515 matches
-
după ce am băut cu Livia o sticlă de băutură primită de ea. De ce am băut?! De dragul de-a mă simți bine?! Sînt un prost! Acum am un cap de-o tonă și ochii încleștați de somn, nici măcar nu-i pot întredeschide să văd ceasul de pe masa de lîngă fereastră. Mihai, zău că mă supăr! E-aproape și-un sfert... Livia a ajuns lîngă pat și trage plapuma de pe mine: simt răcoarea ușii întredeschise lunecînd ca o înviorare peste trupul meu. Bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ochii încleștați de somn, nici măcar nu-i pot întredeschide să văd ceasul de pe masa de lîngă fereastră. Mihai, zău că mă supăr! E-aproape și-un sfert... Livia a ajuns lîngă pat și trage plapuma de pe mine: simt răcoarea ușii întredeschise lunecînd ca o înviorare peste trupul meu. Bine, bine, iubito, mormăi, mă scol! Mă ia de braț și mă ridică. Oboseala, mormăi, sprijinindu-mă de ușă, m-a ajuns oboseala. Ia să nu mai alergi toată ziua ca un cal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fi trimis mîine scrisoarea... "Sărmană căprioară, prea tîrziu să mai fugi!", îi zic, simțind cum mă umplu de un fior necunoscut: acela al posesorului puternic, violent la nevoie. Mă aplec peste trupul ei și-mi lipesc buzele de buzele el întredeschise. Doamna Cristina tresare, trupul ei zvîcnește, vrînd să se ridice, dar brațul meu stîng îi cuprinde imediat umerii, brațul drept lunecă în jurul mijlocului ei, încercuindu-l, pieptul mi se lasă cu toată greutatea peste pieptul ei, strivindu-l, în timp ce gura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mi se răspundă. "Oprișan, gîndesc eu. Unde am mai auzit numele ăsta?" Salt din umeri, zicîndu-mi că-l știu, evident, de pe undeva de la combinat, mai bat de două ori, și pentru că nu mi se răspunde, apăs încet pe clanță și întredeschid ușa. Pe canapeaua nedesfăcută, rezemată de o pernă, Fulvia doarme îmbrăcată, așa cum era cînd am întîlnit-o; doar băscuța de mohair și-a scos-o și a pus-o pe cuierul de lîngă ușă, lăsîndu-și părul roșcat liber, peste umeri. Picioarele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
e mort și numai suflarea lui e vie, numai ochiul lui e viu, pentru ca să vadă pe un nor de argint, în naltul cerului, un înger alb, îngenuncheat, cu mînile unite, care cânta o rugăciune divină, adâncă, tremurătoare: rugăciunea unei vergine. Întredeschise ochii și văzu prin fereastra arcată și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată într-o haină albă, înfiorînd cu degetele ei subțiri, lungi și dulci clapele unui piano sonor și acompaniind sunetele ușoare a unor note dumnezeiești
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
e mort și numai suflarea mea e vie, numai ochiul meu e viu pentru ca să vadă pe-un nor de argint în naltul ceriului un înger alb, îngenuncheat, cu mînile unite, care cântă o rugăciune divină, adâncă, tremurătoare: rugăciunea unei vergine. Întredeschisei ochii și văzui prin fereastra arcată și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată-ntr-o haină albă, înfiorînd cu degetele ei subțiri, lungi, albe, clapele unui piano sonor și acompaniind țipetele ușoare a unor note dumnezeiești cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o frumusețe rară. Părul blond bătea în cenușiu - fața sa albă ca bruma, ochii săi mai negri decât mura sub niște gene lungi, blonde, și sp [r ]încene subțiri, trase și îmbinate. Buzele ei tremurau o rugăciune, ochii săi se întredeschideau din când în când, tâmplele sale băteau încet. Un braț de-o albețe vergină ca cea mai curată marmură spânzura în josul patului, pe când mâna cealaltă zăcea pe inima ei. Bătrânul ședea pe scaunul cel de lemn. Fruntea sa pleșuvă și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nimeni nu a văzut nimic de parcă s-ar fi înjunghiat singur, dar asta niciodată nu ar face unul ca el” Pascu, parcă uitase că oamenii aceia, deja trebuiau să fie la măturat străzile orașului, asculta și el cu gura întredeschisă de la colțurile căruia un fir de salivă își croia încetișor drum spre bărbie, el nu spusese nimic și rămăsese așa cu mâinile înfipte adânc în buzunarele pantalonilor. Crăcană s-a apropiat de grup, nimeni nu-l luă în seamă, nici
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
ei! Comisarul Lecoeur Încă n-a sosit? — A fost chemat de urgență la Clermont-Ferrand, aseară tîrziu. S-a dat o spargere la casa de economii. S-a Înregistrat și un mort, un bărbat care trecea pe drum și, văzînd ușa Întredeschisă după ora Închiderii, a intrat să vadă exact În momentul În care hoții voiau să iasă. Unul dintre ei a tras. — Nimic nou aici? Nu, după cîte știu. Nu te-ai ocupat de gară? — Sarcina asta a primit-o colegul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
lepădat de ambele botezuri primite. Fiindcă n-aveam nici cea mai mică dorință de a fi un misionar al creștinismului, acest lucru nu m-a deranjat. Ultima întrebare a lui Faroald a fost nemiloasă. - Stiliano, m-a întrebat cu ochii întredeschiși, tu, de fapt, ce crezi? Am simțit privirea lui Rachti cântărindu-mă și pe cea a lui Rotari scrutându-mă cu nerăbdare; pentru cel dintâi eram încă o enigmă, în timp ce pentru cel de-al doilea eram învățătorul, care, având datoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pleca la Ravenna. Ne-a răspuns: - Așteptați aici. S-a întors însoțit de un călugăr bătrân, îmbrăcat în negru, la fel ca Andras, și cu același soi de scufie pe cap. - Ce vești aveți pentru Andras? Ne cerceta cu ochii întredeschiși sub o pereche de sprâncene dese, albe și zbârlite. Am îngenuncheat în fața lui și i-am sărutat poala veșmântului, spunând: - Abrasax, stăpânul celor trei sute treizeci și cinci de ceruri, să te binecuvânteze. S-a încruntat surprins, iar eu am continuat: - Lucrurile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
turnuri. N-au zis nici pâs, de vreme ce pumnalul le fusese înfipt la baza cefei. Nici mușteriul meu nu s-a plâns. Lama pumnalului i-a străpuns capul prin urechea dreaptă, gura fiindu-i astupată. Ne-a trebuit ceva timp să întredeschidem poarta, având grijă să nu scârțâie. Afară, cu spinarea lipită de ziduri, opt bărbați mă așteptau în întuneric. I-am luat cu mine în dormitorul soldaților, și ucigașii tocmiți și-au făcut meseria. Picioarele lor păreau să nu fie omenești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
un trunchi de stejar, și eroul care era întemnițat în el va călări acum cu cel căruia lupul i-a mâncat mâna, cu marele rege cu un singur ochi și cu toți vitejii lui strămoși. Fie ca Heimdall să-ți întredeschidă poarta castelului său la Himinbforg! Nimeni să nu cuteze să-l tulbure pe Faroald, dar nici să-i uite numele. Iar tu, Faroald, rămâi în codrul fără de sfârșit al Walhallei și nu ne mai călca locuințele, să nu cumva să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
la gât, mi-a umplut fața și pieptul. A încercat atunci să se ridice, drept care, țintuindu-l la pământ pe acel monstru, i-am mai dat câteva lovituri în cap cu obiectul de metal. A mai avut totuși puterea să întredeschidă ochii, să-mi surâdă oribil și să-mi spună: - Vezi, prietene. Era doar un truc: inima și respirația pot fi oprite pentru un timp scurt. Nu murisem, tu însă ai crezut în ceea ce ai văzut, asemenea celor care au asistat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
trupul lui vede în locul ochilor părăsiți de lumină?! Aida era toată o fluturare, un fâlfâit de aripi, sau aveam eu impresia asta pentru că o zăream doar câteva secunde, de obicei când venea nu stătea mult, îi pândeam plecarea prin ușa întredeschisă de la camera mea, alergam apoi la fereastră și-i urmăream drumul până la poarta de la stradă, eu locuiam la parter, iar familia Voinea își avea apartamentul sus, la etajul întâi, alteori ieșeam întâmplător, între ghilimele, și-atunci coboram împreună strada până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
dreptunghiul de lumină se strecoară vioaie, închide grăbită ușa ca să nu-și trădeze prezența, nu mă observă, cu ochii căutându-l pe Theo, dar eu o văd de aici și mai ales când pentru o fracțiune de secundă ea a întredeschis ușa prin rochia lungă, albă, transparentă în soare eu i-am putut în întregime vedea conturul trupului de femeie, Ana poartă o pălărie de pânză și desculță urcă scara de lemn improvizată la Theo, are un braț de margarete culese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
cheamă una pe alta și se succed într-un ritm aproape sufocant, reușind să creeze o senzație de vertij, de rău existențial dincolo de care nu mai poate urma decât Apocalipsa purificatoare. Revărsare de umoare neagră și furie autodistructivă, România pierdută întredeschide totuși, după parcurgerea tuturor bolgiilor infernului destinului românesc, poarta purgatoriului: „Și totuși, nu pot să cred că am epuizat răbdarea Creatorului care ne-a gândit români pe acest pământ.” Clasa nevrednică (1997) vădește înclinația autorului către eseul politic cu valențe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287599_a_288928]
-
pare că am smuls sabia înfiptă în inima-mi. Mi se pare că sângele curge, iar tu nu mai ești aici, cu ochii tăi mari și celești care se cufundau într-ai mei"**. Și iată că sânul pământul s-a întredeschis și din țărâna sfântă a fetiței au înflorit cântecele acestui pământ pe care-l iubea: iar pentru asta Carmen Sylva a ascultat legendele Dâmboviței și poveștile Peleșului. Dar cât de puțin au atins cei cincisprezece ani durerea și amintirea, la fel de
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
trup mai voinic decât al lui Păun ar fi încăput înăuntru. Brumă luă cadavrul și îl vârî în dulap". Impresiile senzoriale deformate continuă sub impresia măștii mortuare: "Se ferea mereu să-i privească fața, în care numai un ochi era întredeschis, dând figurii o expresie șireată, în contrast sinistru cu imobilitatea mușchilor. Privirea mortului parcă îl spiona și acum, la pândă, plină de bănuieli și acuzații. Brumă se grăbi să închidă ușa dulapului". Parțial ușurat după îndeplinirea acestui insolit ritual de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
al Monicăi Lovinescu excelează în primul rând prin intransigența etică (la ora actuală, pe acest culoar, e capul de serie). Apoi, prin desăvârșita claritate în manevrarea ideilor, proprii sau preluate. [...] O critică a eticii scrisului iată drumul pe care-l întredeschide cartea Monicăi Lovinescu în literele românești"148. Nu puțini sunt cei care dovedesc un caracter cameleonic: La apa Vavilonului conține un șir al decepțiilor, început de Adrian Păunescu în urma alterării interviului cu Mircea Eliade, și continuat de Ion Caraion, Virgil
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
sau încovoia lateral. Acul de tricotat cu arc montat în articulație are următoarele avantaje: La închidere, pentru că secțiunea acului în zona limbii deschise este mică, ochiul alunecă și cade mai ușor de pe limbă pe tija. La coborâre, pentru că limba este întredeschisă, ochiurile mai largi nu intră sub cârlig și nu formează un ochi dublu nedorit. Când se produce un tricot cu ochiuri duble de indice mare, toate buclele, împreună cu ochiul, reușesc să închidă limba acului, prevenind riscul ca o parte din
Cercetarea din punct de vedere euristic a evoluţiei tricotajelor şi acelor de tricotat de la origini şi până în prezent by Mihaela Băsu () [Corola-publishinghouse/Science/543_a_871]
-
invenții și descoperiri sunt următoarele: La acele de tricotat cu arc montat în articulație : La închidere, pentru ca secțiunea acului în zona limbii deschise este mică, ochiul alunecă și cade mai ușor de pe limbă pe tijă. La coborâre, pentru că limba este întredeschisă, ochiurile mai largi nu intră sub cârlig și nu formează un ochi dublu nedorit. Când se produce un tricot cu ochiuri duble de indice mare, toate buclele, împreună cu ochiul, reușesc să închidă limba acului, prevenind riscul ca o parte din
Cercetarea din punct de vedere euristic a evoluţiei tricotajelor şi acelor de tricotat de la origini şi până în prezent by Mihaela Băsu () [Corola-publishinghouse/Science/543_a_871]
-
de altă parte, ramurile fibrelor groase care ocolesc această poartă și trimit, așa după cum am susmenționat, fibre direct În lemniscusul medial, proiectează influxul nervos În centrii superiori care, stimulați declanșează un control pe căi descendente corticoși reticulo-spinale asupra etajului medular. Întredeschisă la Începutul mesajului, poarta se Închide, axonii celulelor T nu mai trimit influxuri nervoase către sistemul de acțiune spinotalamic decât depolarizări al căror nivel este mult inferior pragului critic ce antrenează stimularea structurilor supraspinale responsabile ale durerii, În fine, dacă
CONTRIBUTII LA OPTIMIZAREA TRATAMENTULUI FIBROMIALGIEI PE PRINCIPII CRONOBIOLOGICE by GABRIELA RAVEICA [Corola-publishinghouse/Science/679_a_1132]
-
FMI a intrat, a declarat miercuri o sursă din cadrul poliției și una apropiată grupului hotelier, relatează AFP. Presupusa victimă a lui Strauss-Kahn s-a prezentat sâmbătă în fața apartamentului 2806 al hotelului Sofitel din Manhattan și a constatat că "ușa era întredeschisă", a explicat sursa din cadrul poliției. Tânăra "a împins ușa, un angajat debarasa după micul dejun și i-a spus că poate face curat în cameră", a continuat sursa apropiată hotelui Sofitel. Camerista a "revenit apoi în cameră cu căruciorul utilitar
Se încurcă iţele în cazul presupusei agresiuni sexuale savârşită de directorul FMI. Un angajat al hotelului se afla în apartamentul închiriat de Strauss-Kahn când a intrat camerista () [Corola-journal/Journalistic/60552_a_61877]
-
și mai necesar; candoarea nu a conținut, ca acum, magia unei frumuseți secrete, care nu se dezvăluie decît celor aleși; nicicînd inocența nu s-a mărturisit, ca în acest veac tulburat, drept starea de har care tîlcuiește rosturile lumii și întredeschide, poate, porțile fericirii. Și uneori chiar, fără voia noastră, hazardul intervenind cu generozitate în treburile acestei cărți, am putut descoperi acel moment unic, momentul adevărului". Nouă, atunci, în fața unui nou îngheț, Antologia Inocenței ne încălzea sufletele, umorul și spiritul ei
O minune de om: Iordan Chimet by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/12310_a_13635]