203 matches
-
ploi, verdeața alburie, pânza roșie, atârnând moale, Încremenită pe zidul striat cenușiu de poluare și ploi. Există și o altă ambianță sonoră, altfel de zgomote... Pentru că și liniștea de acolo e alta. Deși parcă tot timpul țiuia, parcă tot timpul țârâia ceva... Surprinde mimica persiflantă a Christei și Îi oprește prompt replica, zâmbind bonom-curtenitor: — Știu, draga mea, știu ce vrei să spui: că țiuitul acela continuu trebuie să fi venit de la oscilațiile mele de tensiune! Poate! Vezi că nu vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
șoaptă, pe urmă din ce În ce mai tare. Atunci m-am gândit că, dacă se va crea o anumită dezordine, s-ar putea să avem neplăceri - și eu, și ei, cu toții... * Înainte să Îl vadă, l-a auzit. Un zgomot mic, ca un țârâit În pietrișul aleii. Și acum, Christa l-a și zărit: un ghem cenușiu care se rostogolește peste straturile viu colorate. Tot mai mic, tot mai departe. —Un iepure, Traian! Nu, acolo, la dreapta, am spus! Lângă statuia cerbului! La dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
orice sunet din preajmă. Își amintea că, de câte ori arătarea se afla în apropiere, o liniște nefirească se așternea peste pădure. Insectele și micile animale ale pădurii amuțeau. Din acest punct de vedere, deocamdată totul părea a fi în regulă. Greierii țârâiau luându-se la întrecere cu câțiva brotăcei într-un concert nocturn destul de sonor. În depărtare, cerul se lumină pentru câteva clipe. Tunetul se rostogoli înfundat peste munți, făcând greierii să tacă. Alte fulgere scăpărau din ce în ce mai des în timp ce tunetele bubuiau tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lopată cu care începu să curețe capacul coșciugului. Nu mai avem mult, șopti el fără să ridice capul. Am auzit și eu, răspunse femeia care nu coborâse în groapă. Vezi ceva? Până acum, nimic. Deocamdată totul pare în regulă. Greierii țârâie în continuare. O instruise toată seara și, pe drumul de acasă la cimitir, îi repetase încă o dată ce trebuie să facă în timp ce el e ocupat cu săpatul gropii. Nu de oameni se fereau ei deși, nici dacă ar fi fost surprinși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mă temeam că arătarea profitase de neatenția mea și mi se strecurase în cap. Nu era prima oară când făcea acest lucru, se mai jucase și altă dată cu mintea mea. Ascuns în iarba măruntă de lângă gardul grădinii, un greieraș țârâia timid. Cristian rămăsese tăcut. Era împreună cu Ileana sub bolta de viță de vie din spatele casei socrilor săi. Se retrăseseră acolo la o cafea, după ce stătuseră la masă. Doamna Maria îl dusese pe micul Mihăiță la culcare, lăsându-i pe cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pentru a nu amorți de tot. Îi plăcea că pridvorul era lipit cu pământ și nu podit cu scânduri care ar fi putut scârțâi sub pașii săi. Luna se mișcase pe cer, scăldând acum curtea într-o lumină lăptoasă. Greierii țârâiau și, câțiva brotaci începuseră un dialog în iarba acoperită de rouă. Începea să se întrebe dacă așteptarea sa urma să dea roade. Poate că în noaptea aceea Calistrat nu avea de gând să plece de acasă. Se rezemă ușor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
foame, ieșise din gaura sa și pornise să caute de mâncare. Îi vedea trupul plăpând, acoperit de blăniță cenușie și boticul roz, fremătând în toate părțile, adulmecând temător aerul nopții. Văzând că nu-l pândea nici un pericol, greierele reîncepu să țârâie. Un altul îi răspunse și, în curând un adevărat concert nocturn răsuna în noapte. Îi simțea pe toți, iar dacă voia, putea să ajungă la fiecare din soliștii de sub el. Îi putea privi și asculta pe oricare dintre ei, împreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
reluare... Până să rememorez episodul ajunsesem la barul fără firmă luminoasă, pe care, nedeprins cu întunericul, l-am remarcat când era aproape să mă izbesc de zid. Înăuntru, o lumină galbenă zgârcită cade pe mesele de lemn și o muzică țârâie din stație. Zenaida m-a abandonat imediat în dreptul barului, unde un băiat deșirat, cu un maieu pus parcă de-a dreptul pe oase, șomează. Mâncare, ceva? Se uită la mine ca la un marțian. Ce mâncare, tată, aici ești la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
cu mai mult interes pentru fiecare dintre momentele zilei, începând cu cafeaua-și-țigara de dimineață care nu mai erau o manifestare nervoasă, ci adevărată plăcere mic-burgheză. La birou, un fenomen ciudat, computerul începuse să mă inhibe. În camera femeilor de serviciu țârâie de pe un CD muzica veșnicelor manele, pe care altă dată n-o percep; una dintre femeile de serviciu angajate mai nou, probabil țigancă, dar nurlie, cu teul mai mare ca ea, iese potrivindu-și pasul pe acorduri - așa-s acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
așteaptă să găsească pe cineva în greșeală.) Mă plimbam fără astâmpăr prin odaie, ca un leu în cușcă, fumând țigară după țigară. Îmi ascuțeam atenția ca să aud soneria sau pașii ei apropiindu-se. De câteva ori mi se păru că țârâie soneria. Trimiteam pe Zamfira să vadă cine e, dacă nu venise cumva. ― N-a sunat nimeni, conașule. ― Du-te și vezi, îi strigam, am auzit că a sunat. Degeaba. Nu era nimeni. Grija sporea, legată direct de minutarele ceasului care
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
brațe, aș fi vrut să-i spun să nu mai fie tristă, că nu-i nici o problemă, dar nu puteam să scot o vorbă, nu puteam nici să deschid gura, și atunci, pe neașteptate, soneria de la intrare a început să țârâie lung și insistent, cineva apăsa puternic butonul, o dată, de două, de trei ori, și atunci am simțit cum mama îmi dă drumul, trupul i se răcise pe de-a-ntregul, și atunci i-am dat și eu drumul, spunându-i să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
plăcut e totuși afară Scânteiază steluțe-ntre scoici Valuri stranii șoptesc chiar aici Pescărușii țipând mă-nfioară. Violoncelul durerii Urlă dintre munți furtuna și se-aude de departe Bubuind la miezul nopții marea în deliruri verzi Greierii ce nu știu somnul țârâiesc din strune sparte Luna varsă raze tulburi peste pomii din livezi Plânge-ncet jarul din sobă și se roagă în genunchi E împovărat de gânduri, trăiri strânse în mănunchi Spectrul zilei somnoroase își dă ultima suflare Precum e rănit nedrept
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
putut spune acum cu câtă pasiune? -, pentru că Îl iubise așa cum era; În timp ce el nu se gândise niciodată la ea (vai, cât de limpede vedea acum totul!) altfel decât cu răceala egoismului și În lumina utilității.“ Înțelegi? — Da. Mulțumesc, domnișoară. Telefonul țârâie ascuțit În hol. Îl aud pe Burgess răspunzând și, o clipă mai târziu, acesta intră În salon. — Doamna William James, anunță el. Telefonează din Liverpool. A sosit cu vaporul azi-dimineață. — Mulțumesc, Noakes. În timp ce se duce să preia convorbirea, Theodora reflectează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
a apărea acel om... 251 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Nu va avea pentru cine. Undeva, zeflemitor, pe un nor, va sta Papa Secund și tot ceea ce îi va trimite, drept ajutor, în gamelă, va semăna cu un țârâit de urină într-un lighean ciuruit. - Ce autorități? Astea d-aia sânt autorități, ca să nu poată să vină... Ce să mai deranjăm atâta mândrețe de procurori și atâta amar de miliție?! Au și ele, săracele, treabă acolo, la ele, acolo-șa
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
amuzați și seduși, Mircea Martin se transforma într-un marchiz, a cărui probitate, eleganță, demnitate, curaj, cunoștiințe și gust literar deveneau domeniile nobiliare pe care am căpătat dreptul să colindăm ani întregi. Dar soneria secretă de încheiere a ședințelor nouăzeciste țârâia, iar globii oculari ai Profesorului se reîncețoșau. Redevenea personajul cu care, pentru a schimba un salut, trebuia să dezvolți un asemenea sistem de strategii și ritualuri, încît tot ceea ce mai 318 DANIEL BĂNULESCU Venise momentul unui contraatac. Și pe toată
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
trezit abandonat unor asemenea dinți. Ai fi pornit prin popicării, ți-ai fi schimbat viața. Mi-l închipuiam pe bietul domn Costache veșnic flămând, 332 DANIEL BĂNULESCU Un funcționar, evoluând indecis către vârsta a doua, își părăsise serviciul pentru a țârâi de trei ori la ușa mea. - Dumneavoastră, zice, sînteți Daniel Bănulescu? Nu-l puteam altoi. Probabil aveam totuși de-a face cu primul meu admirator. - Bună ziua, s-a opintit el. Mă scuzați pentru că vă deranjez. - Nu face nimic, am zâmbit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ivi o linie albicioasă, întortocheată și lungă. Plânse adânc, în tăcere, din tot sufletul, ca un om singur, pierdut de ai săi, părăsit pentru totdeauna și, când i se uscară lacrimile, intră, uitând ușa dată de perete. Se auzeau greierii, țârâind tare și ascuțit. Femeia se așeză pe marginea patului, obosită. Stere îi simți mâna pe cearșaf. Nu spunea nimic, ca și când n-ar fi fost acolo... Iepe de șișic Vara pleca. era adâncă și verde. Vântul culcase ierburile sălbatice. Frunza măselariței
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
bolnav lăcrima. Vocea ― "un bărbat tînăr" își zise Melania Lupu ― se interesă: ― Casa Crîșmaru? ― Da, răspunse bătrâna fără să clipească. Familia Miga. ― Oh, iertați-mă, am greșit numărul. Legătura se întrerupse. Melania își lipi mai tare receptorul de ureche. Tonul țârâia neîntrerupt. Se uită la Scarlat continuând să vorbească în microfon: ― Bineînțeles, duduie, am să-i comunic negreșit. Bună seara. Închise. ― Cine a fost? întrebă căruntul. ― O domnișoară. Doamne, ce voci aspre au fetele de azi! ― Ce-a vrut? ― N-am
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
convingerea unei fatalități. Tăceam impresionat. Păsăruici mărunțele, cu cioc ascuțit, săreau sprintene prin tufiș și foșneau în stuful risipit pe jos. Șezînd nemișcați, ele nu se speriau de noi și ne priveau cu curiozitate. Îndată ce simțeau că-s spionate, zburau țîrîind. Din mal curgea țărîna printre rădăcini. În patru labe, broaște mîloase ieșeau la lumină. Peste cîmp fîlfîiau undele fierbințelii și, de departe, se vedea cum merge prin tăcere o țărancă. Răchițile începeau să se înroșască. Cu ochii plini de soare
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
mult, însă. Puțină destindere nu face gaură-n cer. Cu un clic deschise game-ul de strategy. Subiect: invadarea Seul-ului de către către comuniștii coreeni din nord. Mișcări de trupe, tunuri, tancuri, execuții sângeroase. Trecuse la al doilea nivel când țârâi mobilul. Alarma de la reminder: era aniversarea nevesti-sii, Sabina, zisă Saab. Trebuia să-i scrie ceva; dar ce? Și ea-i scrisese ceva de ziua lui. S-o sune direct? n-avea rost: era plecată cu firma ei la un event
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
chiar înseamnă ceva. O altă concluzie posibilă ar fi că specia numită profesor s-a transformat lent și ireversibil în specia numită meditator cu metode moderne. Închid televizorul cu lehamite. În cameră e beznă. Pe fereastra deschisă se aud greierii țârâind de zor. Deși e octombrie, vremea se menține frumoasă. Mă gândesc că nu m-am mai rugat de un secol. Nici nu mai știu ce să-i cer lui Dumnezeu. Mă las în voia vieții ca o mașină al cărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de el, o cazanie făcută ferfeniță, precum și sfânta evanghelie ferecată în argint, cu pecețile încremenite. Iar eu voi desface pecețile și voi deschide cartea ferecată și înăuntru voi citi: „La început a fost cuvântul și cuvântul era la Dumnezeu.” Telefonul țârâie undeva pe holul lung și întunecos ca un conduct auditiv. Curios lucru, urechea! Ce nu s-a scris despre a lui Mozart, cu desene cu tot, înfățișând-o mititică și netedă, asemenea urechilor de cauciuc montate pe maimuțoii de pluș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
adevăr care va trece, ca un nor pe cer sau o durere de măsele. În vreme ce madam Martinescu se găsește, ca în fiecare după amiază la acea oră de tihnă, în pijama, sub plapumă, cu mâinile sub cap, telefonul continuă să țârâie stăruitor, rugător aproape. Și ce este orice apel dacă nu o rugăminte? Martineasca se ridică alene, își lasă picioarele să lunece în papuci, își pune halatul și începe lungul drum către chemarea cea insistentă, căci în lunile de trecere reumatismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
parte, acum a ajuns În dormitor. E bine și-aici, numai că nu-i chiuvetă. Au vrut s-aducă și chiuveta, Însă m-am opus categoric. Mi-au reparat cîteva zile instalația sanitară, În sfîrșit rezervorul de la WC nu mai țîrÎie, acum se-aude ca un vuiet, văd Niagara, Urlătoarea, oameni plutind În ochiul de apă, iar lanțul trebuie doar tras cu toată forța de care ești În stare, altfel nu se clintește clopotul. Și cînd se clintește, e o adevărată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Asta e dovada cea mai convingătoare a degenerării la care a ajuns ființa umană, pe scara evoluției... La toate speciile, din oricare clasă a regnului animal ar face parte, masculul e mai arătos. Are coamă, are coadă sau coarne. Rage, țârâie, boncăluiește. Femela n-are de niciunele, ba mai și tace pe deasupra. La om e tocmai pe dos. Femeia e frumoasă și înzestrată cu tot felul de podoabe de la natură. Pe când bărbatul, uită-te la el, burtos, chelios și bântuit de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]