353 matches
-
mea, sper ca următoarea scrisoare să fie mai luminoasă; îmi întind către tine biata mea față boțită, ochii triști, gura cu colțurile lăsate: învață-mă să zâmbesc, să trăiesc. II 8 septembrie [1948], miercuri dimineață E de dimineață sumbru și înnorat. E ziua plecării tale. În casă niște tufănici roșii ca vinul pe biurou, pe măsuța ta. Eu, molâie și fără nici un pic de vlagă. Aseară, când m’am întors de la organizația de bază, de unde am fost parțial debarcată - fapt de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
dar neavând altceva mai bun le-am luat și am plecat cu un mic sentiment de remușcare. Dar m-am liniștit singur spunândumi că o mică lecție nu le strică și altădată să nu mai procedeze așa. Ziua se anuntă înnorată, ca și cele anterioare în cursul dimineții, cu o temperatură foarte bună pentru mers. Până la prima localitate, Viana, drumul are mai multe urcușuri și coborâșuri printre lanuri de grâu treierat sau printre plantații de viță de vie. Multă vie mai
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
după mult timp ploaia se oprește și-mi pun pelerina la locul ei în rucsac. Altitudinea la care se merge pe camino este mai mereu cam de 700 metri. Temperatura este mai mult decât potrivită pentru drum, cerul este ușor înnorat, și așa a fost în toate zilele de când am început pelerinajul. Se pare că cerul îmi oferă o vreme ideală. Acasă înainte de plecare îmi închipuiam că aici va fi mereu caniculă, vor fi temperaturi toride dar realitatea este cu totul
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
dat îmi atrage atenția asupra unei - inscripții pe o piatră: „Gândești prea mult”. Am luat cele scrise ca un fel de avertisment pe camino. Bercianos del Camino, 3 august La 7.30 plec de la han. Este o dimineață liniștită, puțin înnorată, ceea ce este cel mai bine pentru călătorit. Sătucul este pustiu. Privesc casele sărăcăcioase, unele din lut și susținute cu bârne, și mă întreb din ce trăiește populația de aici. în afară de cultura de grâu, de unele lanuri mai mici de floarea
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
picioarele întregi, fără bășici, tendinite, umflături, așa cum iam văzut pe atâția alții. Astorga, 7 august La ora 6, dormitorul era deja gol. Toți pelerinii plecaseră, iar eu eram printre ultimii care au părăsit hanul. Se anunță o zi frumoasă, puțin înnorată, deci cum este mai bine pentru drum. în bucătărie întâlnesc un tânăr ce-mi spune că este din Chile, dar de 12 ani locuiește în Spania, unde a studiat iar acum lucrează. Este amabil, disponibil să te ajute cu orice
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
Cand furtună se-ntețește Și când valurile gem Sufletu-mi se odihnește Cu Iisus și nu mă tem. Căci Scriptură minunată Ne arată cum Iisus Marea-a potolit odată Cu-un Cuvânt ce-atunci i-a spus. Când e noapte înnorata Și nu văd în calea mea Mă călăuzește - ndată Domnul cu Lumina Să. Căci Scriptura-i plină tare De povești ce spun frumos Că lumina adevărată Este doar Iisus Hristos. Și Scriptură iarăși zice Că de sunt cu Domnul Sfânt
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
casa, femeia, cariera, Întâmplarea tragică, istoria - fără majusculă, istoria „mică”, soarta fiecăruia, deoarece orice personaj, din cele cât de cât importante, au o soartă! La ce naiba atâta „teorie”?! Fapte, fapte, dialoguri și multă culoare „locală”, descrieri de natură, vreme, cer Înnorat sau nu, nopți cu sau fără lună, mă rog, toată recuzita unui bun „pictor de moravuri”, care știe, cu calm și având multă, multă experiență, să amestece culorile brute pe larga sa paletă, Înainte de a le Întinde pe pânză. E
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
lume, o lume în care numai eu trăiesc. Este singura lume unde trăiesc din plin, bucurându-mă de orice rază de soare, de fiecare zâmbet și de fiecare frunză a primăverii. O lume în care nu e loc de priviri înnorate! Și, din păcate, e o lume în care rareori merg. Sufletul e o lume pe care rar o vizităm. Și cât de bine credem noi că știm tainele acestei lumi! Cât de bine credem noi că-i cunoaștem pe alții
FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Olariu Livia () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2371]
-
cicatrice sunt pecețile Cititorului-de-vise. Dar atâta vreme cât ele există, trebuie să te ferești de lumină. Ochii tăi nu mai văd lumina zilei. Dacă privești soarele, vei regreta amarnic. Deci n-ai voie să ieși din casă decât noaptea sau în zile înnorate. Când e senin, fă-ți întuneric în cameră și stai frumos acasă. Paznicul mi-a dat apoi o pereche de ochelari de soare. Trebuia să-i port tot timpul, cu excepția momentelor în care dormeam. Astfel am fost eu lipsit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pași? Ți-aș arăta ceva interesant, zise Paznicul. Am ieșit în urma lui. Umbra era cocoțată pe căruță și bătea ultima scândură. Mai lipsea osia... dar arăta ca nouă. Paznicul a luat-o cu pași mari spre turn. Era o după-amiază înnorată și umezeala pătrundea în oase. Deasupra Zidului planau dinspre vest nori întunecați ce amenințau cu ploaia. Paznicul transpirase și cămașa i se lipise de bustul solid. Mirosea îngrozitor. — Acesta e Zidul, zise el. L-a bătut cu palma de câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
învăluit de sunetul goarnei și de copitele animalelor. Ca să-mi dau seama de forma Zidului, va trebui să parcurg tot drumul pe jos. Dar cum eu n-am dreptul să ies din casă decât după ce se înserează și în zilele înnorate, va trebui să am mare grijă când mă îndepărtez de dealul de vest. S-a mai întâmplat să ies din casă pe timp înnorat și să se însenineze fără veste, sau să mă prindă o ploaie torențială când mă așteptam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cum eu n-am dreptul să ies din casă decât după ce se înserează și în zilele înnorate, va trebui să am mare grijă când mă îndepărtez de dealul de vest. S-a mai întâmplat să ies din casă pe timp înnorat și să se însenineze fără veste, sau să mă prindă o ploaie torențială când mă așteptam mai puțin. Colonelul îmi prezice timpul probabil în fiecare dimineață și aproape întotdeauna îl nimerește. — Să stai liniștit când îți spun eu că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
A clătinat ușor din cap și m-a privit fix. — Nu există nici un „dincolo“, preciză ea. Chiar n-ai înțeles atâta lucru? Suntem la capătul lumii. Capătul lumii. Țintuiți aici pe vecie. M-am întins și-am privit cerul. Mereu înnorat și apăsător. Singurul cer pe care mi-e permis să-l văd. Pământul de sub mine e rece și umed de la ploaie, dar miroase a proaspăt. Câteva păsărele și-au luat, zgomotos, zborul din tufișuri, au trecut Zidul și au dispărut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și fără amintiri. Ele își au principiul lor de funcționare și alcătuiesc sinele propriu. Trebuie să ai încredere în tine. Dacă n-ai, o forță exterioară o să te târască cine știe unde. — O să-mi dau silința. Umbra a privit o vreme cerul înnorat și apoi a închis ochii de parcă ar fi vrut să se gândească profund la ceva. — Când nu sunt în apele mele, privesc păsările, spuse Umbra. Îmi face foarte bine. Ele n-au nici o legătură cu perfecțiunea orașului. Nu le interesează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
din cap de câteva ori. — Merg cu tine, zise ea. — De ce? Tu nu poți să suferi pădurea. Nu vreau să-ți creez nici o neplăcere. — Nu te las singur. Pădurea e absolut îngrozitoare. Tot n-ai înțeles atâta lucru? Era puțin înnorat. Am luat-o spre est de-a lungul râului. Era o dimineață plăcută, încât aveai impresia că a venit primăvara. Când nu bătea vântul, susurul râului te încânta pur și simplu. După zece sau cincisprezece minute de mers, mi-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în ciocuri, porțiuni întinse plantate cu legume de iarnă, câteva copci în râu, coama dealului acoperită de zăpadă. Sufletul îmi era plin de frumusețea peisajului și îmi venea să-l absorb cu fiecare părticică din trupul meu. Până și cerul înnorat părea mult mai prietenos ca altădată. Am văzut animale căutând mâncare prin iarba uscată. Blana lor de un auriu pal era mai lungă și mai deasă decât fusese toamna, dar se vedea clar că slăbiseră. Oasele li se zăreau la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
două păsărele albe care ne priveau atent. Zăpada era înghețată și ghetele noastre nu lăsau urme. Iarna cea lungă își pusese puternic amprenta. Singurii care au reușit s-o înfrunte au fost copacii uriași care-și înălțau crengile spre cerul înnorat. După ce-am intrat în pădure, ni s-a părut că auzim niște sunete ciudate. Semănau cu cele produse de o briză puternică, dar nici urmă de așa ceva în jur. În plus, erau monotone. Sunetele se întețeau pe măsură ce înaintam în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Când furtuna se-ntețește Și când valurile gem Sufletu-mi se odihnește Cu Iisus și nu mă tem. Căci Scriptura minunată Ne arată cum Iisus Marea-a potolit odată Cu-un Cuvânt ce-atunci i-a spus. Când e noapte Înnorată Și nu văd În calea mea Mă călăuzește ndată Domnul cu Lumina Sa. Căci Scriptura-i plină tare De povești ce spun frumos Că lumina adevărată Este doar Iisus Hristos. Și Scriptura iarăși zice Că de sunt cu Domnul Sfânt
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
de el că se bâlbâie! Nu permit nimănui să râdă de el! Se uită la mine aproape încruntat în timp ce-mi vorbește de spre fratele lui. Apoi tace, continuând să mă fixeze scrutător cu ochii lui de un cenușiu înnorat, așteptându-mi reacția. — Firește că n-am să râd de el! Eu nu râd de nimeni! Dimpotrivă, mi se pare că alții râd de mine. Cum aș putea să râd de el? De-abia aștept să-l cunosc! Mă studiază
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
așezîndu-mă în fața zgurei, îmi închisei ochii spre a adormi de moarte. Vântul urla afară cumplit și ploaia cădea măruntă și rece pe geamurile ferestrei... Parcă vântul cu norii, tunetul și ploaia făceau nunta lor sălbatecă în regiunile cele negre a-nnoratului cer de noapte. Prin șuierul cel monoton, deși puternic, al vântului am adormit și simțeam, pare-că, cum creierii mei se paraliză de carbon. Murisem! M-am trezit deodată într-un codru verde ca smaragdul, în care stâncile erau de smirnă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
alături cu ea și, luîndu-i [mîna ], i-am spus încet: - De-ai ști cât de fericit m-aș simți când te-aș putea numi sora mea. Ești de-o tristeță așa de frumoasă încît pare-că ai fi un vis al înnoratului meu suflet. Mâna ei tremura într-a mea, ea roși ușor și-și plecă ochii. - Crezi? zise ea încet. - Și vrei să te numesc sora mea... să-ți zic tu? - Voi, tu!. M-am sculat... Am invitat pe-o damă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
235} ["BASMUL CEL MAI FANTASTIC"] ([ Toma Nour în ghețurile siberiene ]) Basmul cel mai fantastic, istoria cea mai crudă n-a putut să-și imagineze vodată răceala cea putredă ai acestor muri nalți, a [a]cestor bolte negre și teribile ca înnoratul cer de noapte, a acestor zăbrele groase ca brațul de bărbat și încolăcite ca șerpii. Prin acești șerpi de bronz pătrunde din când în când lumina galbenă a lunei, ce face să răsfrângă mur de mur în țâșniri uriașe și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sfârșit... nimic, nimic... numai prezent avea... trecut de fel... sau unul atât de tenebros încît nu vedea nimic pe el... departe, departe... ca și când într-o noapte neagră ca lumina din sticla cu cerneală... ai vedea undeva un foc arzând... Cer înnorat și negru... pământul și noaptea de nu-ți poți vedea mâna cu degetele rășchiete dinaintea ochilor... departe parecă vedea în noaptea plină * a sufletului lui o antică coroana, de rege. "Ah! gândi... mă tem să nu-nnebunesc iar... căci, cum
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
va mai fi la fel de simplu!" Se apropie de catedră cu ochii nefiresc de mari, ca o căutătură de bufniță, într-o stare generală anormală. Întinde mâinile cu palmele în sus. Palmele mici, albe, priviră spre înalt. Ca dintr-un cer înnorat se prăvăli peste ele cantul riglei de lemn. Cu putere. O dată, de două ori, de trei ori... De patru ori. Gata! Fluturii albi își schimbară culoarea, se făcură ghem și amorțiră. La sfârșitul orelor, după ce copiii părăsiră sala, învățătoarea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
zi frumoasă de vară cu cer limpede și un vânt cald, care bătea dinspre sud. Nieve se mira că Irlanda se arăta atât de caldă și de frumoasă când ea se aștepta să dea de frig și de un cer înnorat. Târând după ei valizele burdușite (împreună cu o pungă specială pentru rochia prețioasă de nuntă a lui Nieve), pe la vamă și apoi în sala sosirilor, simți un val de căldură izbind-o în față în ciuda aerului condiționat. Nu văd cine ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]