407 matches
-
nu și-a pierdut credința că într-o zi dreptatea va triumfa. Iisus este identificat, în anii - 1920 - 2005 de detenție, într-un sentiment de solidaritate în suferință cu poetul de detențiune Radu Gyr. „Când noaptea mă prindea de caraulă Însângerat de-al gândurilor șir, Iisus venea la mine, în celulă, Adus de mucenicul Radu Gyr.” Printre scrierile sale, care sunt numeroase, menționez: Melancolie (Cahul, 1936), În Zodia Cumpenei (Cahul, 1939), Poemul dezrobirii (Chișinău, 1943), Cântece de dor și de război
MONOGRAFIA ABSOLVENȚILOR LICEELOR DIN BOLGRAD STABILIȚI ÎN ROMÂNIA by NENOV M. FEODOR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1830_a_92278]
-
Gyr”. Robert Cahlueanu este, însă și un poet al dragostei de patrie și de patrie mică - Basarabia (volumul - Lacrimi pentru Basarabia, 1995). În poezia sa „transformă duritățile și asprimile în gingășii și frăgezimi, fulgerul în rouă, negurile în zăpezi; gândurile însângerate în gănduri înfiorate și înmiresmate.” Lumea este prezentă într-o nouă viziune: „altădată materiale, grele, apăsătoare, a senzațiilor, sentimentelor, altădată trăite la limita paraxistica a tragicului ”, în cea „a preaplinului sufletesc.” Astfel, în Limite: „La logodna insului cu luna, Când
MONOGRAFIA ABSOLVENȚILOR LICEELOR DIN BOLGRAD STABILIȚI ÎN ROMÂNIA by NENOV M. FEODOR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1830_a_92278]
-
măcinat de o suferință ascunsă, a plecat pentru totdeauna. Cortegiul funerar a oprit pentru câteva momente și în fața școlii noastre... Apoi, în aceea zi mohorâtă și rece, lutul jilav l-a înghițit pentru totdeauna... Toamne peste toamne au plouat frunzișuri însângerate peste ETERNITATE... Dar, atâta vreme cât măcar unul dintre învățăceii săi își va aminti de albastrul-oțelit al privirilor sale și îi va închina un gând de recunoștință, dascălul va continua să trăiască printre noi...
Arc peste timp 40 ani 1972-2012 by Gabriela Muscaliu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/795_a_1849]
-
Omsk, sfârșitul lui ianuarie, ultima decadă din februarie, 1854). * Unde va avea loc a doua venire a lui Iisus? Neapărat undeva în Europa de Est. Adică acolo unde suferința a bântuit mai cumplit în secolul nostru, unde biciul ateismului de stat a însângerat trupul credinței. Într-un film al lui Tarkovski, Hristos pășește pe zăpadă și poartă bocanci de deținut. Crucificarea pare o problemă internă a Gulag-ului. * Omul nu ar putea trăi dacă nu ar ascunde în fundul sufletului său speranța minimă a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
al IX-lea (1846-1878) o preamărește pe Maria în definiția dogmatică a Neprihănitei Zămisliri (1854). Leon al XIII-lea (+1903) face să reînflorească devoțiunea Rozariului (1891) prin glasul puternic al enciclicelor sale maiestuoase. Benedict al XV-lea (+1922) orientează lumea însângerată spre Maria, Regina păcii (1915). Pius al XI-lea (+1939) ținea aprinsă prin îndemnuri frecvente flacăra devoțiunii mariane, dăruind Bisericii Solemnitatea Maternității Mariei (1931). Pius al XII-lea (+1958) consacră creștinătatea, din nou răvășită de ororile războiului, Inimii Neprihănite a
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
și în sincronie binefăcătoare cu natura. Toate astea sunt însă obârșia unei noi și nesecate seninătăți. Stârv Azi-dimineață am văzut câțiva pescăruși care se luptau între ei cu sălbăticie ca să acapareze cât mai mult dintr-un corp sfâșiat care zăcea însângerat pe țărmul mării. M-am apropiat curios; era vorba de un stârv, dar nu era al unui animal marin. Era al unui om. Am rămas pironit de spaimă. Și dacă soarta mea o să fie aceeași? Vocea Aiei, de undeva de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
din vârful brazilor și se înălță drept în sus până ce dispăru din vedere. Sufletul pur al tânărului zburase în cer și zeul îl primise cu bucurie. Nimeni nu s-a mișcat până ce marele preot n-a terminat de învelit trupul însângerat în giulgiuri albe de in. Fără să rostească un cuvânt, toți s-au împrăștiat. Lumea ce privea de departe încremenită brusc a început să strige sălbatic, aranjându-se în șiruri și așteptând să fie consacrată cu sângele mesagerului. Acesta este modul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
privind din prag lung Îndărăt, ca pentru a păstra, dincolo de tinerețea trecă toare, o amintire nostalgică pentru tot restul vieții; cu brațele ei Încărcate cu toate florile risipite prin odaie, ca să le aștearnă apoi pe mormintele ostașilor tineri din tranșeea Însângerată de la Ghimbav. Nefericită totuși ființă Neli, căreia frumusețea Îi accentua tragicul unei existențe nemeritate, cu sufletul ei Împietrit, bu zele Încleștate și dinții strânși, din ură pentru prezumțio sul și bine hrănitul neam al bărbaților... I-am regăsit În povestea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
într-o cămașă albă, largă, de mătase. Se târăște pe trepte și-și culcă fruntea în poala Doamnei Maria, care, ușor, își retrage picioarele. Ștefan îi vorbește cu pasiune: Frumoasa, inegalabila mea Doamnă... La picioarele tale, depun biata mea inimă însângerată de iubire... Maria, îmbujorată, zâmbește și-l mustră în șoaptă: Inegalabilul meu Domn s-a cam întrecut din "împărtășanie". Ștefane, șăzi binișor... Se uită lumea la noi... Să ne veselim! De aceea, după ospăț, te îmbraci cât mai simplu, fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
un ucigaș cu simbrie, un talian pripășit prin Moldova, să-mi facă de petrecanie printr-o măiastră lovitură de pumnal pe la spate: "Napolitana". De nu eram mai iute de mână... Sărmanu' talian hodinește în pământ transilvan... Țipătul miresei la nunta însângerată de la Răuseni și ochii lui taica m-au urmărit ani și ani, continuă el după ce dă roată paraclisului, cu gândurile duse. Mă sculam nopțile lac de sudoare; vezi bine, duhul chinuit al lui taica nu-și afla odihna în mormânt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Crasna, dar Aron-Răspopitul a fugit și s-a oploșit în grațiile craiului Cazimir. Bogdan-Vodă n-a apucat să domnească nici doi ani. Fratele Aron, cu o bandă de tâlhari lehi, s-a furișat și l-a descăpățânat mișelește la nunta însângerată de la Răuseni. Au trecut anii, am crescut și... și a venit rândul meu să împlinesc blăstămul Mușatin cum era hotărât. Eu, Ștefan-Pribeagul, vin cu ajutorul muntenesc al Domnului și vărului Vlad Țepeș Drăculea, îl snopesc pe Aron-Răspopitul, care fuge în Polonia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ai iubit-o mult?! cade ca un trăsnet întrebarea. Ștefan se răsucește spre ea: Pe... pe Maruța?! întreabă el uluit. De unde știi tu de... de Maruța?! Toată Moldova știe... Toată? Și eu... eu credeam... murmură el privind norii, colinele verzi însângerate de amurgul obosit al soarelui de toamnă târzie. De ce... de ce a trebuit să moară tocmai ea? spune el într-un târziu, încet, chinuit. N-aveau destui îngeri în Ceruri? Poate... poate am fost eu blăstămat să n-am parte... Poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu pot face... De vă surâde pacea în genunchi, liberi sunteți să alegeți. Dar cătați-vă alt domn. Eu, pâș-pâș, mă duc la Putna să mă culc... Sunt ostenit, tare ostenit, adaugă, apoi se duce la fereastră și privește cerul însângerat de ultimele raze ale apusului ce coboară dincolo de coline. Mă gândesc la cei douăsprezece mii de oșteni juruiți de Cazimir. Mi-i dă?... Nu mi-i dă?... Să-și miște fundul de vor să salvăm "Creștinătatea"! Avem doar tractat, glăsuiește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
plânsul, mă duc... "Fie numele tău binecuvântat", șoptește Vlaicu și întoarce capul spre fereastră, să nu se vadă că-și șterge pe furiș o lacrimă strecurată. Boierii tac, nu suflă. Ștefan privește în gol, undeva, departe... Privește în amurg colinele însângerate de apusul obosit al soarelui. Grăiește încetișor și glasul lui vine de departe: Dacă Iisus Mântuitorul, cât e El Fiu al Domnului, s-a umilit pre sine și s-a lăsat scuipat, batjocorit și răstignit ca să mântuiască omenirea, cu atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu nedespărțitul lui Hugo. — Deschideți, strigă Eglord către soldații din turn, „deschideți repede poarta, blestematul de Conrad e pe urmele mele și dacă nu vă grăbiți o să vă treziți cu el În curte, cu toată afurisita lui de ceată! Era Însângerat și plin de praf. În vreo trei locuri armura Îi era spartă și de sub coiful Înalt picura sânge dintr-o zdreanță Înnodată prost și În grabă. A, ia te uită, prietenul nostru Adalbrecht, rânji el ironic când descălecă În curte
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
țipe. Dar puterile n-o ajutau, așa că țipătul se preschimbă Într-un vaiet scurt, care le frânse inima. — Domniță Adelheid, nu-ți fie frică! Sunt eu, Simeon, pietrarul! Nu mă recunoști? Am venit să te eliberăm! Tăiară frânghiile care-i Însângerau pielea albă și Johannes Își dădu jos mantaua, acoperind trupul aproape gol al nefericitei. — Eglord, bestie blestemată, de data asta ai Întrecut măsura scrâșni el. Nu ți-au ajuns atâtea fecioare nevinovate? Ai avut trebuință și de această fărădelege? — Cine
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Acum nu mai putem ieși, spuse cerșetorul. E prea târziu. Peste tot mișună soldați. Nu putem ajunge la poartă. Simeon Își pierduse glasul. O durere cumplită Îl Încerca și o ură neputincioasă, ca odinioară când culesese rând pe rând mădularele Însângerate din noroi. În minte Îi reve neau iar icoanele cumplite care Îi chinuiseră tinerețea. „Doamne, cum de poți răbda atâta ticăloșie? Atâția oameni tineri cu viitorul zdrobit! De ce nu trimiți o ploaie de foc de sus, ca să ne pârjolească pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și mai bine. Răsplata a fost că a trimis ostași de Încredere care să-i omoare pe toți, pentru a nu se afla taina. Uite acolo, sub pădurice, s-a Întâmplat. Au Îngropat la iuțeală morții și au acoperit pământul Însângerat cu crengi uscate și frunziș. În scurtă vreme l-a spălat ploaia și nu s-a mai știut nimic. Dar dacă s-ar săpa acolo s-ar găsi puzderie de oase... Era și bunicul meu printre cei ce așteptau o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și distihuri recreează toposul mirific al Bucovinei: casa strămoșească leagăn al copilăriei, pridvorul, grădina, fântâna, livada, lunca, pădurea, obcinile, potecile tainice, "de soare pline", plaiul, brazii, "răchitele bătrâne", teiul singuratic, "pomii în floare", banca veche de sub nuc, iazul, poiana, macii însângerând câmpurile grele de rod, norii, curcubeul, vântul "mesager al dragostei", luceferii, stolurile de cocori, amurgurile blânde, noaptea/ negura, lacrima, dorul cutreierând fără astâmpăr, hora, zborul. Această dumnezeiască alcătuire a lumii, în veșnica roire a anotimpurilor, este învăluită în bucurie și
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
această figură, dovada existând în eseul în mine cel inventat de Sodoma (după cum Mishima s-a lăsat sedus de Sfântul Sebastian al lui Guido Reni). M-am recunoscut doar în metafora sfântului primind cu voluptate săgețile ce-i maculează corpul, însângerându-l (cum îl vede d’Annunzio), fiindcă eu sunt din rasa celor care nu se cuvine să respingă pe nimeni, ci trebuie cu devoțiune să accepte și să cultive diferențele, ca o fatalitate întotdeauna promițătoare în dramatismul ei, ce constituie
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
medii existențial-poematice, ne trimite mereu și generos la sentimentul profund de revelare a lumii. DIMITRIE ANGHEL ȘI "DULCELE TÂRG" În evocarea poetului Dimitrie Anghel Iașul apărea cam așa: "Pe tăpșanul întins al Copoului nu e nimeni la această oră. Purpura însângerează frunza viilor și a copacilor. În vale, ca într-o albie, cetatea veche a Iașului, cu albele turnuri și turle de biserici, cu clădirile lui vechi, cu grădinile pline de flori, stă pitit și abia își trimite murmurul până aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
și până la 23 august 1944 (Ion Antonescu) și 30 decembrie 1947 (regele Mihai I): „Timpul dela 6 septembrie 1940, dată când cu ajutorul monarhiei și al reacțiunii a venit la cârma țării Generalul Antonescu - unul din galeria marilor scelerați care au Însângerat omenirea (subl.ns.) - și până la 23 august 1944 când glorioasa Armată Roșie a eliberat România de cotropirea armatelor hitleriste, constituie cea mai cruntă și mai neagră perioadă pe care a străbătur-o țara. În fruntea fărădelegilor stă fostul rege Mihai. Astfel
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
el încheia astfel: Dominând orizontul nostru terestru, atât de sumbru în acest moment, Orașul Sfânt, Ierusalimul, luminează din ce în ce mai tare, ca și kibla, direcția către care trebuie să conveargă toate rugăciunile, în care se adună toate bunăvoințele; căci acest oraș, astăzi însângerat de ură, este locul de elecțiune din care nicio națiune, nicio clasă n-ar trebui excluse." Tot astfel, nici dorința pioasă n-are vârstă. Decât că uneori, ea te ramolește și te face pisălog. 6. Ioan Botezătorul sau deșertul la
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
care cuprinde versuri scrise în plin război, în momentul în care Z. a fost nevoit să ia drumul pribegiei. Este explicabil dorul sfâșietor care îi inundă textele: „Când am plecat era o jale-n sate / Amurg de sânge mi-a-nsângerat calea / Izvorul suspina strângând în brațe valea / Și stelele plângeau îndoliate”. Volumul Dar de nuntă, apărut tot atunci (1944), excelează prin seria pastelurilor în care autorul nu contenește să aducă imnuri naturii. Se conturează astfel imaginea unui poet neoclasic, tradiționalist
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290728_a_292057]
-
i-a sărit căciula de pe cap, caii au luat și mai mare viteză, dar tata nu le-a dat drumnul. În poarta gospodăriei caii s-au oprit. Tata arăta ca de pe altă lume. Mâinele care ținuseră strâns de căpestre erau însângerate, iar cismele din picioarele lui nu mai aveau tălpi deloc; săriseră în timpul alergării forțate. Mai târziu, peste câțiva ani, într-o toamnă, tata venea singur de la Râmnic, cu căruța cu aceiași cai, grași și frumoși. Coborând o pantă destul de mică
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]