22,212 matches
-
și juca. Râdeam cu toții de ne prăpădeam, dezlănțuiți și isterici, în timp ce Mihai, aiurit, alerga tot timpul la bucătărie și înapoi, chi purile s-o ajute pe Alice, dar de fapt pentru a-și ascunde febri litatea și emoția... Intrigată și fericită totodată, Alice, până la care răzbăteau revăr sările de hohote din casă, îl întreba: — Dar ce se întâmplă acolo, Buțule? Nu știu, zău, ce i-a apucat! îi răspundea radios Mihai. Parcă au înnebunit cu toții! Se servi bufetul, mai bogat, mai
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
bufetul, mai bogat, mai ispititor și mai gustos decât am fi putut bănui, se băură vinațuri de la mama lor, se cântă „Mulți ani trăiască“ și se râse și se petrecu întruna, până târziu în noapte... — Nu știu, nu știu ce au! râdea fericit Mihai. Parcă nu-i a bună! și, poate pentru a reînvia măcar în parte frenezia acelei ultime sărbători, am fost invitați de Revelion în casa Marosin-Petrescu. Eu îl însoțeam pe Mihai, oaspeții, în lipsa unei ținute de rigoare, trebuind să ocupe
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
nu am!“ Peste noi toți, cerul coborâse amenințător, la o aruncătură de băț... În fiecare ceas al zilei, dar mai cu seamă al nopții, mă așteptam să aud bătăi violente în ușă... Iar a doua zi dimineață mă tre zeam fericit că nu se întâmplase nimic. și așa zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună. Moliftă Ferește-ne, Doamne, de ceasul rău, de gândul pizmaș al oamenilor, de ochiul iscoditor al semenilor, de cuvântul mincinos al știutorilor! Căci cine
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
-o pe Alice să înțeleagă cu câtă statornicie întâmpină el această nouă experiență pe care i-o dăruia soarta și cu speranța că, la capătul celor cinci ani, sau poate chiar mai curând, se vor revedea, mai împăcați și mai fericiți decât au fost vreodată... Dar se înșela... Căci de la Prefectură nu a fost dus la Văcărești, ci în beciurile Ministerului de Interne și integrat în lotul ce se afla încă în cercetare al lui Constantin Noica, Marieta Sadova și alții
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
șase dacă vorbim de actanții prozei (Unamuno zicea agoniști), optsprezece, toți în viață, dacă ar fi să facem trimitere la străbunici (Cartea Recordurilor, ce performanță marchează, pentru un singur cuplu?) avea toate premisele pentru o viață normală și, de ce nu, fericită, în limitele unei bunăstări relative. Izbucnește cel de-al doilea război mondial, cu dictatul de la Viena, și astfel începe exodul clanului, la fel de dramatic precum cel biblic. Familia se mută la Craiova și la Romanești (tot în Oltenia), unde pierde, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
bucurându-se de un tratament preferențial; săracii au murit tot săraci considerați fiind paria societății; iar hoții, ticăloșii, demagogii, plagiatorii își unesc într-o frăție de cruce încârligată și mafiotă forțele satanice, rămânând mereu la suprafață ca untdelemnul deasupra apei. Fericiți voi cei săraci, că a voastră este împărăția lui Dumnezeu." (Luca: 6-21) "Cu umbre care nu sunt v-a-ntunecat vederea Și v-a făcut să credeți că veți fi răsplătiți... Nu! Moartea cu viața a stins toată plăcerea Cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ședință de hipnoză, vrând să înțeleagă tot ce se întâmplă acolo. A priceput. Iar din ochii ei albaștri, blânzi și buni lacrimi de fericire se prelungeau pe obrajii reci, căzând în stratul de omăt bătătorit. Copiii mei... Copiii mei... Eram fericiți, cu lacrimi în ochi, strigând în neștire: Mama! Mama! Am înconjurat-o cu brațele așa ca și cum am fi dansat într-o horă, iar mama ne săruta pe fiecare în parte cu lacrimi în ochi, repetând mecanic aceleași cuvinte: Copiii mei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
noastră. Suferea cumplit. O durere și o suferință pe care nu le putea masca deoarece erau mult prea vizibile. Mama, mama! Câte mame au suferit ca tine văzându-și copiii înfometați, lipsiți de tot ce reprezintă o copilărie frumoasă și fericită?... Câte mame s-au zbătut asemenea ție ca să ne asigure "pâinea cea de toate zilele"? Câte mame și-au sacrificat tinerețea și sănătatea dăruindu-și viața creșterii, îngrijirii și educării copiilor așa cum a făcut-o mama noastră? Singură, lipsită de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
boabe arse de porumb de proveniență plebeiană, nobilul pachet de griș sigilat a rămas rușinat, singur și stingher ca un mare semn de întrebare, neputându-se dumiri: cine l-a adus și ce căuta acolo? Am avut una dintre nopțile fericite, în care am visat că mama ne gătise fel de fel de bunătăți, care-mi gâdilau în continuare papilele gustative. Ceva, totuși, s-a întâmplat. Dimineața, mama a topit un ceaun de zăpadă, și-n apa obținută a fiert grișul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
pentru încălzit care le prisosea, ajungându-le până-n vară. În aceste familii nu s-au făcut simțite nici foamea și nici frigul. Alții își permiteau să-și cumpere lemne de la depozitul din Jianu comuna cea mai apropiată. Iar cei mai fericiți erau cei care primeau de acasă colete cu haine și alimente. N-a fost și cazul nostru. Nu. Deloc. Cât timp am stat în Bărăgan n-am primit nici un colet. De nicăieri. De la nimeni. Dar fiți siguri că nu ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de jos nu putea fi determinat să cedeze de bunăvoie miraculoasele fructe. Singura soluție era escaladarea lui. Și-a dat jos ultimele relicve ale ținutei lui de polițist, apoi, din câteva mișcări bine calculate și sigure, se considera cel mai fericit om de pe planetă, aflându-se în mirobolanta împărăție a dolofanelor dude negre. Doamne, ce bunătăți mai erau pe pământul ăsta...! Și-a dat jos cămașa. Corpul atletic, minunat alcătuit, respira cu plăcere aerul proaspăt înconjurător al unei frumoase zile de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
timp, "echipa de încărcători" era liberă și se bucura de o pauză binevenită și binemeritată stând pe ciocălăii din grămadă adunați sub formă de piramidă, în timp ce cornul alb al semilunii prevestind înserarea se uita cu simpatie la grupul de copii fericiți că-și ajutau tatăl. "Pe-un stog, zâmbind, ce bine mi-ar fi mie. Cu luna-n ochi, un pai să mozolesc... Pe unde ești tu, simplă bucurie, Ca mult iubind nimic să nu doresc?" (Serghei Esenin) Când tata oprea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
pentru a o convinge că spusele sale nu sunt numai așa, niște cuvinte de politețe fără o bază reală, își continua gândul pe un suport concret: Draga mea, dacă ai putea să-mi pui un supliment, aș fi cel mai fericit om de pe planetă! Desigur că mama se conforma întru totul rugăminții tatălui meu, iar cina lua sfârșit în deplină concordie apoteotică în cadrul sfintei familii terestre, considerată a fi însăși temelia, frumusețea și scopul existenței umane. Dar: " Timpul nu mai avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
să-l iei în brațe, să-i vorbești, să-l drăgălești, din dorința purificării păcatelor în contact cu neprihănirea, cu albul imaculat al purității îngerești. La vârsta ei, fetițele se jucau cu păpuși adevărate în paradisul aurit al unei copilării fericite, lipsite de grijile atribuite de regulă persoanelor adulte, specializate în domeniul puericulturii. Surioara mea se maturiza rapid într-un context în care păpușa confecționată din cârpe multicolore, urâțică, anostă și schilodită, de multe ori lipsindu-i un braț, un picior
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
plin cu 250-300 de franci elvețieni care-ți permit să supraviețuiești lejer o săptămână. Plus deliciile acestei munci de sclav. Imaginea lacului liniștit, plin de stelele reclamelor de lux, în timpul pauzei de masă de la ora trei dimineața. Lume multă, bogată, fericită (cel puțin așa pare la o primă vedere), femei superbe care beau șampanie franțuzească le pot vedea fugar surâsul senzual și spatele decoltat prin ferestruica prin care mi se livrează farfuriile murdare. La sfârșit, duminică dimineață spre prânz, patronul, un
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
totala mea lipsă de talent managerial, aș produce o catastrofă, chiar și printre nettoyeurs, avansez ca scuză. Cu trecerea timpului, îmi dau seama că intervalul în care l-am avut ca șef pe Chef a fost unul dintre cele mai fericite din viața mea, așa cum stăteam eu acolo ascuns între scaune, birouri și mașini de hârtie, citind cu poftă și cu pasiunea sclavului care știe că orice libertate i se poate lua, mai puțin cea a spiritului. Ca să nu mai spun
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
întâmplă să mai iau masa cu studenți străini, trebuie să strâng din dinți și să răspund la întrebări despre discriminarea minorităților sau viteza cu care circulă trenurile în România. Slujba de grădinar-peisagist personal al doamnei Cuendet a fost o întâmplare fericită. Biroul de plasare al Universității a publicat un anunț în care era căutat un jardinier-paysagiste cu "reale cunoștiințe în domeniu și eventual cu studii de specialitate colegiu tehnic de agricultură sau asemănător". Evident că nici un grădinar cu liceu agricol nu
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Dumnezeu este un imens papagal roșu? S-a terminat berea! S-A TERMINAT BEREA!, strigă îngrozit patronul elvețian al terasei-restaurant unde lucrez pe post de chelner. Vremea blândă aduce valuri de clienți, toate mesele sunt ocupate de oameni cu chipuri fericite, care aspiră cu nesaț miresmele de tei din noapte. Cobor în subsol, să schimb butoiul (barrique, îmi place cuvântul acesta franțuzesc pentru butoi) de bere. Până aici nimic deosebit, numai că pivnița se găsește într-un subsol de Evul Mediu
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
asta de plastic colorat de 3 centimetri pe 5 centimetri stă scrisă toată drama, toată harta exilului unor ființe umane alungate în cele mai multe cazuri de sărăcie și de disperare din țările lor. Nu se poate vorbi niciodată de un exil fericit; de " fericirea " exilului, da, dar avem deja o altă poveste. Domnul Alexandru Paleologu, într-un interviu TV, vizionat pe când eram în România, în aprilie 2003: "Inteligența este confortabilă. Prin ea, un om inteligent amenajează confortabil orice loc în care s-
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
on mange (être avare) (A plânge pâinea pe care o mănânci, a fi avar); Mieux réussir en pain qu'en farine-terminer heureusement une affaire qui avait été mal engagée. (A reuși mai bine pâinea decât făina a finaliza în mod fericit o afacere începută defavorabil); Avoir mangé plus d'un pain avoir beaucoup voyagé (A fi mâncat mai mult decât o pâine a fi călătorit foarte mult); Pour qui a faim, tout est pain-on est moins difficile quand on manque de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
fără să știe, o sculptură de Yves Klein, acoperită de celebra culoare bleu care-i poartă numele. Am văzut-o și eu, era imposibil să nu o remarci, un soi de cap de copil ce iradia albastru... Întrebat de presă, fericitul proprietar al chilipirului a spus că nu poate da detalii cu privire la tranzacție. Sculptura se găsește deja într-o casetă de valori la o bancă. Revenind la Emmaus, eu nu am găsit un Yves Klein, ci o litografie înrămată a lui
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
în această logică, mârâitul-exclamație al elvețianului bogat întâlnit la cafeneaua Dorian, șeful unei mari întreprinderi de transport, pe care mi l-a prezentat politicos domnul Philippe. G., burghezul meu amic genevez. După ce i-am spus că în curând voi fi fericitul posesor al unei diplome de doctor, m-a întrebat mârâind ca un câine căruia i se ia osul de sub nas: "Și la ce îți folosește?". Chiar așa, la ce îmi folosește? Pentru a fi confortabil cu mine însumi, îmi venea
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Lungi discuții amicale în bucătăria noastră comună cu studenții nemți, austrieci, francezi etc. Cea mai mare parte a lor sunt veniți en echange, schimb interuniversitar. Stau aici în Canada pe o durată maximă de un an de zile. Majoritatea par fericiți și mulțumiți că au cunoscut o altă lume decât cea cu care erau deja obișnuiți. Sunt în lume normal, într-un schimb universitar normal, întoarcerea acasă li se pare și ea normală. Atunci când îi asculți, ai o impresie tonică de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
imagine cu putință: câțiva copilași de cinci-șase ani construiau cu aplicație la marginea unui stadion acoperit de zăpadă un iglu, urmăriți atenți de privrea educatoarei lor, care tăia din muntele de zăpadă din față blocuri perfect dreptunghiulare. Copiii păreau foarte fericiți, țipau și se bucurau în aerul rece, polar. Aveau obrajii roșii ca merele și nu păreau deloc deranjați de frigul de afară, minus 10 grade Celsius. 27 decembrie 2007 Manipularea evidentă a informației pe care o practică mass-media occidentală de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
limbile lumii se amestecă transformându-se într-un zgmot de fond uniform, reconfortant. Clienții sunt imigranți săraci, marea majoritate fără o locuință stabilă și fără acte în regulă care le-ar permite instalarea unui post telefonic privat. Ies din magazin fericiți sau triști, după cum au fost veștile pe care le-au primit de la cei dragi, aflați la mii de kilometri distanță. Plătesc căutând îndelung piese mici și galbene de centime de euro. Restaurante: pasajul Brady, deschis comerțului în anul 1928. La
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]