258 matches
-
în paradis sau coboară în infern. Evocarea spațiului natal se face într-un chip aparte, el nefiind pus neapărat în relație cu timpul. Spațiul este etern, iar oamenii viețuiesc în perspectiva veșniciei. Casa părintească este străjuită în chip simbolic de țintirim și de izvor; gesturile oamenilor sunt puse în relații cu cerul, de aceea evocarea se încarcă de un suflu tulburător: "Poarta străveche în satul părintesc/ Simbol curat fără izvor/ De-o parte te veghează țintirimul/ De alta șopotește un izvor
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
străjuită în chip simbolic de țintirim și de izvor; gesturile oamenilor sunt puse în relații cu cerul, de aceea evocarea se încarcă de un suflu tulburător: "Poarta străveche în satul părintesc/ Simbol curat fără izvor/ De-o parte te veghează țintirimul/ De alta șopotește un izvor." Satul este prezentat într-o suită de ritualuri străvechi: "Dealuri sărace, pământul transilvan/ Sfințit cu lacrimi și zvântat de soare/ Un clopot stins ne cheamă luminat/ în zorii blânzi de sărbătoare/... Același clopot într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu mortul de acasă la groapă, să cheme un copilaș și să-i dea peste prag o strachină de făină, ca să aibă mortul pe lumea cealaltă. Mortul pînă la biserică e mai ușor, iar de la biserică, după prohodire, pînă la țintirim, e mai greu. în groapa mortului se aruncă un ban, crezîndu-se că cu acel ban se cumpără locul pentru mort, ca altul să nu i-l deroage*. Cînd un mort se pune în mormînt, se rupe și măsura gropii în
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
apelative regionale de la baza toponimelor corespunzătoare: boiște, blidar, bahnă, bobeică, budăi, ceair, chetrărie, chicere, ciungi, coșere, cuciur, curături, dâmb, podei, săliște, tinoasă “noroioasă”, glod, hățaș, hultoană, corhană, podiac, bute, mangal, odaie “adăpost pentru animale, în țarină sau pe munte”, bour, țintirim “cimitir”, buhai, pripor, toloacă, șipot “izvor”, perj “prun”, prisacă, răsturniș “alunecare de teren”, rogoz, secătură “loc defrișat”, staniște, tarniță etc. Desigur, în cazul unor formanți topici mai apar și unele neologisme, în legătură cu întreprinderi și instituții, cum ar fi: cabană, cartier
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
-ngropi, Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi; Simți-o-voi odată umbrind mormântul meu... Mereu va creste umbra-i, eu voi dormi mereu. Iar daca împreuna va fi ca sa murim, Sa nu ne duca-n triste zidiri de țintirim, Mormântul sa ni-l sape la margine de rau, Ne pună-n încăperea aceluiași sicriu; De-a pururea aproape vei fi de sânul meu... Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu E ZIUA TA De E. Dragoș E ziua
DARURI ŞI GÂNDURI PENTRU MAMA by Lenţa Neacşu () [Corola-publishinghouse/Science/1153_a_2221]
-
o oală cu vin, mai face câte un chef cu vin de Burdusaci, satul său natal. O clipă și-l ia conviv pe Mihai Ursachi pentru a-i citi la ureche cum: „învălurau cu chiot băutura/Holtei pizmași albiți în țintirim/ Și sărutau hoțește prea plăcute/ Femei cu buzele muiate-n vin". Sarabanda versurilor rupte din viile ce îmblănesc colinele Iașilor va continua până în ultimul poem intitulat ,, Ca vinul de când lumea" și în care poetul își face „autocritica": Sunt un rău
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93055]
-
Rimbaud, ce amintesc de fenomenul sinesteziei: " A noir, E blanc, I rouge, U vert, O bleu, voyelle, Je dirai quelque jour vos naissances latentes " În casa lui Beldiceanu, după ce Arthur Stavri citește versurile "Rând pe rând, și 'ncet, în tristul țintirim bătrân și sfânt, Lin se scutur liliecii clătinați de-al nopții vânt". Auditorii sunt martori la o reacție considerată curioasă a lui Neculai Beldiceanu. Acesta se ridică din pat, îl întrerupe pe autor spunând că poezia aceasta i se pare
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
de o revelație pulsează sub frunte întrebările evului mediu nu încerc să caut răspunsuri ele se află aici lângă mine îți ating părul știu că sunt eu în sfârșit 11 august 2011 Dragoste un câine mușca din lună pe dealul țintirimului iar vara se tăvălea prin iarbă ibovnică depravată dornică de dragoste mirosea ațâțător a fân și a dezmăț nocturn cu sfârcuri strânse între dinți vămuite supte de vlagă sub coroana stejarului din fundul curții dinspre munte se prăvăleau nori mari
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
povestiri de Bustos Domecq (1977) O pretinie până la moarte Todeauna ie miștoacă cu spume vizita unui tânăr pretenar. La ora asta borțoasă, cu huidume de nori grei, ie mai bine ca omu care nu ține cu tinerețea să rămâie În țintirim. D-aia l-am primit așa filotim pă Benito Larrea și i-am fredonat să mă viziteze la lăptăria dân colț, să nu-mi deranjez cartoafa, care da cu târnu pân patio, tot mai șucărită. Ne-am zis unu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
plopul de vise, unde priveam mormintele suferinde. Clopotnița bisericii ce rămâne de veghe în plâns de veșnicii. Turnul bisericii ce se ascunde, după marginea asfințitului și mi se pare atât de ciudat, când retrăiesc un pământ de uitare a unui ȚINTIRIM DE SAT. Dar școala în care am învățat, nu va fi fără mine, am avut onoarea să rămân pe un RAFT AL BIBLIOTECII și Ea încă vie în amintirea copilăriei mele. Dar cine să mă recunoască, poate vântul și El
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
clipe de viață fără de moarte-n curtea școlii pe-nserat cînd le sărutam crezînd că pe gură. Pe urmă am luat primul meu șapte, la trigonometrie, din cauza clipelor fără de moarte. Am conchis că nu asta era calea de-a scăpa de țintirim (Între timp ne Înstrăinasem, nu-mi mai amintesc precis de ce, drumurile noastre se despărțiseră). Am deprins cîteva acorduri pentru ghitară rece, cum am povestit, reverberația unui do major dublat de o bătaie decisă-n cutia de rezonanță acoperea tumultul de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și cele mai simple pietre funerare erau Împodobite cu flori și fiecare dintre ele avea cîte o fotografie vitrificată a celui decedat - neveste surîzătoare, adolescente vesele, cetățeni În vîrstă sau soldați robuști În uniforme. Prin contrast, Cementerio Protestante era un țintirim cu sol pietros albit de soare, complet izolat de lume (de parcă o moarte protestantă ar fi cumva ilicită), În care se intra printr-o poartă mică, Încuiată cu o cheie ce se putea Închiria de la căsuța portarului contra sumei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
căsătorită Șubin) sora voievodului Alexandru Grigore Ghica (1849-1856) și stăpâna orașului și moșiei Vaslui. Odată cu fondarea spitalului, pe lângă cele 18 odăi ale clădirii mari, ctitorul Dimitrie Drăghici oferă și un paraclis pe care-l clădește pe locul fostei biserici de țintirim cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe, care a existat Înaintea mutării cimitirului În actualul amplasament «Eternitatea». Era o uzanță a timpului ca așezămintele spitalicești care se construiau În a doua jumătate a secolului al XVIIIlea și chiar mai târziu, să
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
pacienți și personal și pentru diverse servicii cultice atât de necesare celor În suferință. Mărturia existenței acestui loc de Închinăciune, chiar de la Înființarea spitalului, ne-o oferă Gheorghe Ghibănescu În scrierile sale din care cităm; „pi locul acesta găsindu-se țintirim vechiu și din hrisoavele domnești a târgului Vasluiului dovedindu-se că În anii 7139 (1631) a fost besărica cu hramul marelui mucenic Gheorghe, tot În numele acestui sfânt s-au zidit din nou paraclisul de față prin osteneala și cheltuiala banului
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
din documente datând din 28 august 1844 și din 3 octombrie 1857 rezultă că la intervenția unui bun creștin Iancu Sevastopu, Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași a dăruit din moșia Rediu-Tătar "în rohatca (bariera) Păcurariului" un loc pentru "biserică și țintirim (cimitir)". Spre sfârșitul anului 1844 și, în cursul anului 1845, sub îndrumarea preotului Ioan Pălăduță, ajutat de epitropii Iancu Sevastopu (despre care am vorbit) și negustorul Tănase Enescu au început cuvenitele pregătiri, astfel încât la 11 octombrie 1853, biserica fiind terminată
Bisericile Ortodoxe din Iaamp;#537;i by V. D. Vasiliu () [Corola-publishinghouse/Science/455_a_1456]
-
În nopți de pribegie, Ciorile <footnote Publicată în numărul din 11 februarie 1917 al proaspăt înființate gazete de front „România“, poezia urmărește să-i mobilizeze pe ostași pentru alungarea cotropitorilor: Batalioane se strecoară/ Din cîrdul lung, înfometat,/ În drum pe țintirim) footnote>. Mai toate poeziile cuprinse în volumul publicat în 1916, Cîntece fără țară, sînt rodul frămîntărilor care au bîntuit sufletul poetului în perioada premergătoare intrării României în război. În articole și cuvîntări Goga nu putea aduce în discuție soarta românilor
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
la patru benzi, copacii rași pe sute de kilometri, Romanul prin furnal, soarele roșu cadre din geamuri, umblă, bazin, înot evocate, solidarizarea de grup, agitație, gata să încheie povestea studențească, 30 de ani cu slujbulița lor, 50 de ani cu țintirimul, Mircești afară pe o portiță narativă, gest nevrotic în condiții de stres, în alt compartiment ultimele semne ale zilei solare, arabescuri cu norii, dealuri, cel de la Ruginoasa cu fruntea lui. [Sfîrșit mina pixului.] XI. OCHIUL UNUI MIEL GIGANTIC Iași Bacău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
Vasâlca din Iași. Mănăstirea Dancu are o ultimă judecată cu biserica Armenească din Iași. În anafora mitropolitului Moldovei, Gavriil, din 15 iunie 1768, se spune că pricina judecății cu armenii ar fi fost împresurarea locului mănăstirii Dancu prin lărgirea locului „țintirimului” din fața bisericii Armene. Văzând că armenii nu au „direse” pe locul îngrădit, mitropolitul a socotit că e bine ca doi oameni „de credință” din partea mănăstirii Dancu „să arate până unde este locul mănăstirii și să giure.” Egumenul însă „n-au
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
a speranței, nădăjduind că poate vestea a fost falsă, poate au greșit adresa.....și cu toată îndoială din suflet.... toți erau pomeniți creștinește, cu dangăte prelungi de clopote și cu prohodirea unui mormânt gol de erou într-un colț de țintirim lângă alți eroi căzuți pe câmpurile de luptă... Unii dintre noi, măi mărișori, înțelegeam că ai noștri s-au dus și nu vor mai veni, rămânând casele goale, iar mamele, soțiile, bunicile și surorile, cernite, nu conteneau să-și plângă
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93291]
-
care-i dă lui Cristi ceva de mângâiat gâtlejul, iar altora - mai abstinenți - pâine, ignorați mulțime de alte ființe, tot microscopice, dar de care vă depinde viața, ca de pildă bacteriile nitrificante din sol, dar și moartea, adică acelea din țintirim, care eliberează locul pentru altul... Și, revenind la leit-motivul discursului meu, eu, pisica, prefer să mă oploșesc În bordeiul cutare, acela care mi-e pe plac, dar În citadinul care vă uniformizează mă simt străin. Percep ceva compatibil, dar la
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
care vă cobește moartea. À propos: biata cucuvaie doar simte - al 6-lea simț! - că sub acel acoperiș cineva-și dă duhul și-și cheamă suratele la ospăț, fără să știe - proasta de ea - și că acela e menit viermilor țintirimului... Dar ea nu e gustoasă pentru mine. În schimb, vrabia... Săraca de ea „suferă“ de „orbul găinilor“. Iar cum cade seara, zboară repede la culcare. Și face gălăgie, Încercând - sonor - coordonarea Întregului stol... Știți că aud foarte bine, și nu
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
de o parte, și lumea-nchipuirii, pe de altă parte; pendulând de la una la cealaltă, acest capitol le așază într-o coincidentia oppositorum, în așa fel încât să poată fi relevante. Imaginea satului natal, casa părintească și incinta, bisericuța și țintirimul, codrii Baisei și izvorul, lacul și insula cea verde sunt văzute și analizate ca topoi esențiali ai copilăriei ipoteștene a poetului. Demersul acesta are drept țintă depășirea locurilor comune din analizele care au precedat, și, recurgând la citate semnificative din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
deasupra pârâului Loieștilor, valea-i în fum, iar spre tării nourii curg, raze-a lor șiruri despică 16; pe șesuri, norii sunt lungi...17 Ceva mai în spate, spre stânga, cuminte și discretă stă bisericuța familiei, amintită în proza poetului: țintirimul și biserica noastră erau alături cu grădina. [...] Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negri, gratiile de la capela noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
aici13. Lăcașul a cunoscut, de-a lungul întregii sale existențe, tot felul de faceri și prefaceri, în funcție de timpul, preotul și proprietarul său. Un sinodic din 1840 spune că biserica cu hramul Sf. marilor voievozi, de lemn veche, are pereții deslipiți, țintirimul dezgrădit, celelalte trebuitoare arse14. În același act, însă, se constată și următoarele: preotul Vasile de 44 ani, bețiv; preotul Vasile de 40 ani, bețiv; diaconul Alexandru de 38 ani, bețiv; dascălul Dimitrie de 25 ani, bețiv 15. Proza eminesciană conține
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și păzește-l ! este pentru el o formulă magică și privește în ochii mamei, cerșind cu disperare vindecarea de ceea ce crede el că este moartea. Cum însă îi trece foarte repede, copilul uită pericolul și reintră în stricta realitate înconjurătoare; țintirimul și biserica noastră erau alături cu grădina. Cum plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim... Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negre, gratiile de la capela noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]