396 matches
-
tare cu pumnii strânși în dulapul de lemn, scândurile scârțâiau sub loviturile lui năprasnice. Atunci am spus, îngrozit: Lasă-l, mătușă, nu-l mai agasa, poate se liniștește. Unchiul lovea cu furie nebună. Dulapul se crăpa văzând cu ochii, eram înmărmurit. De unde avea atâta forță? Aș fi vrut să văd dulapul făcut țăndări, dar gândul ăsta nu mă liniștea, unchiul ar fi putut izbi cu pumnii lui uriași, dezlănțuiți pereții casei. Casa era veche, dărăpănată ce-ar fi spus proprietarul? Ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
care primesc un salariu, mic ce-i drept, și totul pare normal. Paturile sunt din metal și lenjeria de pe ele pare să fie nouă de culoare albastră, masa și cele două rezemători de scaune închipuie doi veșnici jucători de șah înmărmuriți în timp și spațiu. Deasupra patului, de la fereastră atârnă permanent ca un spânzurat, o bară metalică ce ține suspendat suportul unui presupus bec. Îmi pare o natură statică de un comic vulgar și de aceea de multe ori evit a
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
poet al naturii pe care l-a avut literatura noastră. Senzația vizuală fiind la baza temperamentului său artistic, era și normal ca scriitorul să procedeze prin descripție; nu este, în adevăr, colț al Moldovei de Sus care să nu fi înmărmurit într-o pagină a operei sale. Descripția nu-i însă pur picturală, ci-i și umanizată; cântă munții și pădurile, cântă izvoarele și câmpiile, cântă imobilitatea naturii moldovenești în emoția succesivă a acestui animator, care pe lângă culoare are și vibrație
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
v. 824). Acest împărat se întoarce pe pământ din „iad” (ex infero redit, v. 825), unde corpul său fusese „păstrat”. Este vorba despre Nero, primul persecutor al creștinilor, răspunzător de moartea Apostolilor Petru și Pavel (vv. 829‑830). Senatorii sunt înmărmuriți în fața unei asemenea apariții și îi recunosc lui Nero caracterul său divin. El va fi adorat nu numai de romani, ci și de iudei. Prima jumătate a celor șapte ani eshatologici va fi dominată de profețiile lui Ilie. Nero va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ceea ce cunoșteam noi, de tot ceea ce ne-am putea imagina. Deși pot vorbi despre asta, nu am cum să exprim în cuvinte profunzimea experiențelor pe care le-am trăit acolo. Pe mine, onest cum sunt, atâta corupție, pe față, mă înmărmurea. Era dictatură și nimeni dintre cei care trăiesc într-o democrație n-are cum să înțeleagă. Una peste alta, a fost o experiență fascinantă. De pildă, erau inspectorii autohtoni, veneau la hotel și ziceau pur și simplu, foarte deschis: „Vrem
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
nemărginitul lui talent. Era aproape un copil, când în 1902 a venit la mine într-o frumoasă zi de vară să-mi citească, sfios cum nu se poate mai mult, versuri de-ale sale. Marea sa originalitate m-a lăsat înmărmurit de uimire. Câtva timp l-am pierdut apoi din vedere. A încercat și el, firește, să străbată. Cu Bucureștii însă nu s-a împăcat și s-a întors în scumpul său Bacău, petec de rai pe care băcăuanii nu-l
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
îndoit vreodată în viața ta de ceva. Reamintește-ți acea situație, ca să văd ce espresie va lua fața ta". Ieronim își rechemă în minte scrisoarea bătrânului Euthanasius și o zâmbire rece, sceptică, îi descleștă puțin buzele. O, de ar fi înmărmurit astfel! Era o durere mândră în fața lui, și bietei Cezara îi ieși o lacrimă în ochi. Da, da! Asta-i espresia! Zise Francesco inspirat. Ochii lui se entuziasmară și penelul său schță în fugă acele trăsături de o dureroasă amărăciune
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
mecanism în momentul în care autorul dezvăluie, "nemijlocit", conținutul scrisorii de la bătrânul sihastru. În prealabil, autorul Geniului pustiu mai apelase la autoreferențialitate, una vag generică, mai curând auctorială, pentru a introduce partea a II-a: "După ce-mi propusesem să-nmărmuresc figura sa cea frumoasă în vro nuvelă a mea, a[m] căutat negreșit să fac cu el o cunoștință mai de aproape" (Eminescu: 2011, II, 100). Motivul insistenței noastre asupra introducerilor de text sau de capitol are legătură cu analiza
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
apelativul de di‑ vin așa cum 1‑a numit poetul renascentist Ludovico Ariosto 12. Anul 1547 a fost pentru Michelangelo un an decisiv, an în care Vittoria Colonna a trecut la cele veșnice; după cum mărturisește Condivi 13, Miche‑ langelo a fost înmărmurit de durere, năuc ca și cum și‑ar fi pierdut mințile, l‑au auzit zicând că nu îi mai pare rău de altceva decât de faptul că atunci când s‑a dus să o vadă trecând hotarul acestei vieți nu i‑a sărutat
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
fi găsite în cele mai neașteptate locuri. Pliantul publicitar gratuit al lanțului alimentar „Kaufland”, distribuit în București în luna ianuarie 2011, vor bește de „pelerinajul anual a sute de credincioși” către Mănăstirea Cetățuia, în care „nu poți fi altfel decât înmărmurit de admirație. Mănăstirea este o adevărată oază de liniște. De fapt, unul dintre punctele de atracție ale mănăstirii ține de faptul că este izolată de oraș”. O firmă de asigurări propune „un pelerinaj gratuit” în Bulgaria și Ruse. „Ai citit
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
putea suporta o trecere bruscă, dintr-un singur salt"135. Un fel de coborâre ad inferos este transferul din închisoare în lagăr, prilej pentru deținut de a conștientiza libertățile păstrate încă în lumea din care a plecat: Cugetul meu era înmărmurit după numai câteva zile de lagăr. O, asta nu e închisoare! Închisorile sunt aripi. Închisorile sunt cutii cu gânduri. A flămânzi într-o închisoare, angajând controverse cu colegii de celulă, e ușor și vesel. Dar ia încearcă aici să flămânzești
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
O înghițitură..., domnu' Vasile..., pentru cuțitul ăsta... Cu o mînă tremurîndă întinse un cuțit fără mîner, ruginit și vai de el. Bunul nostru moș Vasile se scoală, prinde vietatea și o dă afară, departe de privirile noastre. Busculada ne-a înmărmurit și ne-a oprit din mîncat. Carolina și cu mine începem a plînge. Moșu' Vasile intră în casă și ne spune blajin: Mîncați, dragii moșului, mîncați să creșteți mari... Nici unul nu mănîncă, lacrimi ne curg pe obraji și moșul suferă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pe lume. O femeie speriată vine într-un suflet la cei adunați la căscat gura. Ce-i, ce s-a întîmplat? A născut? Da, a născut. Ce-i, băiat, fată? Nu, spune femeia speriată. L-a făcut pe Scaraoțchi. Toți înmărmuresc. O liniște nefirească și întrebătoare se așterne. Da, continuă femeia. Are ochii în frunte. Toată fața și fruntea sînt acoperite de păr. De fapt n-are frunte. Să tragem clopotele la biserică. Toți aleargă să ducă vestea că mare necaz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
În căutarea unui loc sacru În munți, În Japonia zburam full speed din metroul computerizat, curat și impersonal, În shinkansen, primul tren-fulger din lume, ca să ajung la Kyoto, să mă pierd În labirinturile misterioase ale vechilor temple ori să rămân Înmărmurit de Încântare În fața grădinilor zen cu nisip și pietre aranjate după o știință secretă. La Kyoto, Însă, cel mai des am fost la Teatrul Kongoh Noh. Reveneam zilnic să asist la spectacolele cu piese Nô. Revedeam aceleași mișcări Încete, aceleași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
venit pe la mine cu vești rele: este direct amenințat... Pentru mine - exil, imperativ al exilului... Mihai e consternat. Vorbește puțin, aproape mereu surâ zând - semn de tristețe profundă. Aș vrea să-i schimb gândurile, dar nu reușesc. Eu însumi sunt înmărmurit. și apoi - este o tristețe legitimă... Tristețea ta, grija ta, nu îndrăznesc să-ți spun că le împărtășesc, dar, Doamne, cât de copilărești îmi par acum grijile mele, tristețea mea... Nu mai e loc pentru ele! L-am însoțit acasă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Ei s-au retras îngândurați la o biserică din apropiere și au început să se roage. În timpul nopții, Papa are un vis: turnul Bisericii din Lateran, palatul în care pe atunci se afla Scaunul Apostolic, începe să se încline; Papa înmărmurește în așteptarea prăbușirii, când din umbră apare grupul sărăcuților din Assisi în frunte cu Francisc, care își sprijină umărul de peretele înclinat și cu un efort hotărât readuce masiva construcție la poziția verticală. A doua zi, ei sunt chemați la
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Casei princiare, fuseseră sur prinși toc mai când, liniștiți, pregăteau mâncarea. Din pieptul celui care Învârtea friptura ieșea un ciot de suliță. Mâna alunecase de pe crăcană În foc și nu mai rămăsese din ea decât cenușă. Altul ducea la gură, Înmărmurit pentru totdeauna În acest gest, o cupă cu vin. Sabia care Îi tăiase pe jumătate capul nu clintise degetele care strângeau Încă pocalul. Înfiorați, Conrad și oamenii lui Îl căutară zadarnic printre cadavre pe cel al domnului Bertold. Lipsea de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
competență, de șefi care nu au nici a zecea parte din cunoștințele lor. Oamenii Aceștia, specialiștii noștri, își poartă rodul de cultură și profesionalism, pe care nu îl mai vrea nimeni, cu simplitate, tristețe și decență. Trec printre noi, ne înmărmuresc prin erudiția și bunul lor gust, apoi își continuă existența lor cenușie, fără proteste, fără a se plânge, fără a lăsa în urmă UN NUME. Cum îl cheamă pe omul acesta? Cum se cheamă copacul acesta? Acesta, cel ce rodește
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
ordonă, nu face exact ceea ce trebuie. Are gesturi de marionetă, în contratimp. Își pune mâinile pe cap când vocea nu-i cere nimic sau înaintează cu brațele legănându-se pe lângă corp în loc să se oprească. Atunci vocea metalică devine urlet, vinovatul înmărmurește pietrificat, iar zăvozii de la picioarele stăpânilor lor, aflați de o parte și de alta a gheretei, se ridică în picioare și latră smucindu-se în lesă. Percheziția corporală era minuțiosă, dar parcă nu așa de high-tech ultima dată când am
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
narațiunii (caracteristic în Enigma Otiliei) e întrerupt de întoarceri în trecut, de scrisori, de jurnale ca acela al lui Tudorel, de pură esență totalitară, dezvăluind adeziunea la mișcarea de extremă dreaptă, mai exact, legionară, care îl face pe Ioanide să înmărmurească. Unii au văzut în asemenea inovații o influență proustiană. Romanul nu mai este un bloc unitar, el conține mai multe romane, polițist, de aventură, de moravuri, autorul nemaisimțindu-se încorsetat de o singură formulă. „Bietul” Ioanide e spiritul constructiv, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
a învins greutățile neînchipuit de mari: „Peste noapte trăiesc minunea mult sperată a întoarcerii acasă, odihnindu-mă într-o cameră călduroasă și un pat minunat de odihnitor la care am visat chiar în cele mai dramatice evenimente de pe front, când înmărmuream de frig și camere reci, la temperatura de afară”. După război, ca și marea majoritate a participanților pe front la victoriile românești, el a devenit un neagreat, un persecutat, care, în ciuda vrăjmășiilor și a ignoranței noilor conducători, a rezistat timpului
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
aș fi cântărit vorbele, apoi am zis: - Îmi pare rău, dar asta chiar nu-mi spune nimic, Nadine. - Chestia e... acum era fățiș sarcastică - chestia e că trebuie să știi asta ... A întins o mână sub bancă și am rămas înmărmurit când am văzut-o că scoate o sticlă de vin aproape goală. Nadine pur și simplu furase o sticlă de Chardonnay Stonecreek de la recepția cu părinții și o trăgea la măsea în curtea școlii. Turnă ce mai rămăsese în paharul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
îi dădea fiori: "Spuneți-mi/ când va fi?/ Și cum e, oare?"/ "Îți vei răspunde singur la-ntrebare."/ Și-atunci când ea mi-a cotropit simțirea,/ Lumea s-a stins deodată/ împrejur,/ Din tot ce-a fost/ a mai rămas iubirea./ Înmărmurisem în al ei murmur 131. Vom vedea cum, întocmai ca la Handenberg, o întâlnire întâmplătoare [...] a devenit ulterior conținutul întregii sale vieți 132 sentimentale. A copilăriei și nu numai. Izolarea copilului în oaza singurătății fericite a insulei ipoteștene din codrii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în viața ta ți s-ar fi părut că-i revezi în fiecare vânătă stea a dimineței, în fiecare undă albastră, prin fiecare geană de nori. Cât era de frumos acest copil și ce tânăr a murit ! (s.n.) Frumoși au înmărmurit ochii lui în negurile gândirii mele, precum ar rămânea prin nouri, pe bolta întunecoasă, două, numai două stele vinete 287. Unele portrete sunt reluate și descrise folosind aceleași cuvinte, atât în Sărmanul Dionis, cât și în Geniu pustiu spre exemplu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
oraș, lipsite de orice ajutor medical, fără pază în trecerea bulgarilor? Și încă de bunăvoie! Nici gând nu aveam și spuserăm lui Carp, care o luă în râs, lui Lupu Costache, care făcu pe neștiutorul, și lui Tzigara, care rămase înmărmurit de rezistența mea. Mă povățui să scriu lui Czernin sau cel puțin lui von dem Bussche, cu care fusesem în relații bune în timpul misiunii lui la București, și se minună de refuzul meu categoric de a invoca în timp de
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]