331 matches
-
mă strângea. Nu mai puteam să mă mișc, iar ea profita și-mi arunca zăpadă pe brațe, pe piept și pe față. Eu râdeam împreună cu ea, fiindcă îmi era imposibil să fac altceva când veselia colora aerul rece și acoperea șuierul vântului. Îi priveam chipul ca printr-un caleidoscop și mă minunam de frumusețea ei exotică reflectată printre cristalele de gheață. Avea un păr negru și ondulat care-i cobora în valuri acoperindu-i umerii frumos arcuiți, ochii de un verde
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Intrăm încet în papură, apoi pe cărarea din trestii. Astăzi am cam întârziat. Soarele asfințește într-o îngrămădire mare de nouri albaștri posomorâți. Printre trestii, pe dungi de apă, tremură luciri roșcate. Un zbor iute de rațe taie cu un șuier văzduhul, deasupra noastră. —Astăzi n-o să întârziem, neică Marine? —De ce? n-o să întârziem! Și trecem încet-încet, tot mai în adâncul Iezerului. Un freamăt lung, mii de glasuri deșteptate ale locuitorilor bălții, înfioră stufăriile până departe, ca înaintea vremii rele. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a întunecat din ce în ce mai mult și mi-am concentrat voința asupra sa și, când primul ropot de tunet s-a făcut auzit deasupra Manhattan-ului, am răsuflat ușurată. În câteva clipe, cerul era brăzdat de fulgere și norii s-au revărsat. Ascultând șuierul ploii torențiale care scălda orașul, tremuram de agitație; îmi tremurau și buzele. Când a sunat telefonul, de-abia puteam să vorbesc. Departamentul de PR Candy Grrrl. Anna Walsh la telefon. Era tot Nicholas. —Îți vine să crezi? a exclamat. —Lună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ți-am mai povestit-o, nu-i așa? Era spre sfârșitul anului 896. Toate drumurile ce duceau spre Vega erau de acum în mâinile castilienilor, iar proviziile se făceau tot mai rare. Zilele Granadei nu mai erau punctate decât de șuierul ghiulelelor și tânguirile bocitoarelor; în grădinile publice, sute de nevoiași în zdrențe, lipsiți de cele necesare înaintea iernii ce se anunța lungă și aspră, își disputau ultimele crengi ale celui din urmă copac făcut bucăți; oamenii șeicului, pe cât de descumpăniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cu vagonul tras la peron. Nu puteam vedea mulțimea din gară, vagonul fiind așezat chiar în dreptul peronului. Nu se auzea nimic, nici un zgomot. Doar siluetele mișcându-se din când în când în jurul vagonului. Urmăream concentrat, cu sufletul chircit, să aud șuierul locomotivei, garnitura să se urnească și, ușor, să se piardă după cotul liniilor din dreptul Băncii Naționale. Și, într-adevăr, locomotiva a fluierat în cele din urmă. Greoi, vagonul s-a urnit. Aproape i-am simțit smucitura. Geamătul arcurilor. Scrâșnetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de apă, traversară Încet târgul Sucevei și sloboziră caii la trap pe dealurile dinspre Tudora. Erina respira fericită aerul iernii și privea În jur ca și cum ar fi redescoperit frumusețea austeră a iernii În pădurile albe prin care se auzea ușor șuierul vântului. O vreme nici unul dintre ei nu spuse nimic. O singurătate adâncă sosea parcă din mari depărtări, coborând asupra lor din cerul plumburiu. În văi se ghiceau satele ascunse sub troiene. Drumurile erau pustii, căci vremea rea oprise Întoarcerea celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
haiducii. Peste două sute. Mihajlo Întârziase ca să poată aduna luptătorii din munți. Iar acum era lângă ea, În Încercarea nebună de a-l găsi. Poiana era mare, parcă nesfârșită. Erina auzi În urma ei zgomotul unei uși trântite, voci alarmate, și apoi șuierul săgeților. Doi din caii din apropierea ei se prăbușiră cu un nechezat dureros. - Hai, Murguleț... șopti tânăra, lipindu-se de coama calului și de trupul soțului ei. Hai, Murguleț... nu mă lăsa acum... Încă puțin... Calul necheză, ca și cum ar fi Înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
era un luptător de pe acele pământuri. Sabia nu lovea nici tăișul altei săbii, nici platoșa, nici scutul. Lovea direct dușmanul, În punctul În care e putea fi ucis fără vreun sunet. Tăia cu o precizie inumană. Mai mult decât atât, șuierul ușor al sabiei nu era Însoțit de celălalt zgomot, anume gâfâitul, dovada sonoră a efortului, a sudorii, a Încrâncenării În luptă. Era doar sunetul imperceptibil, pur, aproape delicat, al unei săbii care aducea moartea Într-o lume cufundată În ceață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Vine furtună... Erina ridică privirile. Era adevărat. Un vânt puternic pornise din senin. Iarba era culcată la pământ. Vântul creștea repede În intensitate. Nu se vedea nici un nor, dar văzduhul Întreg era cuprins de tremur. Prin păduri se auzea un șuier ca al crivățului de iarnă. Stejarii care nu puteau fi Încovoiați nici de cele mai puternice furtuni de vară Începură să se Îndoaie din trunchiuri. Șuierul se preschimbă Într-un geamăt uriaș, iar geamătul Într-un zgomot ciudat, ca al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nici un nor, dar văzduhul Întreg era cuprins de tremur. Prin păduri se auzea un șuier ca al crivățului de iarnă. Stejarii care nu puteau fi Încovoiați nici de cele mai puternice furtuni de vară Începură să se Îndoaie din trunchiuri. Șuierul se preschimbă Într-un geamăt uriaș, iar geamătul Într-un zgomot ciudat, ca al unui animal sălbatic, a cărui furie mătură totul În cale. * Și apoi vei vedea frunzele stejarilor Începând să miște fără vânt și apoi vei simți vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ulcioare pline Ce-n hangița-aduce must Mă îmbăt, sînt treaz, te gust Cît în brațe te-oi mai ține Berze-n sud își poartă gușa Ploi cu frunzele valsează Cât pe câți îi enervează Că e vremea să-nchid ușa... Șuier Pe-un peron, în lung de gară Unde timp nu mai există După dragostea de-aseară Ochii tăi nu cer, insistă Să nu plec, să nu-mi las greul Să se prindă el cu tine C-atunci Domnul e ateul
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
o cumpănească pe cea a pietroaielor de la capătul gros. Străinului Îi săriseră frânele de la bicicletă. Zbura la vale cu o iuțeală care le făcuse să se Închine pe babele ce Împleteau ciorapi și sporovăiau la divan. Îi dăduseră lacrimile de la șuierul vântului și socotea, poate, că În curând coasta avea să se sfârșească, iar bicicleta urma să se oprească de la sine În câmp. Ce-o fi fost În sufletul lui când a văzut bariera coborâtă numai el poate ști. Spuneau unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și blana pe ele, zăceau În pârâu. Povestea lui Câinaru, neguțător de piei de cotarlă, era și ea adevărată. Stoluri de vrăbii Își luau zborul și sfârâitul aripilor părea durduit de copite În goană; zborul guguștiucilor suna mai ascuțit decât șuierul gloanțelor. Dar cele care le luau răsuflarea erau zborurile tăcute ale bufnițelor și cucuvelelor. Ochii lor uriași, galbeni și orbi la lumina zilei, clipeau cu răutate, apoi păsările ucigașe Își descleștau ghearele păroase de pe ramuri, Întindeau aripi lungi, vărgate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
sluțea din mai multe pricini: una, că nu știa să citească prea bine - abia se descurca, la școală, cu literele de tipar; a doua, că le scriseseră prost expeditorii; a treia, că Mișu era oricum gângăvit și slobozea cuvintele printre șuiere și clăbuci apăruți În colțurile gurii. Nu se născuse așa, dar nimeni nu-și amintea cum vorbea el Înainte să-și prăjească limba pe o baterie de tractor. Lanternele, pe vremea copilăriei mele, erau lucruri de preț. Iluminatul public n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
sub apriga călcare a monstrului de fier. Am năvălit la aer din jalnica ruină și glas am dat durerii și groazei strânse-n mine: la vale, tot pământul era cuprins de moarte și-ardea până la cer. Cu vuiet și cu șuier pojarul se-asmuțea spre-nalt. Venea Sfârșitul Lumii. De groaznicele chinuri, prea stors de vlagă, trupul se prăbuși-n adâncul leșinului abis. Trezitu-m-au din moarte toții bunii mei vecini. Mai bine mă lăsau să-mi piară răsuflarea, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
minți băiatul, „ce să fie?” La vorbele astea, Dracul Își strâmbă fața, se crăcănă și Începu, a batjocură, să-și deșerte udul. Fără spaimă, dar cu uimire, Enin văzu cum șuvoiul Învolbura țărâna, care Începu să fiarbă cu clocote și șuiere. Coada, groasă la rădăcină precum cea de bou, se Învârtea ca un sfredel. „Bine că măcar tu ești Întreg la minte”, se lăsă bătrânul păcălit, „și nu spui că vezi tot soiul de prostii. Altceva ce mai zici? Ai scăpat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cele cerute de olog și se aplecase apoi să prindă traista țărănească În care, printre paie, erau Îngropate piesele serviciului de cafea. Pusese traista În plasa de bagaje și se apucase să-și Îndese tutun În lulea. Însoțit de un șuier pe care prea puțini și prea târziu Îl auziseră - acoperit fiind de pufăiturile locomotivei - pe prăpăditul de peron, și așa găurit și spart ca vai de el, se prăvălise un obuz. După ce praful Începuse să se așeze și țipetele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nu le rezervau nici o alinare sau speranță. Așadar, micul grup care mai rămăsese își puse toată încrederea în Katsuyori, ca într-un toiag sau stâlp. Katsuyori însuși ajunsese la capătul răbdării. Înghesuiți în Tago, însoțitorii săi rămaseră buimăciți, așteptând, în șuierul vântului de munte. Forțele unite ale clanurilor Oda și Tokugawa intrară în Kai ca niște valuri de furtună. Condusă de Anayama, armata lui Ieyasu merse de la Minobu la Ichikawaguchi. Oda Nobutada atacă Suwa de sus și pârjoli Capela Suwa Myojin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
asemenea forță de nestăvilit a naturii. cu toate că știai că ea nu poate aduce decât necazuri. — Oameni buni, a zis ea cu o privire fioroasă, aruncându-și peste umăr părul ca făcut din bumbac cu asemenea forță încât am auzit, realmente, șuierul biciuitor al mișcării. Câțiva dintre editori au zâmbit agitați, foindu-se pe scaune. Ceasul de pe perete ticăia zgomotos. În mod straniu, toată lumea părea paralizată de prezența ei. Într-un final, Dawn și-a regăsit calmul. — Bună, Vivian! a spus ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
se răsuciseră, brusc, unul spre celălalt. Un fel de stânjenire, apoi, de parcă după-amiaza s-ar fi rupt și atârna sleita în marginea orei leneșe. O liniște obeză, otrăvită, te scufundă în mâlul ei verde, pașii se clatină și auzi, undeva, șuiere suspecte, șopârle invizibile. Buzele unor adolescenți grăbiți, asta fusese. Nu se puteau elibera de ridicola secvență,continuau să se clatine, amuțiți, ca niște bătrâni senili, căzuți în mintea copiilor. Irina a intrat la Alimentara, l-a rugat s-o aștepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
putea roti, paralizase. De frică, de frică să fi înlemnit, poate. Nu mai era aprins decât becul mic, micuț, de la casetofon. În toată casa, doar ochiul roșu al casetofonului. Ușile scârțâiau. Noaptea șuiera lung, între mlaștini și peșteri. Geamătul și șuierele mici, întrerupte n-ar fi trebuit să-l sperie,doar mai exista lumina aceea mică, de la casetofon. Tolea s-ar fi putut roti, nu era nici o primejdie, n-ar fi avut de ce să-i fie frică de Vasile. Dar încremenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
scuză-mă o clipă, te rog. Îi trag un zâmbet cât pot de vesel. Trebuie neapărat.. să vorbesc. Cu picioare tremurătoare, mă grăbesc spre colțul curții, destul de departe ca să nu mă audă. — Jemima, mi-ai promis că nu faci nimic ! șuier. Nu-ți amintești că ai jurat pe geanta ta Miu Miu din piele de ponei ? — Nu am nici o geantă Miu Miu din piele de ponei ! mi-o Întoarce triumfătoare. Am o geantă Fendi din piele de ponei ! E nebună. Nebună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
cerșește înțelegerea altcuiva. E un surâs care iartă totul. Este împăcarea, pacea, îndepărtarea de lumea materială. E o înălțime pe care nu trebuie să o urci pentru a o atinge. E atunci când aluatul pasiunii e gata să se coacă, atunci când șuierul ascuțit al vântului de munte face loc unui geamăt stins, iar pâraiele învolburate se strâng, alcătuind un lac liniștit. Într-o seară, ne plimbăm după ce am luat cina la un restaurant. Deodată se aude gălăgie. La câteva străzi mai încolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Dar binele ăla... Orice rău e de fapt un bine de care nu-ți dai seama când îl ai, dar cu timpul s-ar putea să-l descoperi. Aprinse căpătâiul de țigară și trase însetat. Dădu drumul fumului cu un șuier prelung. Chiștoacele astea mizerabile, de exemplu, poate că mi-ar face un bine, scârbindu-mă până într-atât că o să mă las de fumat. — N-aș crede, mai degrabă îți deschid pofta. Nu mai spun că te incită să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
din nimic. E un lucru care se face o singură dată În viață. Dumnezeu, ca să sufle lumea cum sufli Într-un glob de sticlă, are nevoie să se contracte În el Însuși, pentru a căpăta suflu, și apoi emite lungul șuier luminos al celor zece sefiroți”. „Șuier sau lumină?” „Domnul a suflat, și lumina s-a făcut”. „Multimedia”. „Dar e necesar ca luminile sefiroților să fie strânse În niște recipiente capabile să reziste strălucirii lor. Vasele destinate să-i primească pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]