KorAP: Find »[drukola/base=șeic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...21 >

504 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

se întâlnea adesea, cu mult timp înainte de nașterea mea, cu o bandă de prieteni, vinerea, chiar înainte de rugăciunea solemnă de la amiază, în prăvălia unui librar aflată nu departe de Moscheea cea Mare, ca să facă rămășaguri: de câte ori avea să-și rostească șeicul expresia favorită în timpul predicii? Cifrele variau de la cincisprezece la șaptezeci și cinci, iar în tot cursul ceremoniei, unul dintre tinerii conspiratori ținea conștiincios socoteala, schimbând cu ceilalți ocheade amuzate. Numai că la asediul Granadei, nimeni nu mai făcea haz pe seama pornirilor lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
în tot cursul ceremoniei, unul dintre tinerii conspiratori ținea conștiincios socoteala, schimbând cu ceilalți ocheade amuzate. Numai că la asediul Granadei, nimeni nu mai făcea haz pe seama pornirilor lui Astaghfirullah, continuă taică-meu, gânditor și perplex la amintirea vechilor ștrengării. Șeicul a apărut, în ochii marii mase a oamenilor, drept un personaj venerabil. Nu-și abandonase deloc o dată cu vârsta acele vorbe și purtări care-l caracterizau, ba dimpotrivă, trăsăturile care ni-l făceau hazliu se accentuaseră. Dar orașul nostru își schimbase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
vrut să pun o întrebare, tata m-a oprit cu un gest. Am așteptat așadar ca el să se întoarcă dintre amintiri și să înceapă singur să vorbească: — Frazele pe care ți le-am repetat, Hassan, sunt crâmpeie din spusele șeicului rostite cu câteva luni înainte de căderea Granadei. Fie că sunt sau nu de acord cu spusele lui, sunt totuși foarte zdruncinat, chiar dacă mi le aduc aminte după zece ani. Îți poți așadar închipui ce efect produceau predicile sale asupra acestui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
asupra acestui oraș încolțit care era Granada anului 896. Pe măsură ce-și dădeau seama că sfârșitul era aproape și că nefericirile prezise neobosit de Astaghfirullah începeau să se abată asupra lor, granadinii ajunseră să se convingă de faptul că șeicul avusese dreptate încă de la început și că prin glasul lui se făcuse întotdeauna auzit glasul Cerului. N-a mai fost de atunci văzut pe stradă chip de femeie, nici măcar în cartierele sărace. Unele, chiar și fete abia pubere, își acopereau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
în viață îmi vine de la beție. Vinul curge în mine precum sângele. Cărțile arse în ziua aceea în public aparțineau, îmi explică tata, unui alt medic, unul dintre adversarii cei mai înverșunați ai lui Astaghfirullah. Se numea Abu-Amr, dar prietenii șeicului îi schimonosiseră numele în Abu-Khamr, „moș Alcool“. Predicatorul și medicul nu aveau decât un singur lucru în comun, graiul slobod, și tocmai vorbirea asta pe șleau le ațâța necontenit certurile ale căror peripeții erau urmărite de toți locuitorii Granadei. Cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
cealaltă. Astaghfirullah era fiul unui creștin convertit și fără îndoială că asta explica zelul de care dădea dovadă, în vreme ce Abu-Khamr era fiu și nepot de cadiu, așadar nu se simțea obligat să facă dovada atașamentului său față de dogmă și tradiție. Șeicul era blond, slab și coleric; medicul era la fel de brun ca o curmală coaptă, mai gras decât o oaie în ajun de Aid, iar de pe buze rareori îi dispărea zâmbetul mulțumit și ironic. Studiase medicina după vechile cărți, cele ale lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
punctate decât de șuierul ghiulelelor și tânguirile bocitoarelor; în grădinile publice, sute de nevoiași în zdrențe, lipsiți de cele necesare înaintea iernii ce se anunța lungă și aspră, își disputau ultimele crengi ale celui din urmă copac făcut bucăți; oamenii șeicului, pe cât de descumpăniți pe atât de dezlănțuiți, dădeau târcoale pe străzi în căutarea unui vinovat bun de pedeapsă. În jurul orașului împresurat, luptele erau mai rare, mai puțin violente. Călăreții și pedestrașii Granadei, decimați la fiecare dintre ieșirile lor de către artileria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
tineri și bătrâni, care stăteau la o distanță respectuoasă de „obiect“, comentându-i cu glas scăzut rotunjimile bine proporționate și botul amenințător. Cât despre Abu-Khamr, se afla și el acolo, cu propriile-i rotunjimi, savurându-și revanșa. „Mergeți și spuneți șeicului să vină aici, în loc să-și petreacă zilele cu rugăciuni! Întrebați-l dacă știe să aprindă un fitil la fel de ușor cum arde o carte!“ Cei mai cucernici se îndepărtau în grabă, mormăind imprecații, în vreme ce alții îl întrebau stăruitor pe medic asupra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
vor afla în pericol. Astaghfirullah predica cu totul altceva: doar prin jertfa luptătorilor pentru credință vor fi striviți asediatorii. Sultanul Boabdil avea să-i pună de acord, căci, în ce-l privea, el nu dorea nici tunuri, nici jertfe. În vreme ce șeicul și medicul cârteau neîncetat, iar, prin intermediul lor, Granada întreagă se întreba ce soartă o așteaptă, stăpânul orașului nu se gândea decât cum să scape de luptă. Îi trimitea regelui Ferdinand mesaj după mesaj, în care nu era vorba decât despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
ceea ce am făcut abia atingând locul. Dar, chiar mai înainte ca discuția să înceapă, am văzut trecând prin fața noastră, spre marea mea uimire, un mare număr de demnitari, ofițeri, juriști - ulema -, oameni cu vază veniți cam de peste tot, printre care șeicul Astaghfirullah, vizirul al-Mulih, medicul Abu-Khamr, cu totul cam vreo sută de persoane, dintre care unii se ocoleau dintotdeauna. Boabdil a vorbit domol, cu glas scăzut, silindu-i astfel pe vizitatori să tacă și să se aplece spre el, ținându-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
am fost aduși la Alhambra astăzi, a fost nu pentru a critica acțiunile cârmuitorilor noștri, așa cum vizirul a vrut să ne facă s-o credem, ci pentru a declara că ne învoim cu hotărârea lor nelegiuită de a preda Granada.“ Șeicul aproape că urla; barba îi vibra de mânie și de ironie amară. „Nu fiți indignați, frați drept-credincioși, căci, dacă al-Mulih ne-a ascuns adevărul, nu a fost cu gândul de a ne trage pe sfoară; ci doar pentru că nu i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
poalele veșmântului pătat, în vreme ce o tăcere de moarte învăluia sala, iar privirile se întorceau la unison spre al-Mulih. Acesta a așteptat ca unul din cei de față să intervină; în zadar. Atunci s-a ridicat cu o tresărire de energie. „Șeicul este un om cucernic și inimos, o știm cu toții; dragostea lui pentru acest oraș este cu atât mai meritorie cu cât nu s-a născut aici, iar zelul său pentru islam este cu atât mai lăudabil cu cât nu este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
din chihlimbar pe care degetele lui slabe și cucernice le tot prefirau, neobosite. În jurul predicatorului, patru chipuri bărboase și grave, printre care și cel al lui Mohamed, tatăl meu, patru chipuri prelungi peste care se așternea aceeași neliniște pe care șeicul o întărâta fără milă. — Plecați, porniți în pribegie, lăsați-L pe Dumnezeu să vă îndrume pașii, căci dacă veți accepta să trăiți într-o țară în care sunt batjocorite învățăturile Credinței, în care sunt aduse insulte în fiecare zi Cărții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
rămas orb, nu se simțea în stare să plece. Un copac bătrân nu-l mai poți planta din nou pe pământ străin, repeta el. Om cucernic, umil, cu frică de Dumnezeu în tot ce făcea, venise ca să audă din gura șeicului ce anume recomandau în cazul lui teologii musulmani, ulema, cunoscători competenți ai Cuvântului sfânt și ai dreptei Tradiții. — Hamza și Saad au sosit la noi la puțin timp după rugăciunea de la amiază, își amintea mama. Mohamed i-a lăsat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
în timp ce eu mă retrăgeam cu tine la catul de sus. Aveau chipuri livide și zâmbete silite, la fel ca tata, care i-a așezat pe niște perne vechi într-un colț umbrit din patio, schimbând cu ei doar bâiguieli imperceptibile. Șeicul și-a făcu apariția un ceas mai târziu și abia atunci m-a chemat Mohamed ca să pregătesc niște sirop rece. Astaghfirullah era însoțit de Hamed, ale cărui legături cu stăpânul locului le cunoștea. Bătrânul dezrobitor prinsese drag de sminteala tatei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
drumuri sau pentru a înfrunta marea. Oare n-a spus Profetul: faceți cele ce sunt lesnicioase pentru voi și nu umblați zadarnic după cele anevoioase? Hamed se lăsă înduioșat de soarta grădinarului și, cu riscul de a-l supăra pe șeic, rosti cu glas modulat un verset încurajator din surata 1 femeilor: — „...ân afară de neputincioși, bărbați, femei și copii, care nu au nici un mijloc și în fața cărora nu se deschide nici o cale, căci acelora se poate ca Dumnezeu să le dea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
consistență în fața mea. Mă văd în amintire și pe mine, așezat tot pe jos, fără urmă de bucurie, desigur, dar și fără mare tristețe, ochii mei uscați și nepăsători plimbându-se curioși pe deasupra celor prezenți. De la Boabdil, devenit obez, la șeic, pe care anii și exilul îl făcuseră să arate scheletic și colțuros. Turbanul lui părea mai mare ca oricând. Era de-a dreptul imens. De fiecare dată când tăcea, se înălțau urletele dizgrațioase ale bocitoarelor cu chipul mânjit cu funingine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
în loc să mă lase să trăiesc agonia orașului meu, ar fi fost oare crud față de mine? Dacă Dumnezeu m-ar fi cruțat să văd cu ochii mei Granada captivă și pe binecredincioși dezonorați, ar fi fost El oare crud față de mine? Șeicul ridică brusc tonul, făcându-i pe toți cei prezenți să tresară: — Sunt cumva singurul de-aici care crede că moartea merită mai mult decât dezonoarea? Sunt oare singurul care strigă: „O, Doamne, dacă am dat greș în misiunea mea față de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
stătea prăvălit. Să fi fost din milă, lehamite sau pur și simplu din întâmplare că Astaghfirullah s-a hotărât deodată să-și întrerupă violenta critică pentru a-și relua rugăciunile? Unchiul meu a văzut aici intervenția Providenței. Astfel că, de îndată ce șeicul rosti: „Mărturisesc că nu există altă divinitate în afară de Dumnezeu, iar Mohamed este trimisul Său“, Khâli profită de ocazie pentru a sări de la locul lui și a da semnalul de plecare spre cimitir. Femeile însoțiră giulgiul până în pragul ușii, fluturând năframe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
acasă în compania femeilor. Aș putea să mă moleșesc, bărbăția mea ar putea avea de suferit. Veniră să-mi explice acest lucru unul după altul și mă însoțiră amândoi, solemn, într-o dimineață, la moscheea din cartier. Învățătorul, un tânăr șeic purtând turban și având o barbă aproape blondă, mă puse să recit Fatiha, prima surată din Carte. Am făcut-o fără să dau greș, fără urmă de șovăială. Se arătă mulțumit: — Rostirea lui e bună, memoria e precisă; nu va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
în momentul sărbătorilor, aducând un dar mai serios la sfârșitul ultimului an, cu prilejul Marii Recitări. Făgăduindu-mi să țin minte cât mai curând cele o sută paisprezece surate, am început să urmez cu asiduitate, cinci zile pe săptămână, cursurile șeicului. În clasa mea erau nu mai puțin de optzeci de băieți, de la șapte la paisprezece ani. Fiecare elev venea la școală îmbrăcat cum dorea, dar nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să poarte straie luxoase, din mătase sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
dar nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să poarte straie luxoase, din mătase sau brodate, în afară de anumite ocazii. Oricum, fiii prinților și ai mai-marilor din regat nu veneau la școlile de pe lângă moschei. Ei căpătau acasă învățătură de la un șeic. Cu această singură excepție, erau la școală băieți de diverse condiții, fii de cadii, de notari, de ofițeri, de funcționari regali sau municipali, de prăvăliași și de meșteșugari; chiar și câțiva fii de robi trimiși de stăpânii lor. Sala era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
dar nu un deces. O căsătorie potrivnică Legii lui Dumnezeu nu e oare o veste proastă? — Cine se căsătorește? — Sora lui Hassan, Mariam... — Fiica rumiyyei? — N-are importanță cine îi e mamă. Din moment ce măsurătorul este musulman, fiica sa este musulmană. Șeicul îl privea pe Iscoditor cu afecțiune. — Cine ești? Nu te cunosc. — Sunt Harun, fiul lui Abbas hamalul. — Continuă. Îmi place cum vorbești. Încurajat, prietenul meu a explicat pentru ce veniserăm. N-a zăbovit asupra soartei nevestelor lui Zeruali, pentru că știa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
lucru din ale vieții și se prea poate să fim indignați de fapte care, în ochii celorlalți oameni, par obișnuite. Acum, după ce am deșertat tot ce știm, acum, după ce am spus tot ce aveam pe suflet, e rândul tău, venerabile șeic, să vezi ce e de făcut. Când ne-am văzut din nou afară, l-am privit pe Iscoditor cu un aer de îndoială. Părea sigur de el. — Ce i-am spus, asta gândesc cu adevărat. Noi am făcut tot ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
înfățișarea lui veselă spunea cu totul altceva. — Am impresia că ești tare mulțumit și nu văd deloc de ce. — Poate că Astaghfirullah nu mă cunoștea, dar eu îl cunosc de mult. Și am încredere în caracterul lui execrabil. A doua zi, șeicul părea vindecat. Oamenii i-au văzut turbanul circulând febril prin bazare, agitându-se pe sub porți, după care se pierdu într-un hammam. În vinerea următoare, la ceasul când îmbulzeala era cea mai mare, a luat cuvântul în moscheea sa obișnuită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]