1,931 matches
-
afla acolo. Dar fără succes. Mă durea, atâta tot, așa că, după o vreme, m-am oprit. Ceva nu era În regulă. Dar ce? Anton mi s-a părut atât de sigur pe el. Dacă le gâdilai Între picioare, fetele se Înroșeau În obraji și se umezeau Între degetele tale. Acesta era indiciul că ai reușit și că, dacă erai norocos, puteai să vâri Înăuntru și degetul. Dar multe fete nu te lăsau să faci asta, doar cele mai mari. „Îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
final, am făcut-o. În timp ce unchiul Fritz cotrobăia prin geantă, mi-am ridicat rochia. Deși nu purtam lenjerie - cred că era o zi de vară - nu prea aveam ce să-i arăt, nici lui, nici altcuiva. Dar unchiul Fritz se Înroși ca sfecla și Începu să se bâlbâie. Am făcut o scurtă reverență, am luat corespondența cu care nu știa ce să facă și am Închis ușa. Dora se abținu să nu râdă. Mă simțeam de parcă am fi devenit prieteni - de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cinci boabe Într-un fel de oală. Boabele de fasole dispăreau cu un zornăit metalic. Ciocănind În rama ușii, l-am Întrebat de prietenul meu. — Da, sigur, avem un Anton, veni răspunsul. Chiar doi. Dar nici un Lakritz. Ochii bărbatului erau Înroșiți de băutură, dinții, galbeni de nicotină. Lăsându-și oale la o parte, se bătu În piept de parcă acesta ar fi ascuns un animal necunoscut. Izbucnind Într-una din subsuori - Într-o rafală de tuse infernală, cu flegmă - se șterse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și armăsar În același timp, avea impresia că... — Și de asta ai plecat tu de la Pensiunea Andersen, la scurt timp după asta? — Poate. Anton Își strânse țigara atât de negljient, Încât s-a rupt În două. — Și de asta se Înroșește Else ori de câte ori Îți aude numele? — Fir-ar să fie, Sascha! Pur și simplu m-am gândit că aș putea s-o folosesc. N-ar fi trebuit să facă nimic, doar să-și arate puțin picioarele. Există oameni cărora le place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mă șterg și mă tot șterg, nu glumă, ștersul îmi ia la fel de mult timp cât căcarea, ba poate chiar mai mult. Consum hârtia igienică de parcă ar crește-n copaci - așa zice invidiosul de taică-meu -, mă șterg până mi se înroșește găurica aia mică de-ajunge ca o zmeură, dar, oricât de mult mi-aș dori să-i fac pe plac maică-mii și, la sfârșitul fiecărei zile, să arunc la coșul de rufe murdare niște chiloți imaculați, care parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
băieței, taman cum am avut și până acum. Sugerează că acesta e cel mai potrivit model pentru mine, se usucă rapid și nu irită pielea. — Ce culoare ai vrea? întreabă unchiul Nate. Te pomenești că preferi culoarea școlii, ai? Mă înroșesc ca racul, dar răspunsul meu e cu totul altul. — Nu vreau să mai port așa ceva - și simt cum plutește în aer umilirea mea, o aud venind de departe: o să se spargă din clipă-n clipă în capul meu prepuber. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ba îl mai și atenționa asupra subțirimii discursului său. Neîncurcată de sintaxa distorsionată a apocalipsei sau de vocabularul mojicesc al disperării, fără să-i transpire buza de sus, fără să dea întruna impresia că se sufocă, fără ca scârba să-i înroșească fruntea, s-ar putea chiar să fi convertit vreo cinci-șase persoane din ținut. Iisuse, da, era o șikse pe cinste. Aș fi avut ce învăța dacă mi-aș fi petrecut tot restul vieții lângă un astfel de om. Da, aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
caldă. Plutesc, se gândi ea, parcă plutesc. Prin pahar și prin coniac văzu lumea exterioară, atât de plană și ternă că nu păru să se modifice câtuși de puțin - câmpuri netede, copaci și ferme mici. Ochii ei miopi și deja Înroșiți doar la aburul coniacului nu puteau prinde detaliile schimbătoare, dar observă cerul, cenușiu și fără nori, și soarele palid. Nu m-ar mira să ningă, se gândi ea și se uită să vadă dacă rozeta de la căldură era dată la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
dintr-o dragoste necunoscută. Dacă vrei, spuse ea. Am crezut că prezența mea te plictisește. Să vin la noapte? Ea Își puse degetele peste hârtiile de pe genunchiul lui - mâini mici, pătrate, cu pudra așezată gros În gropițe articulațiilor, cu unghiile Înroșite la vârfuri ascunzând șirul de cifre, calculele domnului Eckman, subterfugiile și viclenele lui capcane -, oferindu-se cu atrăgătoare și Înduioșătoare nesiguranță. El spuse Încet, În timp ce mintea lui mai urmărea pe jumătate debitele și creditele ascunse ale domnului Eckman: — Am crezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
păstrat blănurile. Cică e mai frig decât În Alaska acolo. Sau e doar un zvon? — În nici un caz n-aș putea divulga secretele clienților mei, răspunse Milton, brusc devenind secretos ca un sfinx. Urmă o pauză stânjenitoare și Marci se Înroși la față. — Nu am vrut să fiu indiscretă... —Ei, ce s-a ales de soțul ăla fabulos al tău? o Întrerupse el, uitându-se la mine și schimbând subiectul. Este... M-am uitat În jur. Nu-l vedeam pe Hunter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
-se Înapoi. Ce are copilul ăsta? Rujul tău, spuse Valerie, Întorcându-i spatele brusc lui Marci. Bebelușii urăsc... machiajul. Are un impact negativ asupra dezvoltării creierului lor. Trebuie să-l duc de aici. Spunând asta, Valerie ieși, iar Marci se Înroși puternic la față de jenă. Se uită la mine, cu Îngrijorare. Apoi Întrebă: Cumva tocmai am fost respinsă de plodul ăla? 12tc "12" Tragedia lui Marcitc "Tragedia lui Marci" „La naiba! Un bebeluș plângăcios de 16 luni respinge o mondenă disprețuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
sudoare. Bășicile astea îmi acoperă aproape toată talpa, ca niște pungi pline cu ceva moale și gălbui. Sub stratul de piele moartă, în fiecare bășică se vede câte o formă solidă, închisă la culoare. Mona zice: — În ce-ai călcat? Înroșește o pensetă la bricheta de plastic a lui Stridie. Întreb care-i treaba cu anunțurile pe care le dă Stridie în ziare. Lucrează pentru o firmă de avocatură? Cazurile de ciuperci ale pielii și de otrăvire cu pește sunt de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
în ziare. Lucrează pentru o firmă de avocatură? Cazurile de ciuperci ale pielii și de otrăvire cu pește sunt de-adevăratelea? Spirtul îmi picură de pe picior, roz de la sângele dizolvat, pe prosopul de la motel. Așază penseta pe prosopul umed și înroșește un ac la bricheta lui Stridie. Își prinde părul la spate cu un elastic, într-o coadă groasă. — Stridie numește chestia asta „antipublicitate“, zice. Uneori, firmele, cele cu mulți bani, îl plătesc ca să retragă anunțurile. Zice că după sumele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
-i? A venit? Nu. Are zi de operații. Și de ce nu stai pînă mîine? Mă duc cu cursa rapidă. Vreau... Bine, te-nțeleg rîde profesorul. Tot așa vă iubiți? Ridicată deja în picioare, gata să plece, Aura strînge din umeri, înroșindu-se. Drum bun! îi urează profesorul, conducînd-o pînă la lift. Transmite-i, te rog, salutări doamnei Săteanu și, deși la cei în jur de cincizeci de ani ai mei știu că-i un risc să cunoști o femeie foarte frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
recunoscînd în cel din fața sa pe elevul de la seral, tînărul cu care s-a certat zilele trecute. Ei nu, că asta-i culmea! Ce cauți la mine acasă? Am venit să-mi cer... s... sc... iertare, doamnă! conchide apăsat bărbatul, înroșindu-se tot, cu bărbia în piept. Poate scuze rîde încet femeia. Da, da-da! se precipită cel din fața ei, ridicînd numai pentru o clipă ochii, atît cît să-i confirme. Așa... așa m-a învățat un... un tovarăș de la partid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în care ne-am cunoscut, a serii în care am..., știi tu. Carol se strădui să roșească, dar nu reuși decât să dea o nuanță ceva mai aprinsă fondului de ten. — A, acea aniversare... Dan se pricepea mai bine - se înroșise ca o sfeclă. Desigur, după cum știm, bravada lui de macho, „urcatul la bord“ și furiile lui de bețiv nu erau decât de fațadă. De fapt, toate acestea îl speriau de moarte. Se temea că e incapabil să satisfacă o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
lui Bull, aflat în retragere. Câțiva indivizi din public evaluau deja potențialul de participare al acestuia. — Cum se cheamă un bărbat care are o pizdă în dosul genunchiului? Un murmur intrigat se ridică din public. Bull simți cum i se înroșesc de rușine vârfurile urechilor. Între el și noaptea suburbană nu erau decât doi tipi cheli, purtând cămăși identice, cu mâneci scurte și buzunare în carouri. — Să mă ia naiba dacă știu, prietene, dar tre’ să te faci frate cu dracul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
răsucit pe spate și vedeam foarte bine lucrul ăsta. Cerul părea că se împuținează, arăta ca o apă cu valuri ușoare, rămânea suspendat acolo, își schimba culoarea, apoi un avion îi lăsa o dâră lungă și albă, iar dâra se înroșea de la soare și se decolora încet, aproape că dispăruse, iar avionul încă se mai auzea sau mi se părea mie și erau autobuzele de la Valea Argeșului, se întuneca și vedeam pești când s-au prins că sunt acolo. Am lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
clasă au răsunat chicoteli, și ce chicoteli!, privirile noastre (inclusiv ochii puțin strabici) au învelit-o ca firele de mătase pe bietul cocon, iar Marineasca i-a răspuns sever stai jos, dragă, io nu ofer definiții pentru măscări. Nicoleta se înroșise ca un gogoșar, ochii puțin strabici licăreau triumfător și căutau ochii mei prezbiți, comparația cu gogoșarul ducea vrând-nevrând cu gândul la murături, murăturile inspirau un subsol de bloc, întunericul de-acolo avea gustul unui sărut, iar sărutul acela, oricât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
prin urmare, nu au cum să vadă ceva și, cu atât mai puțin, să priceapă că doar o mână pusă pe fier te ajută să scapi în situațiile astea. De cruci săpate în lemn în grădinile din spatele blocurilor care se înroșesc pe scoarța copacului ori de câte ori se ivește un pericol cum ar fi Șchiopu Bărbosu gata să te prigonească cu găleți cu apă rece pentru îndrăzneala de a căuta melci sub fereastra balconului lui. De astfel de miracole care te anunță ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
m-aș încumeta la așa ceva. Oricine știe, puteți să-l întrebați și pe Coșuță, că pe tovarășa Stănescu nu e bine s-o contrazici. De parcă ar fi cineva în așa hal de nebun încât să-și dorească să i se înroșească urechile de la atâta smucit ori să i se umfle degetele de la atâtea rigle de treizeci de centimetri care lovesc peste ele. Ca să nu mai pun la socoteală palmele peste față, trasul de păr, pusul la colț și statul pe vârfuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
șarlotelor și le lingea pe rând, compara și înghițea, praful subțire de cacao îi provoca tuse, dar nu tușea, pe urmă, ca un motan sătul și leneș, se străduia să lege panglicile colorate așa cum fuseseră la început. Doamne, cum se înroșea tanti Frosa joi seara, la partidele de rummy, când se serveau cofeturile ei! Odată, nu într-o zi de joi, în alta (doar, în fiecare săptămână, erau la îndemână încă șase zile), băiețelul acela care avea să ajungă bunicul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
deschiseseră aripile străvezii și micuțe și începuseră să zboare într-un roi bramburit în jurul capetelor noastre și, mai apoi, al grădinii. Era poate pentru prima oară când nici măcar Radu nu mai era în stare să găsească vreo explicație. Crucea se înroșise de-a binelea, iar în culoarea ei, aveam, nu știu de ce, senzația că se oglindește imaginea unui căpcăun aflat la balcon cu o căldare imensă în mâini, un căpcăun rânjit care aducea ca două picături de apă cu Șchiopu Bărbosu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de promisiunea făcută, să dau o fugă până la cruce și, în loc să trec țanțoș și sfidător prin fața ei (ca în toate acele luni în care simțeam că am un jurământ de respectat), să rămân acolo până ce ea va binevoi să se înroșească sau nu. Nu era chiar așa mare scofală. În fond, după ce m-aș fi lămurit cum stăteau lucrurile, îmi puteam cere scuze. Nu, hotărât lucru, nu prea era timpul pentru bătăi de cap sau mustrări de conștiință. Se însera. Dinamo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
România, îi plăcea țara și învățase limba în două săptămâni. - Nu ești cumva ăla care a salvat alaltăieri un copil de pe șina de tramvai? - Da, eu sunt, recunoscu Takamura. - Dar ești un erou, omule! zise reporterul. - Ei, erou, zise Takamura înroșindu-se la față. Aiurea, sunt un om ca toți... Obesrvând că rămăsese singur, decise să nu mai termine propoziția. Mulțimea plecase la treburile ei și reporterul la cârciumă, să scrie articolul. Care articol apăru într-adevăr în ediția din ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]