364 matches
-
un mușchi care strălucea ca bruma în lumina cea rece a lunei. Niște trepte de lemn duceau în catul de sus al ei. Ușa mare deschisă în balconul catului de sus se clătina scârțâind în vânt și numai într-o țâțână, treptele erau putrede și negre - pe ici pe colo lipsea câte una, așa încît trebuiai să treci două deodată și balconul de lemn se clătina sub pași. El trecu prin hățișul grădinei și prin zaplazurile năruite și urcă iute scările
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mari și-i veni un miros adormitor de iarbă. El cercă să mărească borta cu Puterea mînilor, dar era un granit greu de înlăturat; numai un bolovan mare păru că se mișcă. El îl urni, bolovanul se întoarse ca-n țâțâni și lăsă o mică intrare pe care o putea trece tîrîndu-se. El intră repede, împinse bolovanul la loc, acoperi chiar zarea cea mică cu pietre și pământ și, când își întoarse privirea ca să vadă unde intrase, rămase încremenit de frumuseța
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mari și-i veni un miros adormitor de iarbă... El cercă să mărească borta cu puterea mînilor, dar era un granit greu de înlăturat... numai un bolovan mare păru că se mișcă... El îl urni... bolovanul se întoarse ca-n țâțâni și lăsă o mică intrare pe care o putea trece tîrîndu-se... EI intră repede, împinse pinse bolovanul la loc, acoperi chiar zarea cea mică c-o piatră și pământ și, când întoarse privirea să vadă unde intrase... rămase uimit de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tufișuri mari și-i veni un miros adormitor de iarbă. Cercă să mărească borta cu puterea mînilor, dar era un granit greu de înlăturat; numai un bolovan mare păru că se mișcă. El îl urni - bolovanul se întoarse ca în țâțâni și lăsă o mică intrare pe care o putea trece tîrîndu-se. El intră repede, împinse bolovanul la loc și, când își întoarse privirea ca să vadă unde intrase, rămase încremenit de frumusețea priveliștei. Stânci urieșești erau zidite de jur împrejur, una
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mari și-i veni un miros adormitor de iarbă. El cercă să mărească borta cu puterea mînilor, dar era un granit greu de înlăturat; numai un bolovan mare păru că se mișcă. El îl urni - bolovanul se întoarse ca-n țâțâni și lăsă o mică intrare pe care o putea trece tîrîndu-se. El intră repede, împinse bolovanul la loc, acoperi chiar zarea cea mică cu pietre și pământ și, când își întoarse privirea ca să vadă unde intrase, rămase încremenit de frumusețea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
beți în casă să poată băga de samă ceva. Numai fereastra cea deschisă era loc de ieșire. Dar, c-o furie supraumană, eu adusei o claie întreagă de paie sub fereastră și apoi, ridicând poarta cea mare a curței din țâțâni, o trântii peste fereastră, iar sub ea aprinsei paiele cari, uscate și-n vânt, începură a arde. In momentul acela cei din casă părură a se trezi, căci c-o furie teribilă începură a izbi în ușă. Dar ușa era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
prin oblonul de lemn cum lăncile se-nșirară în linia primă, iar în [a] doua, peste umerele celor dendîi, se-ntinsese lucii puștile cele mici de munte. A fost fapta unui moment. In momentul acesta ușa cea mare trosni din țâțâni și căzu pe spate. - Foc! comandă Ioan, și dușmanii năvăliți prin ușa spartă începură a urla, cari răniți, cari izbiți de moarte, prin pocnetele și lătratul cel des al puștilor. - Înainte! comandă Ioan, și lăncerii se repeziră cu furie în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o alta... El închise acea ușă după sine, trase, pe dinăuntru, un drug de fier peste ea... s-apropie de un părete de piatră pătrată si împinse într-un loc cu mâna.. Păretele de piatră se-ntoarse ca-ntr-o țâțână... el țușni iute cu lumânarea pin crăpă tura deschisă și se trezi, cu lumînarea-n mână, asupra unei scări ce ducea în jos... El întoarse păretele la loc... și coborî scările ce sunau tâmpit sub pași... un aer bolnav îi îngreuia
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lungă și-ncepu să manevreze pe lângă oglindă. Și chipul manevra c-o spadă... Ieși dar, zise el vânăt de turbare, ieși, umbră, să mă lupt cu tine... Să vedem cine-i marchizul Bilbao, eu ori tu... " Oglinda se-ntoarse-n țâțâni și un chip uscat ce era marchizul însuși într-un al doilea esemplar se arată dintr-un gang înfundat în muri... Spadele lor se-ncrucișară... amândoi suri... amândoi serioși și tăcuți... Trăsură cu trăsură același om ce se lupta cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ele deveniseră dintr-odată prietenoase, îl întrebaseră dacă nu vrea și o bucată de pâine de secară, iar Savetina îi adusese un șervet cusut cu flori roșii. Pampu se strecurase afară cu grijă, dar când trăsese ușa, aceasta ieșise din țâțâni. O femeie țipase, iar el, intimidat, pusese ușa cu grijă mare lângă toc și dispăruse repede și fără țintă. Și tot atunci dăduse ochi în ochi cu Iscru, care îl privea senin și intimidat, încât pe Zogru îl lovise un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
după sosirea lui în mănăstire, călugărimea s-a trezit în miez de noapte din cauza zgomotelor pe care le făcea poarta izbită de toc. Dionisie uitase s-o închidă, iar un vânt răsărit din inima lacului voia s-o smulgă din țâțâni, cu Zogru cu tot. Nimeni nu s-a gândit însă la Dionisie, ci la Vlad Dracul, pe care un călugăr chiar pretindea că l-a văzut ridicându-se la cer ca un fum de pucioasă. Povestea a mers repede, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
dar Învățătura nu s‑a prins de el. Oameni Îngrozitori, pretutindeni. Din coadă de cal nu faci sită de mătase. Habar n‑aveam cât eram de bolnav. Nu‑mi dădeam seama decât de faptul că devenisem extrem de irascibil, scos din țâțâni - deranjat la cap. Eram conștient că mă repetam și că Rosamund era deprimată. Nu știa ce să facă. Probabil că se Învinovățea pentru că mă adusese acolo. Cred că merită să vă descriu una dintre obsesiile mele. Îi spuneam mereu lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
aceasta alergă fericită să ducă mamei averea. În ziua următoare, se trezi mai târziu ca de obicei. Adormise cu greu, nerăbdătoare să vadă zorile luminându-i fereastra. În loc să dea năvală afară, izbind ușa de perete, gata s-o scoată din țâțâni, Luana rămase în pat să lenevească. Era singură, mama lucra în schimbul de dimineață. După-amiază aveau să meargă să-i cumpere obiectul mult dorit. Se rostogoli pe-o parte și pe alta, ca o pisicuță la soare, chicotind la gândul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
nu mai avea în grijă gropile de scurgere, șanțurile și canalele, apă și nămol fiind pretutindeni. Când am pătruns înăuntru, orașul părea a fi pustiu, și copitele cailor au răsunat pe caldarâm ca într-o cameră goală. Porțile ieșite din țâțâni de la casele de pe drumul mare se deschideau una după alta, și, din beznă, se iveau copii slăbănogi cu haine zdrențuite. De îndată ce vedeau uniformele și armele longobarzilor, se ascundeau înspăimântați. Adulții care le luau locul, fie bărbați sau femei, se uitau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
treia oră a dimineții; la o cincea oră, Rotari a venit grabnic la mine și m-a condus la palat. Ajungând noi la poarta curții, l-am văzut pe longobardul care nu voise să-mi dea drumul, legat de o țâțână cu o frânghie. Rotari se înfuriase atât de tare, încât m-am temut pentru viața omului, și abia am reușit să-l înduplec să-l elibereze și să-l ierte. Împreună cu Ansoald, am fost cazat într-o parte a palatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
tocmai fotografiile casei lui, cu stucatură roz, o îmboldiseră să caute conace (deși se afla în Lombardia, nu în Toscana). Casa la care se uita acum era pe jumătate în ruină, din acoperiș creșteau buruieni, iar obloanele atârnau, ieșite din țâțâni. —Trebuie puțin renovată, spuse agentul imobiliar, minimalizând cu dibăcie starea jalnică a locului. Dar e o proprietate superbă. Și de la etaj are vedere spre lac. Ei bine, își spuse Darcey, are potențial. Dar nu era sigură că îi revenea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
pajiștile sale. 255 Însă Luváh pe-ascuns vorbi cu Urizen în noapte-ntunecoasă Pe tata să-l încătușeze, pe frați să-i înrobească. El nu știa nimic De dulcea Veșnicie; sîngele curse-n jurul cortului cel sfînt și smulsa Din țîțîni, scoțînd ultimul geamăt, Beula toată căzut-a-n Sumbru caos; Los între timp și Enitharmon s-au născut, 260 Dar cum, nu stiu; apoi uitarea întru totul mă-nvălui Pentru un timp, nici nu-mi mai amintesc nimic pînă ce
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
fioruri pînă ce umbra-i fost-a dezrobita, apoi fugi-n Delir în jurul Elementelor de sus, de furie înnebunita. Ea205 aruncắ în aer Porțile inimii lui Enitharmon cu Bubuit înfricoșător, Și-acum era cu neputința să fie-nchise iar vreodată; țîțînile de aur fost-au smulse, 325 Și se făcură țăndări porțile și ale lor podoabe fost-au nimicite Sub arborele Tainei, căci tremurînd nemuritoarea umbră Născu asta minune-ngrozitoare: un Nor; crescu și crescu Pînă ce mulți dintre cei Morți
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
COMPASUL CEL DE AUR (GOLDEN COMPASSES): Vezi și John Milton, Paradisul pierdut, cartea a VII-a (pp. 239-240), în care Fiul lui Dumnezeu creează cu ajutorul "compasului de aur" Universul: "Și Cerul larg/ Deschise veșnicele-i porți, iscînd/ Armonioase sonuri din țîțîni/ De aur, ca să-i lase slobod drumul/ Ieșirii Împăratului Măririi,/ În Duhul lui și în Cuvîntul lui/ Pornind acum noi lumi să făurească./ Stăteau pe țărmul Cerului, văzînd/ Sub ei Abisul nehotărnicit,/ Întunecat și furtunos că marea,/ Pustiu, sălbatic, răscolit
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
cu zdrențe, cu toate rămășițele civilizației”, „bordeiele pline de înecăciunea udă a funeraliilor în solitudine”, prietenii din „judecătoriile de ocoale”, cu „respirația scrisă dinainte pe cadranele de ceasornic”, care “încuiau în dosarele voluminoase cheia unei existențe ca o ușă cu țâțânile bine unse”; apoi, „colegul de bancă” cu „fața parcă mai limitată în spațiu”, „rostind o sentință”, „camarazii șcareț își făureau lanțurile utile”; în sfârșit, „viața care grohăia între rufele întinse, între dosarele civilizației”, „cârdurile de rațe sălbatice ale nopții”, „huruitul
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
care nu-și vedea capul de atâta muncă; să se ferească de neîntinații farisei și să caute dinadins tovărășia hoților și a târfelor; să nu piardă niciun prilej de a călca sfințenia Sâmbetei; să ne scuture, zgâlțâie, amețească, scoate din țâțâni, din prejudecățile cele mai onorabile și ancestrale, din raționamentele cel mai impecabile, din obiceiurile cele mai sancționate de obște, din adâncurile noastre cele mai stratificate; să ne ardă cu sabia înroșită în foc. Pentru ca să ne poată trezi la ceva nou
by Adrian Vasile SABĂU [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
vom mai relativiza absolutul, cum am făcut pînă acum. Nu întîmplător ne aflăm aici și acum. Avem de traversat o experiență fundamentală și trebuie să o scoatem la capăt cu bine. Timpul nu mai are răbdare, "și-a ieșit din țîțîni", cum bine spunea cineva. Tot ce este compus va fi descompus. În-treaga materie se va întoarce la originile sale, de aceea materialismul nu ne ajută prea mult. Ata-șamentul față de materie generează pasiuni împotriva naturii și atunci armonia este distrusă. Toate
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
cu halucinogene, Jasper reprezintă poate nostalgia după o copilărie pierdută, nu doar a lui golden sixties, dar și a umanității. Micul său Eden se desfășoară aproape profilactic, însă homeopatia nu este o rețetă bună pentru o lume scoasă deja din țîțîni. Julian este celălalt pol, nu mai puțin utopic, al luptei cu orice mijloace pentru un ideal care se vede confiscat de interese conjuncturale. Theo este soluția de compromis, calea de mijloc: nici un plaisirist, un visător umflat cu canabis, dar nici un
Copiii omului și sfârșitul copilăriei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9823_a_11148]
-
de funcționare a omenirii pentru o perioadă dată și într-un spațiu dat îi corespunde un viciu de construcție a Cosmosului, perceput, precum la autorul Infernului discutabil, ca o înfruntare absurdă de energii stihiale. Întreg universul se zguduie, iese din țîțîni, se răzvrătește împotriva ordinii ce se presupune a-l fi întemeiat, deci împotriva sa însuși. E o sinucidere a lumii, din pricina unei vinovății absconse, conținute în principiul său: "în anul în care ne-a adus corăbiile/ pentru totdeauna pe cînd
Un imperiu crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14650_a_15975]
-
figură micului ucenic vrăjitor, un fel de Werner von Braun autohton, lăsându-l pentru moment zdruncinat trupește și sufletește). Cu aceeași vervă sunt evocați și anii de liceu de la „Matei Basarab”, marcați de trăsnăi adolescentine, cu ușa clasei desprinsă din țâțâni, pentru derutarea profesorilor, cu butelia de aragaz trântită ca din greșeală, în repetate rânduri, peste ghetele profesorului de chimie și mai ales cu comedia jucată solidar de elevi pentru salvarea loazei clasei de la repetenție (amintind întrucâtva de șotiile liceenilor din
În stilul Șeherezadei by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/4343_a_5668]