205 matches
-
în care fuseseră arestați pe Bulevardul Principal al Arhivei cu Dosarele de U.P. (Urmărire Permanentă). E drept, se pare, că și ei, nevinovații, făcuseră sită împușcînd mortal vreo câțiva împuțiți de ofițeri... Era sau nu era așa? I se împăienjeniră ochii. Îi pocniră urechile. Și leșină... Dar vezi că și-așa, împrăștiat vraiște pe pătura lui infectă, fiertura Suveranului continua să-și realizeze efectul și, chiar și leșinat, secvența existențială din creierul lui Doru Cișmea se reîmprospăta. Își aminti în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pericolul țestelor noastre de-a fi fărâmițate a apărut... - O eroare regretabilă... Dar deloc o eroare voluntară. - S-a produs o fugară disfuncționalitate de comunicare între două niveluri de bază ale Partidului... Un tovarăș secretar de la Comitetul Municipal, cu atenția împăienjenită de soarta platformelor industriale pe care tocmai le inspectase, a înțeles taman pe dos situația ta. Și-a transmis-o mai sus, exact cum a priceput-o, așa răsturnată... Exista uneori tendința ca tot ce se întîmplă rău în țară
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
din dragoste, în mod natural. Dacă Alison ar fi primit un pumnal în inimă, n-ar fi putut să simtă o durere mai mare decât a simțit în clipa aia. —Ticălosule, a șoptit ea prin vălul de lacrimi care-i împăienjenise ochii. Asta a fost o lovitură ieftină sub centură. — Nu asta a fost intenția mea, a zis bărbatul ridicând din umeri. Tu mi-ai pus o întrebare, iar eu ți-am dat un răspuns cinstit. Asta e tot. Apoi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Să se țină pe picioare îi devenea tot mai greu, să urce - imposibil. Se opri. Fruntea îi ardea. Vuietul crescu și mai tare, tot mai tare. — Nu știu, domnule Jones, spuse el, sfîrșit. De ce poartă un irlandez trei... Ceva îi împăienjenea vederea. Virgil părea la un kilometru distanță. Brațul acestuia se întinse peste ani-lumină ca un tentacul lung, șerpuitor. Vultur-în-Zbor se feri instinctiv și căzu. Simți un fior în oase. Fruntea îi era acum de gheață. Vuietul îl lăsă practic surd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și Încărcat de suferință, dar lipsit de expresie, nemișcat, incapabil de a comite vreun gest, oricât de mărunt s-ar fi vrut el. Nu mai simțeam nici furnicăturile de la Început, nici vâjâiala din urechi, nici starea de somnolență care mi Împăienjenea toate simțurile. Nicio senzație de foame, de sete, oboseală, frig... Doar o liniște necunoscută se instalase În lăuntrul meu, umplând acolo un gol imens, În care mă adânceam cu fiecare secundă scursă. Viețuiam Într-un soi de luciditate bolnavă, separat
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de raport. Pe pagina cu zilele de naștere e o pată de mărimea unei cești. Ceva uleios cu o crustă de făină. Pesemne, Jill făcea o prăjitură când a scris-o. Vreau să continui să citesc, dar mă Împiedică ochii Împăienjeniți de lacrimi. Iau În schimb ziarul Daily Telegraph și dau la pagina cu necrologuri. Azi, avem un biolog eminent, un bărbat care a condus IBM În anii ’60 și o dansatoare din spectacole de revistă, pe numele ei Dizzy, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
către copil, l-a privit atent, s-a mirat de hainele ponosite și cârpite pe alocuri, de firele de fân din părul său Încâlcit și când a dat să-l cuprindă cu brațele, gest care Îi schimbă mina și-i Împăienjeni ochii, Încă frumoși, Va se trase Înapoi cu sfială. Tatăl se rușină de ignoranța copilului său și spuse: N-o mai cunoști pe Mamaia?! M-ai uitat, muța-mamii, muța-mamii!! Hai, vină la bunicuța ta! Auzind alintul magic, muța mamii, băiatul
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
căuta rana. Bozoncea avea obrazul vânăt. N-a mai trăit decât până la poarta gagicii. A mai apucat să bolborosească: - Să mă duceți cu lăutarii la locul meu, că mi-a plăcut... Sângele curgea din el și ochii i s-au împăienjenit. A mai văzut cerul ca scrobeala de rufe si duzii Cațaveiului, plini de păsări și țipăt. Nasul plângea pe umărul lui §i-i strângea mâna rece: - Mă frățioare, nu muri, mă, că ai nuntă azi, nu muri... Și-n loc
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
binele? Să nu-mi umbli cu șahăr-mahăr... Fac ce-mi place, m-auzi? Și scuipase cu scârbă. Pe urmă spusese mai înbunat: Lumea asta-i o hazna, Treanță! Mie omu mi-e dușman. Să nu-l văd... Ochii lui se împăienjeniseră de ură. Gheorghe lihoti de groază. - Râzi, bă, rîzi! Bătrânul necheza: - Hî, hî, hî... Dădu în plâns. Didina așeză palma ei ușoară pe pieptul celui tânăr, să-l liniștească. Paraschiv nu se potoli. Strângea din fălci și scrîșnea: - Nu mi-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
acestor strigăte, granadinii au înțeles că ireparabilul deja se întâmplase și, uluiți că un eveniment atât de important se petrecuse cu atât de puțină zarvă, au început să se roage și să recite versete pe un ton monoton, cu ochii împăienjeniți de lacrimi și genunchii înmuiați. Pe măsură ce vestea se răspândea, locuitorii ieșeau din case, bărbați și femei la grămadă, musulmani și evrei, bogați și săraci, învârtindu-se năuci pe străzi și, tresărind la cel mai mărunt zgomot. Mama m-a tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
spre culme, și se dădu instinctiv Înapoi, Într-un logic impuls de a se pune la adăpost În peșteră, dar fumul și focul o preschimbaseră Într-un iad de nesuportat. Tuși aproape sufocat, observă cum ochii Începeau să i se Împăienjenească, Împiedicîndu-l să mai vadă, și părăsi din nou grota, ținîndu-se pe picioare, nehotărît și năucit, pe Îngustul limb exterior de piatră. Căută din nou aerul rece și privi În jos. Marea se retrăsese la baza falezei, lăsînd să se Întrevadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ideea și, mai ales, dornic de a extinde din nou acolo, jos, pe mocheta dușumelei, între standurile cu cărți, sacul de dormit pe care-l purtam cu mine într-o sacoșă, zi de zi - provocare care, mie cel puțin, îmi împăienjenea de fiecare dată, ochii și-mi dădea o senzație nemaipomenită de împlinire-, nici una, nici două, îi propun Iozefinei ca, după ce va avea loc reprezentația piesei de teatru, să plecăm amândoi cu un tren rapid, cazându-ne la cușetă, într-o
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
să-l caute în jur pe cel ce trăsese. Nu văzu pe nimeni. Pustiul era la fel de nesfârșit ca întotdeauna, la fel de dezolant și neclintit, fără nici o posibilă ascunzătoare pentru un franctiror, dar în fața ochilor lui, a căror privire începea să se împăienjenească încetul cu încetul, își făcu apariția, pe jumătate gol și plin de sânge, ca o ființă de pe altă planetă ce ținea strâns în mână o armă, un om slab și puternic, care părea să se fi ivit din burta umflată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
faptul că Navigatorul-Căpitan îi dovedea atâta încredere, cu toate că el însuși nu se consideră mai mult decât un simplu ucenic și, pentru prima oară de când părăsiseră Bora Bora, simți că toate orele acelea interminabile în care studiase stelele, pana i se împăienjeneau ochii, nu fuseseră în zadar. Însă nu putu să nu se întrebe dacă se simțea în stare să găsească drumul de întoarcere prin acel ocean infinit și se ruga, în mintea lui, zeului Taaroa să nu i se întâmple nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
din urmă caietul cu notițe și tabele decodificatoare. Terminasem. Am frunzărit textul complet al Fragmentului becului încă o dată și am închis carnețelul. M-am plimbat prin cameră câteva minute fără să văd sau să privesc cu adevărat, greoi, cu ochii împăienjeniți de somn. Erau în text lucruri la care nu mă așteptasem. Pasaje incomode, care complicau situația. M-am uitat la ceasul de la mână. Dacă voiam, îmi puteam permite jumătate de oră de somn înainte de următoarea sarcină din agendă, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
lui Valerius, făcându-l să tacă. Liniștea trebuia să fie absolută. Valerius se eliberă din strânsoare, copleșit de sentimentul neputinței. Nu putea face nimic pentru a-l salva pe Salix. Privi spre arenă. Contururile ei tremurau din cauza lacrimilor care-i împăienjeneau ochii. Skorpius se apropie de Salix și-i puse pumnalul la baza gâtului, în partea stângă. Salix apucă încheietura învingătorului, ca să stabilească adâncimea loviturii. Pentru ultima dată, privi spre spectatori. — Salix, nu! Poate că Salix auzi strigătul lui Valerius. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pildă, zilele trecute eram În metrou și citeam toate numele lui Saramago. CÎnd am ajuns la pasajul În care bătrîna doamnă singură Îi sărută mîna lui don Jos, mi s-a pus un nod În gît. Și mi s-au Împăienjenit ochii. M-am uitat pe furiș la cei din jur, oameni tăcuți, muribunzi ce se duceau undeva, ei s-au uitat la mine cu scîrbă, nu mi-a dat nimeni o batistă să-mi suflu nasul. Abia după o stație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
dai seama, Ina, dacă aflau șătrarii, cu siguranță m-ar fi ucis, știi cât țin ei la copii!... Am riscat, dar așa am crezut că mă pot răzbuna pe tine, pe tine, prietena mea cea mai bună... Și lacrimile îi împăienjeniră ochii și-i scăldară fața pe care încerca să o ascundă în perna deja udă. Am fost perfidă, Ina, m-am prefăcut tot timpul că ți-am rămas prietenă, dar n-am fost. Ții minte la nuntă...? Am stat un
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
cu Mircea când ieșea de la Facultate și sunt fericită“. „Ai, tu!“, o ia peste picior A. „Și ce-ai simțit de ești așa fericită, ce ți-a făcut?“ „Nu mi-a făcut nimic, dar am avut impresia că mi se-mpăienjenesc ochii și nu mai văd nimic...“ „Ai, tu, fugi mai bine la oculist să-ți dea o pereche de ochelari, să-i pui de câte ori te mai Întâlnești cu asistentul M.“ Am o mare plăcere să merg pe stradă și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
face să trăiesc Într-o continuă reverie amoroasă. Nu revăd decât acele imagini trăite legate de un fior straniu, când dintr-odată corpul ți se Încarcă de un potențial magnetic anormal, dându-ți acea senzație uscată de leșin; ți se Împăienjenesc ochii, ți se Înmoaie genunchii, oasele ți se scutură scurtcircuitate, iar În gură Îți vine brusc un lichid abundent. Atunci ești Îndrăgostit. (duminică) M-am gândit intens la G. și m-am lovit de ea la bibliotecă. E vorba despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
că fericirea lui întâmplătoare era deplină, și oftă. Mierlă făcu două volte în aer, apoi se așeză drept pe creștetul lui Pârnaie, care ședea cu umerii țepeni, ca o statuie. Sau cel puțin așa îi văzură Puțică, cei cu ochii împăienjeniți de vaporii de aurolac. Trăgeau cu nesaț din punga de plastic ținută strâns, ca nu cumva aburii amețitori să se risipească. Era felul lor de a respira, care îi făcea liberi, gata să îndure bătaia și foamea. Viața le era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ia uitați-vă ! exclamă. Ce de lumini ! Parcă a luat foc orașu’... Se ridicară, unul câte unul, și se uitară. Nu înțelegeau, așa că își trecură sticla de la unul la altul, ceea ce nu-i ajută cu nimic, decât doar să le împăienjenească ochii. Luminile continuau să pâlpâie nestingherite. Era și timpul, șopti Bunelu. Mormanu’ a ajuns până aproape de cer. Mă gândeam io că tre’ să se întâmple ceva... — Nu e foc... observă Chisăliță, mutându-și privirile de colo colo, cu mâna streașină
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
coapse și, sărind câte două trepte, ajunse la ușa de la etajul al doilea odată cu gospodinele de la primul etaj, care, nedezlipindu-se de tigăi, se ajutau de ele ca de niște aripi. În urmă veneau bărbații, mai degrabă dibuind scările, cu ochii împăienjeniți de băutură. Maca își făcu loc și împinse ușa. Bătrânul zăcea pe spate, cu ochii larg deschiși, tremurând tot. Dinții îi clănțăneau ca niște castaniete, iar capul îi dârdâia, în același ritm. Bâiguia, speriat de ceva ce vedea doar el
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
amănunt care să-l ajute să creadă că se înșelase. Mai ceru un lichior pe care îl dădu pe gât și mai adăugă o lampă, crezând că lumina e de vină. Dar nu-l ajutară nici privirile, care i se împăienjeniră, și nici lumina. Până atunci, pe chipurile pictate sau doar desenate, vârstele morții se prefiguraseră cu neîndurare. Pe cei care semănau mai mult cu ceea ce știau despre dânșii, desenul îi îmbătrânea mai puțin, așadar urmau să moară mai degrabă. În măsura în care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
experimentat-o cu toții deprimat de întunecată. Sub aparențele celei mai cenușii banalități se împînzește, ca o metastază, nefirescul. În traiul de zi cu zi, cîteodată sub înfățișări ciudate, absurdul se înfiripă. Și cum ar putea fi altfel într-o existență împăienjenită de uniformitate, în care indivizii, supuși presiunii unui context mortificant, își pierd treptat prospețimea și conturul interiorității. O dezlegare ar fi: evadarea. Numai să nu se producă prea tîrziu, cînd anormalitatea își va fi desăvîrșit lucrarea destructivă. Celula de bază
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]