1,267 matches
-
Să-l apuc de limbă? Altceva autentic și scump și îndepărtat se sparge. — Domnule Parker, dulceață, sper că ai asigurare, zice Prințesa Alexander, cu fața toată umflată și roșie de la râsul înăbușit. Da, zice ea, apucă de limba lui Ellis. Țintuiește-l la podea, ține-i gura deschisă și trage-i limba afară cât de tare poți până cobor eu să te ajut. Clanța se mișcă. Vălurile mele sunt toate pe măsuța cu cosmetice, departe de mine. Ușa se deschide destul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
bateria de pornire a avionului său, care rămăsese să ierneze sus, pe platoul pustiu, unde vara mirosea a pelin. A intrat și a încercat să se scuture de pămîntul galben care i se prinsese de bocanci, lovea tare cu talpa țintuită în plăcile de gresie care duceau la intrare. Cînd ieșea în inspecție își punea ținuta de campanie regulamentară. Cu toate că nu exista nimeni care să-i inspecteze, adjutantul Popianu ducea o viață de om încazarmat, dîndu-și singur ordinele necesare, respectînd programul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fi putut intra În voie, căci el visa ochii aceia stinși de pâlpâirea vieții, care, În rotirea lor congestionată, teribilă, Îl căutau și‑l aflau, căci numai ochii aceia Îl priveau, Își Întorceau privirea după el, se milostiveau să‑l țintuiască, pentru că ologii care târau cu cioturile membrelor și Îi sărutau picioarele cu buze Înghețate, nu Îl Învredniceau cu o privire, Îl Îmbrățișau și‑l implorau bezmetic, nătâng, ridicând spre el doar brațele schiloade Într‑o scălâmbă Îmbrățișare, Împreunându‑și sinistru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și al său probabil, dar toți trei cu ochii pironiți la azuriul cerului ca la o minune a lumii. Oare și ăsta era tot vis? Încremenirea lor Înfocată, seninătatea, cucernicia față de soare și de lumina zilei lui Dumnezeu, ochii lor țintuiți la bolta cerului, la bolta albastră a cerului, fără urmă de nor, de un albastru mistuitor, de un albastru tămăduitor, de un albastru albastru - o minune a cerului? Oare și ăsta era tot vis? Și atunci simți bucuria trupului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
primul caiet de o sută de file și constată că personajul principal al cărții nu trecuse, încă, de vârsta copilăriei. Înșirase o serie de întâmplări numai bune să distreze clasa de copii de-a II-a pe care, cândva, îi țintuise în bănci cu minciunile ei sfruntate. Pentru a trece la etapa următoare a dezvoltării personajului, avea nevoie de o trăire proprie puternică, care să dea culoare eroului și întregului conflict. La reuniunea ce marcă momentul terminării a opt ani de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pe Oliviu. O voce somnoroasă mârâi în receptor: Alo... Sunt Luana. Ce facem azi? Eu zic să mergem acolo unde am fost ieri cu Dan. E un loc superb, care... Băiatului i se păru că visează. Fata turuia fără opreliște, țintuindu-l de receptor, împiedicându-l să se întoarcă în pat și să-și continue dulcele somn de dimineață. Se dezmetici, se scărpină în vârful capului și se puse de acord că într-o oră vor fi la ea. În curtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
motiv de supărare, cu atât mai puțin s-o jignească așa de tare. Sătulă de împunsăturile băiatului, cum că fetele de la Timișoara nu vor face nicicând așa și pe dincolo, se ridică bățoasă de jos și aruncându-se în șa țintui bine bicicleta pe roți, o ridică brusc de pe loc, peste șanțul de la marginea drumului și luând viteză strigă spre cei rămași în iarbă: Desigur, nici asta nu vor face, vreodată, fetele de la voi. În casa în care se născuse bunica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
discuția pe care o avuseseră în fața cantinei. Luana îl așteptă la intrarea în cămin. Ernest apăru în colțul aleii și văzînd-o dădu să se întoarcă. Se răzgândi și-o porni agale spre ea. Fata îl așteptă liniștită să se apropie, țintuindu-l cu privirea. Ajuns în dreptul ei băiatul o salută și voi să intre. Luana spuse: Sunt însărcinată. Înțepeni locului, ca trăsnit. Se întoarse spre ea uluit. Ce-ai spus? Te știam un tip inteligent. Nu-mi schimba impresia despre tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
putea fi viziunea unui tonetar vizavi de lumea din afară. Iarna zgribuleau ca vrăbiile, sub mușcătura cruntă a gerului. Se înfofoleau în pături și se ascundeau la căldura înșelătoare a paltoanelor uzate. Vara îi topea soarele și ziua lungă îi țintuia la tonetă până însera, toate astea pentru un procent insignifiant din vânzările zilnice. Ștefan nu știa dacă să râdă ori să plângă văzând-o ajunsă în pragul disperării. Mai așteaptă puțin, îi spunea. Îți promit că voi găsi ceva pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
liceului, după urletele jocului neobosit din copilărie. O durea sufletul s-o vadă neîmplinită, cufundată în singurătate și suferință iar necunoașterea motivului care o făcuse să divorțeze o dezarma complet. Fata, închisă în camera ei, dormea ziua întreagă iar noaptea țintuia tavanul cu o privire goală și rătăcită. Încerca, cu disperare, să-l uite pe Ștefan, să depășească momentele încărcate de mustrările conștiinței. Chinuindu-se să se detașeze de ea însăși, se întreba, uluită, cum de fusese în stare o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
-l târî în biroul ei. Luana auzi rotirea cheii în yală, hohotele Nuții întrerupte de șoapte răstite și vocea lui agasată. Apoi, o bufnitură pe birou, foșnet de haine, clipoceli și gemete sacadate. Consternată, căzu pe scaun. Rămase cu privirea țintuită pe ușa închisă, nevenindu-i să creadă. Când momentul împăcării se încheie, cei doi ieșiră șifonați, bărbatul dădu năvală afară iar femeia, zbârlită și cu rujul întins la colțul buzelor, avu tupeul să se așeze în fața Luanei și să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
zâmbet lățit pe toată fața. Ce mi-au auzit urechile? Te-a lăsat bărbatul. În sfârșit, s-a lămurit cine ești. Luana nu reuși să-și mai găsească echilibrul. I se înmuiară picioarele și se rezemă de perete. Nuța o țintuia cu privirea ei verde, de o răutate dementă. Știam că mai devreme sau mai târziu vei fi pedepsită pentru tot răul pe care mi l-ai făcut, pentru aroganța și superioritatea cu care m-ai tratat de când ai venit aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
fel să se îndrepte către el mai înainte de-a fi pregătită pentru asta. Se apropie de pat cu teamă, cu o nesfârșită grijă, se așeză lângă ea tremurând, simțind cu toată ființa cum inima îi bate nebunește. Luana rămase țintuită în poziția de copil amărât până când el avu curajul să vorbească. De ce ești supărată? Ea îi întoarse o privire aprigă, plină de ciudă. Ochii mari, negri, vii și luminoși, așa cum alta nu-i avea, l-au primit în adâncul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
vocea i s-a părut că-i aparține unei alte persoane, cineva pe care-l uitase de mult. E o onoare pentru mine să vă Întâlnesc din nou. Toți cei trei bărbați din jurul mesei s-au arătat interesați. Președintele a țintuit-o cu privirea și a schițat un surâs. — Vârsta e ceva groaznic, pentru că distruge memoria. Am avut Întotdeauna o memorie excelentă, dar nu-mi dau seama de unde vă cunosc. Mi se pare atât de neobișnuit. Vocea Îi era Încă puternică
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
veni? Dincolo de vălmășagul din creier, răzbătu în conștient, ca o alarmă, chipul bătrânei de la etajul întâi, cu nasul turtit de geam, fremătând de curiozitate, dornică să vadă și să știe tot. Din spatele ei, fotografiile de pe pereți, imobile în ramele lor, țintuite sub sticle, îi strigau, deschide, deschide fereastra, ai aburit cu respirația geamul, nu mai vezi nimic, hai repede, repede, trage de mâner, cât încă nu e prea târziu. Abia așteptau, săracele, ca ea să-și isprăvească cercetarea și să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lire. — Săracul de tine! ofta Eleanor. — Mi se pare de-a dreptul nerecunoscătoare, spuse Adrian. După maioneza și toate celelalte... Îmi închipui că povestea ți se pare nostima, zise Șam. — Ba nu, deloc! se împotrivi Adrian în timp ce Șam, suspicios, îl țintuia cu privirea. Deloc! repeta el, scuturând din cap viguros, insă buzele păreau să i se arcuiască într-un zâmbet. — Mă duc să pun ceva pe mine, spuse Eleanor. Mai rămâi un pic, Șam? Cam o jumatate de oră. — Perfect. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
sofa și m-am cățărat neîndemânatic pe ea, trăgându-mi genunchii de pe podea și vârându-i sub bărbie, cu mâinile strânse în jurul gleznelor. Trupul meu se chirci, disperat s-o ia la fugă, dar întunericul, tăcerea și panica mă paralizau, țintuindu-mă locului. Am încercat să respir fără zgomot, dar respirația și gândurile mele erau toate frânte, hăcuite, sfâșiate, ferfenițite. Nu puteam auzi nimic și nici de văzut nu vedeam nimic. În cameră era o beznă ca de smoală. Nu. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
putea numi mrene ale ideilor. Această specie pătrunde înăuntrul oamenilor și se hrănește cu abilitatea lor de-a gândi rapid, de-a reacționa. Au înclinația să-și reducă gazdele la tăcere, să le imprime un comportament cuminte și să le țintuiască pe făgașul pe care se întâmplă să se afle. E un parazit mic și folositor, zâmbi Nimeni, deși uneori provoacă într-adevăr greață. — Chestia aia s-a aflat în mine? Nu reușeam să-mi dezlipesc ochii de la peștele-idee unduitor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Arad cu plecare la ora 23:57 se opri obosit la ora 11:13 în gara Bistrița-Năsăud. Murise? Pentru că era nelimitată. Putea să vadă un obiect multiplicat precum albinele și auzea neauzitul. Căile notelor muzicale le știa înainte să fie țintuite pe portative, simțea înmugurirea înainte de căderea seminței din ciocurile păsărilor, dar păsările erau, de fapt, cioclii adunați în stol în jurul viitoarelor stârvuri omenești. Ei scrijeleau pe ziduri necrologuri, sentimentele aveau epitetul deja versificat, titlul de pe prima pagină al ziarelor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
piroane-cuvinte, iar pe creștet cununa de cuvinte-spini, a fost colocviul miilor de cuvinte-țintă, cuiele de Φ8, de Φ12, de Φ24, de Φ38, pentru cruce, brațe și picioare, da, abia acum am înțeles pe Cel atât de Singur sângerând, a fost țintuit pe crugul timpului cu ascuțișul șlefuitor al cuvintelor. EL CARE ERA ÎNSUȘI CUVÂNTUL. În oglindă o tolera pe Mama ca pe un animal închis dintr-o grădină zoologică oarecare. Îmbrăcată în rochie de mireasă, devenea soția fiecărui bărbat după un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ca firele de iarbă atinse de vânt și se adunară tăcute creând de jos în sus, o ființă, întâi picioarele cu tălpile goale, apoi șoldurile osoase acoperite de cuvinte frumos țesute într-o pânză, un bust, un cap, două brațe țintuite spre extremități, pe aripi imense cât toată suprafața orașului. Și lin, Cel țintuit pe propriul său zbor, de propriile sale aripi, care fâlfâiră ca ale unui pterodactil răscolind vidul, ne uimea privindu-i lungimea trenei pe care o puteau face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
jos în sus, o ființă, întâi picioarele cu tălpile goale, apoi șoldurile osoase acoperite de cuvinte frumos țesute într-o pânză, un bust, un cap, două brațe țintuite spre extremități, pe aripi imense cât toată suprafața orașului. Și lin, Cel țintuit pe propriul său zbor, de propriile sale aripi, care fâlfâiră ca ale unui pterodactil răscolind vidul, ne uimea privindu-i lungimea trenei pe care o puteau face stelele așternute pe cer, toate cuvintele Universului cu miriadele lor de familii, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
la fier vechi. Ascultă zise pilotul privindu-l pe paznic drept în ochi nu ți se pare că, după felul cum ne-am adresat unul altuia, parcă am vorbi din basmele românești? Ba da, parcă șopti paznicul ca-n transă țintuit de privirea aceea. Dar... și aici se miră de unde-i vin ideile, tot ce vorbim, stilul vreau să zic, e la fel ca pe vremea strămoșilor. Aceeași haină cu altă croială. Pe la voi e altfel? Nu, pentru că eu chiar vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
sub sashen 4. Dar nu, nu se putea ! Eram creștini. N-avea voie să facă Jigai 5, n-aveam voie să fac Seppuku 6. Trebuia să îndurăm. Așa ca fiul nostru. Să îndurăm și să ne rugăm. Acolo, la Nishizaka, țintuit de cruce, îl lăsasem pe Louis. Fiul nostru. Fiul cel mic. După ce l-au străpuns cu lăncile, trupul I s-a frânt de la mijloc. Cu ultimul suspin, a rostit : "Iisus... Maria". Ceilalți muriseră deja. Îl lăsaseră la urmă... cine știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
urâtă. Ură și urâțenie. Asta era. Mai bine-și lăsa porecla "Saru" (maimuța). Oda Nobunaga războinicul i-o dăduse. Dar toate astea muriseră odată cu cei douăzeci și șase. Și fiul nostru. Doisprezece ani. Atâta avea. Atârna acolo. Se rugase, gemea, țintuit de inelele de fier. Ne îmbărbăta. El surâdea. Vaierul era al mulțimii strânse acolo vreo patru mii erau creștini, ceilalți... cine-I mai știe. Vaierul lor se auzea până jos, la Nagasaki. Cei țintuiți de cruci se rugau. Paul Miki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]