KorAP: Find »[drukola/base=împle & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...15 >

369 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914

presupune, de nu știe, injuriile trecutului, vezi cum aruncă lanțurile mînilor sale în fața stăpânilor fără de suflet. Și se tem stăpânii fără de suflet și-și dau averile ca să-și scape viața. Ci omul din popor nu vrea averile, geaba l-ai împlea cu aur, geaba l-ai îmbraca în mătase. Pînea ce i-ai luat-o de la gura copilului i-ai cîntări-o cu aur, lacrimele lui de venin și sudorile lui de sânge i le-ai răscumpăra cu surele măgăritare ale Orientului

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
să nu scuze? E o lege în natură care nu-ți dea drept când tu ucizi pe cel ce ți-a biciuit secoli pe părinții tăi, pe cel ce ți-a ars în foc pe străbunii tăi, pe cel ce împle fântânile și râurile cu copilul sufletului tău? Legile cari compun fundamentul eticei chiar te-ndreptățesc de-a cere cât ți s-a luat, de-a face cât ți s-a făcut, pentru că numai așa se poate restitui echilibrul, dreptul pe

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
pe ici, pe colo de foame, or rodeau câte - un schelet de vită moartă. Venii în bordei. Mă aruncai în brațele bătrânului meu tată, care mă crezuse mort. Am stat mult coprinși astfel, tatăl și fiul, ochii bătrânului meu se împluse de lacrimi și nu vorbea neci un cuvânt, decât îmi mângâia părul și fruntea și mă săruta plângând și mut de bucurie. O zi ș-o noapte i-am tot povestit, dar el nu se sătura de auzit... Când îl

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ei luminoasă încadrată de aure [o]la vergină a sânțeniei, priveam la ea consternat. Privirea mea se ridică și lovi pe a ei. Atunci ochii ei mi se aplecară la mine și, privind lung și trist în ochii mei, se împlură de lacrimi mari și ea se dete jos de pe scaun. Eu mi-ntorsei scaunul și, puindu-mi mâna pe frunte, îmi plecai capul asemenea unui criminal. Ea se apropie de mine, stătu mult și drept în fața mea, asemenea unei statue

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
o lumină turbure și pâlpâitoare pare că. Apucă atunci calul de frâu și-ncepu să meargă în pas iuțit * - deși abia putea de picioare. Dup-o bucată de loc se văzu oprit în cale de-un șanț pe care -l împluse trestia și buruienele de apă, care înconjura locul de unde venea lumina - și, când luna ieși pe-o clipă pentru a lumina locul, el văzu o zidire veche și mare, cu câte un turn la fie care colț și cu o

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
cu gândirile lui negre... Noaptea tăcea... El se primbla pin umbra trandafirie a salei în talarul lui negru - strălucit... apoi scoase din sân o fiolă cizelată dintr-un singur ametist, luă o cupă sapată dintr-un *** mare, pe care o împlu cu apa sântă a Nilului... Destupă fiola și turnă trei picături ca cerneala din ea peste apa din cupă și apa deveni încet - încet întîi galbenă ca un aur diafan, apoi roză ca cerul aurorei, apoi albastră și adâncă ca

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
pe bătrân de pe scândură cu fața în jos, pe paie... aruncară înc-un braț de paie peste el... si începură a arunca pământ peste el... - E târziu, Boromeo, zise unul, hai și ne-om duce acasă... Mâne om veni de om împle mormântul... Am aruncat destul pentru ca să nu fie descoperit... - Hai dar! Luară lopețile de-a umere și, în noaptea cea clară, ieșiră șoptind și povestind încet din cimitiri *... Crucile albite se uitau în lună, florile de pe morminte foșneau mișcate de-o

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
i] de ***... cântec de arfă, amanți frumoși... Și doar acest aur nu costa decât ocheade înfocate și adânci, surâsurile voluptoase a buzelor coapte de tinereță... undoirea delicioasă a evantaliului în limba mistică a amorului... De ce nu? De ce nu?... Scrisorele parfumate împleau buchetele marchizului, întinerit de atâta prevenire... Și ce frumoasă era Ella...! Ella avea frunte de marmură, cu părul de aur cenușiu, cu ochii mari, în care cerul se-namorase... gândeai că universul înstelat se uită asupra pământului numai de dragul ochilor

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
că-i mort, dar nici a vrut să trăiască. - - Conced, conced... dar... ce-mi pasă, fapta e că nu e... - De vrea or nu vrea... nu vrea ori vrea... nu-ntreb eu de astea... O lumină-ncoace!... Paraclisul mic se împlu de oameni... - În metaforă vorbind, omul nu poate fi viu și mort totodată, zise d-nul doctor Dreyfuss. {EminescuOpVII 259} Celalalt s-apropie, dete lințoliul jos... - Acasă cu el și-n pat, da nu-n biserică. Popa-și făcu cruce

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
spun o vorbă mare... Dă-mi o țigară... - N-am. - Bine. Crezi în spirite? - De când te văd, nu. - Bine. Nu crezi, mă duc... să știi că mă duc, zise el semnificativ. - Ba nu, serios, zise Angelo, și ochii lui se împlură de un întuneric turbure și voluptuos, ce ai să-mi spui? Doctorul era cunoscut ca membru al societății mistice numite: Amicii întunericului, și într-adevăr un om cuminte ca el da oarecare greutate misticismului... Rodope s-apropie și-și puse

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-ți câștigi afecțiunea mea... vom vedea de-o vei fi în stare, frumosul meu copil... - Să văd puterea ta magică, demone, prefă această sală deșartă într-o adunare de bal! Voi să fiu vesel... Nu vezi cum sângele mi-a împlut fața mea palidă c-o bolnavă roșață, cum îmi negrește vederea, încît îmi păreți niște umbre sure zugrăvite pe un părete negru... Demonul ridică varga... păreții se dădură-ntr-o parte și deodată din toate laturile se văzură sale cu

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
tineri în haine negre, cu veste în floarea crinul[ui ], cu mănușe ca mărgăritarul, cu botine radioase și bumbi de diamant la maneșcă. Prin bolțile ce reprezentau locul ferestrelor lipsinde erau trepte cu oale de flori proaspete și împupite care împleau c-o dulce răcoreală sala, într-un loc era un joc de ape cari sticleau ca [argintul] izbucnind în sus și recăzând în bazinul lor de marmură albă în snopuri înalte de fire de diamant... Angelo ședea în jilțul lui

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
El își băgă mînile între sânii ei... Ea răsufla greu și se-ntoarse c-o ochire rece la el... - Aide! nu fi copil... Vino ici la picioarele mele... îngenunche... Scoate-mi botinele și ciorapii. El nebunea. Lacrimi de turbare îi împlură ochii când simți în mâna lui acel picior gol, neted, mic... el îl apropie de gură... {EminescuOpVII 266} - Mă iubești tu, Cezara? zise el încet. - Nici pin gând nu mi-a trecut... Aide, dispruțuitorul femeilor... Și bucată cu bucată el

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
prevină gurei mele însetate, cruță simplitatea mea și dă-mi sărutări numai de-i vedea că gura mea se-ncrețește ușor... nu știi cât de mult mă costă ca să dau gurei cea mai ușoară a dorințelor mele, cari mi-a împlut inima și sufletul cu rădăcinele lor, astfel încît dacă-i vrea să le smulgi, ai smulge viața cu ele... Sunt ca floarea cu rădăcini adânci... cine cunoaște de gura flo [a]rei ce adânci sunt rădăcinile ei? Dar cine cunoaște

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
copil somnoros ea-l dezbrăcă, îl puse în pat, îl înveli... apoi îi mângâie încet fruntea pîn-ce văzu c-a adormit... de supraosteneală, de zbuciumarea inimei lui, el adormi adânc... Ea se uită zâmbind la el... căuta flori ca să-l împle cu ele... găsi o roză-n fereastă, o rupse, o sărută și i-o puse apoi lui pe gură... - Sărutarea mea să rămâie până mâni dimineață pe gura ta, îngere! șopti ea încet. Îmi pare că n-am iubit niciodată

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
ramurele-ncărcate de omăt și-i părea c-a fost bolnav... îi părea că e un reconvalescent ieșit pentru prima oară din camera lui de boală... Și se sorea în soarele de iarnă și parcă eternul părinte al vieței îl împlea de sănătate și-mprospătare... Nu! Nu! nu voi s-o mai văd... El vedea în ziua caldă de iarnă copii jucîndu-se pe strade și *** îndu-se cu mingi de omăt... chicot, râs, veselie... Toată natura naivă și bucuroasă că trăiește, numai [el

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
sărutase, dar așa de lin, așa de abia mișcat... încît ar fi putut spune că nu l-a sărutat... Ea-l respinse c-o mână de la ea. - Tu nu mă iubești... știu, Elli... nu mă săruți măcar... Ochii ei se împlură de lacrimi. - Nici nu mă crezi măcar, zise ea încet. - Atunci sărută-mă. Ea-și lipi gurița ei de buzele lui... de i se părea că i s-a lipit un fruct copt și dulce de gură... el îi supse

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Ea era palidă, serioasă, tristă... Ținea în mâna ei un cerșaf alb și mirositor și-l aruncă peste mire și mireasă, apoi se puse-n fața focului și se uită multă vreme în ultimele urme a jăraticului. Ochii ei se împlură de lacrimi... apoi se sculă repede, ridică colțul cerșafului, descoperi capul lui Angelo și-i sărută fruntea: - Ai să-mi plătești tu asta, copilul meu, ai să mi-o plătești! Apoi ieși din cabinet. A doua zi Lilla îmbla cam

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Dar acuma... acuma răspundă-mi ochii... eu bat cu degetul în murul marmoreu al gîndirei tale, pe fruntea ta... părul tău îmi curge pin degete... nu-mi ține mînile... știu că sunt insolent... ține-nchisă, lăcata cea de corale... nu împlea c-o vorbă timpul unei sărutări... Nu suntem singuri, nu ne iubim? Să-ți întreb fruntea și să-mi răspundă pin ochi... o rază a lor spune mai mult decât popoarele laolaltă și-n momentul când se ivește o sug

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
Un lucru imposibil e ca eu să fi șters ciubotele lui Beethoven, care-a murit înainte de atâția ani, iar o idee imposibilă este ca ceva să fie și să nu fie tot în aceeași vreme. Kellnerul adusese vinul cerut, moșneagul împlu un păhar mie, unul lui, pe care-l și deșeartă pîn-în fund. - Ascultă-mă, nepoate, tu ești un prost, zise el. Ai auzit tu vrodată despre Archaeus? - Ba nu. - Nu? Ei bine, Archaeus este singura realitate pe lume, toate celelalte

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
foarte netedă și rondă se pierdea sub părul lung, moale și negru strălucit, care era îmflat în vițe naturale mari cari înmulțeau strălucirea părului. Fața lui era vânătă de albă și, fiindcă răsese fulgii de barbă neagră ce începuse a împlea părțile în josul urechei, el părea pudrat cu brumă de pe struguri; nasul era corect și plin, parcă taiat în marmură, ochii mari sub niște sprâncene arcate cu măiestrie erau întunecoși, dar de o coloare nedescriptibilă. Păreau negri, dar, privind bine sub

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
de vară, stau risipite, cu întunecata lor umbră, păduri și dumbrave, dosind pintre ele sate întinse, încungiurate cu șanț, a căror căsuțe mici și acoperite cu paie și stuf dogorit par ca niște stupi scunzi, și din fumul ce le împle atmosfera biserica-și ridică turnul ei boltit și rătund, acoperit cu tinichea albă care strălucește frumos în soare, ca o argintoasă gândire, din mijlocul satelor cufundate în tăcere și a verzii și-ntunecatei lumi a pădurilor. Siretiul, în văratica sa

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
devine centrul vieței pământului ce-l înconjură, se începe acea duioasă armonie câmpenească, idilică și împăciuitoare. Stelele izvorăsc umede și aurite pe jumalțul cel adânc și albastru al cerului, buciumul s-aude pe dealuri, un fum de un miros adormitor împle satul, carile vin cu boii osteniți, scârțiind, din lanuri, oamenii vin cu coasele de-a umăr, vorbind tare în tăcerea sarei, talangele turmelor, apa fântânelor, cumpenele sună, scrânciobul scîrțîie-n vânt, cânii încep a lătra și prin armonia amestecată s-aude

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
scârțiind, din lanuri, oamenii vin cu coasele de-a umăr, vorbind tare în tăcerea sarei, talangele turmelor, apa fântânelor, cumpenele sună, scrânciobul scîrțîie-n vânt, cânii încep a lătra și prin armonia amestecată s-aude plin și languros sunetul clopotului, care împle inima cu pace. Într-un asemenea sat stătea pe deal curtea bătrânului Oleanu. Ea avea forma descrisă mai sus. Înfundată în cercul curții, încunjurată de pomăt, albă și invitatoare, ea avea un cerdac încăpător, în care sta bătrânul sara, cu

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
avea spate și sprijoane, cu mînile căzute cruciș peste genunchi, fruntea lui puternic lucrată căpăta prin acea poză aplecată un fel de arătare adâncită, părul prin poziția asta era urcat în sus, parte cădea fără ordine peste tâmple unele vițe împleau fruntea cu argintul lor mătăsos, parte se mai ținea urcat, dară înfoiat în vechea lui ordine. Ochii, adânciți în boltiturele lor, păreau a fixa un punct sub încrețitele sprâncene, buzele gurei se îmflase crețe în meditațiune, iară barba îndoită de

Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]