KorAP: Find »[drukola/base=îmbla & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...14 >

339 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914

că barca lui se-nțepenise între niște stânci de piatră... Soarele stăpânea cerul și împlea sânul mării cu lumină. La malul continental el văzu răsărind din stânci pădurene o monăstire veche prin ale cărei colonade de piatră sură, în cerdac, îmblau cu pas regulat și încet călugărițe. O grădină unită cu murii monastirei se-ntindea până jos la poalele mării, care se mișca urcîndu-și apele până lângă un boschet de chiparos si roze tăinuit în ponorârea unei stânci, ca un azil

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
a căror rezonanță era atât de mare încît fiecare construcție trezea o lume de cugetări și analogii în capul tânărului. Într-adevăr se familiariză în curând cu micul lui imperiu, era ca acasă, îngrijea de straturile grădinei și de stupi, îmbla ca o căprioară sălbatică prin tufăriile și ierburile insulei. Adesea în nopțile calde se culca gol pe malurile lacului, acoperit numai c-o pânză de in - ș-atunci natura întreagă, murmurul izvoarelor albe, vuirea mării, măreția nopții îl adânceau într-

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
sărutare depusă pe acea * frumoasă frunte n-ar fi știut pe ce depune și n-ar fi știut ce trezește de desuptul acelui os... un tezaur de vise... o Arabie-ntreagă de sentențe *, de gândiri, de basme. 2276(II) Și azi îmbla în grădina palatului Bianchi. Sufletul lui era plin de-o dulce durere pe care n-ar fi schimbat-o cu fericirea cea mai mare. Cezara s-- apropia încet prin aleele pline de mirosul de flori străbătut de seninul nopții, pe

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
stânci de piatră... Soarele domnea pe cer și împlea sânul mării de lumină. La malul continental el văzu răsărind, din stânci pădurene și încleștate prin rădăcini de arbori, o monastire veche, prin a cărei colonade de piatră sură, în cerdac, îmblau cu pas regular și încet călugărițe... O grădină unită de murii monastirei se-ntindea până jos la poalele mării, care se mișca urcîndu-și apele mai până lângă un boschet de chiparos și roze tăinuit în ponorârea unei stânci, ca un

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
căror rezonanță era atât de mare încît fiecare construcție trezea o lume de cugetări și analogii în capul tânărului. Într-adevăr, se familiariză în curând cu micul lui imperiu, era ca acasă-ngrijea de straturile grădinei și stupinile cu albine, îmbla ca o căprioară sălbatică prin tufăriile și ierburile insulei, adesea în nopțile calde se culca gol pe malurile lacului, acoperit numai c-o pânză de in, și atunci natura întreagă, murmurele izvoarelor albe, vuirea mărei, măreția nopții îl adânceau într-

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
cămin, aruncând din când în când câte - o limbă albăstruie, lumina basrelieful lui Adam ș-a Evei. Și ei înșii, îmbrățișați astfel, li se părea a repeta acea istorie antică, zilele întîie ale traiului din paradis... li se părea că îmbla, în asemenea primilor oameni, neconștii de plăcerile amorului, ca doi îngeri, prin umbra acelei dumbrave de portocale, că soarele luminează zăpada vergină a corpurilor lor, că, cu sufletul liber, cu inima vergină, nengreuiată de lumești dorințe, ei colindă grădina Edenului

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ajunse la luntrea în care licărea încă jăratic, văzu pe Castelmare, {EminescuOpVII 154} ș-apropie luntrea-i de-a lui, ținti în el - un fulger și auzi răsunând luntrea inamică de căderea unui corp greu. El aprinse o făclie și îmbla încet cu luntrea, când deodată văzu plutind pe apă ceva neobicinuit de alb... părea că niște brațe se ridică din apă spre a cădea iar - s-apropie... era Cezara... El o scoase din apă, o înfășură în mantaua lui începu

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
dusese în insula Delos. În fața Lui Orion exprim acel fond de întuneric și mândrie care-l vezi mai în fața tuturor tinerilor, în Aurora, acea veselie nestinsă a fetelor tinere, - a sculpta agresiunea în o asemenea fața este greu... {EminescuOpVII 158} Îmblu la școală. Știi la cine? La albinele mele. Am părerea cu toate ideile ce plutesc. Pe suprafața mesei oamenii sunt ca și creții ce aruncă o manta pe un corp ce se mișcă. Ele sunt altceva decât mișcarea corpului însăși

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
cireașă... și ochii! Numai de nu i-ar apropia de ai mei... îmi atinge genele și mă-nfioară. Atunci nu mai văd ce frumoasă e... o negură îmi întunecă ochii... aș omorî - o... Ce știe ea că mă chinuie. Și azi îmbla prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea, ca un privaz, părul negru și uscat acea frumoasă și ostenită față de marmură. Pleoapele pe jumătate lăsate-n jos trădau mărimea ochilor lui de-un întunecos și demonic albastru

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
își deschise ochii... El văzu că barca lui se înțepenise între niște stânci... Soarele stăpânea cerul și împlea sânul mării cu lumină. La malul continental el văzu răsărind din stânci pădurene o monăstire veche prin al cărei cerdac cu stâlpi îmblau cu pas regulat și încet călugărițe. O grădină unită cu murii monastirei se-ntindea până jos la poalele mării. El se desculță și, sărind de pe o piatră pe alta, cercetă stâncosul său imperiu, dădu de un izvor de apă dulce

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
fericit și a căror rezonanță era atât de mare încît fiecare construcție trezea o lume de cugetări și analogii în capul tânărului. Se familiariză în curând cu micul lui imperiu, era ca acasă, îngrijea de straturile grădinei și de stupi, îmbla ca o căprioară sălbatică prin tufăriile și ierburile insulei. Adesea, în nopțile calde, se culca pe malurile lacului, acoperit numai c-o pânză de in - ș-atunci natura întreagă, murmurul izvoarelor albe, vuirea mării, măreția nopții îl adânceau într-un

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ei se iubesc fără s-o știe... formele sunt virgine si necoapte... în espresia feței am pus duioișie și nu pasiune, este un idil liniștit și candid între doi oameni ce n-au conștiința frumuseței nici a goliciunei lor. Ei îmblă-mbrățișați sub umbra unui șir de arbori, dinaintea lor o turmă de miei. Cu totul altfel e "Venus și Adonis". Venus e numai amor. Ea-și pleacă capul ei îmbătat de pasiune pe umărul acelui tânăr femeiește - frumos, timid și

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
tânăr nesedus e mai greu de a seduce decât o fată, și că biata Venus trebuie să-și fi avut chinul ei cu Adonis. Este un mister în această aversiune înainte, în tristeță după plăcere. Dar eu nu-l pricep. Îmblu la școală. Știi la cine: la albinele mele. Am părerea cum că toate ideile ce plutesc pe suprafața vieței oamenilor sunt [ca și] creții ce aruncă o manta pe un corp ce se mișcă. Ele sunt altceva decât mișcarea corpului

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
mă-nfioară pîn-în tălpi. Atunci nu mai văd ce frumoasă e... o negură îmi întunecă ochii... atunci aș omorî - o... Asta nu-i trai, asta-i chin! Dar biata copilă... să fiu drept... ce știe ea că mă chinuie. Și azi îmblă prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea, ca un privaz, părul negru și uscat acea frumoasă și ostenită față de marmură de Paros. Pleoapele pe jumătate lasate-n jos trădau mărimea ochilor lui de-un întunecos și

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
lui se-nțepenise între niște stânci de piatră.,. Soarele stăpânea cerul și împlea sânul mării cu lumină. La malul continental el văzu răsărind din stânci pădurene o monăstire veche prin ale cărei colonade de piatră sură, în cerdac, [cu stâlpi ] îmblau cu pas regulat și încet călugărițe. O grădină unită cu murii monastirei se-ntindea până jos la poalele mării, care se mișca urcîndu-și apele până lângă un boschet de chiparos și roze tăinuit în ponorârea unei stânci, ca un azil

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
a căror rezonanță era atât de mare încît fiecare construcție trezea o lume de cugetări și analogii în capul tânărului. Într-adevăr se familiariză în curând cu micul lui imperiu, era ca acasă, îngrijea de straturile grădinei și de stupi, îmbla ca o căprioară sălbatică prin tufăriile și ierburile insulei. Adesea, în nopțile calde, se culca gol pe malurile lacului, acoperit numai c-o pânză de in ș-atunci natura întreagă, murmurul izvoarelor albe, vuirea mării, măreția nopții îl adânceau într-

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
suflete înamorate în limba și datinele străbunilor lor, decât inimi care să iubească caracteristica cea espresivă a poporului nostru, minți ocupate cu cestiunile de viață ale acestui popor, căruia îi scriem pe spete toate fantasmagoriile falsei noastre civilizațiuni. Divorțul... adulteriul îmblă cu fețele bolnăvicioase, spoite din gros, măști vie, pe stradele noastre: zâmbind femeilor le stârpește, zâmbind bărbaților îi usucă și cu toate astea noi le dăm serbări și le sacrificăm nopțile iernelor noastre, ne cheltuim tinerețea, care - ar trebui să

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
de înger ce ai fost! Luna s-ascunse-ntr -un nor negru de ploaie spintecat în două rânduri de lungi fulgere roșii. Casa se-ntunecă și nu se mai văzu neci acea umbră pe perete: Ioan, neci acea umbră de marmură ce îmbla: Toma. - Toma, zisei eu încet, eu mă duc... noapte bună. Cată să nu-nnebunești. Ieșii și mă dusei acasă la mine. Deși Toma rămânea același, dar eu băgam de samă că el se ruina din [zi] în zi. In una

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
neci nu sunt în stare să mă mîniu cumsecade. Atâta timp sunt și eu mânios pe-un om cât ține el mânie pe mine. Ei bine, cu Toma puteam fi mai sever. - Toma, zisei eu, te ruinezi. Pentru D-zeu, îmblă între oameni, până ce ei nu vor începe a crede că ești nebun. Am repetat adesea aceste vorbe, sau analoge cel puțin, mai multe zile de-a rândul, dar el nu răspundea nimica, fața sa rămânea la imputările mele de-o

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
în trăsuri aurite. O! acești mari! n-ar putea ei să încurageze, să susție pe acel bătrân poet ce-și hrănește viața cu visuri, ce moare de foame cu tot geniul său, care e silit să-și lase fetele să îmble goale și sărace pe strade, astfel încît prostituțiunea îmbrăcată în mătase râde cu hohot pe urma virtuții zdrențuite? O, prostituțiunea și rușinea se-ngroapă-n morminte de marmură și-n sicrie de plumb acoperite de catifea, pe când virtutea doarme somnul

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
totuși îmi părea că nu putea să fie altul decât Ioan. Mă-ntorsei în casă și mă culcai iar; însă mi-era cu neputință să mai închid ochii de gânduri. Dacă acela va fi fost Ioan... iată ceea ce-mi îmbla mereu pin cap... căci de va fi fost el, deciziunea mea era ca și luată... trebuia să-l urmez. Astfel zvîrcolindu-mă în patul meu, părea că demonii toți intrase în sufletul meu cel turburat, asemenea unor visuri aievea... unor visuri

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
un nesens absurd ce semăna cu gândirile unui idiot, iată ceea ce se-nvîrtea în capul meu. Impresiunea ce-o făcuse asupră-mi toate scenele precedente era acelea ale unui om nedormit de mai multe zile, cu creieri turburi de insomnie, care, îmblînd printre oameni, visează aievea și mintea lui croiește pe fața orcărui cunoscut trăsuri adânci, grime întunecate, proiecte funeste, care vede pe păreți umbrele lungindu-se și primind conture umane, ochilor căruia i se pare că apa limpede, privind la ea

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
cari fugise degetele ei așa de delicate, așa de frumoase, și durerea mea devenea din ce în ce mai dulce, din desperare, melancolie. Poate că sufletul ei curat adia dulce în jurul frunții mele. Poate că ea, aeriană, îmi atingea părul, îmi săruta fruntea mea. îmblai mult prin casă, bântuit de idei când dulci, când amare. Apoi dezbrăcîndu-mă, mă culcai în patul ei cel alb. O visai alături cu mine - capul ei cel blond și dulce pe pieptul meu - gura mea fierbinte pe fruntea ei albă

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
căsuța ei, care rămânea a mea, aș fi putut să-mi petrec toată viața citind și recitind, într-o nebunie dulce, acea epistolă plânsă, scrisă de mâna ei, s-o visez pe ea toată viața mea, s-o visez cumcă îmblă prin casa mea, cumcă surâde la florile din fereastră, cumcă veghează cusînd sau împletind asupra copilului meu. Aș fi putut să-mi creez o fericire iluzorie, o familie iluzorie, o femeie ideal - aș fi putut fi nebun. Dar la ce

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
mari *, de jur împrejur pe lângă pereți cu laițe, el văzu aceeași mână umblând pe masă peste o hârtie și acum distinse un bătrân cu capul aplecat peste masă, a cărui barbă sură atingea hârtia. El simți cum mînile mici îi îmblă peste trup și descheie toate curelele de la armura lui, îi iau casca din cap, îi scot încălțămintele - dar era foarte înghețat. În sfârșit, fără greutatea armelor și dezbrăcat, el căzu pe patul alb pe care ședea, o căldură dulce-l

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]