1,536 matches
-
Articolele Autorului CARTOFUL FIERBINTE (fenomenul „COLECTIV”) ru Luna noiembrie este anticamera sfârșitului de an. Se știe însă că orice sfârșit în eternitatea timpului este un nou început, o regenerare. De aceea viața și moartea apar înșirate pe firul existențial precum șnurul mărțișorului. Dar lunii noiembrie i s-a rezervat și rolul ingrat de vameș al copacilor, pregătindu-i pentru regenerare. Este un fenomen lent, tăcut, liniștit, petrecut într-o anumită perioadă de timp, accelerat uneori de intemperii, dar niciodată copacii nu
XARTOFUL FIERBINTE de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1777 din 12 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383058_a_384387]
-
Dode “redutele” celor două clase, formate din două bănci, puse una peste alta. Apoi a întărit “apărarea” redutelor etajate cu “flăcăii” înarmați cu ghiozdane. A, nu, dragii mei, ghiozdanele de atunci erau niște simple trăistuțe din pânză, susținute de un șnur destul de gros și rezistent, trecut peste pieptul și spinarea școlarului, în diagonală. De fapt, nici nu i se spunea ghiozdan. Pe la noi i se spunea “geac”. În geac, școlarul ținea cărțile, caietele și tăblița, penarul de lemn, călimara de cerneală
DOMNUL DODE de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1888 din 02 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383077_a_384406]
-
noiembrie 2015. CARTOFUL FIERBINTE (fenomenul „COLECTIV”) ru Luna noiembrie este anticamera sfârșitului de an. Se știe însă că orice sfârșit în eternitatea timpului este un nou început, o regenerare. De aceea viața și moartea apar înșirate pe firul existențial precum șnurul mărțișorului. Dar lunii noiembrie i s-a rezervat și rolul ingrat de vameș al copacilor, pregătindu-i pentru regenerare. Este un fenomen lent, tăcut, liniștit, petrecut într-o anumită perioadă de timp, accelerat uneori de intemperii, dar niciodată copacii nu
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
Citește mai mult CARTOFUL FIERBINTE(fenomenul „COLECTIV”)ruLuna noiembrie este anticamera sfârșitului de an. Se știe însă că orice sfârșit în eternitatea timpului este un nou început, o regenerare. De aceea viața și moartea apar înșirate pe firul existențial precum șnurul mărțișorului. Dar lunii noiembrie i s-a rezervat și rolul ingrat de vameș al copacilor, pregătindu-i pentru regenerare. Este un fenomen lent, tăcut, liniștit, petrecut într-o anumită perioadă de timp, accelerat uneori de intemperii, dar niciodată copacii nu
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
să se prezinte a doua zi la vistieria împărăției, și-i invită apoi pe cei trei moldoveni la palatul său, să se odihnească o zi-două, până la plecarea spre Moldova. Le dădu camere separate, cu eunuci de serviciu și saună cu șnur roșu pe care dacă-l trăgeai, soseau cadâne ca să-l cheme apoi pe viziriu să vadă ce nu-ți convine. Dar acest real confort nu-l interesa pe bietul Broanteș; pentru el orele treceau chinuitor de încet. Era mereu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o masă cu resturi de vin și zburase înapoi, ca proasta, vreo 50 de kilometri. Toate acestea n-avea de unde le cunoaște spătarul care, încă buimac, se sculă în capul oaselor, aruncă ce mai rămăsese din muscă și trase de șnurul de la căpătâi. Apăru, ca să zicem așa, o cadână. Episodul 67 O DIMINEAȚĂ MINUNATĂ La vederea cadânei, spătarul Vulture se frecă la ochi, se mai uită o dată, se pișcă să afle dacă nu cumva visează și se gândi brusc la giupâneasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
capitolul I, versetul... — Bună dimineața, dragii mei! - se auzi atunci glasul vesel al viziriului și-apoi se văzu intrând pe ușă și trupul său, mai trist. Cum ați dormit? Bine? DA? Mă bucur. Și care din voi a tras de șnur? Crailor, nu v-astâmpărați deloc, he, he! Ei? Care? Și cu capul pe butuc vă gândiți la prostii! Episodul 69 CU STIMĂ — Mărturisesc, luminăția-ta - spuse spătarul revenindu-și primul la vederea viziriului - că de acel șnur de care pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a tras de șnur? Crailor, nu v-astâmpărați deloc, he, he! Ei? Care? Și cu capul pe butuc vă gândiți la prostii! Episodul 69 CU STIMĂ — Mărturisesc, luminăția-ta - spuse spătarul revenindu-și primul la vederea viziriului - că de acel șnur de care pe drept cuvânt pomeneați, eu însumi am tras. N-am facut-o Doamne ferește, cu gând necurat, martor mi-e trupul de mult nemaiavând altă îndatorire decât să-mi poarte capul, ci doar să văd la ce slujește șnurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
șnur de care pe drept cuvânt pomeneați, eu însumi am tras. N-am facut-o Doamne ferește, cu gând necurat, martor mi-e trupul de mult nemaiavând altă îndatorire decât să-mi poarte capul, ci doar să văd la ce slujește șnurul, căci la noi în Moldova asemenea lucruri lipsesc cu desăvârșire, măcar că se simte câteodată nevoia lor. — Să zicem că te cred, spătare, - zâmbi viziriul, deși îmbujorarea din obraji când tragi cu coada ochiului la această tânără slujitoare nu pare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
brodând... Ce viață avusese și ea! Să stai tu toată ziulica cu ghergheful și să tragi cu urechea să simți dacă nu se-apropie vreun cal!... Auzind bătăile din poartă, doamna hatman Potoțki se întinse și scutură cu putere de șnurul gros de la capătul divanului. Un dangăt de clopot răsună grav într-o altă încăpere. Doamna Potoțki așteptă circa un minut, apoi mai smuci o dată. Bătaia de clopot se repetă. în sfârșit, somnoros și puțin cam surd, intră silențios, în papuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe decolteul doamnei se lăsă tăcerea. — O, cum am uitat! - tresări doamna Potoțki. Cu ce să vă servesc? O dulceață, un gem, o cafea, o..., dacă îndrăznesc, votkă? — Cel mult un gem - răspunse cu amabilitate Metodiu. Doamna Potoțki trase de șnur. Se auzi clopotul cel grav bătând în altă încăpere. Instinctiv, cei doi călugări își făcură cruce. într-un târziu, stârnind praful, apăru bătrânul Piotr. Episodul 118 AL TREILEA DIALOG GOTIC — Venerabile Piotr - spuse doamna Potoțki către majordom - te rog adu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
erau descleiate și desfundate, astfel că nimeni nu mai putea sta la taclale cu Vodă decât în picioare. într-o dimineață, trezindu-se ca de obicei mai devreme decât tânăra sa Doamnă Ruxăndrița ce sforăia încetișor alături, Sima-Vodă trase de șnurul din dreapta patului, să cheme feciorul din casă. Nu se auzi nimic. Vodă se sculă oftând din toți rărunchii, se duse la ușă, o deschise și se uită la clopoțelul de deasupra ei: cineva îi luase limba, putea el să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cheme feciorul din casă. Nu se auzi nimic. Vodă se sculă oftând din toți rărunchii, se duse la ușă, o deschise și se uită la clopoțelul de deasupra ei: cineva îi luase limba, putea el să o tot tragă de șnur. — Vasâle! - striga Sima-Vodă. Vasâle, feciorul de casă, apăru din odaia de-alători, cu ochii umflați de somn, împleticindu-se. Arăta ca vai de el, cu un surtuc verzuliu ponosit și cu niște ițari arnăuțești pe care, la genunchi, cândva fuseseră brodați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care o iubeam. Era Întîia primăvară cînd Începusem să văd că băieții sînt altfel decît noi și această descoperire mă fascina. În Ring se deschisese un birou căruia i se spunea sediu unde se Împărțeau insigne rotunde, emailate, legate cu șnur de mătase ca niște mărțișoare verzi. Acolo se adunau mulți băieți. Erau liberi și veseli ca niște elevi În vacanță. Îmi plăceau. În fiecare zi cînd ieșeam de la școală dădeam tîrcoale sediului. Mi-au dat și mie un mărțișor verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
că o privesc. Domnișoara Moore era în primul rând, unde putea auzi tot ce urma să se întâmple. Era cu mama ei vârstnică. Și ea era surdă, dar avea un aparat auditiv cumpărat din capitală. Din ureche îi ieșea un șnur care-i atârna pe rochie. Una dintre femeile care au depus mărturie la cuvântarea lui Bobbie Lee Taylor în seara în care am fost și eu stătea în spate și vorbea cu un băiețel care era probabil al ei. Bruce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
decât pe blândul pământ? - Fugiți! se auzeau îndemnuri de fugă, mai ales pentru orchestra care nu se clintise din loc. Blanca era adâncită în aria Emmelinei, iar Oleg părea lipit de pian, fără mască, doar caftanul de velur cu bogate șnururi putea fi luat drept costum de carnaval. Avea un chip împietrit de concentrare sau mai degrabă de frig și de beție, trăind poate și el senzația că nu știa unde se află. Nu aveam nici o șansă să ajung până la ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
spate, ne făcu semn să urcăm. După ce am urcat-o pe Zinocika, am trecut de partea cealaltă cât am putut de încet, deși eram foarte nerăbdător. M-am urcat pe banca înaltă și îngustă, am închis cupa saniei cu un șnur de catifea petrecut pe după un deget de metal și, strângând-o pe Zinocika, m-am trse vitejește cozorocul peste ochi și am strigat plin de mândrie: - Mână! S-a auzit un țocăit ca o sărutare, calul a pornit-o lin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ca întotdeauna, să mă duc la Stein. Dar nu era Stein. Și, când, după ce am coborât în fugă scările și am intrat tot în fugă în cabina telefonică mirosind a pudră și a transpirație, am ridicat receptorul atârnând de un șnur verde până în podea, șoapta care mi-a ajuns la ureche nu era a lui Stein, ci a lui Zander, un student pe care-l cunoscusem la secretariatul universității cu câteva zile înainte. Acest Zander îmi lătra răgușit în telefon că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
la magazinul lui Abrikosov, se vând saleuri, doar că această cutie era mai scurtă și mai mică. Pe capacul ei strălucitor se mai vedeau ici-colo urme din hârtia în care fusese împachetată. Alături se afla un fel de compas cu șnur și o cutiuță de lemn. — Ei, dați-i drumu’, hai, ce mai așteptați, spuse Mik. Ia te uită la frumoasa noastră, nu mai are răbdare. Și arătă spre Nelly care, cu mina unui om brusc bolnav, vădit nerăbdătoare, își lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pachețele de hârtie pentru prafuri. Desfăcând unul dintre aceste pachețele - acesta era gol -, Hirghe puse foița într-una din tereziile foarte mici și, aruncând pe cealaltă o greutate metalică minusculă din cutie (din cutia pentru greutăți), ridică balanța cântarului astfel încât șnururile să se întindă, și tereziile cu greutăți să atingă masa. Continuând să țină cântarul cu o singură mână, Hirghe deschise cu mâna în care avea lopățica gura pachetului în care introduse lopățica. Hârtia începu să foșnească și am observat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Rămân în această stare mult timp. Apoi, smulgându-mi o mână din cealaltă (le strânsesem atât de tare una de cealaltă că mi se lipiseră degetele), încep să mă încalț. E greu; șosetele mi-au putrezit, picioarele îmi miros îngrozitor, șnururile sunt rupte, numai noduri. Dezgustat de murdăria și de mirosul propriului trup, mă ridic în picioare, îmi îmbrac paltonul, îmi pun șapca și galoșii, îmi ridic gulerul; apoi mă apropii de masă ca să sting lampa. Simt nevoia să mă așez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
gata s-o iau înapoi pe coridor (mă tem tot mai mult de spaima pe care i-o poate trezi mamei venirea mea neașteptată în toiul nopții), când deodată, dinspre dormitor, se aude clar o șoaptă; ca tras de un șnur, strig gâtuit: „mama? mama?“. Dar șoapta aceea nu s-a mai auzit. Nu mi-a răspuns nimeni. Realizez că atunci când am strigat, nu știu de ce, fața mea a schițat un zâmbet. Deși în momentul acela nu s-a petrecut nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
sprijinea în toiagul pe care îl purta în mâna dreaptă, ci îl ținea ca pe o lance la subsu oară. Petrecută pe după gât, purta o traistă la fel de sură ca și mantia lungă ce îi atârna pe spate, prinsă cu un șnur de umeri. Pe cap avea un fel de căciuliță din lână, cu vârful lăsat într-o parte, de sub care îi ieșeau pletele lungi, albite de vreme. Ești gata, băiete? întrebă bătrânul oprindu-se în fața lor. Ce spui, mergem să închidem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
reveni înapoi. Cei doi purtau o discuție aprinsă însă se opriră imediat ce el se apropie. Calistrat se dădu un pas înapoi și îl privi lung. Se apropie apoi și îi aranjă puțin căciulița pe partea dreaptă. Strânse puțin nodul de la șnurul ce îi ținea mantia pe umeri, după care plescăi din buze mulțumit. Începi să semeni cu un paznic adevărat! declară el zâmbind. Dacă lași să-ți crească barba și mustățile, cine nu te cunoaște ar putea să jure că ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
neagră, dată la piuă, la „chiua lui Gheorghe Gurău, lucrată de mâna lui”, a fost adusă de bejenari din Bucovina. După ce sumanul era cusut, și se aplica pe guler și de-a lungul celor două părți și la poale un șnur cu model, numit sard. Nasturii erau confecționați din același șnur, întărit și cusut sub forma unui bumb. Sumanul era o haină lungă, de iarnă, avea spre poale lărgime, nu era strânsă pe trup ca un palton de astăzi. Se purta
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]