236 matches
-
istorica s a trudit să ridice pe om la conștiința omeniei sale, să-l facă ins autonom, ‹‹ homo singularis ››. Cea mai răscolitoare mișcare morală, creștinismul, n-a avut alt înțeles, poate, decît tocmai pe cel de a elibera pe om, însingurându-l (...) căci dacă adevărul e ceva colectiv, social, comunicabil, creștinismul e individual și incomunicabil. Negreșit, creștinismul regăsește apoi tovărășia, întemeiază apoi Biserica. Dar o găsește in el. ” Fragmentul citat din cartea De caelo sau Încercare în jurul cunoașterii individului, semnată de
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Elena-Georgiana Amăriuţei, Răzvan Ciobanu, Ioana-Ruxandra Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_951]
-
o cariatidă. El călărea pe coapsele ei și se ținea la distanță de pămînt agățîndu-se de ea cu genunchii și brațele. Trupul rece și rigid rămase inert la început, apoi începu să vibreze din ce în ce mai puternic. Trăi o senzație ștearsă și însingurată de triumf. S-a trezit după-amiaza tîrziu. Retrăgîndu-și încet picioarele de sub Janet, fără s-o deranjeze, își luă hainele și se duse în bucătărie, se spălă la chiuvetă, se îmbrăcă, le dădu apă și cașcaval șoriceilor din ladă și făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
neantul convenției, doar se Încarcă de incertitudini care privesc Autoritatea Însăși, pusă mereu În dubiu, simultan cu creația ei, omul, pe care nu a izbutit să-l desăvârșească. „Dar ziua izgonirii din grădină?”, Întreabă poeta, Înstrăinată de Dumnezeul „mic”, micșorat, Însingurat În Împărăția Sa fără om și omenesc, un zeu suprem, dar nu atotputernic, eșuat În farsa propriilor neîmpliniri, „clovn mărunțel al nimicului al căderii”. Resentimentul intensifică Însă paradoxal apartenența inițială și inițiatică, iubirea refulată potențează ardoarea trecută prin otrăvurile realului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
efemere, partenere feminine, cum mai asigurau, de altfel, câteodată, și acum. N-a trecut multă vreme până când nu doar eu am renunțat la aceste serate de „public relation”, ci și el, mult mai obișnuit cu ele decât mine. Se tot Însingurase cu vârsta. Numărul celor cu care menținea dialogul scăzuse. Trecea prin perioade de depresie, deși continua exercițiile yoga și un regim alimentar auster. Mi-aduc aminte că, după o seară În care ne văzusem cu vechiul său prieten, Saul Bellow
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
de trist, cu Milt Jackson la vibrafon. CÎnd auzeam vibrafonul, Îmi Închipuiam un șobolan singuratic rătăcind pe o stradă pustie a unui oraș din sticlă, cu lăbuțele lui atingînd ritmic caldarîmul, un sunet limpede, acut și cît se poate de Însingurat, ce ricoșa În zidurile clădirilor. Uneori, tîrziu În noapte, Întins În cutia mea În Întuneric, pe prosopul de la hotelul Roosevelt (acum dispărut sub stratul de vatelină pe care l-am smuls din Stanley), Încă mai auzeam În minte muzica. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
și cruzimea sunt cele ce stabilesc distanța, ucigând elanul iubirii filiale, al prieteniei sau al iubirii pentru femeie, cât intensitatea sfâșietoare a percepției celuilalt. Această percepție, căreia i se subliniază excepțional, are un efect final sterilizant în planul existenței individuale, însingurându-l pe erou. Din singurătatea lui, Vadim Maslennikov privește cum se depărtează de la sine siluetele celor dragi, acestea pierzându-se într-un spațiu pe care eroul narator nu-l mai poate atinge apoi decât prin rememorare. Zina, Sonia, mama, Iag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
impus de o instanță divină, prezentă prin absență. în stilul Psalmilor arghezieni, eul caută certitudinea sacralității, o neagă și o afirmă cu vehemență, pentru a certifica propria identitate. într-un ocean de civilizație, asaltat de milioane de biți, omul se însingurează, se dezrădăcinează, astfel încât existența îi pare un nonsens. în determinarea identității, Iona parcurge patru trepte ontologice: depersonalizarea (Tabloul I), originea (Tabloul II), înființarea (Tabloul III) și conștiința pură (Tabloul IV), un drum sinuos al interiorizării reflexive, de la obiect („în-Sine”) la
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Dorina Apetrei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1380]
-
părăsit pe toți foștii mei tovarăși. Întrucât am fost întotdeauna un om destul de posac, tovarășii m-au uitat ușor; firește, m-ar fi uitat și dacă n-aș fi ajuns în această situație. Și acasă, adică «ân familie», eram tot însingurat. Acum vreo cinci luni m-am încuiat pentru totdeauna pe dinăuntru și m-am izolat cu totul de restul oamenilor. Mi se dădea permanent ascultare și nimeni nu îndrăznea să intre la mine decât pentru ca, la o anumită oră, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
acel fior neuitat, iresponsabil de existența acestei lumi. Cine își înalță aripi în mine, de simt cum zborul meu mă avântă într-o nebună și barocă expansiune? Să fie aripile eternității care mă ridică în infinit, mă tulbură și mă însingurează? Simt toată confuzia eternității în mine și sorb miresmele infinitului cum aș sorbi o otravă. Beat de eternitate și atras de infinit, mă prăvălesc prin spații ca o figură solară și mă avânt prin imensități, ușor ca o iluzie și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
colegi” din Universitate care i l-au dorit și grăbit cât au putut, uzând de metode și mijloace „specifice” serviciilor secrete. Mihai a fost un om al datoriei mai mult decât al coteriei. Un cult țărănesc al muncii l-a însingurat și i-a atras invidia leneșilor din Facultatea de Filologie ieșeană. Era mereu într-o teribilă competiție cu timpul și trăia cu maximă intensitate doar în sala de curs și la masa de scris. Bucuros cu adevărat l-am văzut
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
colegi” din Universitate care i l-au dorit și grăbit cât au putut, uzând de metode și mijloace „specifice” serviciilor secrete. Mihai a fost un om al datoriei mai mult decât al coteriei. Un cult țărănesc al muncii l-a însingurat și i-a atras invidia leneșilor din Facultatea de Filologie ieșeană. Era mereu într-o teribilă competiție cu timpul și trăia cu maximă intensitate doar în sala de curs și la masa de scris. Bucuros cu adevărat l-am văzut
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
formă de Eshatologie. Îl țin În loc Meșterul Manole, Șarpele Timp, Pajura-mamă, Luceafărul, Mama Pădurii, Marele Tartor și Steaua Magilor; Îl solicită, alteori, Cronos, Venus și Crucea Sudului. Frecvent Învocații „munți” sunt permanțele etniei. Se departajează tranșant de „poeții noi” care Însingurați „plâng parcă jalea nimănui”, eșuând În „mărturisiri fără de culoare” (Lămurireă - atitudine ce amintește de sfârșitul de veac al nouăsprecezelea. Vizionarismul rapsodului Își asumă o instrumentație tradițională, În vreme ce Arghezi, Blaga, Barbu și ceilalți ridicaseră poezia la nivelul valorilor europene. La 28
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
amestec de despot și victimă, care ne fascina și ne înfricoșa în același timp, care devenise din ce în ce mai singur, pe măsură ce devenise mai arbitrar, ca un Dumnezeu ratat, silit să ispășească el însuși defectele creației sale și să constate că s-a însingurat în zadar deoarece n-a adus mai multă modestie pe lume, oricum nu în cazul meu... nu mă sfiisem să mă doresc un eretic, să-l înfrunt pe tata și apoi ambițiile cele mai nesocotite, fără să reușesc altceva decât
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
purificării" (poem al lui Asagao către Genji) sau "Din piscul tău înnourat, privește în jos, către mine, Către toamna muribundă care este lumea mea" (poem al lui Genji către Akikonomu), sau "Doamna de lângă pod își poate afunda mânecile În lacrimi însingurate de noapte dar nu pentru mult timp" (poem al lui Niou către iubita sa, Nakanokimi). Suferă acestea comparație cu abisalele versuri citate de Filimon? Lăutarii lui strigă așa: Cine la amor nu crede N-ar mai călca iarbă verde" și
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
veștejite, nici de către alții, nici de către noi și nici mai ales de către el personal. Atitudinea noastră a fost deci neîngăduit de pasivă. Este cunoscut faptul că fostul nostru redactor-șef a trăit momente de mare dificultate, în ultimul timp se însingurase, traversa, evident, o perioadă de criză ce se poate ivi în viața fiecărui om, dacă nu este ajutat. Or, noi nu l-am ajutat exact când trebuia. Nici noi, nici alții. Dar acum e vorba de noi. „Ascultă, Andrei Vlădescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ca spectator și colecționar de detalii pentru ceea ce aveam să aștern mai târziu pe hârtie. De îndată ce mic-burghezii din acea suburbie, în civil sau în uniforme brun-căcănii, se distrau unii cu alții și unii împotriva altora, am învățat, condus de mirese însingurate de soldați, dansul renan, foxtrotul, valsul englez; până și tangoul l-am deprins devreme și din cauza asta eram considerat în curând pe ringurile de dans de după război un partener dorit. Acum însă urmam ritmurile unui band de dixieland, care, între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
greu îți este în răzbunarea flămândă de patimi ce ca o fiară îmi sfârși răspunsul din trupul tău pentru mine. Mai vreau să rămâi lângă mine și poate zorile îți vor aminti despre mine. PLAPUMĂ DECAPITATĂ A SPIRITULUI M-am însingurat pe mâluri de nori în iubirea de gheață a umbrei până când iarna de vise încerca să-mi atingă firul tristeților; carnea mea de epavă a fluviilor ducea la culcare nopți pierdute ce-mi cățăraseră-n ochi, glasuri de zei, ce
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
trecut unul pe lângă celălalt, fără a înțelege că VIAȚA E O LUPTĂ a căutărilor și n oboseala calmă a visului nu ne rămâne decât să avem curajul de-a evada din muțenia firescului pentru a contempla noaptea ce s-a însingurat în noi. Și pentru toate neșansele vieții o ușoară ordine a înghețului frustrat și el de lumi invizibile ne va conduce harul spre un UNIVERS înjumătățit de întrebări. Cine să fie pe acea PARDOSEALĂ A HAZARDULUI, dacă nu această noapte
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
DE SAT. Dar școala în care am învățat, nu va fi fără mine, am avut onoarea să rămân pe un RAFT AL BIBLIOTECII și Ea încă vie în amintirea copilăriei mele. Dar cine să mă recunoască, poate vântul și El însingurat ce-mi plânge plecarea prin ORAȘE DE CER. Numai Hazardul DURERII îmi alină înstrăinarea, De neamul ce mă pierde prin tăcutele zări. Și El, mă întreabă, de ce am venit să mă-nchin, în vecernia serii, unde dorul de mama și
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
cenușiu, cald. Pentru prima dată, de mulți ani încoace, am simțit-o redevenind mama mea. Silueta fragilă pe care mă puteam sprijini fără probleme. Omul mare. Adultul. În mod ciudat, n-a fost recon fortant. M-am trezit teribil de însingurat, în statutul meu de părinte de abia trecut de adolescență, care nu mai avea de cine să aibă grijă. Ea îmi intuia dezamăgirea cu fiecare nouă reancorare într-un timp propriu ei, cu fiecare strat de autoritate aproape magică în
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ascunsă. Melanezianul zâmbește și zâmbetul său are cruzimea unei lame de cuțit. Am fost mort, dar am revenit spre a te întâmpina, aici, unde totul a început pentru tine. Pe puntea navei se poate ghici și silueta lui Slütter - la fel de însingurată în așteptarea valului ce o va aduce și pe Pandora. Și Tristan Bantam este aici, cu același sentiment de tinerețe stingheră ca în ziua în care sosea la pensiunea doamnei Java. Toți actorii par să se reunească pentru spectacolul final
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
la puzderia de oameni, îi vine să-și dea drumul de aici. Viața este un mare rahat... Și totuși dragostea înseamnă apropierea treptată de celălalt, cu grija de a nu stârni frica ce ne obligă să punem masca, să ne însingurăm în propriul nostru trup, căutarea firelor care leagă cele două ființe-trupuri în una singură, atingerea fiecărui milimetru de piele, descoperirea senzațiilor cu uluire și bucurie, înaintarea treptată spre voia și așteptarea celuilalt, până când cele două trupuri se contopesc unul în
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
sfârșit, se ridică repede în picioare, făcându-i pe toți generalii să sară în picioare. — Să mergem. Calul meu. Deznădejdea vasalilor săi părea un val care se unduia sub acțiunile capricioase ale minții sale rătăcite. În ultimele câteva zile, se însingurase, cu regularitate, față de vasali și se comporta tot mai mult ca un orfan, nu ca liderul unui clan de samurai. Deși soldaților care-l urmau pe Mitsuhide le era greu să se orienteze pe întuneric - înconjurându-l și strigând avertismente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
acest Carara? Nu mai era sigur de nimeni. Vasile, tristețea, tăcerea Îndurerată, suntem cu toții obligați să le cunoaștem În viața asta, dar Însingurarea ucide, mai ales la tinerețe, când nu avem trecut, ca să avem de ce și de cine să ne Însingurăm. Nimic nu Începe cu Însingurarea, Însingurarea este nefericita Încoronare din amurg, Vasile, când ești rege peste greșelile propriei tale biografii. În urmă rămân oamenii pe care i-ai făcut să sufere sau rămâne un simplu trecut fără oameni... Așa e
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
-se mai mult decât îi ține plapuma. Nu te-ai îngrijit toamna de cămară, n-ai ce căuta în ea și rabdă până la primăvară. Cucul își caină singurătatea că așa-i felul lui de a fi; omul cată să se însingureze de lume atunci când și-a bătut joc de minunățiile cu care a fost dăruit pământul de la natură... Din prietenia țăranului cu pământul pe care-l iubește, se hrănesc roadele toamnei pentru anii care vin. Doctorul tratează, vindecă, tămăduiește, ca să aibă
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]