519 matches
-
melodie tărăgănată. Cântecul lui, cu toate că e fals, căzând peste sufletele noastre în veșnică emoție, în timp ce cerul se încovoaie miraculos cu stelele strălucitoare, pare plin de nostalgie. Obosiți, spunem numai câte o vorbă, tot despre bolnavă, și suntem cu toții (Roza ne întovărășește până la colțul de unde drumul o pornește spre cîmpie) pioși, ca într-o biserică. După ce ne luăm rămas bun de la Roza, cu frica morții lui Viky în noi și a singurătății, sub stele și lună, printre umbrele mișcătoare ale vreunui copac
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
odată demnitatea Portugaliei; masoneria și jacobinismul dezlănțuiesc, aproape, un război civil în jurul grupului de călugărițe, Surorile de Caritate, pe care Guvernul e silit, în cele din urmă, să le expulzeze; în sfârșit, în 1861, întorcîndu-se dintr-o călătorie prin țară, întovărășit de frații săi, Monarhul vede pe unul din ei, Don Fernando murind de febră tifoidă. El însuși moare câteva zile mai târziu, iar după o lună cade victimă aceleiași boli al doilea frate, Don Joîo. Regina, Dona Ștefania de Hohenzollern
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
marele său adversar politic, Cunha Leal. Acesta îl primește mărinimos, iar când o patrulă revoluționară se prezintă și-l cere pe Granjo, asigurîndu-l că au ordin să-l transporte pe un vas de război, Cunha Leal se grăbește să-și întovărășească adversarul politic, nu cumva să i se întîmple ceva. Sunt urcați amândoi într-o camionetă roșie, între mai mulți marinari și conduși la Arsenal. Uriașul Granjo, figură populară, e primit cu strigăte și amenințări de moarte. Zadarnic încearcă mai mulți
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mâna, Canzianus îl întrerupse și, închizând ochii, rosti cu gravitate: Fă totul cum crezi mai bine. Imediat ce vă aranjați, adună oamenii aici; o să ne rugăm împreună, implorând mila Domnului nostru. în acea clipă, dinspre poartă se auzi un murmur neașteptat, întovărășit de o mișcare tulbure a mulțimii. Multe glasuri se împletiră în tonuri de spaimă și din mai multe părți se strigă: — Repede, închideți! închideți! Apoi, în vreme ce mulțimea se însuflețea și toate privirile se îndreptau alarmate în direcția aceea, un tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aceștia, la rândul lor, îl studiau fără încetare, în liniște, observându-i cu atenție - era foarte conștient de asta - fiecare gest. Știa că hunii respectă la un bărbat în primul rând curajul și șiretenia și, întrucât aceasta din urmă se întovărășea foarte rar cu gesturile impulsive și nesăbuite, își impusese, încă de când veniseră să-l ia din depozit, să nu-și piardă cu nici un chip stăpânirea de sine. Privirea sa se aținti pentru o clipă asupra tânărului războinic, care, în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-l jos de pe el, Sebastianus căută zadarnic să distingă fața burgundului, căci coiful cu apărătoare pentru nas și cu obrăzare late îl masca aproape complet. Cu toate acestea, îi păru că gura i se ridicase într-un surâs ce se întovărăși o clipă cu surâsul din ochi. Imediat, însă, acel războinic valoros îi întoarse spatele și se aruncă înainte, în căutare de noi adversari. Atacat de alți luptători, Sebastianus îl pierdu din ochi. La scurtă vreme, cineva strigă că mai veneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
când s-a dus să-și ia batista de pe masă, geniul nemilos și-a luat revanșa. Estetica nu-l poate învinge durabil. Dacă ar reuși, ea ar fi un antidot al amorului: frumusețea ar deservi femeia. La plecare m-a întovărășit până în stradă. Își apăra capul de soare cu o umbrelă mică. Brațul care sprijinea umbrela era încovoiat amețitor, și mâneca, puțin ridicată, îi descoperea începutul alb și rotund. Lumina crudă, răsfrântă de praful alb al drumului, o făcu să închidă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
din infinitatea de arbori, păreau de aici, cu cele câteva raze răsfrânte de acoperișurile lor, niște așezări din povești. Brațul Adelei stătea prietenos sub al meu, încredințat parcă mie. Simțea și ea poate, ca și mine, nevoia de a ne întovărăși în fața singurătății infinite. Ca altă dată la Târgu-Neamțului, întocmirăm și acum un plan îndrăzneț și apucarăm în sus spre vârful muntelui. Într-un loc ne-am oprit la un șipot, făcut din jumătatea da scoarță a unui copac, și cu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mea o simțeam concentrată în micul ei pumn închis în palma mâinii mele. O mică mișcare a mâinii ei și - prin voința ei? prin voința mea? prin a amîndurora? prin a nimănui? - pumnul ei se eliberă și mâinile noastre se întovărășiră, mai strâns, prin degete. Aproape de Valea-Seacă ne-am întors înapoi. Mișcarea de a ne întoarce ne-a despărțit degetele. Dar Adela, conștiincioasă, a restabilit situația de mai înainte. Când am intrat în Bălțătești, mâna ei era încă proprietatea mea, ca
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ungariei, Întâlnită În drumul soldaților noștri către victorie asupra germaniei fasciste...? România, aflându-se la o hotărâtoare răscruce de decizii, urma să i-a o hotărâre, dar ce fel...? În acest context, Regele Carol II ( 1893-1953) fuge de răspundere și, Întovărășit de Elena Lupescu - amanta lui - În luna Septembrie 1940 abdică dela domnie, părăsind România plecând În exil și lăsând țara Mareșalului Ion Antonescu și la discreția hrăpăreților vecini...! Rămas numai cu viitorul rege Mihai, cine mai poate ști dacă era
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
neimportant că ai 8 ani mai puțin ca mine. Uite, eu m-am născut când satul nu avea colhoz, și bunicul, un pilangiu simpatic și nerealist, cumpăra ca prostul pământ în timp ce mama, învățătoare în alt sat, lămurea oamenii să se „întovărășească”. Aveam tot soiul de locuri: holda de peste vale, dumbrava de la Căcăcioasele, livada de sub cer, pășunea de la cruce. Pădurea era obștească. Mă uit acum la personajul de un jalnic pitoresc, senatorul Lupu. Ăla cu restituția forestieră. Țăranii actuali taie tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ieșit în Occident, era în 1990, m-am dus la un supemarket să-l privesc îndelung. Nu mai eram mocan! Ca să vezi... et în Arcadia...! Bunicu’ a fost multă vreme primar, tocmai când începuse cu colectivizarea. Nu voia să se întovărășească în ruptul capului, iar oamenii spuneau că ei fac ce face primarul. Primarul, cum venea seara, cum își pregătea traista și se ducea și dormea în pădure, ca să nu-l ia jandarmii. Jandarmii veneau, o luau pe bunica și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
plecau regulat. Iar la margine o momâie se târa la fața pământului, ceva negru ce se mișca cu greutate. —Ce să fie acolo? întrebă doctorul. Ne apropiem încet. Apoi ne abăturăm în loc. Trăsura, în drumeag, se opri. Oamenii care ne întovărășeau se apropiară și ei. Acu vedeam: era o femeie, o bătrână care se târa pe pământ. E o babă, zisei eu cătră doctor. —Și ce face acolo?... Atunci, întăia oară în ziua aceea, auzii lângă mine glasul moșneagului cu sprâncenele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o tăcere așa de grozavă: mă opream și dintotdeauna îmi auzeam bătaia inimii în coșul pieptului. Rar glas de corn tremura departe și răzbătea până la mine înăbușit, trist, ca din fundul pământului. Treceam printre fagi uriași încărcați de jâr. Eram întovărășit uneori de Voinea. Tăceam și eu, tăcea și el, și ne strecuram printre tufișuri, pe poteca umedă, înecată în bogăția de verdeață. Când dădeam la margine, creștea lumina și se auzeau spre câșlărie tălăngile vacilor boierești. Sunau lin cu sunete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu tot calabalâcul în spate, și colindau mahalalele neamului, cântând cu durere, luându-și pentru totdeauna rămas-bun de la pământul pe care se născuseră. Au cântat și la casa rabinului, și rabinul nu s-a arătat; și au pornit mai departe, întovărășiți de o mare mulțime; și pe lângă cimitir le-au scăzut glasurile, și cotind drumul cel mare abia se auzeau ca o adiere mâhnită cântările lor - și-n curând au murit sunetele; pe când plângeau mamele și surorile. Iar Haia nu plângea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vor mai fi bătălii! strigă; apoi arătă cu brațul spre copaci: Nu va mai rămâne nici o plantă în pădurea asta! Or să sfârșească toate în palisadele de la castra hiberna. Noi nu vom mai lupta, Errius! Galopă spre cel care îl întovărășise în atâtea bătălii; Errius se întoarse și văzu neliniștea din ochii tribunului. Antonius se opri lângă el. Vântul bătea destul de tare, ducând cu el mirosul sângelui. — I-am învins! - Errius arătă spre quazii care dispăreau în pădure. Nu vezi cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
interzise celor de vârsta mea. Atunci am citit Cocoșul negru și copiasem monologul despre bani. „Azvârli un pumn de bani...“ Intuiam de pe atunci, de la 16-17 ani, că n-o să am bani niciodată, dar mă fascinau spusele acelui monolog. M-a întovărășit, de altfel, de-a lungul anilor acel monolog, împreună cu lipsa mea permanentă de bani. M-a apărat acel monolog, pentru că niciodată nu am râvnit mai mulți bani decât aveam, decât mi se dădeau, decât câștigam. Așa am acceptat să trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
atentă. Nimeni nu poate preciza... ... și pantaloni de golf?... E Trandafir, Trandafir. Copilul meu!... se aude din celălalt capăt al gropii. Și tatăl martirului, vine îndată la capătul fiului său. Un hohot de plâns îi îneacă glasul. Alte hohote îi întovărășesc durerea. Toată lumea era o lacrimă, un suspin... Cum de mai pot plânge acești oameni?... De unde mai au puterea? Valiza Căpitanului Iată, acum, s-a dat de o valiză... O valiză? Ce căuta?... Au aruncat-o în groapa comună. Au aruncat
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
vin. Dacă vin... Steaua mea Se spune că f iecare om se naște cu steaua lui, care îi veghează existența și-i diriguiește destinul. În popor există credința că, odată cu trecerea omului în neființă, apune și astrul care l-a întovărășit pe parcursul vieții. Unele stele, susțin astrologii, sunt purtătoare de noroc, altele nu. Steaua mea, face parte, cred, din a doua categorie. Ce puteam să fac? Nu mi-a stat la îndemână să aleg. Când am deschis ochii întâia dată spre
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
închinător la idoli, n-are parte de moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu. 6. Nimeni să nu vă înșele cu vorbe deșarte, căci din pricina acestor lucruri vine mînia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. 7. Să nu vă întovărășiți dar deloc cu ei. 8. Odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii. 9. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire și în adevăr. 10. Cercetați ce este plăcut înaintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85080_a_85867]
-
se amintea despre durata de timp în care zăpada acoperea provincia Echizen, inima i se umplea cu o revoltă amarnică. Așadar, nu putea petrece nici măcar un moment de relaxare cu familia lui. Katsuie reveni în cetate la fel de repede pe cât plecase. Întovărășit de paji, mergea cu pași mari pe coridorul cu acoperiș, prin care sufla viscolul. De cum plecă, cele trei fete ieșiră pe verandă să cânte, nu pentru Echizen, ci pentru provincia lor natală, Owari. Katsuie nu privi în urmă. Înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din urmă, descălecă pe malul Râului Yada, aproape de marginile apusene ale Kuwanei. Să așteptăm aici sosirea Seniorului Nuobo? întrebă el și, așezându-se pe scaunul de campanie, începu să admire peisajul local. Nu peste mult sosi și Nobuo, la timp, întovărășit de un grup de vasali călări. Probabil că Nobuo îi zărise și el pe oamenii ce așteptau lângă râu, căci începu imediat să se consulte cu generalii din stânga și din dreapta lui, în timp ce privea țintă pe Hideyoshi. Își opri calul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și Leviților, și anume fiecare cap de casă întocmai ca cel mai mic din frații săi. $25 1. David și căpeteniile oștirii au pus de o parte pentru slujbă pe aceia din fiii lui Asaf, Heman și Iedutun, care prooroceau întovărășiți de arfă, de alăută și de chimvale. Și iată numărul celor ce aveau de îndeplinit lucrarea aceasta. 2. Din fiii lui Asaf: Zacur, Iosif, Netania și Așareela, fiii lui Asaf, sub cîrmuirea lui Asaf, care proorocea după poruncile împăratului. 3
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85037_a_85824]
-
footnote>. Soviani Batista Donato, ambasadorul Veneției la Poartă, redă audiența la sultan a voievodului, un moment extraordinar chiar și pentru un personaj de talia lui. Duca a apărut pe un cal de rasă, purtând un veșmânt de ceremonie venețian și întovărășit de o suită de 200 de personaje. În acest timp sultanul apărea înconjurat de un fast extraordinar, vorbea puțin și în cele mai multe cazuri, chiar deloc. O singură mișcare din cap sau un cuvânt de-al lui era considerat drept o
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
sunt ismailiții. Prietenul tău nu aparține acestei secte, presupun? — Nu știu. Dar Hasan m-a Însoțit până aici. Așteaptă afară. Cu Îngăduința ta, am să-l chem, vei putea să-l Întrebi. Omar a dispărut pentru câteva clipe. A revenit Întovărășit de prietenul său, care nu pare deloc intimidat. Cu toate acestea, Khayyam Îi zărește, sub barbă, doi mușchi care se Întind și freamătă. — Ți-l Înfățișez pe Hasan Sabbah, niciodată atâta știință n-a fost cuprinsă sub un turban așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]