând să explice afirmația lui Herodot (I, 131) despre originea mesopotamiano-semitică (asiriană și arabă) a Afroditei Urania, pe care persanii au preluat-o și venerat-o printr-o influență străină (În inscripțiile ahemenide An³hit³xe "Ana>hita>" apare Începând din timpul domniei lui Artaxerxes I
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
eminamente etic. Acesta completează, aproape justificând-o În plan logic, viziunea de tendință monoteistă. Un monoteism pur, nedualist, nu ar fi putut da o explicație prezenței răului care afectează În diferite moduri existența. Din acest punct de vedere se explică afirmația lui W.B. Henning, citat mai sus, conform căreia mesajul lui Zoroastru trebuie Înțeles ca un protest Împotriva monoteismului. Acesta (1951, p. 49) nu pierde ocazia să explice, Într-o manieră simplă și clară, că Învățătura profetului, prin caracterul ei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fragmente gathice la fel de semnificative pentru Înțelegerea dualismului specific lui Zoroastruxe "Zoroastru", ca, de exemplu, Yasna 47, 3, care, afirmând că Domnul cel Înțelept este „tatăl” Spiritului cel Bun, clarifică implicit și semnificația definirii celor două Spirite ca „gemene”, deși acestei afirmații i s-a dat uneori o valoare pur metaforică (Boyce, 1992, p. 81, nota 54). Mai mult, având În vedere rolul fundamental al alegerii În cadrul dualismului zoroastrian, trebuie să ne gândim la un „spirit” (mainyu) nediferențiat, care doar În momentul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tată vinovat de a fi generat un fiu rău: responsabilitatea etică aparține doar celui care alege liber. La fel de semnificativ este un alt fragment gathic. În Ushtavaitș G³th³ se exprimă Într-o manieră clară opoziția radicală dintre Bine și Rău prin afirmațiile celor două Spirite (Yasna 45,2): Acum voi vorbi despre cele primordiale ale existenței, dintre care Celxe "Cel" Bun Îi spune astfel Celui Rău: „Nici gândurile noastre, nici explicațiile șnoastreț, nici inteligența șnoastrăț, nici alegerile șnoastreț, nici vorbele șnoastreț, nici
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un loc Împrejmuit cu pietre, loc care fusese Însângerat dinainte de jertfe omenești, datină foarte puțin practicată la romani (Titus Livius, De la fundarea Romei, XXII, LVII). După cum se vede, Livius, neagă faptul că acesta ar fi un obicei roman, dar această afirmație se bazează doar pe faptul că uciderile rituale s-au făcut după prescrierile unui text etrusc; de fapt, conform mărturiei sale, la Roma se aduseseră jertfe umane În Împrejurarea respectivă, dar și În trecut. Se poate și mai rău: știm
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este singura mare zeiță despre care vorbește Tacitus În prezentarea sa despre religia germanică ne poate face să ne gândim că sub numele de Isis se ascunde o mare divinitate feminină, probabil Nerthusxe "Nerthus". 4. SPAȚIILE SACRETC "4. SPAȚIILE SACRE" Afirmația lui Tacitus (Germania, IX) conform căreia germanii nu aveau temple și imagini ale zeilor nu corespunde deloc realității. De fapt, chiar Tacitus, În Annales (I, 51), vorbește despre templul zeiței Tamfanaxe "Tamfana", doborât la pământ de romani („Au fost distruse
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
liberă exprimărilor claselor inferioare. 6. PREOȚIITC "6. PREOȚII" Cezar (De bello galico, VI, 12) nega existența preoților (și a actelor de cult) la vechii germani: „Nu au druizi care să conducă cultul și nici nu se Îngrijesc de sacrificii”; această afirmație este cu siguranță eronată, iar la Tacitus există multe dovezi contrare. Într-adevăr, vorbind despre puterile comandanților militari, el spune: Căpeteniile comandă mai mult cu fapta decât cu porunca și, dacă sunt curajoși, În văzul tuturor, dacă se bat În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
erau mai apoi Înecați În lac. De asemenea, se poate opina că solemna jertfă umană oficiată de semnoni (Germania, XXXIX) necesita, Într-un fel sau altul, prezența unui preot. În acest caz, trebuie să ne Întrebăm care a fost motivația afirmației lui Cezar. Motivul este probabil de ordin psihologic. Cezar avea În fața ochilor situația Galiei (nu degeaba folosește termenul celt de druides), unde preoți constituiau În cadrul vieții publice și private o castă, practic, atotputernică; mai mult, cunoștea situația de la Roma, unde
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Însă chiar dacă se admite că această opinie corespunde realității (ceea ce, de exemplu, În cazul termenului gotic skohsl, „duh malefic”, nu se verifică), este totuși clar că de la un fapt negativ (lexeme fără etimon cunoscut) nu se poate sări la o afirmație pozitivă (originea Într-o cultură non indo-europeană de tip șamanic). Așadar, datorită inițierii și a jertfirii de sine, Odin dobândește puterea de a Îndeplini orice act magic. Aceste puteri magice pe care el le posedă nu sunt totuși o informație
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
primar. Acest substrat ancestral, care a constituit În decursul secolului al XX-lea sursa multor exagerări interpretative, mai ales al psihanalizei, rămâne totuși, În cea ce are el esențial, un implicat al patogeniei psihiatrice. (3) Interesează, În acest sens, următoarea afirmație a lui Xenopol: „Faptele omenești sunt de două soiuri: acele ce se referă la inteligență, care sunt de necontenit schimbătoare și alcătuiesc substratul mișcării istorice, și acele ce țin de viața lui animală, În care intră partea cea mai intimă
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
ca și importanța ei În conturarea unei anumite optici care a supraviețuit ca un element de model cu semnificație de arhetip (7, 1). Sunt remarcabile bogăția și expresivitatea care, timp de secole, au Înlocuit limbajul științific. Amintesc, În acest sens, afirmația filologului francez Henri Jacquier: „Puține limbi, dintre acelea care fuseseră odată strălucitoare, au fost constrânse de condițiile istorice să ducă o viață nocturnă atât de prelungită ca limba română. Dar aceasta știut să smulgă istoriei și un câștig: din perioada
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
abordată era delicată. Pe de o parte, teologia tradițională afirmă că Dumnezeul Bibliei, spre deosebire de „divinitățile păgâne” care aparțin lumii imaginare a mitului, este un Dumnezeu „care acționează în istorie”. Pentru teologia creștină este într-adevăr esențial să putem spune că afirmațiile de credință sunt înrădăcinate în istorie. Vom înțelege imediat că o dogmă precum cea a întrupării trebuie neapărat să aibă o puternică legătură cu istoria concretă, pentru cel credincios, oarecum verificabilă. Afirmațiile centrale ale Noului Testament sunt într-adevăr fondate
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
este într-adevăr esențial să putem spune că afirmațiile de credință sunt înrădăcinate în istorie. Vom înțelege imediat că o dogmă precum cea a întrupării trebuie neapărat să aibă o puternică legătură cu istoria concretă, pentru cel credincios, oarecum verificabilă. Afirmațiile centrale ale Noului Testament sunt într-adevăr fondate nu pe legende, speculații sau teorii abstracte, dar pe ceea ce primii martori au experimentat: „Ceea ce am auzit, ceea ce am văzut cu ochii noștri, ceea ce am privit și mâinile noastre au pipăit [...] vă
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
cu amintiri de neuitat. A apărut cu câtva timp în urmă o carte foarte interesantă despre istoria lui Israel: I. FINKELSTEIN - N.A. SILBERMANN, The Bible Unearthed (New York 2001). Cartea a suscitat confuzie mai ales din cauza tonului cam provocator al unor afirmații. Totuși, în mare, este un volum de mare valoare cât privește aspectul arheologic și istoric. Diferite teze propuse de Finkelstein și Silbermann se găsesc și în această carte. Mi se pare totuși că aspectul literar și interpretarea textelor sunt destul de
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
pe care îl cunoaștem. Istoria povestită în Biblie este istoria acestei lumi, a noastre, și este istoria noastră. În special, ne povestește cum a căutat îndelung mântuirea care i-a fost oferită în Isus Cristos. Secole de-a rândul, aceste afirmații n-au constituit o problemă pentru lumea creștină. Astăzi, însă, odată cu apariția spiritului critic, lucrurile stau altfel și e necesar să ne întrebăm care este legătura dintre „istoria povestită de Biblie” și „istoria reală”. Apare întrebarea simplă, dar fundamentală, dacă
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
televiziune, trebuie să confruntăm istoria biblică cu documentele pe care cercetătorii, istorici și arheologi, ni le pot furniza cu privire la ceea ce ne povestește Biblia. Va fi foarte util să reluăm toată istoria biblică, plecând de la creație, și să ne întrebăm dacă afirmațiile biblice pot fi sau nu confirmate de documente contemporane ei. IV. Istorie și istorii După cum am spus deja, modul de a povesti al Bibliei nu este chiar cel al unui „telejurnal”, dar nici cel al istoricilor moderni. Iau un exemplu
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
textul în acest cadru istoric pentru a scoate mai mult în evidență mesajul său specific. Ne vom opri la cinci aspecte mai importante. Primul aspect Contrar mitologiilor din Mesopotamia, pentru Gn 1, începutul „istoriei universale” coincide cu începutul lumii. Această afirmație pare indiscutabilă la prima vedere. Nu e cazul nostru însă, deoarece în Mesopotamia, ca în majoritatea mitologiilor, „istoria” începe înainte de crearea lumii și a umanității cu o „istorie” a zeilor care precede crearea lumii noastre. Evenimentele acestei „istorii divine” au
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
răutății care se găsesc în univers ca să regăsim un strat intact al bunătății inițiale a creației așa cum a ieșit din mâinile lui Dumnezeu la răsăritul universului. Pe acest fundament se poate reconstrui speranța lui Israel. Al patrulea aspect A patra afirmație pune radical în discuție sentimentul de superioritate pe care unele popoare, precum asirienii sau babilonienii, nu puteau să nu-l aibă după ce au fondat aceste imperii imense. Israelul trebuie, firește, să fi trăit un profund complex de inferioritate. Și în
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
cazuri imposibil, să separăm elementele legendare de cele strict „istorice”. 2. A informa sau a forma? După cum am văzut, diferența dintre documentația istoricilor și textele biblice ce vorbesc despre patriarhi rămâne considerabilă. Această observație ne sugerează o anumită grijă în afirmațiile despre „istoricitatea” textelor biblice și ne obligă să le citim cu alți ochi. Prima lor intenție nu e tocmai de a ne „informa” asupra istoriei - despre „ceea ce s-a întâmplat cu adevărat” -, ci vor mai degrabă să „formeze” conștiința religioasă
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
provincie a Imperiului Asirian. Menționează apoi în așa-numita „prismă din Nimrud” o răzvrătire a Samariei pe care a trebuit să o supună din nou. Sargon a instalat în Samaria populații străine venite din alte părți ale imperiului său. Aceste afirmații nu concordă complet cu ceea ce spune Biblia. Există aici două probleme: ori Biblia amintește numai acțiunea mai importantă care a provocat sfârșitul regatului datorită lui Salmanasar al V-lea, ori Sargon al II-lea își atribuie o parte a realizării
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
bătălie. Textul sugerează, fără îndoială, că eliberarea Ierusalimului se datorează ajutorului lui Dumnezeu. Într-un limbaj întrucâtva mai modern, s-ar spune că a fost o intervenție „providențială” în eliberarea cetății. Pe de altă parte, este dificil să luăm literal afirmațiile textului care notează pierderea a circa 200000 de oameni -mai exact 185000 - cifră considerabilă, aproape de negândit pentru acea epocă (la Waterloo, în 1815, toți combatanții erau împreună circa 300000 și au murit aproximativ 48000). Dacă într-adevăr Senaherib ar fi
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]