885 matches
-
de detenție a fost eliberat cu scuzele de rigoare: Ne pare rău, dar ați fost victima unei erori judiciare. CÎnd m-am mai obișnuit cu Întunericul din cameră, am observat că era nebărbierit de multă vreme, avea buzele crăpate și Îngălbenite de tutunul ordinar al țigărilor naționale, Își ducea simultan mîna stîngă la frunte și pe cea dreaptă la ceafă. Am crezut că e un tic, dar omul acesta care nu Împlinise Încă cincizeci de ani Îți lăsa impresia că joacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
somn“. — Acum. Dar a adăugat “în somn“ numai înainte să plece. A fost singura dată când Baár Andor s-a speriat de sine însuși și a nuanțat. Ei, mai vrei? Hai să încercăm. O să-mi pun la piept o frunză îngălbenită de platan. Așa discutam noi. — M-ai înșelat. — Cum adică? Doar n-ai cumpărat nimic de la mine. — Așa că nu mă simt ca un evreu. Dar eu te-am primit. — Totuși. Poate nu ai făcut-o bine. — Exclus. Cunosc metoda. Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
adică? Doar n-ai cumpărat nimic de la mine. — Așa că nu mă simt ca un evreu. Dar eu te-am primit. — Totuși. Poate nu ai făcut-o bine. — Exclus. Cunosc metoda. Ai încercat? — De dimineață până seara. — Ți-ai pus frunza îngălbenită de platan la piept? — E primăvară. — Ai dreptate. Atunci ce-ai făcut? — Am făcut rost de o șapcă și m-am dus la biserică. — Și? — Parohul tocmai punea pariu cu cantorul la cine țin oamenii mai mult, la Sfântul Anton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
oară când merg cu trenul. Stau pe scaunul ăsta de vreo douătrei ore. Nu văd nimic afară. E întuneric acum, dar când a pornit trenul, soarele de-abia începuse să apună și puteam să văd frunzele roșietice și brune, iarba îngălbenită de pe dealuri. Mă simt un pic mai bine pe măsură ce trenul se îndepărtează de casă. Furnicăturile care mi-au străbătut picioarele pe dinăuntru, în sus și în jos, au început să mă lase și-mi simt din nou tălpile la locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
trimis să-i aduc din dulap o sticluță. Își clătea părul cu chestia aia după ce termina cu spălatul. Am dus sticluța înapoi și am pus-o pe raft, lângă poza bărbatului cu lama de ras, care începuse să se cam îngălbenească pe la margini. Spuma de ras din fotografie, ca și maioul, ajunsese foarte ștearsă, iar el avea urme de ruj pe față, acolo unde nu fuseseră înainte. Urmele erau atât de mari, încât am știut că trebuie să fie de la tanti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
a adus cutia în bucătărie, a pus-o într-un castron, a aruncat niște fasole roșie înăuntru și a început să amestece. Era groasă și se amesteca greu. După un timp, fasolea a dispărut și untura a început să se îngălbenească. Până când a ajuns să fie cremoasă, începuse deja să arate ca untul. Nu mă deranja gustul. Într-un fel, chiar îmi plăcea, deși era un pic sărată. În noaptea aceea am mâncat pâine prăjită cu margarină și varză cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
a deveni umană, am început să mă dedic lucrurilor neînsemnate, practice. Într-o seară, de exemplu, am făcut curat în sufragerie, am pus în ordine un teanc de hârtii. Vroiam să arunc totul la gunoi, când am văzut o fotografie îngălbenită din timpul când trăiam în România. Mă întrebam: oare cum se rătăcise fotografia asta pe masa mea din Stockholm? Mi s-a tăiat respirația. Inima a început să-mi bată cu putere, vrând să-mi iasă pe gură. Îmi venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
lumii! Vedeam clar ochii lui „Eros“ - se uita la mine deschis, cu o privire seducătoare. S-a apropiat de mine, m-a luat în brațe și m-a sărutat pe gură. M-am înroșit plină de surpriză, apoi m-am îngălbenit. Tot sângele parcă mi se strânsese în inima care amenința să se spargă. Îmi mușcam buzele - îl recunoscusem și eu pe Mikael Woltz. Nu-mi găseam vocea ca să spun câteva cuvinte care ar fi putut să transforme totul într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
broaștei țestoase m-a făcut melancolică. Am început să mă gândesc la papagalul meu care fugise acum zece ani. Mi se mai întâmplă să citesc cărțile pe care le citeam atunci și să găsesc în ele, între paginile palpitante, dar îngălbenite de timp, chiar penele iubitului meu papagal - pene albastre, verzi și galbene, cu reflexe aurii, pline de mister. Iau toate penele și-mi mângâi fața cu ele, mai ales buzele și nările, în care simt miros de pasăre. Ca și cum esența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pe brațe o cutie de carton plină cu poze vechi. Abia ridică ochii când cei doi își făcură apariția acolo. Cu un semn scurt din mână le arătă să se i așeze alături, în timp ce el ridica în dreptul ochilor o fotografie îngălbenită pe margini. O examină îndelung, pierdut în gânduri, îndreptând-o spre lumina săracă ce venea dinspre fereastră, după care o întinse spre Cristian. Fotografia veche, fusese făcută de mult, probabil la începutul anilor o mie nouă sute. Era virată în sepia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
monotoni, În care G.M., din mai pînă În noiembrie, precum haiducii, Își căra teodolitul și trepiedul pe cărări de munte și șes, anotimpurile se schimbau, rîurile se umflau și iar intrau În matca lor, frunzele Înverzeau ca apoi să se Îngălbenească ; tata stă la umbra unui prun În floare, apoi se trage sub o streașină, fulgerele luminează priveliștea serii, bubuitul tunetelor răsună pînă În zănoagă. E vară, soarele dogorește, iar geometrii noștri (acum e cu unul, Dragović) se Întorc pe la amiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pază un elev de liceu, îmbrăcat în verde, cu o pușcă în mână. Iacobeanu oprește caii și zice ăluia să-i facă plinul, după care, luându-l în râsă cum se cade îi spune: „Ai să stai aici pânăă te îngălbenești?”, apoi a dat bici cailor. Altă dată, prin 1946, tot la Bacău, și tot cu tatăl meu, a trebuit să-și oprească căruța cu cai, pentru că era organizată o manifestație de către partidul comunist. Sigur că mulți habar nu aveau ce
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
zis. De curînd. — Nu mă-nnebuniți, zise portăreasa. M-am apropiat de cealaltă ușă. N-avea Încuietoare. A cedat la prima atingere, alunecînd spre Înăuntru cu un geamăt ruginit. În centru domnea un pat vechi de palanchin, nefăcut. Așternuturile se Îngălbeniseră ca niște lințolii. Un crucifix atîrna deasupra culcușului. Era o oglinjoară pe o comodă, un vas, un urcior și un scaun. Un dulap Întredeschis odihnea pe perete. Am Înconjurat patul pînă la o măsuță de noapte acoperită cu sticlă, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
se grăbi să-mi dea ascultare și dădu fuga să se dichisească În spate, unde avea mereu pregătite niște rufe de schimb impecabile și tot soiul de colonii și de pomade Într-o trusă care ar fi făcut-o să Îngălbenească de invidie și pe doña Concha Piquer. CÎnd a ieșit, părea un june prim dintr-un film, Însă cu treizeci de kilograme mai puțin. Purta un costum care fusese al tatei și o pălărie de fetru cu vreo două numere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pași înainte și a zis doar atât: „Cară-te de aici, porc împuțit ce ești!“, și nu era vorba de ceea ce a spus, ci de felul cum a zis-o. Bill Ghioagă n-a mai scos un cuvânt. S-a îngălbenit la față și a plecat de parcă și-ar fi amintit că are întâlnire cu o damă. După cum spunea căpitanul Nichols, Strickland n-a folosit chiar cuvintele pe care le-am reprodus eu, dar întrucât cartea aceasta este destinată să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
sau rusească, dacă nu chiar amândouă“. Era semnat AmădĂe Prurion. Un nume de imbecil pentru un ticălos veritabil. Ce se alesese de acest Prurion? A continuat multă vreme să-și vomite mica lui ură de zi cu zi pe hârtia îngălbenită cu care, mai mult ca sigur, în multe case oamenii s-au șters în cele din urmă la fund? Prurion. Numele acesta sună ca o boală, un herpes vechi care nu s-a vindecat niciodată. Sunt sigur că acest Prurion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care‑l transformă într‑unul artificial; însă Anna și Rainer nu pun așa problema, doar ei vor cu tot dinadinsul să răspândească peste tot artificialitatea. Fețele lor palide, nedormite se ascund în spatele unor ochelari de soare ieftini, degetele lui Rainer, îngălbenite de nicotină, tresar și se îndreaptă spre țigări, cu gând să provoace un incendiu în pădure. Se aud păsări țipând strident. Frunze se preling ușor la pământ. Trenurile fluieră în depărtare. E duminică. Anna vorbește despre Noapte transfigurată de Schönberg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ne cunoaștem de multă vreme.Eu nu pot să te mint! Situația este cam aiurea; ai doi noduli la sânul drept și unul mare la cel stâng.Nu trebuie să te sperii, mai înainte de a face nișe investigații! Ilona se îngălbeni instantaneu; picioarele nu o mai țineau.Se prăbuși înainte ca Silviu să o prindă în brațe...lovitura ușoară de la cap o trezi din leșin. -Silviu, vreau puțină apă, te rog! Bău cu atâta sete, parcă ar fi vrut să înghită
NINGE CU FLORI DE POMI de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 242 din 30 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361463_a_362792]
-
unei feștile afurisite, care o luă în sus, apoi se răzgândi și se întoarse iar spre maidan sfârâind, trecând la numai o palmă de Moș Orion și pârlindu-i un colț de la mâneca cămășii sale de cosmonaut - veche și ea, îngălbenită de vremuri. Și moșul iarăși izbunci în bombăneli: - Afurisiților! Nerușinaților! Copii prost crescuți!... Dar la ce poți să te aștepți de la niște copii de virtualiști?! Nici măcar un pic de respect și educație nu v-a mai rămas! Nu vă mai
POVESTIRE SF de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363816_a_365145]
-
să străbați treizeci de kilometri prin pădure poți descoperi o fostă colonie minieră, Anina. E ca o ruină uitată de lume. Printre cioburi, praf și bucăți de stâncă mai poți descoperi câte un Afin ce încearcă să trăiască printre paginile îngălbenite de vreme ale amintirilor. Acum totul s-a sfârșit. Flacăra s-a stins sub povara picăturii. Eu încerc să mă regăsec în singurătate dar un nor greu nu mă lasă să găsesc calea. Psihologul: Profesorul pe care l-ai întâlnit
VOLUMUL PARADIGME de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1507 din 15 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362728_a_364057]
-
război împinse adânc în râșnița vremii miros uitat de eroi râșnește continuu mărunt istorie prăfuită ținută ascunsă pe etajera din colț printre afișe lozinci papagali împăiați ce încă se moțesc rânjesc către oglindă apoi își zic fazani trecut uitat prezent îngălbenit tu țară mireasă timidă cu nuntași indeciși încremeniți la poza de grup iz de mucegai sepia trepte tocite vieți risipite talcioc totul de vanzare e ieftini poftiți de luați. Referință Bibliografică: În râșnița vremii / Gheorghe Șerbănescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593
ÎN RÂȘNIȚA VREMII de GHEORGHE ŞERBĂNESCU în ediţia nr. 2202 din 10 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/362894_a_364223]
-
umană are, deja, inclus în ea izul anacronicului și al iluzoriului. (Uneori, stai și te întrebi în mod paradoxal, dacă nu cumva și acest cuvânt, Demnitate, nu este așezat cumva, întocmai ca și cinstea, dragostea și adevărul, undeva, între filele îngălbenite de vreme ale oricărui dicționar al limbii materne consultat din timp în timp doar de câte un școlar silitor pentru ora sa de română ... ) Personal, am trăit ani de-a rândul lângă personagii oculto-securiste, care nu știau altceva decât să
ARTA MIZERIEI PE PLANETA BĂSESCU-BOC-UDREA de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362431_a_363760]
-
mă cutremur ca un paltin Octombrie și mă cutremur ca un paltin Ce iarbă veștedă îmi mătură aripa O pasăre rănită privindu-și stolul cu amar Un strigăt ca un cântec... moare clipa Octombrie... Octombrie... întoarce fila-n calendar Octombrie... îngălbenit în calendar Referință Bibliografică: Octombrie întoarce fila-n calendar / Mihai Condur : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 291, Anul I, 18 octombrie 2011. Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat
OCTOMBRIE ÎNTOARCE FILA-N CALENDAR de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 291 din 18 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361107_a_362436]
-
reci de toamnă. În livada din spatele bisericii schitului, foșnește uscat frunzișul bătut de cea dintâi brumă a toamnei. Luna plutește în ceruri, printre vârfurile de brazi, ieșind dintre norii rari ce fug repede, răsfirându-se în lumina de argint. Trestiile îngălbenite de pe lac șoptesc, atingându-și ușor pămătufurile, apa tremură în vălurele încrețite. Pe dealurile din jurul mănăstirii, de pe locurile arate, din când în când, o pasăre zvâcnește prin lumina de aur a lunii, câte un iepure fuge speriat, un stol de
OBICEIURI UITATE de ION C. HIRU în ediţia nr. 228 din 16 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360748_a_362077]
-
și nefiresc de albe pe fondul întunecat al pianului, de care se sprijiniseră în cele din urmă. Se aplecase și el în direcția suportului surprins. Requiemvon W.A. Mozart scria cu litere gotice în partea superioară a celei dintâi pagini, îngălbenită de vreme, a partiturii deschise. Mijise la rândul său, zâmbind, ochii. Da, firește, confirmase, tocmai în după-amiaza aceea își dezmorțise puțin degetele, căci cu artrita de care suferea în ultima vreme... De ce alesese tocmai Recviemul? Întâmplător. Cu totul întâmplător. Îi
RECVIEM DE MOZART de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 229 din 17 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360850_a_362179]