357 matches
-
că au fost cauza a nenumărate certuri în familia noastră înainte să cadă în dizgrație, iar atracția exercitată de ele să pălească, pentru ca apoi să fie aruncate în întunericul din garaj, ca să trăiască alături de cărbuni, mașina de tuns iarba și șurubelnițe. M-am bucurat foarte tare să le văd. Deși am fost puțin surprinsă. Erau ca niște prieteni vechi pe care nu-i mai văzusem de ani de zile și cu care mă întâlnisem undeva pe neașteptate. Îmi dau seama acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
aici i-am dat dreptate Însă scuipatul a trebuit totuși să mi-l șterg deoarece treceau și alți oameni pe stradă care spuneau rușine și rîdeau. Vecinii, În schimb, nu mai rîdeau. S-au apucat să-mi deschidă zilnic cu șurubelnița cap cruce cutia de scrisori, strîmbîndu-se iritați cînd vedeau că nu primisem nici un plic. Mi-au Îndoit ușița de la cutie, acum nu mai era necesar s-o forțeze, spînzura În balamale, ceea ce i-a enervat și mai tare. Au Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
scenă arată că se pricepe și la mașini: Îmbrăcată ultra elegant, Într-un taior negru mulat peste ce-a mai rămas din ea, privește-n jur cu ochi de cunoscătoare, cade pe neașteptate-n patru labe, scoate din poșetă o șurubelniță și strînge un șurub de la stopul din stînga spate al unui Cadillac roz. Fiica ei este și mai directă În abordarea spectatorului, a lui Depp, căruia-i spune că s-a săturat de viață, e prea bogată, are de toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
așa, Îi poți zice Designer, ca alții. Imposibil de presupus că un asemenea geniu a făcut o greșeală de soft ori i-a scăpat În disc un virus numit violență. A introdus-o-n codul genetic cu bună știință, cu șurubelnița. Cu toate că pare cea mai gravă tară a omenirii. Nu e. Doar că nu știm de ce stă acolo, unde-o sta, În cap, bănuiesc. Începe cu Cain și se tot termină cu orice copil. Toți tăiem broaște. Tuturor ne place cuvîntul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
umflată: — Unde e Paula? —E duminică. Paula nu vine azi, iubito. Mami și Emily or să facă niște prăjiturele minunate Împreună. —Nu vreau. O vreau pe Paula. (Prima dată când mi-a spus asta, jur că am simțit cum o șurubelniță Îmi perforează inima și, iată, nu există nimic care să se poată compara cu durerea provocată de infidelitatea primului tău născut.) — Chiar vreau să mă ajuți cu biscuiții, draga mea. O să ne distrăm. Prin ochii ei mari, cenușii, Emily cântărește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
gânduri ieși în parc și se opri pe aleea de la intrare. Chiar în apropiere se lăfăia o Dacie 1300 azurie. Se îndreptă încet spre ea, privind de jur împrejur. Nu vedea nici un trecător. Băgă mâna în buzunar și scoase o șurubelniță, începând să meșterească tăcut la portieră. Ochii lui cu pleoape pe jumătate căzute zăriră pe scaunul șoferului un pachet de ți gări străine deja desfăcut. Descuie cu grijă, sustrase cu dexteritate două țigări din pachet și închise la fel de grijuliu portiera
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Anda, dezvelindu-și dinții albi în întuneric. Tăntălăul meu de regizor a făcut pană și nu-și mai găsea roata de rezervă. El zicea că i-a spart cineva portbagajul ca să-i ia rezerva, îmi tot arăta nu știu ce scrijelituri de șurubelniță, ce să zic! Doar nu era să stau acolo ca proasta, chit că eram aproape de casă... Am oprit un taxi și-am venit la tine! Ei, nu zici nimic? Nu te bucuri chiar deloc? Eduard dădu din umeri. — De ce m-
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mulțumi doar cu referiri despre ele... (La facultate tocmai despre gnostici predam, fără să-mi desvălui în vreun fel gândirea mea proprie, care totuși începea să prindă contur în caietul meu...) Când mă aplecai, văzui jos un ciocan și o șurubelniță. Le ridicai mirat. Șurubelnița avea vârful îndoit... Mă uitai iar în jos: ușa biroului care se încuia peste sertare fusese spartă într-un fel violent, lemnul și lustrul din jurul broaștei stricate... Deschisei ușa și trăsei sertarul. Caietele mele erau acolo
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
despre ele... (La facultate tocmai despre gnostici predam, fără să-mi desvălui în vreun fel gândirea mea proprie, care totuși începea să prindă contur în caietul meu...) Când mă aplecai, văzui jos un ciocan și o șurubelniță. Le ridicai mirat. Șurubelnița avea vârful îndoit... Mă uitai iar în jos: ușa biroului care se încuia peste sertare fusese spartă într-un fel violent, lemnul și lustrul din jurul broaștei stricate... Deschisei ușa și trăsei sertarul. Caietele mele erau acolo, dar aruncate în dezordine
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
bâlbâit și nebun (în timpul meciurilor de fotbal, își părăsea poarta din senin și fugea pe stradă strigând: „Băi, băi, mi-a venit o-o idee!“); Andrei, rockerul blajin de doi metri, care colecționa mașinuțe; Cătălin, spaima cartierului (umbla cu-o șurubelniță în mâini, recitând versuri din Nichita Stănescu); Gino, care cădea din picioare la comandă, umplându-se de sânge și vânătăi și pe care Mihnea îl aducea la petreceri pentru a cuceri fetele (nu-mi amintesc ca trucul să fi dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
noi creștea cu fiecare secundă, conversație sau litru de bere, și-mi făcea plăcere s-o văd și s-o apăs în cotloanele minții, unde viața mi-era organizată pentru următoarele trei cincinale. Desigur, zâmbeam alături de Cătălin, când înfigea liric șurubelnița în fundul câte unei domnișoare la „Perla“ sau la Romană; îl ajutam și pe Mihnea să iasă noaptea prin geamul din pod la fotbalul pe zăpadă de la „Antipa“, înainte de examenul la algebră; beam cot la cot verile pe bordură cu Cezar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Băi, băi, du-te bă dracu’!“. Inevitabil, semințele aterizau în capul țiganilor aflați cu un rând mai în față și, printr-o logică pe cât de simplă, pe-atât de previzibilă, începea bătaia, cu flegme, pumni în gură și picioare sau șurubelnițe cărăbănite pe sub scaune. Ne potoleam doar când năvăleau portarii cu lanternele, înjurând de mama focului, sau dacă se punea de-o urmărire de mașini pe ecran. Dar unde erau fetele? Nicăieri și peste tot. Mașinăriile astea de distrus prieteníi, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
era ca și cum mintea ar fi smuls toate cablurile simțurilor și le-ar fi aruncat undeva departe, într-un timp și-o vârstă diferite de-ale colegilor mei. Mihnea ofta, cu privirea lui tricoloră ațintită spre vestiar, lui Cătălin îi cădeau șurubelnițele din pantalon, iar Cezar, agățat în vârful gardului, încerca să lege o conversație: „Nu-număru’ 9, ma-mamă ce bună ești!“. Coboram împroșcați de apă și-o ploaie de înjurături, și-o luam la fugă printre blocuri, apoi prin părculețul de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în surdină, virtual, prin tunelele encefalului sau în catifeaua roz a meningelui. Găsisem o scuză, mai știam câțiva ca mine. Nici unul nu ajunsese la doctor. La urma-urmei, exact ca și Mihnea, Cezar sau Cătălin, mă răfuiam cu propriile nemulțumiri, aveam șurubelnița mea imaginară pe care o răsuceam în carnea patriei ori de câte ori mă simțeam nedreptățit sau îndepărtat. Căutam un țap ispășitor, sacul de box de consistență și dimensiuni naționale pe care să-mi încerc loviturile, ca și cum aș fi privit în oglindă. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ca Luna în jurul Pământului, mereu aproape, dar de neatins. Dacă nu l-ai fi cunoscut, ai fi zis că e unul dintre cei care întâi te buzunăresc și apoi te întreabă de sănătate. Cătălin trăgea la filme: singur, cu-o șurubelniță „Bruckenthal“ proaspăt primită din Germania. În timp ce Bănică și Oana Sârbu se giugiuleau pe ecran, deșuruba plăcuțele cu numere de pe spătarele scaunelor (albe, plastifiate, rămase de pe vremea lui Ceaușescu) și le schimba între ele. A doua zi, descopereai rânduri întregi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
echipa, un film SF. Băieții erau morți după ele, Andrei oprea muzica și-și azvârlea căștile de pe cap, Cezar se-oprea din bâlbâială, iar Mihnea îl lăsa pe Brutus în bucătărie, să cotrobăie prin frigider. Până și Cătălin renunța la șurubelniță, împachetând-o într-o batistă și punând-o deoparte pe noptieră. Filmul se chema Dark City, un nume banal, care nu anunța mare lucru. Acolo, niște extratereștri dubioși, îmbrăcați în parpalace până sub călcâie, se-apucă să facă experimente pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
până la urmă, renunțase și ea și-acum buzunarul flutura ca o batistă fiartă. Recitalul putea începe. Belcin striga catalogul rar, poticnit, de pomană. Nimeni nu ieșea la tablă. Din spate, Mihnea dirija orchestra: Cătălin înțepa în stânga și-n drepta cu șurubelnița (când Belcin întreba cine vrea să rezolve problema, voluntarii săreau pe capete); Gino se prăbușea din bancă și se plimba printre rânduri cu fața tumefiată; Andrei scrijelea AC/DC, Metallica și Megadeth la perete; Cezar stătea cu spatele la catedră, moțăind sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
puteai deja să-l arunci. Așa ți se și recomanda, să cumperi altul. Ultimele dughene fuseseră la Romană, în stația lui 133 și pe Mendeleev, colț cu Enescu. Acolo, un bătrânel nervos învârtea vreo treizeci de tipuri de pensete și șurubelnițe. Lucra în aceeași prăvălie de pe vremea grevelor de la Grivița, îi trecuseră prin mână deșteptătorul lui Ion Barbu și pendula lui Antonescu. După război, lustruise noua producție rusească, bucată cu bucată. Unii spuneau că venea toată ambasada sovietică la el, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Revoluția“, se închisese șandramaua prin ’87, se demola cartierul și oamenii nu știau cum să fugă mai repede din calea buldozerelor. Acum nimeni nu mai stă să-și piardă timpul cu reparații; te vede lumea că umbli cu cheia și șurubelnița la roată, zice că ai rămas comunist. Înlocuiești bicicleta cu totul: s-a dus naibii o pedală, arunci șandramaua la gunoi. Adevărul doare și te irită când ți-l pune altcineva sub ochi. Adevărul nostru este că ’89 ne prinsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
respirația, corpul lipit cu spatele de mine, mirosul cald al nopții. Nu era de-ajuns. Ne trebuia o altă țară, mai înțelegătoare cu noi, în care Cezar să se poată bâlbâi liniștit, iar Cătălin să-și găsească ultimul model de șurubelniță. O patrie simplă, amabilă, primitoare, nu una de operetă. Dacă pui mâna pe-o istorie, te întâmpină doar omoruri și scandal: când nu s-a rățoit la vecini, țărișoara noastră și-a căsăpit oamenii. Domnitori contra boieri, oșteni contra țărani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
brăzdate de mici crăpături care se întinseseră pe două-trei striații. Ecranul fusese plasat în centru, printre taste. Verzui, apos, cu o mică scrijelitură în partea stângă; avea dimensiunea unui timbru. Parcă semnase cineva pe el cu un stilet sau o șurubelniță fină. Tânărul Lupu a apăsat repede pe câteva taste și ecranul s-a luminat. Ne-am aplecat, și eu, și Maria. Nu băgai de seamă ceva deosebit, doar culoarea părea puțin mai deschisă și pâlpâia, ca becurile românești de 40
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pompierul. Cuminte, l-am ascultat și-am pus mâna pe telefon, să sun la 981. „Nu, dom’ profesor, nu ăla!“, a râs șeful. După care a înhățat o sticlă de „Borsec“ de-un litru jumate, i-a înfipt cu-o șurubelniță trei găuri în capac și s-a apucat să stropească lipiturile încinse: „Ăsta-i pompierul, dom’ profesor! Scuipă apă, să nu ia foc instalația!“ În schimb, aveam o slăbiciune pentru scena cu frizerul și clientul lui. Mă fascinase întotdeauna voluptatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tacâmuri și veselă asortate. Numai cine mă iubește ca atare simte câtă dreptate am să târâi după mine trusa tehnică pentru situații extreme (un mic fierestrău, un clește patent, o soluție de lipit orice pe orice, un set de 8 șurubelnițe, plus trei gheme diferite de sfoară și-o coardă). Fără să mai pomenesc banalul cuțit elvețian cu 45 de poziții sau trusa medicală completă, ce însoțește într-o deplină logică echipamentul de cățărat, dar și instalația de gătit în aer
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2177_a_3502]
-
Mult mai târziu am descoperit că cel mai interesant lucru pe care îl poți face într-o cameră (virtuală) încuiată este să încerci să ieși, folosind tot ce-ți cade în mână, mai un cui desprins din perete, mai o șurubelniță găsită sub pat, ca într-un episod din MacGyver. De atunci, cu mouse-ul în dreapta, am început să mă închid singură în astfel de odăi, de fiecare dată când aveam chef să-mi bat amuzată căpșorul brunet. Escape the room. Țelul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
the room. Țelul suprem. Când ai însă de a face cu 99 de încăperi, lucrurile ies din tiparul obișnuit. În primul rând, pentru că sunt 99, ceea ce te înspăimântă și descurajează încă de la început. Apoi pentru că nu mai există cuie sau șurubelnițe, coduri de acces descoperite pe bucățele de hârtie aruncate neglijent la coș sau cartele ascunse în ghiveciul ficusului. Eziți, cu teamă, să apeși un întrerupător, cu toate că știi că asta trebuie să faci pentru a trece mai departe. Te înfioară sunetele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]