20,324 matches
-
urmare a tulburărilor provocate de trecerea „Popoarelor Marii”. Ugarit Își datorează celebritatea unei documentări textuale foarte bogate care a fost descoperită În arhivele cetății și ale centrului apropiat de la Ras Ibn Hani, o altă reședință regală. Textele găsite acolo sunt redactate În diferite limbi și sisteme grafice, dar cele mai interesante sunt cele În limba locală, un idiom semitico-occidental redat printr-un alfabet asemănător celui fenician, ale cărui litere sunt Însă scrise cu semne cuneiforme. În afară de documentele economice și epistolare, arhivele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
recitat În ocazii ceremoniale deosebite, după cum ne indică În mod clar unele Însemnări din colofoane. În sfârșit, nu trebuie uitată prezența În religia ugaritică a unei puternice componente hurrite, dovedită fie de divinitățile menționate În texte, fie de Înseși documentele redactate În ugaritică și hurrită. Zeii venerați la Ugarit consitiuie un grup numeros structurat, Într-un panteon politeist, comparabil Întru totul cu cel al lumii clasice. Oricât de multe ar fi divinitățile cărora li se aplică epitete care le leagă de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui Yaudi (Sam’al, astăzi Zincirli), ne-a parvenit o serie de inscripții regale (Într-un dialect asemănător celui aramaic), care se Întind din secolul al IX-lea până În secolul al VII-lea. Una dintre acestea este inscripția lui Kilamuwa, redactată În feniciană În a doua jumătate a secolului al IX-lea, În care se enumeră o serie de divinități care pedepsesc și sunt legate de suveranii precedenți și de dinastia lor: Baalxe "Baal" Samadxe "Baal Samad" (poate „Stăpânul carului”, o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
gravat pe zidurile cetății Enoanda, un scriitor creștin din secolul al IV-lea d.Hr., Lactanțiu (Divinae institutiones, I, 7), și așa/numita Teozofie de la Tübingen, compendiu al unei culegeri de oracole păgâne din secolul al V-lea d.Hr., redactat de un creștin pentru susținerea propriilor poziții doctrinare (Robert, 1971; Gallavotti, 1977; Pricoco, 1987). Redat În manieră mai mult sau mai puțin amplă de către izvoarele În chestiune, oracolul, care intenționează să răspundă unei cereri precise despre „cine este, la urma
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mulțumească pe deplin. 4. „Omul divin” și religio mentis pură: Apollonius din Tyanatc "4. „Omul divin” și religio mentis pură \: Apollonius din Tyana" Când Filostrat, În al doilea deceniu al veacului al III-lea d.Hr. (cca 217-220 d.Hr.) redactează Viața taumaturgului din Tyana, legenda din jurul personajului, al cărei floruit Începe la sfârșitul secolului I d.Hr. (Dzielska, 1986), apare deja consolidată, În timp ce un cult al lui era practicat În diferite orașe din Răsărit. Dio Cassius (LXXVII, 18, 4) relatează că
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
succesorul acestuia, Syrianus. Autorul unor numeroase comentarii ale dialogurilor platoniciene și al unor opere bine structurate speculativ, ca Elemente de teologie și Teologia platonică, Proclus, spirit profund religios și fidel cu scrupulozitate practicilor tradiționale de cult, așa cum reiese din biografia redactată de ucenicul Marinus, identifică În arta hieratică forța supremă de realizare a unirii mistice cu divinul. Autor al unui tratat Despre arta hieratică, care a ajuns la noi numai În fragmente, și al unui viguros Comentariu la Oracolele caldeene, pierdut
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
confirmă existența unor texte scrise Înainte de epoca sasanidă: Pliniu cel Bătrân, care se referă la Hermippos (secolul al III-lea Î.Hr.), autorul unei cărți despre magii care ar fi comentat scrierile atribuite lui Zoroastruxe "Zoroastru", având grijă să-i redacteze și un index (Naturalis historia, XXX, 4: Bidez-Cumont, 1938, II, p. 9); de asemenea, Pausanias (secolul II Î.Hr.) care vorbește despre o carte folosită de magii din Lidia pentru recitarea invocațiilor lor Într-o limbă barbară (V, 27, 5-6
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din Fars, Âdurb³d ș xm¶d³n, câțiva ani mai târziu, sunt autorii lucrării D¶nkard În forma sa finală; xm¶d ș Așawahișt³nxe "E<me>d ș Așawahișta>n", mare preot În 995, poate un nepot al celui care a redactat D¶nkard, autor al unei riw³yat privind probleme de drept ereditar și matrimonial și probleme ce țin de ritual; Mard³farrokh ș Ohrmazdd³d³n, autor al Șkand-gum³nșg wiz³r În a doua jumătate a secolului al IX-lea, care se consolidează Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
hudșn³n p¶ș½b³y) „capilor credincioșilor Bunei Religii” (unul dintre acești mari preoți, Ârdurfarr½bay ș Farrokhz³d³n este unul dintre autorii D¶nkard; acest preot a polemizat pe teme religioase cu un apostat În prezența califului Ma’mun ș813-833ț, În micul tratat redactat În limba pahlavi Gizistag Ab³liș: cf. Boyce, 1968a, p. 44, nota 2; Menasce, 1967, p. 220), transferând Într-o perspectivă escatologică, În cadrul unei literaturi propriu-zis apocaliptice (Tavadia, 1956, pp. 121 sqq.; cf. supra), programul utopic al unirii perfecte a celor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
obligatorie prin care rugăciunile tribului ajung Înaintea zeilor și darurile zeilor ajung la trib. În acest fel, regele este garantul bunăstării generale; o astfel de concepție este exprimată cu toată claritatea În Audacht Morainn - un fel de speculum principis irlandez, redactat În jurul anului 700 -, care consideră că Întreaga bunăstare publică și privată depinde de așa-numita autenticitate a suveranului, adică de faptul că acesta știa să-și exercite demn și eficient funcția: Datorită autenticității suveranului fulgerele și molimele sunt ținute departe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
său, nu l-ar fi putut desigur inventa. 12. ZEII BRITANIEITC "12. ZEII BRITANIEI" Inscripțiile latine din Britania conțin numele câtorva divinități indigene, precum Brigantiaxe "Brigantia" sau Nodonte, dar nu spun nimic substanțial despre ele, fiind aproape toate scurte și redactate de soldați ai armatei romane. Un izvor foarte important este, dimpotrivă, reprezentat de un text galez, Cele patru ramuri ale Mabinogion, redactat către secolul al XI-lea; este vorba despre o serie de povestiri care constituite o ciudată culegere de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
indigene, precum Brigantiaxe "Brigantia" sau Nodonte, dar nu spun nimic substanțial despre ele, fiind aproape toate scurte și redactate de soldați ai armatei romane. Un izvor foarte important este, dimpotrivă, reprezentat de un text galez, Cele patru ramuri ale Mabinogion, redactat către secolul al XI-lea; este vorba despre o serie de povestiri care constituite o ciudată culegere de tradiții religioase precreștine, deja aproape uitate, și de teme legendare cu o largă răspândire. Să luăm În considerare cazul povestirii intitulate Math
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nemuririi, care, legat la vest de Britania, ar putea fi reprezentat În acest caz de Irlanda, unde debarcă eroul. După cum se vede, informațiile certe sunt totuși foarte puține; pe de altă parte, trebuie luat În considerare că atunci când au fost redactate aceste Mabinogion, Britania era deja creștinată de mai mult de jumătate de mileniu. 13. ZEII IRLANDEITC "13. ZEII IRLANDEI" Din fericire suntem mult mai bine informați despre zeii Irlandei precreștine, datorită a două opere care, În aparență, povestesc despre istoria
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
bine informați despre zeii Irlandei precreștine, datorită a două opere care, În aparență, povestesc despre istoria străveche a insulei, dar care, de fapt, păstrează o amintire destul de exactă despre mitologia precreștină; este vorba despre Leabhar Gabála Éirenn (Cartea cuceririi Irlandei), redactată În secolul al XII-lea, probabil În aceeași perioadă ca și Cath Maige Turedh (Bătălia șa douaț de la Moytura). Am văzut deja mai sus, În legătură cu genurile literare, că acestea au slujit la păstrarea unor elemente de credință precreștină; și În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nomazilor. Teoria a fost însă contestată. Textele biblice și paralelismele extrabiblice sunt recente. Cât privește textele biblice, scopul lor este întâi de toate să dovedească continuitatea dintre Dumnezeul celor trei patriarhi și Dumnezeul exodului. Aceste texte sunt în mare parte redactate pentru a crea o legătură teologică și literară între diferitele părți ale Pentateuhului actual. Totuși, nu este posibil să obținem prea multe elemente despre o formă posibilă a religiei antice caracteristice patriarhilor. Unele studii recente vor să demonstreze că religia
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
aceste figuri ale strămoșilor. III. Data redactării unor texte cheie Cu privire la povestirile despre strămoșii lui Israel trebuie să mai adăugăm un ultim aspect. Multe texte fundamentale din aceste capitole ale Genezei s-a demonstrat a fi tardive, adică, au fost redactate după exil. Imaginea de „pelerin” a lui Abraham care vine din Urul Caldeii ca să se stabilească în Canaan (Gn 11,28.31; 12,1-3; 15,7) e foarte răspândită. Chemarea lui Abraham (Gn 12,1-3), un text cheie al Cărții
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
între altele și cu țara Canaanului. O parte din corespondență conține numele lui Abdi-Hepa, regele din Urusalim (Ierusalim). El se plânge deseori din cauza incursiunilor acestor hapiru și cere ajutorul suveranului său egiptean pentru a-și apăra teritoriul de aceste atacuri. Redactate în limba acadică, scrisorile îi descriu pe hapiru ca oameni puțin simpatici și de temut. În cea mai mare parte, e vorba de țărani și sclavi fugiți de la stăpânii lor. Trăiesc din banditism și dau de furcă micilor regate locale
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
unde lucrează ca funcționar și expert contabil până la pensionare. Publică sporadic în „Revista scriitorilor români”, „Ethos”, „Acțiunea românească”, „Solia”, „Unirea”, „Drum”, reviste ale exilului românesc, iar în anii din urmă scrie în periodicele aromâne din țară, „Deșteptarea” și „Dimândarea”. A redactat, de asemenea, o pagină pentru aromâni în ziarul „Cuvântul românesc” (Hamilton, Canada), al cărui colaborator permanent a fost. P. debutează în 1935, la numai paisprezece ani, cu versuri în „Lumina”, revista Liceului Comercial din Silistra. Tot atunci publică prima poezie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288646_a_289975]
-
un examen al prozei lui Danilo Kis; Repere hispanice sunt divizate între Iberia (reprezentată prin Cervantes și Lorca) ... și Ibero-America (de data aceasta doar schițată printr-o privire asupra lui Octavio Paz și a lui Gabriel García Márquez). I. a redactat o seamă de capitole din cursuri universitare de literatură spaniolă și sud-americană: în țară, în anii ’70, colaborează la Istoria literaturii spaniole, 1975, Stil și compoziție în romanul hispano-american de azi, 1976, Conflictele Epocii de Aur la marii scriitori ai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287653_a_288982]
-
George Enescu” din Iași. În 1989 obține titlul de doctor în filologie, cu teza Memorialistica de călătorie (până la 1900) între real și imaginar, apărută ulterior în volum. A mai activat și ca secretar literar al Teatrului Național din Iași (1991-1993), redactând aici, în colaborare, revista „Stagiunea” (după ce, între 1978 și 1983, se aflase în redacția revistei „Arlechin” a aceleiași instituții). A fost secretar de redacție al „Anuarului de lingvistică și istorie literară” (1988-1991) și face parte (din 1993) din redacția „Revistei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
puse în relief de o „amprentă stilistică inconfundabilă” (Paul Cornea), în Pluta de naufragiu (2002), suită de microeseuri despre scriitori căzuți în uitare sau insuficient valorificați până acum. Pentru Dicționarul general al literaturii române a elaborat numeroase articole. A mai redactat, în colaborare, dicționare de factură enciclopedică, la care a fost și revizor (Dicționarul enciclopedic ilustrat, 1999, Mic lexicon de nume proprii celebre, 2001 ș.a.). Autor al unor prefețe și postfețe, F. a avut și câteva experiențe de editor. A publicat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
de rezonanță eliadescă - Alexandru Andronic. Mai folosește pseudonimul Stepan Lighton împreună cu soția sa, Monica Lovinescu, pe coperta cărții L’Amérique n’a pas encore parlé (1949). „Caete de dor” (1951-1960) este o revistă de „metafizică și poezie”, pe care o redactează împreună cu Constantin Amăriuței. La rubricile „Povestea vorbei” și „O seamă de cuvinte” I. aduce în actualitate texte interzise în țară, semnate de Mircea Vulcănescu, Lucian Blaga, Gheorghe Brătianu, Nae Ionescu, E. Lovinescu. Împreună cu Mircea Eliade, Emil Turdeanu și alții, conduce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287506_a_288835]
-
științifice îi apar în 1932, sub numele Göbl), G. a lăsat în urma lui o operă ce numără lucrări de valoare, caracterizate prin „rigoare științifică, o impresionantă informație, o rară forță de disociere și numeroase soluții originale” (Florica Dimitrescu). Și-a redactat articolele și studiile nu numai în limba maghiară, ci și în română, franceza, italiană, germană și rusă. A colaborat la „Annales Universitatis Scientiarium Budapestiensis”, „Magyar Nyelvőr”, „Acta Linguistica Hungarica”, „Beiträge zur romanischen Philologie”, „Studia Slavica Academiae Scientiarum Hungaricae”, „Nyelvtudományi Közlemények
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287134_a_288463]
-
1934 și 1935 i-a fost și președinte, apoi vicepreședinte al Centrului studențesc din Cernăuți (1936). Se orientează spre mișcarea legionară și spre extrema dreaptă, reprezentând studențimea bucovineană la congresele Uniunii Naționale a Studenților Creștini din România. În 1936 el redactează, de altfel, Cartea Congresului Studențesc de la Suceava. Între 1935 și 1940 predă limba și literatura română la Liceul „Carmen Sylva” din Cernăuți și apoi la Hotin, fiind îndepărtat, de câteva ori, din învățământ și arestat din cauza activității legionare. Afirmația potrivit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
1942, când este internat în lagărul de la Buchenwald. În etapa petrecută la Rostock a colaborat, se pare, la cea de-a treia serie a revistei „Axa”, editată sub direcția lui Paul Costin-Deleanu, iar în timpul detenției de la Buchenwald a început să redacteze, într-o primă variantă, cartea de amintiri Talică, băiatul drumului și a ținut un jurnal detaliat asupra vieții din lagăr, pe care avea să îl continue până la moarte. Eliberat în august 1944, e trimis în „armata națională”, încropită la Viena
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]