1,670 matches
-
Îmi place să dorm sub cerul liber, Îmi place tot ce văd și mă bucur de tot ce Întâlnesc. E drept, m-a costat lucrul ăsta, mi s-au Întâmplat multe lucruri Îngrozitoare, dar, asta e !,, oftează Plăcințica, aranjându-și o șuviță de păr care i-a căzut pe frunte. Fragilitatea și farmecul ei neobișnuit Într-o lume ca asta, Îl impresionează pe Antoniu. I se pare dintr-odată că monotonia Îngrozitoare cu care-și trăiește condiția de exilat În mizerie, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
clipă să-l hăcuiască pe acest martir al datoriei. Nu se știe ce minte diabolică Îl trimite cu regularitate pe un teren atât de minat, mai ales vara, când gunoaiele Înfloresc și se lichefiază . ,,Profesorului,, Îi vine Însfârșit rândul la șuvița de apă călâie. Își spală Întâi fața, ca un șofer de tir , coborât din mașină după un drum lung, la marginea unei șosele, după care umple până la refuz vasul de tinichea și revine pe aleea ,,Păpădiei,, numărul 8. Plăcințica Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
lui Ben Îl aude și latră stins, de parcă cineva i-a pus o botniță. Antoniu intră În culcușul lui. Pe dibuite găsește o lumânare pe care o aprinde, așteaptând ca ceara fierbinte să picure din ea pe fundul unei farfurii. Șuvița incertă de lumină, se zbate ca suflată de vânt, Înșurubându-se și deșurubându-se grațios În Întunericul Încăperii. Umbra lui Antoniu capătă dimensiuni grotești, agresive, se scurge pe pereți, pare un monstru ce-și hăcuiește victima. Foamea i-a dispărut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de apostol. Vroiam să-i citesc o baladă populară germană din secolul XVI pe care am descoperit-o Într-un almanah din anii ,30. Un țăran Îi cere iertare lui Dumnezeu pentru că l-a confundat Într-un vis, cu o șuviță de fum. Balada se termină trist: În genunchi, țăranul se roagă de păsările de pradă să-i sfâșie carnea cu ciocurile lor puternice, drept pedeapsă pentru necuviința visată. Astăzi nu m-a mai durut așa de tare piciorul și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
lovitură decisivă de boxeur, În dreptul ficatului, și biata femeie se chircește de durere prăbușindu-se pe trotuar. Vânzătoarea de ziare scoate un țipăt scurt, și iese În fugă din chioșc, se apropie de femeie și Încearcă să o ridice. O șuviță de sânge se prelinge pe trotuar, din gura femeii. Vânzătoarea de ziare cere ajutorul trecătorilor, dar nimeni nu reacționează. De altfel, se pare că este prea târziu. Oamenii au Început să facă cerc În jurul victimei, și Antoniu nu mai vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
oprit din alergat decât la numărul 8, unde de treizeci de ani superbul imobil adăpostise familia. Din casă nu mai rămăsese decât un morman de moloz amestecat cu bucăți de cărămizi și grinzi de lemn, din care se ridica o șuviță de fum. Pofta lui nesățioasă pentru femeile ușoare Îi salvase de două ori viața: odată că nu apucase să urce În camera rezervată, blocul ,,Carlton,, prăbușindu-se În urma cumplitului seism și, a doua oară, pentru că nu fusese acasă, În momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
care are forma unui evantai.. Îi Întreb ce fac, dar nu-mi răspund. Se uită la mine ca doi oameni cu mințile rătăcite; par a nu mă recunoaște. Îi Întreb Încă odată ce fac, și atunci, din gura mamei iese o șuviță, de sânge pe care tata se repede să și-o Înnoade la gât ca pe un fular. Din acest moment, Încăperea se umple de veverițe albe, care sar și aleargă peste tot, și scotocesc cu gheruțele printr-un morman de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
apoi, cu cozile lor stufoase, mătură dușumeaua. Tata și mama le aruncă una după alta În foc. Eu plâng și mă zvârcolesc de durere. Mama și tata mă privesc nedumeriți și, de data asta, tatei Îi iese din gură o șuviță de sânge pe care mama o apucă de un capăt ca pe o bucată de sfoară, o vâră prin urechea unui ac și Începe să coasă cu ea tivul baticului pe care-l ține În poală.. Focul se stinge, mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de a accepta relația noastră. Numai cu o asemenea femeie, rațională prin excelență, miaș fi putut înșela soția. Stăteam în pat, pe jumătate îmbrățișați, în fața focului din camera lui Georgie. Ea se sprijinea de umărul meu în timp ce eu studiam o șuviță din părul ei negru și mă minunam din nou văzând ce multe fire auriu-roșcate găseam. Avea părul foarte lung, complet drept, ca o coadă de cal, și poate la fel de aspru. Camera lui Georgie era cufundată în penumbră, luminată acum doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
în brațe picioarele, frumoasele ei picioare de Acropolis, după cum le spuneam eu, care se vedeau doar puțin prin ciorapii albaștri. Le-am sărutat și mi-am întors privirea către ea. Coada groasă îi cobora acum printre sâni iar cele câteva șuvițe rebele care scăpaseră erau ascunse sever în spatele urechilor. Capul ei avea o formă minunată: da, categoric, Alexander nu trebuie să ajungă să o cunoască. — Sunt al naibii de norocos, am spus. — Adică ești al naibii de sigur, spuse Georgie. Păi, da, ești sigur, fir-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
eu sunt puțin îndrăgostit de el. — Nu e cazul să glumești, Martin, spuse Antonia. Este vorba despre ceva serios, despre ceva fatal. Se întoarse spre mine, dar fără să mă privească în ochi. I-am dat la o parte câteva șuvițe de păr auriu care-i căzuseră pe fruntea palidă și ridată și mi-am lăsat mâna pe obrazul ei în jos spre gură. Ea închise ochii pentru o clipă, rămânând în continuare crispată. — Hai, iubito, nu mai sta așa. Arăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
în zbor, o Antonia pe care nu o prea cunoșteam, o Antonia din alte vremuri, care parcă dansa pe masă în clinchet de pahare de șampanie. Totuși forma capului era excelent conturată, părul bogat care-i cădea pe spate în șuvițe dezordonate amintea de o pieptenătură grecească; iar buzele groase, lacome, puțin întredeschise, da, pe acelea le cunoșteam. Dar nu era Antonia mea, ci una mai tânără, mai veselă, mai bine conturată. Poate că ea existase și o uitasem eu. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
am întors spre încăperea luminată iar Antonia a venit după mine și a închis ambele uși. M-am dus până la fereastră și m-am întors cu fața spre Antonia. Arăta groaznic. Avea pe cap un șal de sub care îi ieșeau șuvițele de păr blond, încărunțit, care-i cădeau peste gulerul hainei de stofă. Era foarte palidă și nemachiată. Gura cu colțurile lăsate în jos arăta că era gata să izbucnească în plâns. — Cât e ceasul, Antonia? am întrebat. — Zece. — Seara sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mai bine la lumină. Nu-mi venea deloc să pun mâna pe ea. În cele din urmă am atins ușor conținutul cutiei și mi-am dat seama că este păr omenesc. Mi-a mai trebuit un moment să înțeleg că șuvița lungă și groasă care umplea cutia era podoaba capilară a lui Georgie, tot părul ei negru presărat cu fire castanii. În ușă m-am ciocnit violent de Antonia. * — Georgie! am strigat. Georgie! și am bătut cu putere din nou în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
perne, Georgie arăta exact ca o fetiță emoționată. Era cam prea îmbujorată iar fața ei era încă puțin buhăită. Părul, ciopârțit cu barbarie la ceafă, fusese îndreptat de una dintre asistente dar rămăsese tot dezordonat și în părți îi ieșeau șuvițe rebele care-i dădeau un aer foarte copilăresc. Mângâia cu mâini nervoase cățelușul de pluș adus de Antonia și ne privea pe rând cu un zâmbet strălucitor, rugător, sfios. Toți ne aplecam asupra ei cu multă bunăvoință. Era a treia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
întocmai ca și atunci; însă splendoarea ei demonică pălise. Acum vedeam, în urâțenia ei, frumusețea ei. Era aproape insuportabil. Nu purta pălărie și își trecea întruna mâna prin păr încercând să-l domolească și să-l așeze după ureche. Dar șuvițele negre, lucioase îi cădeau mereu în față; din timp în timp îi vedeam profilul când se întorcea să vorbească cu Georgie sau cu Palmer. Gura, cu arcuirea tipic evreiască, cu buzele de un roșu natural ce contrastau cu nuanța gălbuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
crezut că o aud cum se privește În oglinda de pe șifonier. Mai Întâi și-a trecut degetele de-a lungul genelor de pe pleoape, apoi și-a țocăit Încet buzele rujate și și-a ascuns, de altfel, fără nici un rost, câteva șuvițe din părul proaspăt tuns după urechi. (Poate nu avea acele trăsături pe care Filmwoche le considera „clasice“, dar, În mod ciudat, conformația ei osoasă părea atractivă, cel puțin În ochii mei, iar părul Îi era mereu aranjat. ) Și abia când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
un accent franțuzesc. Konrad se uită la el de parcă n-ar fi Înțeles nici o boabă. Văzând că nu primește răspunsul așteptat, nou-venitul a tras-o pe femeia Înaltă spre el; aceasta se aplecă și-și dădu la o parte o șuviță de păr de pe ureche. Am observat că Își ținea poșeta strâns lipită de piept și purta bocanci lungi, maro, cu șireturi roșii. Odată ce termină, bărbatul pocni din călcâie, Își așeză degetele pe mânecile sacoului și - cu totul lipsit de sens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Nu, te rog. Nu, te rog, nu, te rog, nu... Treptat, Dora Începu să dezvăluie din ce În ce mai mult din personalitatea sa și eu eram din ce În ce mai fermecat. — Îmi place să fiu cu tine, observă Într-o seară, dând la o parte o șuviță care Îi atârna pe față. Nu ai nici o pretenție, dar totul este posibil. E ca la mare: o dată vine fluxul, altă dată, refluxul. Mai Întâi iei tu hotărârile, apoi eu. E foarte stimulant. Într-o altă seară, sau mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
dat peste un tip de vreo douăzeci și ceva de ani, care, cu mișcările lejere ale atletului Înnăscut, mergea agale - de parcă ar fi fost proprietarul sau cel puțin moștenitorul locului. Avea părul ras În spate și deasupra urechilor, dar o șuviță galbenă ca paiul fusese lăsată liberă și lipită de frunte Într-un stil, mai nou, atât de popular. Când mă observă, bătu din palme și, răsucindu-le, pocni din Încheietura degetelor. Avea buzele lucioase și fața plină de acnee. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
după el, o femeie. Apucând sfoara, i-am returnat băiețelului balonul. — Cum spui? Maică-se se oprise mai departe, cu soarele În spate. Se uită mai Întâi la fiul ei, apoi la mine, apoi, vizibil tulburată, și-a dat o șuviță după ureche și a rostit ceva ce suna ca un nume. Dar nu, cred că mă Înșelam. Smucind balonul ca să fie sigur că mai are destul gaz, băiatul dădu din cap repezit, aruncându-mi un „mulțumesc“ fugitiv Înainte de a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Niciodată, răspundeam eu, niciodată, niciodată... Iar acum, că e scobită pe dinăuntru, nici măcar nu-s în stare s-o privesc în ochi! Și, din ziua aceea, mereu i-am ocolit privirea! Ah, iată-i părul roșcat-deschis răsfirat pe pernă în șuvițe lungi, cârlionțate, pe care se putea întâmpla să nu le mai văd niciodată. Și iată-i pistruii rotunzi, care, din câte zice ea, în copilărie îi acopereau toată fața și pe care nu i-aș mai fi văzut niciodată. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Oi, mă ia cu greață. Îmi vine să plâng. Nu în pălărie, măi, șvanț, că pe urmă o să-ți pui chestia aia pe cap. Acuș’, trebuie să ți-o pui pe cap și să te plimbi prin centrul Newark-ului, cu șuvițe de clei scurgându-ți-se la vale pe frunte. Cum o să iei prânzul cu pălăria aia pe cap?! Ce jale se pogoară în sufletul meu când mi se prelinge în mănușă ultima picătură. Deprimarea e copleșitoare: până și pula mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
fel de fel de vindecări, viziuni și miracole care nu apar niciodată în presa serioasă. Săptămâna asta e vorba despre Sfânta Fecioară din Welburn, New Mexico. A apărut în zbor deasupra străzii principale, săptămâna trecută. Avea părul lung, împletit în șuvițe roșcate și negre fluturând în bătaia vântului, picioarele desculțe și murdare și era îmbrăcată cu o fustă indiană de bumbac, vopsită în două nuanțe de maro, și cu o vestă de denim. Materialul a apărut în World Miracles Report, numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
tir la țintă mobilă. După ce a terminat de scris pe cer, Fecioara Zburătoare a făcut bezele spre mulțime. A făcut semnul păcii cu două degete. A planat până deasupra copacilor, strângându-și fusta în pumn, și-a smucit pe spate șuvițele roșcate și negre, a făcut cu mâna - și amin. A dispărut peste munți, dincolo de linia orizontului. Și dusă a fost. Nu poți totuși să crezi tot ce citești în ziar. Madona Zburătoare nu a fost o minune. A fost o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]