811 matches
-
pentru dejunuri gratuite, s-a apropiat un individ care i s-a adresat, așa că Amory a scăpat măslinele dintre degete. — Ia te uită, Amory... Era o cunoștință de la Princeton. Habar n-avea cum Îl chema. — Hello, bătrâne, s-a auzit Îngăimând. — Sunt Jim Wilson. M-ai uitat. — Sigur, Jim, tu ești, Îmi amintesc. — Te duci la reuniune? — Doar știi! Brusc, și-a dat seama că nu se ducea la reuniune. — Pleci În străinătate? Amory a Încuviințat din cap, cu privirea ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Birlic, jucase Conu Leonida... După spectacol m-am dus întins la cabină, am intrat, m-am uitat lung la el cum se demachia, m-am uitat, m-am uitat, m-am așezat rupt de oboseală pe un scaun și am îngăimat: ― Pe mine mă cheamă Mălaimare. Cred că l-a bufnit râsul. S-a uitat lung la mine, și-a țuguiat buzele, s-a scarpinat în cap și mi-a zis: ― Vrei să dai la teatru... bagă de seamă, când vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
slab, chiar ogârjit, foarte vioi în gesturi, cu o privire ageră, unul din cei mai interesanți oameni de teatru ai Americii și ai lumii mă întreba ce mai fac, de parcă nu ne mai văzuserăm de vreo două săptămâni bune. Am îngăimat ceva, cum că sunt bine, mă bucur că-l văd, bla, bla, bla, el a părut că nu bagă de seamă mormăielile mele și m-a întrebat ce fel de teatru e Masca, ce joc, ce program estetic am, chestii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
pe șira spinării. Așadar, era adevărat, a venit Silvestru, înseamnă că mâine vom avea o cronică, înseamnă că mâine vom fi triști sau veseli, cine știe? Primesc un telefon mult după miezul nopții. ― Alo, Valentin Silvestru la telefon. ― Vă salut, îngaim eu, neștiind cum să-mi ascund buimăceala de om trezit brusc. ― Peste o lună ești la Costinești și prezinți o pantomimă. Noapte bună. A doua noapte nedormită din cariera mea, o noapte frământată, chinuită de acel dureros dor de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
ok? ― Nu, mă mai doare, maestre, mă doare - și aici a început să plângă - mă doare, fir-ar el să fie, dar Marcelino nu se lasă, nu-i așa, maestre, că nu trebuie să mă las? ― Așa e, Marcel, am îngăimat eu fără glas. ― Mă duc acasă, ce să mai stau în spitalul ăsta, dacă tot sunt mai bine, nu mă las, trebuie să mai intru o dată în arenă, nu-mi pot lăsa paltonul și pantofii și balerina mea, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Publicat în: Ediția nr. 382 din 17 ianuarie 2012 Toate Articolele Autorului ... - Doamna avocat, că veni vorba de promisiuni..., cum să vă spun, am promis că dacă mă ajutați, voi face tot posibilul să vă dau și eu ceva, a îngăimat biata femeie cu voce stinsă, în șoaptă abia auzită, privind în jos. - Hm, da... mai vorbim noi despre asta... Nu ai tu de unde să-mi dai mie. În plus, ai trecut prin atâtea probleme, că nici nu... - Doamna avocată, am
CAP.I / 6 de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361269_a_362598]
-
mine, acolo unde ai să mă vezi, mai în față... Nu vorbești decât dacă doamna judecător îți adresează ție direct vreo întrebare, deși este aproape exclus să facă asta. Eu voi vorbi în numele tău... Ne-am înțeles? - Da, doamnă! a îngăimat Violeta cu voce stinsă. Mâinile îi tremurau și avea senzația că nu-și mai simte picioarele. S-a sprijinit cu o mână de zid și a rămas cu privirea ațintită către ușă, deși nu vedea nimic acolo și nici altundeva
CAP.I / 6 de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361269_a_362598]
-
Rămâi sănătos, Mărțișor! Când ai nevoie, să ne mai chemi! Și dispărură. Când văzu împăratul în ce hal arătau cei doi viteji ai săi, turbă de supărare: - Ce e cu voi, nătângilor? Măcar i-ați lichidat? - Nu, Măria Ta, iertare! îngăimă Rază Fierbinte. Ne-a terminat el pe noi! - Măria Ta, se bâlbâi și Vânt Fierbinte, este cel mai temut luptător pe care l-am întâlnit! Și vrăjitor pe deasupra. A adus niște valuri uriașe și un vânt fioros, mai puternic decât
MĂRŢIŞOR-14 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1504 din 12 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363014_a_364343]
-
simțea copleșit și nedumerit de ceea ce urma să i se întâmple. Pădurea Soarelui (2) Viscolul se mai domolise și o dată cu asta, gerul amorțise. Stând lângă omul cu barbă pe sanie și privindu-l atent, reuși la un moment dat să îngaime: - Mo... moșule, ci... cine ești? Ce vrei? - Ei, Mitre! Cine sunt eu? Sunt unul din curierii lui Moș Crăciun și-am să te duc într-un loc minunat, unde n-ai fost niciodată, așa cum ți-am mai spus! Vei vedea
PĂDUREA SOARELUI (1, 2) de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1433 din 03 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362411_a_363740]
-
acesta i-o strânse cu o căldură prietenească, cum nu mai întâlnise până atunci. Și când îl îmbrățișă, atunci el se simți cel mai iubit și cel mai privilegiat om din lumea asta. Abia atunci începu să-și revină și îngăimă: - Doamneee! Chiar este adevărat! Chiar exiști, Moșule! - Da Mitre, sunt la fel de adevărat, ca și tine. Și ai să pleci de la mine cu toate care ți le dorești. Curierul meu te va duce înapoi până acas’ la tine, ca să nu-ți
PĂDUREA SOARELUI (1, 2) de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1433 din 03 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362411_a_363740]
-
repetat, de m-a făcut să sar ca arsă din așternut, așa că am ieșit din cameră, scuipând flăcări pe nas, ca un dragon fioros. Dar ți-ai găsit să o impresioneze în vreun fel, perdaful care a urmat!... După ce a îngăimat câteva scuze ipocrite cu o față de victimă, a consimțit să închidă ușa, dar numai ca să nu-i observ rânjetul diabolic ce i se lățea involuntar pe chip. Nici nu m-am întors bine pe călcâie, că am și auzit chicoteli
TEMNICER NEIDENTIFICAT de SILVIA GIURGIU în ediţia nr. 2306 din 24 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368522_a_369851]
-
vorbit, de răul ei. Vezi că asta devenise o meteahnă și, în lumea satului, cât ar fi ea de înțelegătoare, devenise un motiv de distanțare față de personajul cu pricina. Adică o ascultau vrând-nevrând, zâmbeau așa câinește, dar se îndepărtau repejor, îngăimând vreo scuză puerilă. Alt prejudiciu, poate cel mai important, era de natură socială. Obiceiul ăsta al Ioanei îi afectase puternic relațiile interumane. Mai ales pe cele afective, pe cele cu sexul opus. Practic, nu putuse înjgheba nicio relație de dragoste
PROZĂ SCURTĂ UMORISTICĂ: MIERLA LU CHIBRIT -BAZATĂ PE O ÎNTÂMPLARE REALĂ- de NICOLAIE DINCĂ în ediţia nr. 2020 din 12 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368509_a_369838]
-
interpretare și cu o fărâmă de trăire, textul catrenului meu. Cred că i-a plăcut colonelului cum am ciripit, altfel nu m-ar fi aplaudat frenetinc cu două palme peste ceafă: ‒Bravo, lighioană!...vezi că se poate? ‒Vă mulțumesc!... am îngăimat eu. Fleașc! ‒ o palmă peste bot, trosc! ‒ un pumn în cap, mi-a răspuns el la mulțumiri. ‒ Paștele mă-tii de jigodie!... mă iei la mișto, ai? mi s-a adresat el plin de curtoazie profesională. ‒ Nu, domnu’... Fleașc! încă
„REVOLUȚIA” MEA- (UN ROMAN MAI ALTFEL, MAI PUȚIN ROMANȚAT) de NICOLAIE DINCĂ în ediţia nr. 2054 din 15 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/368515_a_369844]
-
ca niște bice, spre Mărțișor și Norocel. Speriați, aceștia o luară la fugă, dar soldații din gardă îi prinseră și-i aruncară în genunchi în fața împăratului. - Ei, tu, cel care te numești Mărțișor, ce vrei să-mi spui? - Iertare, Majestate, îngăimă Mărțișor, n-am vrut și nici nu vreau să vă supăr! - Nu vrei să mă superi? Dar cine mi-a călcat împărăția și a intrat în Grădina Fericirii Veșnice fără de voia mea, cu gândul să-mi fure fata? - Iertare, Majestate
MĂRŢIŞOR-12 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1499 din 07 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367953_a_369282]
-
duce la spital. Am dat dispoziție șoferului să te aștepte în fața sediului administrativ. El are altă treabă în oraș. De muncitori mă ocup eu, poate să mai aștepte instruirea lor câteva zile până se rezolvă situația mamei dumitale. - Vă mulțumesc, îngăimă tânăra fără vlagă. Săndica era distrusă. Ținea la mamă mai mult ca la orice. Nu se aștepta ca la câteva luni de la dispariția tatălui să o ia de la capăt cu spitalul și cu bolnavi în casă. Cum era singură și
SUFLETE NEDESPARTITE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 203 din 22 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367387_a_368716]
-
casă, care era aproape. Dar, nicio nenorocire nu vine singură, pentru că în cale ne-au apărut doi vlăjgani, plecați și ei după Câțu-Mâțu. S-au apropiat de noi și ne-au întrebat: -Ați strâns ceva ouă, mă? -Ceva, ceva, am îngăimat eu, încercând să feresc coșul de privirile lor. -Ia să vedem! au insistat ei. Când au văzut dezastrul din coșul nostru au izbucnit în râs: -Băă, aici a fost bătălie mare! Unul dintre ei a luat un bulgăre de jos
CÂŢU-MÂŢU-PARTEA A DOUA de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1552 din 01 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367463_a_368792]
-
că locul ei nu-i printre aceste personaje impunătoare pe fața cărora se citea trufia omului ce face parte din clasa selectă a societății. Mircea o sprijini de braț și o îndemnă să pășească mai departe. Ajunsă în fața ultimei trepte îngăimă un bună ziua abia șoptit. Atât Veronica cât și Ștefan, părinții lui Mircea au reținut cu satisfacție încurcătura în care se găsea musafira fiului lor. - Poftește Săndica. Așa parcă te numești după câte ne-a spus fiul nostru. Intră, noi nu
PLOAIA CARE UCIDE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 203 din 22 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367399_a_368728]
-
calciu... - Da..., poate..., nu am fost atentă... - Ea este Andrada. Andrada Axinte, colega și cea mai bună prietenă a mea. - Aaa..., da..., mă bucur..., luați loc în sufragerie, sau mergeți să vă spălați pe mâini că acum este masa gata, îngăimă ea derutată. Săndica a avut confirmarea că ceea ce a simțit nu este o iluzie, ci că este efectul simțurilor naturale create de actualizarea coșmarului prin care a trecut cu mai bine de douăzeci și cinci ani în urmă. O avea în față
MAX de STAN VIRGIL în ediţia nr. 205 din 24 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366861_a_368190]
-
că erai moartă și atunci m-am speriat rău și am fugit înnebunită de frică în restaurant. L-am căutat pe la tatăl meu și i-am spus ce se întâmplă. Desire plângea șocată, de cele ce-i povestea Anca și îngăima cu voce disperată și lipsită de vlagă: - Nu,nu, nu! Ooof Doamne, trăiesc un coșmar! - Îmi pare foarte rău că trebuie să vă contrazic, însă e numai adevăr în cele ce vă spun. M-am asigurat că erați dv, apropiindu
PETRECERE NEFASTĂ (3) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2021 din 13 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368497_a_369826]
-
timp să te gândești bine de tot la ce ai la activ, ca să poți declara în scris cum se explică faptul că amprentele tale există în cartoteca Poliției. E clar? - Am înțeles, să trăiți... Așa voi face, domnule comisar, a îngăimat Gabriel cu voce stinsă și capul plecat într‑o atitudine de supunere totală și umilință. Ultimele cuvinte ale polițistului au sunat sec în urechile celui audiat. Nu se aștepta că va fi nevoit să‑și aducă aminte de momentele care
CHEMAREA DESTINULUI (6) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364582_a_365911]
-
azilul de arbori dus de fratele său mai mare românul ce nu-l mai protejează. Vântul și apele se bucură în treacăt dar nu uită să se răzbune într-o zi și nimeni nu va scăpa nepedepsit cu toată ruga îngăimată Domnului. Românul nu mai e frate nici cu el însuși, jusificările din suflet nimic nu spun, se prăbușește crezul ancestral. Arborii privesc și se miră cum fratele lor își taie creanga de sub picioare și nu intervin, nu-l iartă. Referință
CODRUL NU MAI E FRATE CU ROMÂNUL de LLELU NICOLAE VĂLĂREANU în ediţia nr. 1301 din 24 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349477_a_350806]
-
am privit fix, în ochii negri, dilatați, ca și cum aș fi vrut să-l hipnotizez. "Nu vă supărați, aveți cumva un ceas?", mi-au ieșit din gură cuvintele politicoase, absurde. "Mda, sigur... E 11.45", mi-a răspuns. "Aha... Mulțumesc...", am îngăimat în timp ce-i priveam cicatricea de pe obrazul stâng. Apoi m-am făcut nevăzut printre aleile parcului. Am alergat într-un suflet către eternul loc de întâlnire. Poate că nu m-aș fi îndreptat într-acolo dacă necunoscutul nu mi-ar fi
ULTIMUL DANS CU REGINA ŢIGANILOR (III) de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 2239 din 16 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/350228_a_351557]
-
Din spate, tocmai venea un tir gigantic, care călcă trupul aruncat, într-o secundă. Șoferul acestuia opri vehiculul speriat, coborâ rapid și veni la Iulian: - Was habe ich gemacht? War jemand auf der Strase? întrebă bărbatul german. - Meine.... meine Frau... îngăimă difuz Iulian. Poliția locală apăru cu repeziciune și după ea, mașina salvării. Alina a fost luată de brancardieri. Iar Iulian a rămas să explice cele întâmplate. Andrei, fiul lor, era însă cel mai șocat. Rămase privind fix tot ce se
“LABIRINTUL ENIGMELOR“ de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 1827 din 01 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350189_a_351518]
-
tineri și voinici care să accepte „job-urile” ce nu le plăceau canadienilor, gunoieri, spălători de vase etc. Și când colo s-au trezit cu un ghiuj bătrân și culmea, pe deasupra și inginer. Eu m-am ținut cu dinții, am îngăimat și eu ceva în franceză (nu știam engleza). Ca vârf la toate, doi „pretini”, Gioni Vidoni, cel la care venisem cu gânduri mari, să facem afaceri împreună și Ion Pârgaru șeful agenției economice din Montreal, m-au bucșit cu „șopârle
MICHELL TURCOTT SECURISTUL CANADIAN de OVIDIU CREANGĂ în ediţia nr. 80 din 21 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349154_a_350483]
-
a făcut? nu ne-a venit să ne credem urechilor. - Apoi, cum v-am spus. A trimis pe unul la tartorele lui. Că mai bine n-oi putea zice. Ne-a mântuit de el, că era om rău. - Valcalin!... a îngăimat atunci Klesch. - Da, da, a confirmat moldoveanul. Al lui Cacăfoc ... Da de unde știți? N-am răspuns. De parcă abia în clipa aceea, revenindu-ne din uluială, am început să cugetăm asupra faptului. - Da cum s-a-ntâmplat, a întrebat în cele
IMITATORUL DE PĂSĂRI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 644 din 05 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348454_a_349783]