1,478 matches
-
pe mama ei, cu brațele-n șolduri, schimbând câteva vorbe cu vecina, care insinuase că se „ținea“ cu chiriașul. Pentru o clipă fu ea Însăși mama ei. Se detașă de propriile experiențe la fel de ușor ca de o rochie, de falsa Îngăduință din teatru, de vorbirea grijulie. — Cine te crezi dumneata? Cunoștea răspunsul: proprietari de dugheană ieșiți la distracție, mergând la Budapesta cu agenția Cook pentru că era totuși ceva mai departe decât Ostende și pentru că se puteau lăuda apoi acasă c-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
din sală că acolo trebuie să se țină o ședință? Profesorul se întoarce mai bine spre Lazăr și-l privește cu luare-aminte: Nu înțeleg de ce-mi spui toate astea? Oare?! se miră Lazăr, ridicîndu-se de pe scaun. Vă mulțumesc pentru îngăduință, doamnă înclină el privirea spre femeie. Oricum, surîde profesorului stînd aici și crăpînd încet, vom avea timp să medităm la cele trecute, chiar și la nevoia de mit în anumite perioade ale vieții, la fel cum, în această sală, mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pentru că sunt curajos. Bucata tăiată de mine a fost mică. Ceea ce demonstrează că nu sunt lacom. Am dus carnea acasă la părinți, ceea ce arată că-i respect pe cei vârstnici. Pentru aceste fapte mă pedepsiți?" Împăratul a râs cu multă îngăduință. Cum s-a remarcat Mao Sui În Perioada Statelor Combatante din antichitatea Chinei, când armata regatului Qin a încercuit orașul Handan, capitala regatului Zhao, regele Zhao a hotărât să-l trimită pe prințul Pingyuan în regatul Chu pentru a cere
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
nobilime. Și se juca pe mize mari. Generalul Tian Ji era mai mereu tare mâhnit pentru că, aproape de fiecare dată, caii lui erau învinși la curse de caii regelui sau ai altor demnitari. Aflându-i pricina supărării, Sun Bin a cerut îngăduința de a se duce pe hipodrom să vadă ce se întâmplă. Acolo, strategul a aflat că toți caii participanți la cursă erau împărțiți, după viteza de alergare, în trei categorii superioară, mijlocie și inferioară. Iar întrecerea avea loc între caii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
interesez politicos. - Nu se aștepta nimeni ca animalele alea s-o ia razna și să mănânce muflonul ... - Să mănânce ce? o invit vag uimit să repete. - Mu-flo-nul, silabisește ea, crezându-mă mai tare de ureche. Și, pe urmă, cu oarecare îngăduință dăscălească: - ...berbecul sălbatic de la Grădina Zoologică, cu coarne mari, răsucite, strămoșul... - Bine, bine, opresc Discovery-ul ad hoc, știu ce e. Cum s-a întâmplat? - Nimeni nu știe cu precizie, îi vine la îndemână clișeul jurnalistic. Se fac presupuneri, se caută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
să aluneci din ce în ce mai tare către capătul celălalt al vieții. Pînă în urmă cu cîtva timp, nici nu-i păsase de asta. Pur și simplu nu se gîndise că și el se-poate îmbolnăvi, că și el poate fi privit cu îngăduință de către alții, că și el poate fi cuprins de spaime inexplicabile care-l trezeau noaptea întotdeauna la aceeași oră, 3 în zori, cu fruntea umedă, acoperită de o sudoare rece. Auzise pe unul, pe altul, chiar la birou, doar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cea mai mare durere cînd, de fapt, la mijloc nu-i nici un fel de suferință. O lipsă pe care nici nu trebuie să o bagi în seamă. De cînd era în Vladia se obișnuise cu așa ceva și privea cu multă îngăduință pe cei care cu orice prilej vorbeau, glumeau, exagerau numai și numai despre acest cui vîrît adînc în mintea și simțirea oricărui bărbat. Era recunoscător domnișoarei K.F. că îl izbăvise cu cîteva cuvinte, doar cu cîteva cuvinte, de înnoirea unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mirosise ce fel de politică putea face prințul asemenea felului său de a fi năzuroasă, fantezistă, la marginea lucrurilor permise. Un aviator nu poate trăi decît "în margine", este mereu tentat de a împinge cît mai mult această margine a îngăduinței naturale ori omenești. Iar el, Radul Popianu, cu toate că îl simpatiza nu-și putea permite să transforme Vladia într-o "tranșee în lupta cu necunoscutul", cum chiar Pangratty spusese într-un moment de exaltare. Momente din astea erau destule, Hariton nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și peste toate coborî un ropot de aplauze sincere, de o energie care te putea mobiliza chiar dacă nu aveai nici un amestec. Coriolan Popa își împreună palmele, de parcă s-ar fi rugat, de parcă ar fi vrut să ceară o clipă de îngăduință, toată lumea știa că nu-i decît o glumă, nu el se ruga, ci întotdeauna către el se îndreptau solicitările, în felul său era un dictator care nu suporta să i se aducă vreun argument din afară pentru întărirea acestei calități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
păstrase la vîrsta lui o carură atletică, mișcările erau precise și nu purta ochelari. Sau, cel puțin, nimeni nu-l văzuse purtînd ochelari. Tot privindu-l de la distanță, funcționarii Serviciului se obișnuiseră cu silueta lui energică, sportivă chiar, cu oarecare îngăduință și de aceea privirea aceasta, "de aproape", ce i se îngăduise lui Leonard Bîlbîie, era tulburătoare, neliniștitoare. Mihai Mihail vorbea rar, tărăgănînd cuvintele, iar Bîlbîie abia înțelegea că este vorba despre el și raportul său, fiind copleșit de realitatea exactă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
la îndemînă jilțul în care să se lase greoaie și hotărîtă să stăpînească după cum îi era pofta. Nu putea fi altcineva decît numitul Caraiman, Carol Caraiman, omul care renunțase de două ori în mod public la putere, care nu avea îngăduință să mai calce pe pămîntul țării și căruia puțin îi păsa de făgăduințe și jurăminte pentru că, de vreme ce a renunțat o dată și a ajuns în situația de a renunța a doua oară, putea să jure iarăși și iarăși, tot de atîtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mai prețioase decît succesul chiar, timpul și cumpătul. Era neliniștit și chiar sîcîit. Lista de adrese, de nume era un succes. Un succes care arăta că lucrurile devin grave. Comedia, carnavalul, risca să devină o adevărată tragedie. Priviți cu oarecare îngăduință și mai ales fără prea multă profesionalitate ce puteau însemna 300 de caraghioși care se jucau de-a conspirația, de-a hoții și vardiștii. Purtau uniforme, scriau proclamații, își agățau în piept insigne și la șold pumnale, se strîngeau seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
era nevoit să reacționeze. Să ia o decizie de care va depinde soarta viitoare a Serviciului. Era atît de greu, încît a simțit cum începe să se teamă de Basarab Cantacuzino, un om pe care îl privise pînă atunci cu îngăduință, dacă nu chiar cu ironie. Se uită cu atenție la matahala din fața sa, într-adevăr, dacă n-ar fi știut n-ar fi crezut că are de a face cu un aristocrat, arăta a hamal în portul Brăilei ori a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
era bine ca șefii să-ți cotrobăie cu privirea prin ogradă. "Înțeleg, prințe, că dețineți informații de primă mînă în ceea ce privește, hm, soarta domnului Bîlbîie... Sper să nu fiu greșit interpretat, dar nu văd..." Șerban Pangratty zîmbi cu un aer de îngăduință, făcu im gest evaziv cu mîna, de parcă ar fi vrut să dea la o parte un voal subțire ce îi stătea în cale, "desigur, soarta, așa a fost să fie, îl cunosc pe Bîlbîie de cîțiva ani, am petrecut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
-ul de la Șosea." Era sigur că Mihail avea informații complete în ceea ce privește întrunirile complotiștilor, doar Bîlbîie era subordonatul lui, doar el îl trimisese în gura lupului. Încerca să stabilească un soi de complicitate tacită între el și directorul Serviciului, cu puțină îngăduință și imaginație pozitivă chiar Șerban Pangratty devenise încetul cu încetul unul din oamenii săi de acțiune. Cu toate că-i displăcea profund să fie omul cuiva, prințul socotise că era mult mai bine să fie de partea Serviciului decît unul dintre conspiratori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu făcea nici o concesie. Nimeni nu avea totul. Era convinsă că, abordând o tactică potrivită, îl putea face pe soțul ei să înceapă un tratament care să le aducă acel copil atât de mult dorit. Iubirea sinceră a lui Ștefan, îngăduința Luanei față de el și aprecierea muncii titanice pe care acesta o depunea erau suficiente pentru ca ei să-și găsească fericirea binemeritată. Se temea, însă, că ea nu va face asta. Ba mai mult, avea o groaznică presimțire că urma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
fi greșit niciodată. Ștefan nu încercase suficient s-o înțeleagă, s-o asculte, s-o oprească. Deși știa că nimic n-ar fi întors-o din drum, acum, în clipele de jalnică smerenie și singurătate, îl ura pentru înțelegerea și îngăduința de care dăduse dovadă atunci când acceptase să-i facă jocul. Singura care a lăsat-o să-și macine în liniște nefericirea a fost Bica. Fără nici un cuvânt de reproș la adresa nepoatei, bătrâna își petrecu ore în șir în biserică, rugându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
stinsă îi aduse la cunoștință fărădelegea. O înșelase. Nu se mai putea întoarce acasă. Se va învoi a doua zi de la serviciu și își va lua hainele în lipsa ei. Pleca. Fără nici o altă explicație, fără a spera într-o neașteptată îngăduință... În clipa în care se întinse în pat, crezu că numai gândul la Aniela o mai putea salva... Sub influența nopții albe, petrecute într-o sfâșietoare singurătate, golită de orice gând și rațiune, fu convinsă că știa ce se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
o carieră frumoasă, căruia orice femeie i-ar fi stat la picioare, își irosea viața așteptând pe una care-l dezamăgise, îl părăsise și devenise a altuia. Ștefan îi tăia elanul de fiecare dată. Își apăra fosta soție cu o îngăduință care-o umplea de ciudă pe doamna Escu. Hotărât să anihileze repetata imputație, el nu se sfii să-i arunce în față că acest sentiment, de o prostească fidelitate cum îl numea, era, probabil, o trăsătură moștenită de la mamă de vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
a ei născută pentru a o întregi. Îi spuse, după aproape doi ani de tăcere: De mâine, oricând dorești, poți să vii să ne vezi. Din ziua aceea, prezența celor doi bărbați din viața sa deveni sufocantă. Radu profita de îngăduința ei cu o umilință de câine. Până și Sanda, profund impresionată de calvarul prin care trecuse, se îndură de suferința lui și-l acceptă. Dar cea care radia de o fericire fără margini era Aniela. Nimeni în jur nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
porni către una dintre mese, tocmai eliberată, se opri, cercetă cu privire expertă farfuriile și, așezându-și poșeta pe suportul care era dedesubt începu să mănânce cu multă delicatețe, cu degetul mic ridicat în sus. Fetele de la bucătărie priveau cu îngăduință scena și când, la plecare, Carmina se opri în dreptul bătrânei și îi oferi savarina, auzi pe una dintre tinere adresându-se colegului ei: Iar s-a căpătat cu ceva, doamna spală blide. Bătrâna primi savarina fără să zică nimic, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
partidă. Drumul către satul unde locuia Fana a fost unul dintre puținele plimbări pe care Ovidiu și Carmina le-au făcut împreună numai ei doi fiind. Din prag Sidonia i-a avertizat, să fiți cuminți, le-a zâmbit cu multă îngăduință, gândind că nu era deloc cazul să-i respecte indicația, ba, chiar, dimpotrivă și nu a uitat ca să-și schimbe masca într-o fracțiune de secundă, ca să se arate Carminei paralizată de îngrijorare, chinuită și plină în același timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
îi reaminti Carminei și-i mângâie brațul abia atingând-o cu vârful degetelor. Știu, i-a răspuns Carmina și i-a zâmbit încrezătoare, să fiu foarte atentă. E vreun complot organizat împotriva mea, s-a alertat Ovidiu, privindu-le cu îngăduință superioară în timp ce-și rotea cheile mașinii pe deget. Nu, nici vorbă, i-a răspuns Carmina și au început să coboare scările. Mama ta este foarte îngrijorată în privința Fanei, asta-i. Ei, a scuturat mâna a plictiseală Ovidiu, fleacuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cămășii sale kaki cu inscripția „Air Force Small” ținea un carnețel Înnegrit de transpirație În care Își scria scenariile. După spusele sale avea cinci „mari” gata. O operă deja constituită la doar douăzeci și cinci de ani. Pe domnul Moduna Îl trata cu Îngăduință sau cu o blândă cruzime și pentru că lucra la Difuzarea filmelor, secția „afișare”. Între ei se instalase o anume complicitate Întreținută În primul rând de comuna lor aptitudine de a sluji, de a fi În acest fel fericiți. 15. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
bătea la ușă, iar admiterea la facultate nu era nici ea departe când Îl auzi vorbind din nou. Tot despre Regina desigur, dar Într-un registru al detaliilor crude de această dată care pe ea o făcură să zâmbească cu Îngăduință din nou. Limbajul lui era pe cât de șocant de liber, pe atât de nepotrivit cu lipsa sa de experiență erotică. Ceea ce se anunța a fi o simplă reluare, cu variațiuni, a aceleași teme, se transformă În miracol: cuvintele care Însoțeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]