231 matches
-
trăiască viața.” Sau „Nu se poate ca o mare iubire ca a lor să nu le aducă binele”, ori „Viața este darul cel mai de preț ca și iubirea”. Tu spre care posibilitate înclini, Gelule? Nu știu ce să spun, Leontina, era îngândurat Gelu. După cum am văzut-o mi-e greu să mă pronunț. —Vezi? Poate de aceea bietul Matei este distrus, că el fiind medic își dă seama de toate implicațiile acestei come, deși ar trebui să gândească pozitiv. Cred că gândește
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
am învîrtit, degeaba am strigat. N-a ieșit nimeni. Mai departe am dat de o miriște la marginea căreia putrezeau, fără să păzească nimic, sperietori făcute din paie, cu pălării vechi de postav pe cap, arătând ca niște paiațe. Mergeam îngîndurat pe câmpul scăldat de lumina lunii când m-am înfiorat auzind, nu foarte departe, urletul unui lup. Sta la marginea unor tufișuri, privea spre paiațele de paie și urla. Pe mine nici nu mă vedea parcă. M-am retras repede
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
vorbindu-i până când ar fi fost prea târziu să mai fugă. Am avut o conversație cam furtunoasă. Și apoi, de la începutul atacului, s-a similarizat la bordul navei lui Paleol. Secoh se întrerupse și ochii mai pierduseră din înflăcărare. Zise, îngândurat: - Enro este un om foarte abil. Recunoștea, n-avea încotro. Dar faptul în sine dădea măsura propriei abilități. Necapturarea lui Enro era o înfrângere majoră; și totuși, deja se adapta. - Atunci, zise Secoh, ești pentru mine, sau contra mea? Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
spuse: - Ce-ai fi făcut cu Enro, dacă l-ai fi prins? Seniorul gardian zâmbi. Gosseyn se uită în curtea care Se transforma. Se ridicau spânzurători. Douăsprezece erau gata, iar la nouă atârnau deja niște forme inerte. Gosseyn se uită îngândurat la morți, nici șocat, nici impresionat. Oriunde oamenii acționau în mod talamic, se găsea o mulțime de spânzurați. Secoh vorbi iar: - Enro a reușit să fugă, dar i-am prins pe unii dintre înverșunații lui prieteni. Mai încerc încă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
auzit zgomotul spumei. Vreți o cafea? — Nu, mulțumesc. S-a ridicat și s-a întors cu o singură ceșcuță în mână. Bău, luă apoi pliculețul de zahăr neatins și îl vârî în buzunar. Nu-și mai pusese ochelarii. Își trecea îngândurat degetele peste rama lor. Mă lipisem de fereastră, lângă un calorifer stins și prăfuit. — Era amanta dumneavoastră? Întrebarea venise pe neașteptate, cum pe neașteptate părea că se ridicase vântul care foșnea printre plăcile de azbociment deasupra carului funerar. — Ce vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
să plece, să alerge după Rosario, să o cucerească și să se-ntoarcă împreună cu ea la Eugenia ca să-i spună: „Uite-o, este a mea și nu a lui... Mauricio al tău!“ Mai erau trei zile până la nuntă. Augusto plecă îngândurat de la logodnica sa. Abia izbuti să doarmă în noaptea aceea. A doua zi de dimineață, când abia se trezise, Liduvina intră la el în cameră. — A venit o scrisoare pentru domnișorul, a fost adusă adineauri. Mi se pare că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
că nu poate fi vorba aici de amintiri propriu-zise; ci de fabulații pe teme cețoase, coroborate cu experiențe de viață clare, ale vîrstnicilor din jur. Important e că autorul scrie cu un haz nebun, rememorînd (?) și inventînd, atacînd și ingenuizînd, Îngîndurîndu se și voioșindu-se, alternativ. Vecinii, proletarii, milițienii, dascălii, funcționarii micului oraș În care se petrece acțiunea, compun un puzzle uimitor prin vivacitate și incredibil prin observarea detaliilor. Lozincile epocii, programul tv idiotizant, poncifele din manuale, mecanizarea locuitorilor În timpul primirilor cu
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
Comunicare a Universității Române de Științe și Arte “GHEORGHE CRISTEA” Fondată În anul de comunicare 2006 Revista ComunIQue: Ce este teatru În zilele noastre? Bogdan Ulmu: Dacă vă referiți la spectacolul de pe scenă, TEATRUL e ceea ce ne emoționează, Înveselește, ori Îngîndurează. După caz. Teatrul e arta minunată care explică lumea și viața, În chei diferite: grave, comice, lirice, ironice, tragice. Teatrul creează dependență și e ca un blestem: te-a „prins”, nu i te mai poți opune...Îl porți după (cu
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
Îmbunătățire a imaginii culturii balcanice, care ar fi acela? Bogdan Ulmu: O-ho! Mă supraestimați! La Întrebarea asta nu-s pregătit să răspund! Revista ComunIQue: Ce parabolă v-a pus mai mult pe gânduri? Bogdan Ulmu: Rostul parabolei este să Îngîndureze. Sunt prea multe și nu avem aici răgazul să le comentăm. Mă pasionează Însă, de decenii, judecățile lui Solomon („și tu ai dreptate!”, sau Cercul de cretă caucazian - dramatizată de Brecht). Revista ComunIQue: Credeți că există posibilitatea să Învie pe
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
ar mai fi încăput. Da le-a pus-o-n coș Dej, la plenara ceceului din aprilie sau mai. Le-a dat o declarație, că era și chestia cu China, de-a intrat Hrușciov la idei. Bătrânelul privi și el îngândurat spre musca prinsă în capcana lipicioasă a hârtiei. Clătină din cap, mustrător: - A stat și s-a gândit Hrușciov, am polemică cu chinezul, mai vine și românul și mă bagă la polemică, vine și ungurul, și polonezul, că abia asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
uite că s-a prăsit și i-a trimis p-ăia acu’ să facă dreptate. Pișpirică se înflăcărase. Perora, plimbându-se iarăși, preocupat, dintr-o partea în alta. Intra în cămăruța lui cu calapoade, ocolea măsuța de lucru și revenea îngândurat în dreptul lui Pancratz. Oftă: - Că zicea și la televizor, cum comentează cine se pricepe, că din cauza lu’ unu, Nostrudansus, și mai era unu ca el care a tradus și-a aprofundat că gata, istoria se apropie de capăt. Adică, după cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mesei, înfipt într-un suport de inox, un carton galben. Cu litere mari, roșii: „Fiți LACONICI! Fiți DECENȚI! Anunțuri AMBIGUEE nu primim! Respectați SPAȚIUL tuturor!“ Încercase să completeze până atunci mai multe formulare. Le mototolise nemulțumită pe toate. Privea acum îngândurată un altul, neînceput. Se juca cu un pix verde, un „West Point“, demodat, metalic, butucănos, cu biluță, ieșit din uz încă dinainte de evenimentele din acel decembrie de demult. Era singură în sala mare a Biroului de Publicitate „Periniță & Județul“. Dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și cu celelalte e de poveste. Fantezii de speranță. Să mori cu speranța-n tine, a mai zis Pigasie. Vergilnel abia atunci păru că-l aude. Se așeză și el pe bancă, nescăpându-l pe Biluță din priviri. Acela mânca îngândurat din pâinea sa, dând târcoale ciozvârtelor. - A bulit-o, șopti mai mult ca pentru sine Vergilică. I-a căzut beleaua pe cap și nu știe ce să facă. Nu-i amuzant, dom’ Aulius? Nici Aulius nu-l auzea. Își continua monologul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Să vină pompierii de la secția Centrală! Prins de un entuziasm fără margini, Verginel zdupăia aerobic, bătând din palme și arătând cu capul spre Biluță. Nepăsător, acela tocmai intra în cea de cincea cabină. ...Bărbosul ocoli banca. Rezemat în umbrelă, privi îngândurat spre Verginel care țopăia zvăpăiat. Se răsuci apoi spre Aulius. Se aplecă mlădiu și cu un gest îndelung exersat îi închise ochii, trecându-și molatec palma păroasă peste pleoape, coborând-o ușor peste obraji. Aulius Chiosea nu mai apucă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Și dacă n-o vezi, asta înseamnă că ea nu stă și așteaptă acolo? L-așteaptă pe țar, se zice... Și dacă odată și-odată are să vină țarul, ce-o să fie?“ Probabil îl mișca profunzimea gândurilor. Se răsuci spre Burtăncureanu, îngândurat: „Asta vreau de la tine! O poveste ca cum ar fi cu umbra asta care vine și te înghite. Cu mister. Cu taină. Cu fiorul ăsta de nu mai știi nimica din tot ce-a fost. Asta-i tot ce vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
în cancelarie. La fel să facă și cu Velail și cu Soliteraj. Pe Govar, dacă îl vede, să încerce să-l trimită acasă. A dat din cap amuzat și a plecat în grabă strigând pe unul, Mihai. M-am întors îngândurat la fereastră. Copacii goi păreau niște mâini scheletice ce ieșeau din pământ, vrând să mă prindă, să mă atragă în pământul din care se nășteau ele. Cerul senin, lipsit de orice tentă de culoare, orice nor, orice culoare în afară de acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Muzeul “V.Pârvan” și la Muzeul “Castelul Bran”) și de cartografii francezi (în atlas),între anii 1925 -1989. Fiecare idee măreață are un dezavantaj egal sau mai mare decât măreția ideii”. (Hunt) Fapt divers 13 decembrie '89.Tov. Gheorghiță trece îngândurat pe b-dul „Victoria Socialismului”. Lumina este insuficientă.Vitrinile sunt cufundate în întuneric.Flori de gheață.O femeie ține de mână un copil care recită ceva.” Ceaușescu băbălăul !”. Privește speriat în jur. Nimeni. In metrou,un copil i-a atras atenția
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
care au diferite probleme: un soț care află că soția este bolnavă de cancer și care după câțiva ani revine împreună cu soția vindecată. Vin soți ce s-au despărțit de soțiile lor, preocupați de viitorul lor. Vin proaspeți pensionari, îngândurați asupra vieții lor viitoare, vin mulți ce vor să-și petreacă concediul într-un mod diferit de al majorității. Fiecare este un caz în sine, dar toți se întâlnesc pe camino, și aici se simt uniți cu toți ceilalți, indiferent
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
și o scoate astăzi după 20 de ani! Așa s-a întâmplat cu poetul Emilian Marcu. Se știa că-i poet, dar cărțile sale dragi mocneau sub jarul așteptării. Și acum, iată-le: „Lecție pe Ostrov”, Editura Junimea, 1995, și „Îngândurat ca muntele de sare”, Editura Helicon, Timișoara, 1996. În paginile lor, nici urmă de idealuri politice. Fiecare sonet distilează din tescovina existentului înconjurător, vegetal sau carnal, îndepărtat sau apropiat, idei esențiale. Poetul monologhează cu o ființă se pare iubită dar
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93025]
-
o bună zi/ Când cețuri groase-ți vor lovi-n perdele/ șiatuncea care cine-și va mai aminti/ de aceste clipe blânde sau rebele...Șiatunci țărână fi-voi și tăcere/ Și ploaia va cânta nunta-n durere” (Sonetul 56 din “Îngândurat ca muntele de sare”). Prin dramatismul discursului poetic, Emilian Marcu îmi amintește de Omar, acum când este lăsat să-și arate adevărata sa chemare poetică. 30 septembrie 1996
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93025]
-
o clipă reveni în încăpere. — Câtă vreme credeți că mai am de trăit? — Cine știe? Uneori boala durează și douăzeci de ani. E o adevărată binecuvântare dacă își parcurge drumul mai repede. Strickland se duse la șevalet și se uită îngândurat la tabloul așezat pe el. — Ați făcut o călătorie lungă. Se cuvine, să îl răsplătim pe purtătorul unor vești importante. Luați asta. Pentru dumneavoastră, acum, nu înseamnă mare lucru. Dar se prea poate ca într-o bună zi să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
curcanul, pentru a-și da importanță, în timp ce a mai făcut două piruete, una pe stânga și cealaltă pe dreapta, evazându-și în semicerc aripile, în timp ce trăgea ocheade fierbinți către curcile aflate în asistență. După ce și-a scuturat penele, făcea pași destul de îngândurat fudulindu-se cu penajul lui destul de alb, după care s-a adresat celor de față: -Stimată audiență, doresc din partea domniilor voastre disciplină, liniște și o reală înțelegere pentru ca procesul să decurgă în bune condițiuni iar noi, arătând cu aripa către jurați
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
vorbindu-i până când ar fi fost prea târziu să mai fugă. Am avut o conversație cam furtunoasă. Și apoi, de la începutul atacului, s-a similarizat la bordul navei lui Paleol. Secoh se întrerupse și ochii mai pierduseră din înflăcărare. Zise, îngândurat: - Enro este un om foarte abil. Recunoștea, n-avea încotro. Dar faptul în sine dădea măsura propriei abilități. Necapturarea lui Enro era o înfrângere majoră; și totuși, deja se adapta. - Atunci, zise Secoh, ești pentru mine, sau contra mea? Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
spuse: - Ce-ai fi făcut cu Enro, dacă l-ai fi prins? Seniorul gardian zâmbi. Gosseyn se uită în curtea care Se transforma. Se ridicau spânzurători. Douăsprezece erau gata, iar la nouă atârnau deja niște forme inerte. Gosseyn se uită îngândurat la morți, nici șocat, nici impresionat. Oriunde oamenii acționau în mod talamic, se găsea o mulțime de spânzurați. Secoh vorbi iar: - Enro a reușit să fugă, dar i-am prins pe unii dintre înverșunații lui prieteni. Mai încerc încă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
tristețe de vreme ce dezamăgirea și durerea lui nu erau decât o dulce așteptare, aproape sigur fără nicio promisiune la capăt? Elena ședea în fața lui, la o masă de patru unde numai cele două locuri ale lor erau ocupate, senină și totodată îngândurată în slaba lumină care venea din tavanul sălii. Îi spuse: Era singura ocazie să intru cu tine într-o biserică. Observă exact ceea ce se aștepta să vadă: o tresărire de neliniște în ochii ei; neliniștea însă se instala ca o
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]