1,455 matches
-
de necesitatea corelării noilor dispoziții constituționale cu celelalte texte ale Legii fundamentale. Totodată Curtea apreciază că introducerea acestor noi reglementări în Constituția României, în momentul actual, în vederea unei viitoare integrări în Uniunea Europeană, reprezintă o soluție de la care nu se poate abdica, deoarece integrarea în structurile euroatlantice nu se poate realiza în afara unor temeiuri constituționale preexistențe. B. Cu privire la lărgirea garanțiilor instituționale și constituționale ale drepturilor și libertăților fundamentale Curtea Constituțională reține că realizarea acestui obiectiv de către România este determinată de evoluția democrației
EUR-Lex () [Corola-website/Law/149655_a_150984]
-
a stabili scopul, modalitățile și finalitatea consilierii, precum și soluțiile tehnice pe care le va urma pentru a realiza, când este cazul, asistența și reprezentarea clientului. ... (3) Avocatul va respecta opțiunile clientului în ceea ce privește scopul și finalitatea asistenței și reprezentării, fără a abdica de la independență și crezul său profesional. ... (4) Avocatul se va consulta permanent cu clientul în legătură cu strategia, mijloacele tehnice și tactice adoptate pentru atingerea scopurilor pentru care a fost angajat. Avocatul nu este obligat să urmeze acele tehnici și proceduri legale
EUR-Lex () [Corola-website/Law/164484_a_165813]
-
a stabili scopul, modalitățile și finalitatea consilierii, precum și soluțiile tehnice pe care le va urma pentru a realiza, când este cazul, asistența și reprezentarea clientului. ... (3) Avocatul va respecta opțiunile clientului în ceea ce privește scopul și finalitatea asistenței și reprezentării, fără a abdica de la independență și crezul său profesional. ... (4) Avocatul se va consulta permanent cu clientul în legătură cu strategia ��i mijloacele tehnice și tactice adoptate pentru atingerea scopurilor pentru care a fost angajat. Avocatul nu este obligat să urmeze acele tehnici și proceduri
EUR-Lex () [Corola-website/Law/237520_a_238849]
-
cu titluri care s-ar putea traduce : „Ministrul”, „Confesorul”, „Doctorul femeilor”. Aceste filme pot fi văzute în cadrul Muzeului de Erotism din Barcelona. Când s-a proclamat A doua republică spaniolă pe 14 aprilie 1931, a părăsit Spania, dar fără să abdice. S-a stabilit până la urmă la Roma, unde a trăit la Grand Hotel. Odată ce a izbucnit războiul civil spaniol, Alfonso a declarat ferm că favoriza revolta militară împotriva guvernului Frontului Popular, dar generalul Francisco Franco a declarat în septembrie 1936
Alfonso al XIII-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/309115_a_310444]
-
Miklós Horthy Junior), și astfel l-au forțat pe amiral să abroge armistițiul. Guvernul maghiar al generalului Lakatos fost răsturnat, fiind numit un nou premier în persoana lui Ferenc Szálasi, liderul fanatic al Partidului Crucilor cu Săgeți. Regentul Horthy a abdicat în acest moment și a fost trimis de germani în Bavaria. Ungaria a devenit în scurtă vreme un teatru de război. Szálasi a promis măreție pentru țară și prosperitate pentru țărani, dar, continuand războiul alături de Germania nazistă, nu a adus
Ungaria în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/311618_a_312947]
-
surori vitrege în urma aventurilor extraconjugale ale acestuia. Recăsătoria mamei sale cu Hector Lucchesi Palli a produs încă cinci frați și surori vitrege. La 2 august 1830, ca urmare a Revoluției din Iulie, bunicul lui Henri, Carol al X-lea a abdicat iar 20 de minute mai târziu, fiul său cel mare, Delfinul, de asemenea, a abdicat în favoarea micului duce de Bordeaux. Ludovic-Filip, ca general locotenet al regatului trebuia să-l proclame pe Henri ca Henric al V-lea, rege al Franței
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
produs încă cinci frați și surori vitrege. La 2 august 1830, ca urmare a Revoluției din Iulie, bunicul lui Henri, Carol al X-lea a abdicat iar 20 de minute mai târziu, fiul său cel mare, Delfinul, de asemenea, a abdicat în favoarea micului duce de Bordeaux. Ludovic-Filip, ca general locotenet al regatului trebuia să-l proclame pe Henri ca Henric al V-lea, rege al Franței și al Navarei, însă acesta a ignorat documentul. După câteva zile, Adunarea Națională a decretat
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
de Chambord a vrut să se căsătorească cu sora mai mică a soției sale, Maria Beatrice de Modena, dar aceasta era deja promisă Infantelui Spaniei, pretendentul carlist, Jean de Bourbon. În februarie 1848 a început Revoluția; Louis-Philippe a trebuit să abdice la 24 februarie și se proclamă Republica. Prințul Louis-Napoléon Bonaparte este ales președinte al Republicii în decembrie 1848. În iunie 1848 contele de Chambord a inițiat un prim gest de împăcare cu familia d'Orléans. În 1850, la moartea lui
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
a fost șajoritar în favoarea întoarcerii acestuia, dar în Valonia majoritatea s-a ronunțat împotrivă. Cu toate că la nivel național voturile pentru au fost majoritare, decizia regelui de a revenii a provocat numeroase incidente insurecționale în Valonia ceea ce face ca regele să abdice în favoare fiului său Badouin I în 1951. Cu toate că această acțiune a permis revenirea la o situație politică normală, chestiunea regală a însemnat ruptura definitivă a curentului unitarist în politica belgiană. După patru ani de efervescență naționalistă și în urma revoltei
Istoria Belgiei () [Corola-website/Science/311023_a_312352]
-
În același timp, figuri politice proeminente, în ambele țări învecinate Franța și Belgia aveau planuri de anexare a Marelui Ducat și, astfel, aveau un interes legitim de a discredita pe Marie-Adelaide. După consultarea cu prim-ministru al Luxembourgului, ea a abdicat la 14 ianuarie 1919, și a fost urmată de sora ei mai mică, Charlotte. Marie-Adélaïde a intrat la Carmelite, în Modena, Italia în 1920. Mai târziu, ea s-a alăturat la "Surorile Săracilor" din Roma luându-și numele de Sora
Marie-Adélaïde, Mare Ducesă de Luxembourg () [Corola-website/Science/317911_a_319240]
-
în 1141, în apropiere Helsingborg. În timpul războaielor civile, slavii de vest au precheziționat coasta daneză fără să întâmpine multă rezistență. Eric l-a sprijinit pe Magnus cel Orb și pe Sigurd Slembe în războaiele civile norvegiene. În 1146, Eric a abdicat de la tron, fiind singurul și unicul rege danez din istorie care a făcut asta, motivele fiind necunoscute. S-a retras la Abația St. Knut unde a murit pe 27 august 1146. Abdicarea sa poate fi explicată fie din cauza incapacității sale
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
Roskilde din 9 august 1157, Svend a încercat să-i omoare pe cei doi rivali ai săi. Knut a fost ucis de către unul din războinicii lui Svend. În 1146, când Valdemar avea 15 ani, regele Eric al III-lea a abdicat și a izbucnit războiul civil. Pretendenții la tron au fost: Svend al III-lea al Danemarcei, Eric al II-lea al Danemarcei, fiul lui Eric I și Knut al V-lea al Danemarcei, fiul lui Magnus. Valdemar a deținut Iutlanda
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
în conflict atât cu biserica cât și cu magnații. În timpul unei rebeliuni în 1326, el a fost răsturnat de a alianță între magnații danezi, Contele Gerhard al III-lea și Contele Johann I de Holstein-Kiel. Christopher a fost forțat să abdice și a fost exilat, în timp ce ducele Valdemar de Southern în vârstă de 12 ani, a fost făcut rege al Danemarcei, sub regența Contelui Gerhard. Christopher a fost restaurat ca rege danez în 1329 - 1330, ca și co-guvernator al Contelui Johan
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
pe Carol al II-lea. Totuși, Ferdinando Carlo și familia lui au rămas în Anglia deoarece ostilitățile au continuat între armata austriacă și armata piemonteză. Timp de mai mulți ani Carol al II-lea a considerat că ar trebui să abdice în favoarea fiului său Ferdinando Carlo însă a amânat în speranța că atunci când va face acest lucru, lucrurile vor fi mult mai sigure pentru fiul său. La 24 martie 1849 s-a anunțat abdicarea lui Carol al II-lea. Ferdinando Carlo
Carol al III-lea, Duce de Parma () [Corola-website/Science/324037_a_325366]
-
izgoniți din capitală. Într-un final, încercarea lor îl așează pe Sejong pe tron. Fratele său cel mare devine un pustnic și trăiește în munți,iar celălalt se duce la un templu budist și devine călugăr. În august 1418 Taejong abdica, iar Sejong poate urca pe tronul pe care frații săi și-au dorit atât de mult să-l vadă. Totuși, Taejong mai pastreza putere la curte, în special în ceea ce privea forțele armate, pana moare în 1422. Întărirea forțelor militare
Sejong cel Mare de Joseon () [Corola-website/Science/321785_a_323114]
-
să se desființeze, greviștii au convocat adunări de masă sfidând regimul, iar armata a trecut deschis de partea protestatarilor. Câteva zile mai târziu a fost numit de către Dumă un guvern provizoriu condus de Prințul Lvov. A doua zi, țarul a abdicat. În acest timp, socialiștii din Petrograd au format un "soviet" (consiliu) al deputaților muncitorilor și soldaților ca să se înzestreze cu puterea de care duceau lipsă în Dumă. În iulie, primul-ministru al guvernului provizoriu a demisionat și a fost înlocuit de
Istoria Rusiei () [Corola-website/Science/301491_a_302820]
-
consume căsătoria și și-a trimis soția la fortăreața din Kővár vára, unde Maria Cristina a fost ținută prizonieră până la 18 aprilie 1598, când, la cererea nobilimii locale, ea a fost aleasă să ocupe tronul Transilvaniei după ce soțul ei a abdicat. Totuși, domnia ei a fost doar pe hârtie; împăratul Rudolf al II-lea și-a trimis reprezentanții pentru a conduce. La 20 august 1598, Sigismund Báthory și-a recâștigat tronul și s-a împăcat cu soția sa, însă a trimis
Maria Cristina de Habsburg () [Corola-website/Science/312825_a_314154]
-
împăratul Rudolf al II-lea și-a trimis reprezentanții pentru a conduce. La 20 august 1598, Sigismund Báthory și-a recâștigat tronul și s-a împăcat cu soția sa, însă a trimis-o din nou la Kővár. Când Sigismund a abdicat pentru a doua oară, în martie 1599, Maria Cristina l-a părăsit și s-a întors în Austria în aprilie. La 17 august 1599 Papa Clement al VIII-lea a dizolvat căsătoria și, în 1607, ea s-a alăturat surorii
Maria Cristina de Habsburg () [Corola-website/Science/312825_a_314154]
-
două roze" după piesele lui William Shakespeare. Între 1944 și 1946 a fost redactor-șef al ziarului "Scânteia tineretului". Începând cu 1948-1949, abordează proletcultismul, adică pactizează cu noua putere comunistă instalată aparent definitiv după ce regele Mihai I este silit să abdice. Fondează însă în 1961 revista "Secolul 20", al cărei redactor-șef rămâne până în 1963. Ca dramaturg, Mihnea Gheorghiu a scris mai multe drame istorice prezentate pe scenele din România și din străinătate, printre acestea numărându-se "Tudor din Vladimiri", "Istorii
Mihnea Gheorghiu () [Corola-website/Science/307224_a_308553]
-
represalii ordonate de către Carol al II-lea în urma asasinării lui Armand Călinescu. Mandatul de arestare fusese emis la cererea generalului Ion Antonescu, care în 6 septembrie 1940 fusese investit prim ministru cu puteri sporite de către Carol al II-lea, care abdicase în favoarea fiului său. Pe lângă faptul că distrusese documente de arhivă, Moruzov mai era acuzat și de abateri grave de la regulamentul SSI, deoarece întocmise un "dosar compromițător" despre doamna Lița Baranga, mama lui Ion Antonescu, în vârstă de 82 de ani
Mihail Moruzov () [Corola-website/Science/307644_a_308973]
-
legionare se obligau să facă propagandă cu formula ""Credință pentru Rege și în slujba intereselor țării"," scopul principal fiind culegerea de informații privind activitatea "comunistă, teroristă și iredentistă". După doar 7 zile de la încheierea convenției cu Moruzov, regele avea să abdice, convenția lui Sima cu Moruzov fiind anulată. Horia Sima vorbește și el despre această înțelegere menită să-i asigure libertatea de mișcare în organizarea loviturii de stat de la 6 septembrie 1940. Se mai fac și alte afirmații privind implicarea lui
Mihail Moruzov () [Corola-website/Science/307644_a_308973]
-
despre familie. Și-a asumat diverse îndatoriri publice și a fost supranumită „Ducesa Zâmbitoare”, datorită zâmbetului pe care îl afișa mereu în public. În 1936, soțul Elisabetei a devenit pe neașteptate rege după ce cumnatul ei, Edward al VIII-lea, a abdicat pentru a se căsători cu americanca divorțată Wallis Simpson. Elisabeta, în calitate de regină, l-a însoțit pe soțul său în călătorii diplomatice în Franța și în Statele Unite ale Americii, în perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial. În timpul războiului, a
Elizabeth Bowes-Lyon () [Corola-website/Science/315623_a_316952]
-
va accepta niciodată pe Wallis Simpson ca regină și l-au sfătuit pe Eduard să renunțe la această căsătorie. În calitate de monarh constituțional, Eduard era obligat să urmeze sfatul miniștrilor. În loc să renunțe la căsătoria cu Wallis Simpson, Eduard a preferat să abdice în favoarea lui Albert, care astfel, fără să vrea, a devenit rege la 11 decembrie 1936 sub numele de George al VI-lea. El și Elisabeta au fost încoronați rege și regină ai Marii Britanii, Irlandei și Domeniilor Britanice, și Împărat și
Elizabeth Bowes-Lyon () [Corola-website/Science/315623_a_316952]
-
la execuția sa prin decapitare, în ianuarie 1649, la Whitehall Gate din Londra. Drept urmare, se va declara Republica, iar Oliver Cromwell va deveni Lord Protector din 1653. După moartea acestuia, fiul său, Richard Cromwell, îi va succeda ca Lord Protector, abdicând însă curând după aceea. Monarhia va fi restabilită în 1660, după ce Anglia intrase într-o perioadă de anarhie odată cu întoarcerea regelui Carol al II-lea la Londra. În anii 1664-1665, Anglia va fi lovită de izbucnirea Marii Ciume, urmată apoi
Istoria Angliei () [Corola-website/Science/299895_a_301224]
-
Emanuel al III-lea s-a prăbușit după ce Italia a pierdut toate coloniile africane, (inclusiv Libia și Somalia Italiană), iar economia a intrat în criză la sfârșitul războiului. El a mai rămas în fruntea statului până în mai 1946, când a abdicat în favoarea fiului său, Umberto al II-lea. Aceasta din urmă a domnit însă numai 33 de zile, referendumul convocat pe 12 iunie 1946 transformând Italia în republică. Printr-o înțelegere semnată la Paris în februarie 1947, Italia a renunțat la
Teatrul de luptă din Mediterană (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308359_a_309688]