395 matches
-
fie adăpostit într-o scriere despre el și despre toate momentele când, de-a lungul vieții, memorialistul a simțit răsfrângându-se în sine lumina maternă. Ca atare, cartea se compune din alternarea a doi timpi: timpul avertizării împotriva morții, al înfiorării în fața ei, și timpul originar al maternității, reflectat în momentele privilegiate ale vieții. Clopotul scufundat are caracter romanesc măcar prin aceea că este locul căutării unui sens. În După-amiaza de sâmbătă sensul a fost dat din capul locului, căci el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
încerca lângă el pentru prima oară gustul unei căsnicii. Se spune că o femeie este interesată și de venitul unui bărbat și toate sunt capabile să spună că s-au îndrăgostit fulger. Dar la Julia nu era cazul. Ea simțea înfiorare, acei fluturași în stomac, o tulburare plăcută produsă de acest bărbat cu un șarm deosebit, de care era atrasă. În ochi i se putea citi iubire. Dând dovadă de stăpânire de sine își încruntă puțin sprâncenele și recunoscu: ,,Multe fete
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
model metafizic de integrare în circuitul vieții! Sau răspunsurile poeziei pot fi atât de criptice încât parcă vin de undeva dintre tainele textului ermetic sau din sensibilitatea care vibrează în fața faptelor de viață sau poate din emoția lirică rezultată din înfiorarea cu care ea circumscrie ideile sau... Lemnul aprins devine flacără, poezia adevărată își merită destinul estetic și etic pentru că înalță sufletul. Universul liric ieșean (de la începuturi și până în zilele noastre), cu nimic mai prejos decât alte medii existențial-poematice, ne trimite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
un ceva (altul decât cel de început) măreț, sublim, semeț, impunător, ideal, desăvârșit (aici dicționarul nu este sărac), dar cât de ușor e să viseze! Rămâne până la urmă într-o suferință adâncă și plină de decepții. Învăluit de neliniști, uimiri, înfiorări, obsesii, omul se îndreaptă (sau ar trebui s-o facă) spre calea meditației, acolo poate să întâlnească teme capitale: puritate, smerenie, iubire, simbol, sacru, îndoială... Asemeni lui Novalis, îi mai rămâne să înalțe și un imn către noapte. 74 Pădurea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
Ibrăileanu, atât în cele câteva articole despre condiția socială a femeii (cf. Opere, vol. 6, București, 1978), cât și în bună parte din scrierile lui critice, în care, ca și în Adela, ca și în Privind viața, se simte acea înfiorare în fața feminității, acea uimire și compasiune pentru fragilitatea trupească și umilința fiziologică a femeii, acea obsedantă curiozitate pentru sufletul femeiesc, care sunt proprii oricărui artist autentic. Căci asta a fost în realitate Ibrăileanu : un mare prozator, adică un artist. Un
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
generat prozele din Oameni în ceață, unde colecția de „cazuri” reține prin veracitatea descrierii proceselor nevrotice. Deși schematice și eseistice, povestirile grupate în Puterea mitului aduc o sensibilă modificare de viziune. Omul împrumută, aici, ceva din măreția forțelor elementare. O înfiorare lirică străbate aceste pagini, unde se anunță teme ale eseisticii filosofico-antropologice și, totodată, tonalitatea ei imnică din ultima fază. B. construiește, alteori, vedenii grotești și spăimoase, fantasmagorii ale unui eu dilatat, ispitit, în somn, de tentații demiurgice și, tot acolo
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285719_a_287048]
-
tremurând; înfiorată apoi, cu inima în zbateri grăbite, fu prinsă, căzu gemând la pieptul tânărului, cu fruntea pe pieptul lui întâiu, piept la piept apoi, înlănțuiți căzuți ca într-o veșnicie de fericire, ca într-un întunerec al păcatului, al înfiorării. Și după ce moșul Silvan călugărul, după vorbele care cutreerau de la o vreme chiliile, șoptite repede, tăie lângă stâncă drumul lui Aron, cu cârja noduroasă, tânărul se pierdu, fugi prin întuneric, și nu mai dete prin aceste locuri decât când ajunse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
scorojește/ Ca foaia de porumb a toamnei” (Există un unghi). În Rotitoarele spații, Incantație, Glasul pământului, Înainte de lumină, Muntele alb pe dinăuntru, perspectiva asupra universului devine zbor, aspirație spre înalt. Poezia se construiește în jurul unor metafore ale perenității într-o înfiorare a preaplinului existențial, iar lumea se înalță și se purifică prin cuvânt (Litera imperfectă). Forța de seducție a versului emană din caligrafia discretă a imaginilor și din rafinamentul punerii lor în scenă. SCRIERI: Timpul știut, București, 1973; Împărăția sorilor, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288499_a_289828]
-
purtând înțelesuri ascunse dănțuiește funambulescul, se scălâmbăie caricaturalul, se ițește, sub același cearcăn al reverberărilor, plăsmuirea extravagantă. Dând brânci banalului și scoțându-l din cadru, fantasmagoricul nu este doar un capriciu ațâțător, ci, în climatul difuz al incertitudinii, provoacă inexplicabile înfiorări. Hălăduielile în lucoarea incertă a asfințitului - o elocvență mută are, în descrieri, magia ca și impresionistă a luminii - tind să fie ori să apară ca o inițiere în necunoscut. De veghe, luciditatea propune în aceeași, continuă, pendulare soluția „deriziunii”. Melancolia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287238_a_288567]
-
confiscat lemnul de salcâm de la vie, când erau zdrobiți cu procese penale pentru nepredarea integrală a cotelor de cereale, mi s-a plâns mămica: „Ne-a uitat Dumnezeu”. . „Parcă și Dumnezeu ține cu comuniștii”. Atunci mi-am adus aminte, cu înfiorarea că ni se poate întâmpla și nouă, ca și femeiei din Ucraina, căreia i se uciseseră șapte fii de către bolșevici, care, mamă zdrobită, a privit către cer, și a strigat: „Doamne, dacă mai exiști, ar trebui să-mi ceri iertare
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
asprul har, A scoate minereu, a sta ca-n glie La fluviul de oțel curgând prin jar, Ea răspunde țării spre mai bine Bărbatului de rază și dreptate, Sub steagul căruia bat piepturile pline De cutezanța rarelor carate.“ („E o înfiorare“, Luceafărul, 24 septembrie 1983) RALEA Mihail Mândria lui Mihail Ralea (nota V. I.) „Noi, prietenii devotați din țările care construiesc socialismul și admiratorii politicii de pace ai Uniunii Sovietice, sutem mândri de marea noastră prietenă.“ („O inițiativă istorică“, Contemporanul, aprilie
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
caut un răspuns, când îmi dau seama câte simetrii ascunse cumulează secvența aceasta de viață spre sfârșite cu ravagiile produse de boală, nu peste mult timp, asupra celei ce relata episodul bucureștean al despărțirii finale. Plutește în pagină o tainică înfiorare crepusculară furișată în adâncurile făpturii, înainte de a se declanșa la vedere procesul destrămării. Și totuși, unele indicii ar fi putut fi descifrate, dacă cineva privea cu atenție fotografia Georgetei Horodincă de pe coperta a IV-a a volumului. Ochii umbriți de
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
și rodul - acesta ni-i rostul prin care umblăm peste gloria trecerii”, iar cuvântul-cheie este „melancolie” („vastă”, „tainică”). Dăinuim (1976) cuprinde poezii ce se vor patriotice, dar prin supralicitare devin doar versificări patriotarde în manieră vetust pașoptistă. Se rețin vagi înfiorări nostalgice după Satul copilăriei, după Mama, câte o Carte către tata și una adresată lui Eminescu tânăr. Plachetele ce au urmat, Solia (1980), Portretul focului (1983), Mic tratat de melancolie (1984), Peisaj de vânătoare (1987), fără a schimba profilul poetului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286209_a_287538]
-
însemne fiecare. Pampu îl asculta fascinat și încrezător, iar Zogru se gândea cu sinceritate că n-ar fi rău să-l părăsească pe Pampu și să exploreze și alte locuri ori situații. Dar nu s-a întâmplat nimic. Realiza cu înfiorare că s-ar putea ca toată viața să-i treacă astfel, legat de Pampu, slugă de boier. Se gândea totodată că ar putea să plece, cu Pampu cu tot, prin cetăți, ori așa, ca să mai vadă cum trăiesc și alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
de fiecare dată. Omul își îngropă obrazul în coama încâlcită a calului, mirosind iute a bălegar și începu să-i vorbească cu icnituri scurte: „Trebuia mă, mă căluțule mă, mă... și ăsta, de ce mă, trebuia, nu mai puteam mă...” O înfiorare, ca un tremur de ape, trecu pe pielea animalului care se feri deodată în lături, omul rămase cu mâinile în gol, ceva îi scăpă pe jos, se aplecă, îl ridică și la lumina săracă, slabă ce ajungea până la el obiectul
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
să mulțumească, dar gura îi rămase încleștată și două lacrimi mari se rostogoliră repede pefața-i încă tânără, unindu-se sub bărbie cu bobițele de apă care se scurgeau de pe de pe gluga încă șiroind. Un geamăt surd se auzi ca o înfiorare de sub învelitoa rea cauciucată, un geamăt care-i făcu pe toți să tresară. Cel care dormita la capătul băncii de lemn se ridică brusc printr-o zvâcnire nefirească, își avântă capul uscățiv acoperit cu o căciulă tărcată de ied și
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
mă rog clipă de clipă, n-aș vrea ca Dumnezeu să-l părăsească, Dumnezeu nu părăsește pe nimeni, fiul meu, oamenii sunt cei ce-l părăsesc pe el, și-acest adevăr simplu, spus de fratele Rafael, mă cutremură cu o înfiorare de ușă trântită ce stinge luminările aprinse la icoane, oamenii sunt cei ce-l părăsesc pe El, Ce-ai mai aflat, frate Rafael, despre Cartea părintelui Ioan? îl întreb eu dintr-o dată și am în această clipă sentimentul că toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
vînturarea unor glumițe care risipesc o tensiune și evită un conflict. Un gînditor jovial e o raritate patologică, căci elementul care dictează dispoziția filosofilor e de ordin irațional și sumbru. În schimb, în cartea lui Thomas Cathcart și Daniel Klein, înfiorarea e lipsă, iar bășcălia ea la ea acasă. Cu trei bancuri pe seama lui Kant și două aluzii malițioase la gîndirea lui Nietzsche nu poți spera să scrii o carte de substanță ideatică. În schimb, poți spera să scoți o antologie
Hohotul filosofilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6775_a_8100]
-
este un centru al universului (omphalos), original și originar, de la fiecare pleacă o axis mundi și-n fiecare se reflectă același Cosmos, dar "într-un mod unic și inimitabil". Această diversitate contribuie enorm la frumusețea lumii și o respect cu înfiorare. Indienii încă își încep învățătura cu întrebarea " Cine sunt eu?". Abia cînd afli răspunsul se cheamă că ai atins împlinirea: Eu sunt. Mulțumesc anticipat tuturor eventualilor cititori care mă întîlnesc, la sufletele cărora mă străduiesc să ajung, curgînd liber ca
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
ne rămîne în minte e că a jurat răzbunare, alegînd Carnavalul drept decor al pedepsirii lui Fortunado. Să evităm să ne dorim prea mult de la parcimoniosul aristocrat! Oricum, ceea ce afirmă îți îngheață sîngele în vene și te lasă mut de înfiorare. Și-a trimis toți servitorii la distracție, astfel încît nici un martor nedorit să nu apară intempestiv. Castelul propriu îi stă la dispoziție pentru ce urmează să facă. Merge toată seara pe urma nefericitului Fortunado care, îmbrăcat ("mascat") în costum de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
însemnele unei iubiri diafane. Uneori se întrevede freamătul adolescentin al ruperii de trecut, de lumea copilăriei și maturizarea prin căutarea de sine. Această contradicție lăuntrică este sugerată și de opoziția dintre satul luminos și orașul sumbru, întunericul provocându-i poetului înfiorare, neliniște. Niciodată departe (1976) se caracterizează printr-o monotonie care se manifestă atât în plan tematic, cât și la nivelul limbajului (spațiul poemului este asaltat de „taine”, „stele”, „munți” etc). În centrul cărții se află tot dragostea pentru ținuturile natale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290429_a_291758]
-
că adevărata cunoaștere nu se dobîndeș-te nicăieri decît după moarte. Să ne bucurăm așadar în tihna unității noastre redescoperite, în pacea sa deplină, întru realitatea vie, eternă a Ființei, în care să petrecem eon de eon, în bucuria desăvîrșită și înfiorarea binecuvîntată a dragostei absolute. Căci acolo unde nu e unitate e anarhie. Suntem aici pentru a ne reaminti că Cerul și pămîntul sunt guvernate de aceeași Lege supremă, că esența lor intimă este unitatea. Tat twam asi (asta ești), ne
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
să-i curme chinul cu o tabletă de cianură. Scenele acestea se întipăresc în minte prin asprimea detaliilor, timbrul vital al paginilor copleșindu-l pe cel estetic, de aceea cititorul e scos din condiția degustării și mutat în cea a înfiorării. O carte dură, de firidă întunecoasă, punînd tristețe în sufletul cititorului, din lipsa unui reper consolator de care să se agațe. Prin cruzimea cu care descrie absurditatea suferinței, Dora Petrilă nu îți dă soluții și nu îți oferă mîngîieri, viața
In articulo mortis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4819_a_6144]
-
efigie, reacțiile pe care le-a determinat acest spațiu sunt nenumărate și, în mare parte, inefabile. Amestec irepetabil de elemente contradictorii, de munte și de mare, de apă și de pămînt, de meridional și de alpin, de serenitate și de înfiorări metafizice, de pulsiuni senzuale și de tentații mistice, de vegetație luxuriantă, barocă, și de calcare seci, rostogolite în trepte, asemenea peisagisticii sacre din pictura bizantină, de izvoare dulci, în cădere abruptă și zgomotoasă, așa cum îi stă bine oricărui rîu de
Turism și mitologie la Balcic by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6915_a_8240]
-
magistral ca o glisare a vieții în moarte. Între viață și cărți e o pledoarie subsecventă pentru această relație, generând un bergsonian "elan creator", care se susține de un raționalism suplu. În versiunea eseistului, două simțăminte stau la baza artei: "înfiorarea și admirația". Cu precizarea că "misticul" are totdeauna cultul rațiunii. Lecturile sale "amoroase" au în vedere, înainte de emoția strict estetică, o empatie care ține mai mult de valorile etice, uneori chiar teziste și sentimentale. Asupra unei opere artistice, însă, nu
Sărbătoarea lecturii by C. Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7244_a_8569]