1,038 matches
-
Dacă nu ne-a pus cuțite, înseamnă că iar n-o să avem ce tăia? - întrebă cu glas temător un bătrânel numai pielea și osu’. Lunganul păru că se gândește o clipă. — Altă explicație nu găsesc - zise el și bătrânelul tăcu înfricoșat. — Poate că - șopti șovăitoare una din femei, uscată ca o scândură - n-a pus cuțite pentru că ne va da... știu eu... pilaf, așa, amestecat cu... să zicem... o bucățică de cum s-ar zice... puțină carne? Episodul 155 LA MASĂ Deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
era legat organic de mine. Astfel ajungeam firește la interpretări copilărești, caraghioase inițial, dar terifiante În concluziile lor semantice, Îmi amintesc și acum acel „Doamne, Doamne cere-ți tată“, țDoamne, Doamne, ceresc Tată), repetat În fiecare noapte Înainte de a adormi, Înfricoșată ca de un păcat pe care eram obligată să-l săvîrșesc cu regularitate la ora nouă seara, păcatul de a-i cere lui Doamne Doamne un tată - resimțeam aceste rugăciuni ca pe o trădare față de tatăl meu bun care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
dorință. Și fiindcă tocmai acest el e cel care transformă orice dorință în realitate, dintotdeauna, iată că și intru în lumea spiritelor celor cândva vii și dragi ; grabnic îmi iau zborul din mine spre tărâmul acelui Hades și, deși ușor înfricoșat și mirat, nu e aceasta oare exact ce mi-am dorit? Dumnezeule, ce prăpăd simt deja că voi face cu prezența mea! Cât de nesăbuit pot fi să cred că nu voi deranja spiritele celor morți intrând viu printre ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
dincolo de Styx, și cum de-mi pot permite s-o înțeleg, mort fiind? Dumnezeule, ce faci cu noi oameniiși, mai ales, de ce? Se face, iată, că o voce pe care nimeni n-o grăiește, dar care răsună în toate sufletele înfricoșate ale celor de aici, miliarde, deci și în mine, rostește cuvinte pe înțelesul și în limba fiecăruia. Le-aud și pe cele destinate mie. Să le spun? Nici cea mai hotărâtă fire și nici cea mai vitează ființă care-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
iar senzația aceasta de vinovăție mă urmărește precum cel mai crunt sentiment de deznădejde încercat de cineva. Dar unde să alerg să scap, unde să fug, sub ce văgăuni să mă ascund, ce speranță mai poate fi în sufletul acesta înfricoșat asemeni unui animal hăituit, din moment ce acest loc este ultimul în care mai poate ajunge cineva? Numai că cele mai înfricoșătoare momente par să nu fi venit încă pentru bietele suflete, de vreme ce umbre hidoase și alungite fără noimă se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
rapid din pat și, aplecat ca un ucigaș gata să se arunce asupra victimei, cu mâinile ascunse la spate de parcă aș fi avut în ele un pumnal și tropăind cu picioarele desculțe în urma dădacei care deja o luase la fugă înfricoșată, urlai sălbatic: - Întinde-o! Ei, vezi că te ajung, tule-o de aici! Dar spectacolul pe care l-am dat în dimineața aceea în fața ochilor albaștri ai absentei Sonia Minț nu s-a limitat la scena aceasta. Tot ce am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
nevoia exterioară de a face ceva, mi-am luat vânt și, îngrozit, am lovit-o peste față. - Fiul meu este un hoț, șopti mama liniștit și cu amărăciune, de parcă ar fi discutat cu sine însăși. După ce-și clătină capul înfricoșată, mai rămase un timp în așteptarea unei noi lovituri, apoi o porni spre ușă încet, cu mâinile atârnând și cu umerii prăvăliți neputincioși. Sub pervazul de piatră, în calorifere ceva țăcăni, șopoti, se prelinse. Dintr-acolo venea o căldură înăbușitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Pe măsură ce trecea vremea, devenea tot mai sigur că era glasul lui Rândunel. Copilul rătăcise de unul singur prin pădure timp de două zile iar acum, prin cine știe ce minune, pașii îl aduseseră aproape de ai lui. Desigur că era obosit, flămând și înfricoșat peste măsură. Poate că nici nu mai era în stare să vorbească. Probabil că se lovise de ceva în întuneric și scosese un strigăt de teamă. Strugurel nu mai stătu nici o clipă pe gânduri. Mulțumind în gând lui Dumnezeu pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
atunci nu discutase cu el pentru că Ileana fusese cea care ridicase receptorul. După ce Cristian declanșase explozia, mai mult fără voia lui, acesta fusese acoperit de dărâmături. Imediat, prin praful care plutea în aer, Ileana și Calistrat se repeziseră la el, înfricoșați că își pierduse viața. Trupul lui nu se vedea și începuseră să îndepărteze cu mâinile goale pietrele căzute peste el. De sub o lespede uriașă se auzeau gemetele inspectorului. Disperată, Ileana trăgea din răsputeri de aceasta, fără însă a o putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
privirea nici măcar o palmă dincolo de prag. Fumul acela pe care îl văzuse mai devreme, se afla acum acolo. Ciudat era că nu vedea nimic ieșind afară. O barieră invizibilă părea că îl ține blocat înăuntru. Chiar dacă acum nu mai era înfricoșat, ura aceea covârșitoare o simțea în continuare, rostogo lindu-se în valuri spre el. Copleșit, făcu un pas involuntar în spate. Probabil călcase pe ceva, vreo piatră ori poate un smoc de iarbă, pentru că se dezechilibrase. Căută disperat să își mențină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
bine că așa ceva n-ar fi trebuit să se întâmple, ceața nu avea greutate, era practic imponderabilă. Și totuși, asta se petrecea acum. Prin fantele de aer începu să se strecoare în interior un abur subțire. Când îl văzu, țipă înfricoșat și lovi cu putere pârghia care închidea sistemul de ventilație. Auzi obturatoarele mișcându-se pe axul lor, și sunetul înfundat al acestora în interiorul tuburilor de aerisire. Un nou val de ură și mai intensă se prăbuși peste el, în timp ce ceața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în care lumina soarelui nu o mai ținea ferecată în adânc și era gata să iasă din nou la vânătoare. Deși nu îi oferea nici un adăpost, se trase instinctiv înapoi în interiorul containerului. Niciodată nu se simțise atât de neputincios și înfricoșat. Firișoare subțiri de ceață deja se prelingeau din grotă. Deocamdată rămâneau în dreptul intrării, dar negura se îngroșa în fiecare clipă. Cristian se retrăgea tot mai în spate, până ce ajunse la peretele metalic de care se lipi cu tot trupul. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cai (Valdemar și Cristina, așa se numeau) și pocnise În aer pe deasupra urechilor. Caii tresăriră din pleoștire și așa, greoi, iavaș-iavaș, o porniră În galop prin glod, spre marea bucurie a fetițelor din căruță, care se Îmbrățișară și chicotiră, chipurile Înfricoșate, deși le amuza goana bezmetică. Gospodarul era-ntr-un costum de tweed englezesc (căci nu trebuie să omitem acest amănunt din cauza biciului nou, abia cumpărat), peste care purta un pardesiu tot din tweed englezesc, dar cu-n alt desen. În măsura În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Îi erau acoperite de cicatrice cumplite, care te dureau numai cînd te uitai la ele. Tata și cu mine am schimbat o privire de groază, Însă n-am spus nimic. Cerșetorul ne-a lăsat să-l spălăm ca un copil, Înfricoșat și tremurînd. În timp ce eu căutam prin cufăr niște haine curate ca să-l Îmbrăcăm, auzeam glasul tatei care Îi vorbea necontenit. Am găsit un costum pe care tata nu și-l mai punea, o cămașă veche și ceva lenjerie intimă. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
duce la Roma pentru Jubileu. Iar pe celălalt Îl cheamă Bernardo Rinuccio. Umblă cu multă hârtie și cerneală. Cred că scrie ceva. E mai mereu pe la Santa Croce, la călugări, să le cotrobăiască prin hârțoage, adăugă el cu o mutră Înfricoșată. Pe obrajii scobiți ai acelui om, pomeții păreau pe punctul de a sfâșia pielea și de a izbucni În afară, scoțând la iveală oasele craniului. Un fior Îi străbătu lui Dante șira spinării. Proprietarul hanului părea și el tulburat. - Parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ia nevastă, dacă nu reușesc să Închidă păsărica În colivie, adăugă ea, retrăgându-se iute din fața priorului, care făcuse un pas amenințător către dânsa. Între timp, de după perdea Își făcu apariția Pietra, care intră urmată de o fată cu privirea Înfricoșată, albă de parcă n-ar fi părăsit niciodată bordelul. Trecând pe lângă Dante, evită cu Încăpățânare să privească spre el, adresându-i-se Lagia. - Iat-o pe Martina cea mută. Deținătoarea bordelului Își ridică bărbia către prior, În așteptare. - Spune-i să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
1990 să fie fără mineriade și „nu ne vindem țara”, fără rezistența asta la democrație, comunismul ne-a schimbat atât de mult, ne-a înghesuit istoria într-un colț, suntem într-o țară în care doar teroriștii vorbesc, victimele tac înfricoșate, frica la români, acest sentiment primar, care ne face să ținem capul plecat, chiar dacă nu-i nici o sabie pe-acolo, să pupăm mâinile, despre asta ar trebui scris, comunismul ăsta a afectat tot, noi am condamnat doar prin cifre: canal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ieșiseră din maluri, Floreasca, Tei și Mogoșoaia erau revărsate și pe punctul de a se uni dacă barajul Ciurel s-ar fi rupt, tot Bucureștiul ar fi fost sub apă, oamenii erau atât de disperați, că încremeniseră pe la televizoare, așteptând înfricoșați. După un timp, după ce apele s-au mai retras, oamenii au început să se lupte în continuare pentru obiectele care conduceau lumea, pentru bijuterii, moșteniri, tablouri, case, bani, pământ și păduri. Ca și cum n-ar fi văzut că natura e stăpâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Întindea, probabil, cam cu patru metri Înainte, iar Încălțările moi se auzeau, pesemne, cam la aceeași distanță, dar În spate. Cu instinctul unui copil, Amory se menținea consecvent În umbra neagră a blocurilor albe, despicând lumina lunii În câteva secunde Înfricoșate, iar o dată rupând-o la fugă, stângaci și Împiedicat. S-a oprit brusc din alerga. Trebuia să-și păstreze cumpătul, Își spuse el. Buzele i se uscaseră și și le-a lins. Dacă s-ar Întâlni cu un om bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Înregistrat cu numele adevărat. În afară de asta, m-ar descoperi după numărul carnetului de șofer. - Zi-le că sunteți căsătoriți. - Jill spune că unul dintre detectivi o cunoaște. Fata se furișase până la pat și se prăvălise pe el. Zăcea acolo, ascultând Înfricoșată ciocăniturile de la ușă, care deveniseră adevărate lovituri de baros. Pe urmă s-a auzit vocea unui bărbat, furioasă și poruncitoare: - Deschideți, că vă spargem ușa! În intervalul de tăcere de după acest avertisment, Amory și-a dat seama că În cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
orizon Tumultul surd de glasuri mereu mai tunătoare, Se clatină în tremur al înălțimii tron; Și iat-o, înspumată, sălbateca splendoare. O! nesfârșită hoardă și hohotul sonor! Un viu puhoi coboară colinele Heladei, Un clocot peste care strident, străbătător, Vibrează-nfricoșata chemare a Menadei. "El, El aprinsa torță al cărei scrum sunteți, În vinul desfătării, aleargă să vă scalde, În vinul viu și tare al noii sale vieți... Mulțimi prinse-n vâltoarea efluviilor calde O, voi înfiorate noroade, la pămînt! Zdrobiți
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
de Făurar. Intrasem în penumbra stăpânitoarei unde Strivite-n vrăjmășia puterilor din jur, Nici sufletele noastre nu-și mai puteau răspunde Iar vorbele șoptite loveau greoi și dur. Hordii întregi de duhuri, lungi stoluri de destine Își împleteau în preajmă înfricoșatul rit: Căci blestemul căzuse... În gândul meu și-n Tine Biruitor pustiul scurma... Și ne-am oprit Să cercetăm o clipă răspântia și bruma Și-am stat, și-am stat sub neguri, de asprul țărm legați: Doi arbori singuratici și
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
ca să ia ceva de mâncare pentru mine, că eram mic, și surioara mea, mai mare decât mine. Se întorcea după două-trei zile de la Cernăuți, unde pleca cu soră-mea, iar eu rămâneam singur în casă, iar eu, bolnav fiind și înfricoșat, fiindcă auzeam că mănâncă om pe om de foame, nu mai puteam să dorm și în acea singurătate a mea, noaptea, îmi spuneam povești. Dar eu nu știam multe povești, pentru că bunicii și părinții mei nu știau multe povești și
ÎMPLINIREA A TREI ANI DE LA TRECEREA LA CELE VEŞNICE A POETULUI ROMÂN GRIGORE VIERU... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361272_a_362601]
-
răspund în cor: „Români!" Deci ei au la ora actuală șapte anișori. Când vor absolvi liceul, se vor trezi chiar cu totul, vor avea optsprezece ani, ei vor fi în România întreagă, vor realiza ceea ce n-am realizat noi, cei înfricoșați, rătăciți, înfricoșați de Siberii și de toate. Repet, mersul istoriei nu mai poate fi întors și vom veni spre țară, dar și țara trebuie să vină spre noi, să ne înțeleagă, să nu ne jignească. Mulți români din țară, care
ÎMPLINIREA A TREI ANI DE LA TRECEREA LA CELE VEŞNICE A POETULUI ROMÂN GRIGORE VIERU... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361272_a_362601]
-
de „dialoguri lirice“, «Tu însămi, Însuți eu», de Luminița Zaharia și Cristian Țîrlea; «Mulțumire mărului revelator de gravitație», recenzie la volumul de poeme, «Mulțumesc lui Newton», de Marian Barbu; «De iubire cu înfrunzire în focul-oglindă», recenzie la volumul de poeme, «Înfricoșata iubire sau statuile iubirii», de Marian Barbu; «Cuvinte-căprioare îmblânzite în cleștar», recenzie la volumul de poeme, «Cuvântul - neîmblânzitul cleștar», de Marian Barbu; «La cules de fructe din livadă onirica» - recenzie la volumul de poeme, «Aproximări soresciene», de Marian Barbu; «Lecții
ZECE REVISTE DE CULTURĂ/ LITERATURĂ DIN VALAHIME ÎN CRONICA DE VARĂ 2013 de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 912 din 30 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363936_a_365265]