246 matches
-
Royal Scot fac un foc splendid, care dă o căldură arzătoare. După o friptură de vită la cuptor cu piure de cartofi, morcovi, varză de Bruxelles și sos, care Îmi umplu stomacul, oxigenul Îmi părăsește creierul, iar căldura, flăcările și țăcănitul tacâmurilor pe ceramică mă hipnotizează. Îi pot vedea prin foc, demonii. Dansul lor zeflemitor și pâlpâitor pe când mă rezem de spătarul scaunului. Ridic halba de bere tare ducând-o la buze, iar vraja se destramă. Dau pe gât berea. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
eronată fusese bănuiala ei. Dermot, șoferul de taxi care o ducea până în centru, nu făcuse altceva decât să-i sporească proasta dispoziție. Era vorbăreț și amabil, iar Lisa numai de asta nu avea chef. Se gândea cu jind la psihopatul țăcănit care ar fi condus taxiul dacă s-ar fi aflat la New York. —Ai familie aici? întrebă Dermot. — Nu. Un iubit, ceva? Nu. Deoarece ea nu era dispusă să vorbească despre ea, vorbea el în schimb. —Ador să conduc, se confesă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
cu o bancnotă de un dolar în mână. Polițaiul din spatele biroului înșfăcă verzișorul, iar Fritzie spuse: — Fugitivo? Americano? De Witt? Individul zâmbi și apăsă pe un buton de lângă scaun. Ușa de zăbrele de pe un perete lateral se deschise cu un țăcănit. — Mai precis, ce anume vrem să aflăm de la gunoiul ăsta? mă întrebă Fritzie. — Lee este pe undeva pe aici. Probabil caută de capul lui indicii despre filmul porno. De Witt a venit aici direct de la Quentin. — Fără să se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
1923. În timp ce parcam, am claxonat. O ușă de sub firma luminoasă se deschise. Am stins farurile și l-am văzut pe Fritzie Vogel cu degetele mari vârâte sub curea. M-am dat jos din dubă și am descuiat ușa din spate. Țăcăniții coborâră împleticindu-se. — Pe aici, domnilor! le strigă Fritzie. Cei patru înaintară, târâindu-și picioarele, în direcția de unde venea vocea. În spatele lui Fritzie se aprinse o lumină. Am încuiat duba și m-am îndreptat spre intrare. Fritzie așteptă să intre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
călcasem pe labă. Am închis ușa și am împins cheia în ascunzătoarea ei, dar guma își pierduse elasticitatea. Am încercat să o înmoi între degete, pentru că nu aveam nici un chef să o fac cu salivă. Am auzit un zgomot, un țăcănit îndepărtat de tocuri pe treptele metalice. Am vârât guma în gură și am mestecat cu putere. Am scăpat cheia din mână, m-am aplecat să o caut. Țăcănitul încetase, înăbușit de pământ. Am găsit cheia, am împins cu putere degetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
nici un chef să o fac cu salivă. Am auzit un zgomot, un țăcănit îndepărtat de tocuri pe treptele metalice. Am vârât guma în gură și am mestecat cu putere. Am scăpat cheia din mână, m-am aplecat să o caut. Țăcănitul încetase, înăbușit de pământ. Am găsit cheia, am împins cu putere degetul mare și am reușit să o lipesc în crăpătura dintre cărămizi. Am ajuns jos, în iarbă, și m-am ascuns în spatele zidului casei, lângă caroseria mașinii arse. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
care mă torturase toate noaptea părea să spună că lupta se terminase cu adevărat. Italia mă așteptase în siguranță, într-un loc uscat. Eram la jumătatea celui de-al doilea palier când am auzit jos bufnetul ascensorului care sosea, apoi țăcănitul înăbușit al unor pantofi de damă în holul de la intrare. Am coborât în fugă și am văzut-o ieșind. — Italia! Am ajuns-o în timp ce se întorcea, nici n-am privit-o măcar, am luat-o doar în brațe. Se lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cu ochii crunți și injectați, adumbriți de o pereche de sprâncene groase, ca un trei orizontal cu cocoloașele stufoase, înălțate spre cărarea din mijlocul frunții teșite. În dimineața aceea fermecătoare de toamnă târzie, se auzeau din vale, tot mai aproape, țăcănitul mitralierelor, comenzi răgușite și scurte, înjurături și vaiete. Iar peste toate, o goarnă, vibrând limpede și puternic, cu ecourile repetate până peste culmile înfășurate în aburi gălbui, pe celălalt versant al muntelui de pe care noi ne retrăgeam, fără să uităm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ceea ce bătuse Într-o zi pentru ca Henry să citească și să revizuiască seara, pregătind pentru corectura de a doua zi dimineața. Uneori, În timp ce dicta, se plimba În sus și În jos prin birou, alteori stătea Întins, relaxat, În șezlong. Găsea țăcănitul clapelor mai degrabă odihnitor decât supărător, iar MacAlpine era atât de tăcut și de impasibil, Încât aproape uita că este o ființă omenească, cu o conștiință proprie, care Îi nota cuvintele pe hârtie. Era conștient că frazele lui deveneau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
învață să am răbdare, așa cum ea dă dovadă de răbdare atunci când eu fac tot timpul greșeli. E drept, le are și ea pe-ale ei. Adeseori, panglica se blochează. De un lucru însă sunt sigur: îmbătrânește, dar nu se-nvechește. Țăcănitul ei anunță până departe prin fereastra deschisă că trăim, încă mai trăim: ascultați! Dialogul ăsta al nostru nu vrea să se mai sfârșească. Ca să mă spovedesc ei, pentru asta sunt destul de catolic. În clipa de față există trei exemplare din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
sau căderi înghețate. Iar pe de alta, secundele prind să se scurgă. Și-alăturîndu-se, nasc istorie. Le văd sau le revăd, nu știu; însă de-acuma îmi pare că le recunosc. Se leagă una de alta limpezi, lungi și cu un țăcănit cadranul face-un salt. Din sală se aude un murmur. Apoi, o ordine pătrunde cumva în toate. Fiecare își ocupă locul sau își întinde legăturile cu celelalte. Imaginea capătă claritate. Pămîntul se umple de centri vii a căror energie doarme
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Din sală se aude un murmur. Apoi, o ordine pătrunde cumva în toate. Fiecare își ocupă locul sau își întinde legăturile cu celelalte. Imaginea capătă claritate. Pămîntul se umple de centri vii a căror energie doarme și așteaptă lîngă ape. Țăcănitul secundelor se aude din ce în ce mai tare ca torsul unui motan gigantic semn că ziua a patra a venit iar timpul a început să funcționeze. Cerul se umple de stele și sori care, într-un vîrtej gigantic, își încep perindarea parcă vrăjită
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
discut politică, cu al patrulea nu pricep ce fac. Pentru că unii sînt femei. Le-am spus că am nevoie de liniște, sînt scriitor, m-au Înțeles, m-au bătut pe umăr, aha, de-aia, ne Întrebam noi ce-o fi țăcănitul ăsta ca la balamuc, vasăzică asta era, da’ ce se mai aude mașina dumneavoastră de scris, au exclamat, pînă jos, parcă-i picamăr, de ce nu vă cumpărați un calculator, că pe noi nu ne deranjează, și mai vin și niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
lăsat poarta larg deschisă. Așa că am intrat pur și simplu și acum avem locurile cele mai bune și stăm cu tălpile ridicate pe masă. Și avem de gând să rămânem aici foarte mult timp. Hilary își închise servieta cu un țăcănit și se îndreptă spre ușă. — Cum ajung de aici la biroul tău? Septembrie 1990 1 A fost pură întâmplare că am început să scriu o carte despre familia Winshaw. Cum anume s-a întâmplat este o poveste foarte complicată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
generoasa ei ofertă. Iată cum a apărut această ofertă. Se pare că în izolarea în care trăia de mult timp în ospiciul Hatchjaw-Bassett pentru nebuni activi, domnișoarei Winshaw, pe atunci în vârstă de șaptezeci și șase de ani și mai țăcănită ca oricând, îi intrase în capul buimac ideea că era momentul să fie înfățișată lumii istoria glorioasei ei familii. Confruntată cu opoziția implacabilă a rudelor ei și bazându-se doar pe propriile resurse financiare nicidecum neglijabile, înființase în acest scop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și morții... — Deci, spuse Henry, ce mai e nou pe la fermă? — E ca de obicei, spuse Dorothy. Afacerile nu merg rău, deși ar fi mult mai bine dacă n-ar trebui să ne pierdem jumătate din timp luptându-ne cu țăcăniții ăia de ecologiști. Sunt bune, nu? Se referea la ouăle proaspete de prepeliță, introduse în ardei verzi și roșii copți, care constituiau apertiviul. Henry și Dorothy luau împreună cina într-o sufragerie privată din Heartand Club. — Printre altele, despre asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
59 Street, să ies pe 59 Street și să merg pe jos Încă două intersecții spre vest, până la MadisonStreet. Nimic mai simplu. M-am urcat În trenul friguros și am mers În liniște, fiind una dintre puținele persoane suficient de țăcănite să fie treze și În mișcare la o asemenea oră mizerabilă În miez de noiembrie. Toate bune până aici - nici o problemă până când am ieșit În stradă. Am urcat cele mai apropiate scări și am ieșit În frigul de afară, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
zi cu cineva părea să ducă destul de rapid la formarea unei legături de prietenie Între doi oameni. Bună, drăguțo, trimit imediat unul dintre băieți. Ea a venit deja? a Întrebat el, cu deplina Înțelegere că prin „ea“ o desemnam pe țăcănita mea de șefă și că ea lucra pentru Runway, fără Însă a Înțelege prea bine cine anume avea să consume micul dejun pe care Îl comandam. Jorge era unul dintre oamenii mei de dimineață, cum Îi numeam eu. Eduardo, Uri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Întindeam mâna și trimiteam În zbor tot conținutul tăvii până În capătul celălalt al Încăperii. Și se făcea că ea privea asta șocată, după care, cuprinsă de remușcări, Își cerea din suflet iertare pentru că Îmi vorbise pe un asemenea ton. Dar țăcănitul unghiilor ei În masă m-a readus rapid la realitate, așa că am ridicat În grabă tava și am ieșit cu grijă din birou. — Ahn-dre-ah, Închide ușa! Am nevoie de puțină liniște! a strigat ea. De bună seamă, faptul că pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Întruna. Zi și noapte și de multe ori și În weekend. Și când nu ești la muncă, te plângi de muncă. Nu că nu te Înțeleg, doar știu cât de grea e slujba ta și știu că lucrezi pentru o țăcănită. Dar nu am vrut să te deranjez Într‑o vineri seara, când era posibil ca tu chiar să te relaxezi sau să te duci undeva cu Alex. El tot spune că nu apucă să te vadă niciodată și nu voiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
o să se mute decât mâine. Tocmai am vorbit la telefon. — Ești sigură că e bine acum? Crezi că ar trebui să mergem până la ea? Mi‑e Întotdeauna așa milă de fata asta - nu are părinți adevărați, o are numai pe țăcănita aia bătrână de bunică‑sa. Și‑a trecut mâna pe după umerii mei, ca pentru a‑mi lua durerea asupra ei. Are noroc că ești prietena ei. Altfel, ar fi singură pe lume. Mi s‑a pus un nod În gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
mai conta că drăgălașa mea bluziță În stil rustic, cea care primise complimente de la două - nu de la una, ci de la două - asistente de modă, avea acum pete de sudoare la subraț. Cui Îi păsa? Eram pe cale să mă scutur de țăcănita asta de interlocutoare internațională din spinarea mea și eram Încântată. — Ahn‑dre‑ah? A sunat ca o Întrebare, dar eu mă concentrasem doar pe aflarea motivației care o determina să ne Încurce permanent numele. La Început crezusem că o face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
că asta vrei! Ce-i cu tine? N-ai de gînd să te duci la ea? Își pierduse curajul. Nu știu. Să mă duc? — După tot ce m-ai făcut să Îndur? — Dar s-a Întîmplat demult. O să mă creadă țăcănită. — Vrei, nu-i așa? — Da. — Du-te atunci! Ce mai aștepți? Tinerețea și emoția din ochii lui albaștri o făcură să pornească. Se ridică În picioare și ieși din cafenea și ajunse lîngă ea, chiar În momentul În care Kay
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
putea schimba verdictul medicilor. Și el credea în minuni. Voia să creadă... Fetița stătea rezemată de el, privind în gol, atunci când vocea controlorului, ca un robot, se strecură printre călători: - Biletele la control vă rog! Ușa se deschise și urmă țăcănitul aparatului de taxat bilete. Le întinse și el. Controlorul compostă biletele, dar nu-și putea desprinde privirea de pe chipul fetiței. - Ce păr frumos ai scumpo, cum te cheamă?, o întrebă el . Cum fetița nu răspundea, continuând să privească în gol
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
asta îmi aduce uitarea! Speranță deșartă. Adoarme cu greu, abia spre dimineață. Se trezește brusc din somnul greu cu gura năclăită și amară, având mintea încă sub impresia coșmarului de peste noapte. Privește cu ochi tulburi înspre mica noptieră de unde vine țăcănitul insistent al ceasului care îl anunță ca este 12 fără 10. Prin sticla ferestrei simte cum soarele aproape că frige pe cer. Razele fierbinți cad direct peste hainele lui aruncate grămadă pe dușumea. Se ridică fără grabă din pat. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]