1,909 matches
-
de zile pentru fiecare deținut. Decesul abatelui Pierre Brénugat a fost înregistrat de autorități la 22 fructidor anul VI, i.e. 8 septembrie 1798. Un vitraliu al bisericii din Bazoges-en-Paillers, distrusă în timpul războiului din Vendée și reconstruită în 1905, este dedicată abatelui Brénugat, prezentând descoperirea cadavrului preotului în jungla din Guyana. Vitraliul prezintă interes din cauza caracterului exotic al scenei, cu un grup de indigeni care se apleacă asupra corpului preotului. Scena pare să sugereze faptul că indigenii din Guyana erau mai puțin
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
mai puțin sălbatici decât soldații republicani. Vitraliul are importanță deoarece scoate în evidență falsitatea afirmației că represaliile din Vendée ar fi avut loc doar în timpul "Terorii" și că nu ar fi fost continuate de regimul republican după răsturnarea lui Robespierre. Abatele Mathieu de Gruchy era un marinar născut în Insula Jersey în 1761. Făcut prizonier de Francezi, s-a convertit la catolicism în 1780 și s-a preoțit în 1788, fiind numit vicar al parohiei Beauvoir-sur-Mer. Exilat pentru că nu a vrut
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
asigurarea respectării moralei creștine, contrastând cu acțiunile violente ale soldaților republicani. Un exemplu al unei asemenea vitraliu este cel al capelei Notre-Dame-de-Hautefoy din Saint-Paul-du-Bois, executate de atelierul de sticlărie Paul Barthe și Maurice René Bordereau în 1957. Vitraliul este dedicat abatelui Jacques Bouchet, născut în 1767 la Charensal. Bouchet s-a preoțit în 1791 dar și-a desfășurat apostolatul în ilegalitate, susținând armata catolică și regală. A murit la Moulins în 1838. Vitraliul arată o scenă care a avut loc în
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
ilegalitate, susținând armata catolică și regală. A murit la Moulins în 1838. Vitraliul arată o scenă care a avut loc în localitate, când Massicot, șef al unității militare din Saint-Paul-du-Bois și câțiva soldați din armata generalului Stofflet se confruntă cu abatele Bouchet, care îi admonestează, reamintindu-le obligația de a respecta regulile moralei creștine. Abatele Louis Michel Voyneau era preotul paroh al comunei Petits-Lucs. În momentul în care coloana infernală condusă de generalul Étienne Jean-François Cordellier-Delanoüe, după ce fusese înfrânt de armatele
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
o scenă care a avut loc în localitate, când Massicot, șef al unității militare din Saint-Paul-du-Bois și câțiva soldați din armata generalului Stofflet se confruntă cu abatele Bouchet, care îi admonestează, reamintindu-le obligația de a respecta regulile moralei creștine. Abatele Louis Michel Voyneau era preotul paroh al comunei Petits-Lucs. În momentul în care coloana infernală condusă de generalul Étienne Jean-François Cordellier-Delanoüe, după ce fusese înfrânt de armatele generalilor regaliști Charette și Guérin, se apropie de localitate, abatele, în vârstă de 70
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
respecta regulile moralei creștine. Abatele Louis Michel Voyneau era preotul paroh al comunei Petits-Lucs. În momentul în care coloana infernală condusă de generalul Étienne Jean-François Cordellier-Delanoüe, după ce fusese înfrânt de armatele generalilor regaliști Charette și Guérin, se apropie de localitate, abatele, în vârstă de 70 de ani, îl întâmpină pe drumul din spre Malnaie și îl roagă pe general să nu se răzbune pe locuitorii comunei. Soldații republicani îl torturează în mod oribil, îi zmulg limba și inima pe care le
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
drumul din spre Malnaie și îl roagă pe general să nu se răzbune pe locuitorii comunei. Soldații republicani îl torturează în mod oribil, îi zmulg limba și inima pe care le strivesc cu pietrele de pe drum și îl ucid pe abate, la 27 februarie 1794, după care îi masacrează pe locuitorii comunei. . Martirul abatelui Louis Michel Voyneau face obiectul unui vitraliu al bisericii Saint-Pierre din Les-Lucs-sur-Boulogne executat din maistrul sticlar Fournier în perioada 1939-1941. Preotul Charles-Vicent Barbedette a fost numit în
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
pe locuitorii comunei. Soldații republicani îl torturează în mod oribil, îi zmulg limba și inima pe care le strivesc cu pietrele de pe drum și îl ucid pe abate, la 27 februarie 1794, după care îi masacrează pe locuitorii comunei. . Martirul abatelui Louis Michel Voyneau face obiectul unui vitraliu al bisericii Saint-Pierre din Les-Lucs-sur-Boulogne executat din maistrul sticlar Fournier în perioada 1939-1941. Preotul Charles-Vicent Barbedette a fost numit în 1786 (după unele surse 1787) ca paroh al parohiei Saint-Pierre-du-Grand-Luc din cadrul comunei Les
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
incendiază castelul În biserica Saint-Médard din Saint-Mars-la-Réorthe există un vitraliu representând arestarea preotului André Morennes de către trupele republicane, realizat de maistrul sticlar Degas în anii 1950. Scena arată în fundal castelul La Traverserie. Născut în Beaupré la 14 aprilie 1751, Abatele Simon-Jean Gruget a fost numit vicar la Angers în 1795 și apoi paroh al bisericii Sfintei Treimi din Angers în 1784, funcție pe care a îndeplinit-o până la moartea sa în 1840. Refuzând să presteze jurământul de credință față de revoluție
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
Refuzând să presteze jurământul de credință față de revoluție, el nu a părăsit orașul Angers ci și-a continuat activitatea în clandestinitate. Reușind să nu fie descoperit în ascunzătorile sale, el și-a reluat parohia după perioada de interdicție a bisericii. Abatele Gruget și-a scris memoriile, care cuprind o relatare a unui martor ocular al masacrelor din Angers. În afară de reprezentarea din vitraliul lui Bonchamps, amintit anterior, abatele Simon-Jean Gruget este reprezentat și într-un vitraliu al bisericii din Avrillé, efectuând ritualul
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
în ascunzătorile sale, el și-a reluat parohia după perioada de interdicție a bisericii. Abatele Gruget și-a scris memoriile, care cuprind o relatare a unui martor ocular al masacrelor din Angers. În afară de reprezentarea din vitraliul lui Bonchamps, amintit anterior, abatele Simon-Jean Gruget este reprezentat și într-un vitraliu al bisericii din Avrillé, efectuând ritualul de iertare a păcatelor pentru martirii duși la execuție spre La Meignane. Numeroase vitralii sunt dedicate altor victime ale represiunii din Vendée. Сele patru doamne ale
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
distinge între ceea ce este sacru și ceea ce este profan. W. Wesener este primul care o încadrează pe A.C. Emmerich în categoria celor care posedă această capacitate. În 1817, Christian Brentano descoperă la rândul său, așa cum deja o făcuseră mai înainte abatele Lambert și P. Limberg, extrema sensibilitate a stigmatizaților față de sacru, mai ales în timpul extazelor, sensibilitate care se poate manifesta prin puterea de a autentifica relicvele, de a recunoaște ostiile consacrate, sau supunerea față de autoritatea bisericească. Clement Brentano la rândul său
Ana Ecaterina Emmerich () [Corola-website/Science/328153_a_329482]
-
Sfintei Fecioare Maria" au fost folosite pentru a descoperi Casa Fecioarei Maria, locul unde se presupune că a locuit înainte de Adormire, aflat pe un deal în apropierea Efesului, după cum este descris în cartea "Casa Mariei". În 1881, un preot francez, abatele Julien Gouyet a folosit cartea Ecaterinei pentru a căuta casa din Efes, și a găsit-o urmând descrierile lui Emmerich. La început nu a fost luat in serios dar sora Marie de Mandat-Grancey a insistat până ce alți doi preoți au
Ana Ecaterina Emmerich () [Corola-website/Science/328153_a_329482]
-
atacurile sarazine. Atacurile musulmane au fost reluate către finele secolului al IX-lea. Astfel, în 897 abația din Farfa a fost prădată de către sarazini, care au folosit-o drept cazarmă până când a fost distrusă accidental de un incendiu în 898. Abatele Petru de Farfa a reușit să organizeze la timp evacuarea comunității și să salveze totodată biblioteca și arhivele. De asemenea, tabăra sarazină de la Minturno (în Lazio), pe râul Garigliano a devenit un adevărat ghimpe în inima papalității, de unde porneau multe
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
Fiorentino, Vaccarizza și Siponto, de-a lungul coastei Gargano de la Vieste la Rodi și Cagnano și de la Sân Nicandro până la promontoriu, Rignano și Capitanate. În 1098, el a donat pământul din afara zidurilor din jurul Monte Sant'Angelo către unchiul său, Ioan, abate de Curte, fiul lui Guaimar al IV-lea de Salerno, în vederea construirii unui ospiciu. Acest act a avut aprobarea papei Pascal al II-lea în ianuarie 1100. Henric a murit nu la multă vreme după aceea, fiind succedat de fratele
Henric de Monte Sant'Angelo () [Corola-website/Science/328173_a_329502]
-
ca episcop pe propriul său frate, Landenulf, deși acesta era pe atunci căsătorit. Aceasta a cauzat o schimsă îjn interiorul bisericii de Capua. Pandenulf l-a trimis pe fratele său la Roma, solicitând papei consacrarea acestuia. Episcopul de Teano și abatele de Montecassino l-au îndemnat însă pe papa Ioan să nu cedeze contelui de Capua, însă papa, dornic să îș mențină fidel pe Pandenulf și să satisfacă pe ambii pretendenți, l-a consacrat pe Landulf ca episcop al Capueio Vechi
Pandenulf de Capua () [Corola-website/Science/324856_a_326185]
-
al II-lea de Gaeta, contribuind astfel la alianța dintre Gaeta și Neapole. Fiul său mai vârstnic, Marin, i-a succedat la conducerea ducatului, ca Marin al II-lea. În 944, Marin a fost numit co-duce și, în același an, abatele Eudes de Cluny l-a vizitat pe Ioan. Ioan a fost un om de litere și iubitor de filosofie. El și Teodora l-au însărcinat pe arhipreotul Leon să meargă la Constantinopol ca ambasador și să aducă la Napoli cât
Ioan al III-lea de Neapole () [Corola-website/Science/327728_a_329057]
-
furnizat de societatea adulților, pe el îl imitau, fie că era vorba de alegerea anuală a conducătorului din ziua de 28 decembrie, care tocmai de aceea purta numele de episcopul inocenților, sau putea să ia titlul altei demnități, de pildă, abatele tineretului, căpitanul tinereții etc., fie că întreprindeau acte mai însemnate, unele chiar nedorite. De pildă, când în secolul XII au început să se ridice primele catedrale gotice, iar nevoia de mână de lucru a făcut ca autoritățile să apeleze la
Cruciada copiilor () [Corola-website/Science/306643_a_307972]
-
devoțiune, tot atât de importantă ca și cruciada, copii, nechemați de nimeni, s-au prezentat și ei deși mai mult încurcau treaba decât erau de vreun folos. Recurgând tot la imitație, ei și-au luat numele de penitenți constructori. Mathieu de Paris, abatele Haimon ni-i semnalează pe șantierele din Caen, Chartres, Paris, Saint-Pierre-sur Dive unde, constată autorii cu stupoare, sosiseră de la o depărtare neînchipuit de mare, aproape sfârșiți de oboseală și nemâncare, dar cu voința fermă să nu dea înapoi.Este o
Cruciada copiilor () [Corola-website/Science/306643_a_307972]
-
a se emancipa de tutela prea grea a părinților, de a avea dreptul să-și decidă propriile acte, propriul destin. De aceea superstiția a fost întreținută cu grijă, ea fiind argumentată cu noi fapte ce păreau nu mai puțin miraculoase. Abatele Medard de Soissons scria cum unii afirmă că înainte de a se produce această plecare ciudată a copiilor, din zece în zece ani, pești, broaște, păsări au plecat în același fel, fiecare în ordinea și sezonul cerute de specia din care
Cruciada copiilor () [Corola-website/Science/306643_a_307972]
-
Carlyle a scris într-o notă de conservatism sceptic care mai târziu a putut fi observată în opera lui Matthew Arnold și a lui John Ruskin : a comparat viața omului disipat din secolul al XIX-lea cu cea a unui abate medieval. Pentru Carlyle, comunitatea monastică era unită de valori spirituale și umane, în timp ce cultura modernă zeifica forțe economice impersonale și teorii abstracte privind „drepturile” omului și „legile” naturale. Valorile comunale erau înlocuite de individualism izolat și capitalism „laissez-faire” nemilos, justificat
Thomas Carlyle () [Corola-website/Science/308249_a_309578]
-
în colecția de la Muzeul Luvru. Biblioteca lui Mazarin a stat la originea „Bibliotecii Mazarine” din Paris. Tinerețea lui Mazarin este puțin cunoscută datorită originilor sale modeste. Există două surse: un așa-numit "prieten din copilărie" anonim și amintirile publicate de abatele Elpidio Benedetti. Esențialul nu este acolo, dar în formidabila ascensiune socială a unui personaj aproape necunoscut. Se spune că în ajunul morții sale, fără mare convingere, a cerut unui genealogist să-i inventeze un trecut glorios. Au fost studiate mai
Jules Mazarin () [Corola-website/Science/315475_a_316804]
-
timp în care s-a putut consuma actul fondării mănăstirii poate fi restrâns si mai mult pe baza unei informații oferite de statutul 21 al Capitlului General al ordinului cistercian din anul 1206. Cu această ocazie este confirmată prezența unui abate cistercian de Cârța (abbas ultra Sylvas in Hungaria, filius abbatis de Egris) la mănăstirea Cîteaux, în Burgundia, abația-mamă a ordinului cistercian. Coroborând semnificațiile acestor informații istorice, se poate constata că mănăstirea Cârța a fost fondată de regele Andrei al II
Mănăstirea Cârța () [Corola-website/Science/297170_a_298499]
-
respectiv in intervalul de timp cuprins între 29 mai 1205 - ziua ridicării lui Andrei al II-lea pe tronul Ungariei -, și 14 septembrie 1206, data la care au început lucrările Capitlului General al ordinului cistercian, cand este atestat documentar primul abate de Cârța. Conventul colonizator stabilit la Cârța a provenit de la abația-mamă Igriș, din Câmpia Banatului. Raporturile de filiație între cele două mănăstiri sunt atestate documentar în anii 1206, 1368 și 1430. Primele clădiri ale mănăstirii au fost ridicate, potrivit cutumelor
Mănăstirea Cârța () [Corola-website/Science/297170_a_298499]
-
XIII-lea, în imediata sa apropiere, pe malul drept al Oltului, mănăstirea cisterciană a fondat așezarea Cârța (germ. Kerz), cunoscută și sub vechea denumire de Cârța Săsească, iar pe Valea Hârtibaciului, lângă Agnita, a întemeiat localitatea Apoș (germ. Abtsdorf, Satul Abatelui). Ambele așezări au fost populate cu sași. Abația Cârța a așezat la cumpăna secolelor XIII-XIV coloniști germani și pe teritoriul fostului Scaun de Sighișoara, respectiv în localitățile Criț (germ. Deutsch-Kreuz; magh. Szászkeresztúr), Meșendorf (germ. Meschendorf; ung. Mese) și Cloașterf (germ.
Mănăstirea Cârța () [Corola-website/Science/297170_a_298499]