594 matches
-
ce-l determinau să fie împotriva alianței cu Rusia. Imperiul moscovit, aprecia Stere, este „ultima supraviețuire a despoțiilor orientale în Europa“ și, ca pentru orice stat despotic, „mijlocul cel mai sigur de a împiedica deșteptarea poporului și a reîntări temeliile absolutismului este o politică agresivă în afară“43. Pentru toți românii, obiectivul fundamental îl reprezintă realizarea idealului național, în întregimea lui: „Nu pot admite însăși concepția problemei naționale, care se afirmă tot mai mult în opinia publică: nu pot admite opunerea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
texte teoretice, o ordine care riscă să devină dictatură doar când este subsumată unor "întrebuințări" rigide. Se poate nuanța, astfel, între aspirația ontologică, interioară, către armonie și echilibru și dorința de normare care presupune o viziune ce tinde către un absolutism despotic. Aceasta din urmă este tendința în care se înscriu poeticile clasicismului francez, subsumându-se unei tonalități prescriptive, care face din recomandările oferite adevărate legi. De altfel, clasicismul francez își stabilește mai întâi regulile prin teoreticienii săi din prima jumătate
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
revolta romanticilor, ducând la o subsumare parțial justificată a ideologiei clasice sub semnul sterilității dogmatice. Parțial justificată deoarece, într-adevăr, după cum s-a observat din concluziile privitoare la disputa din jurul Cid-ului, clasicismul a avut numeroase tendințe de alunecare înspre un absolutism academic, în sensul impunerii artificiale a unor reguli. Dar, dincolo de această dimensiune dictatorială, instaurarea unui set de principii artistice nu a presupus niciodată anularea creativității sau ignorarea talentului. O demonstrează de altfel scriitorii clasici, care, deși se supun aceluiași cod
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
franceze. A citi, astfel, poemul Secolul lui Ludovic cel Mare în cheia odelor ce slăvesc imaginea conducătorului suprem nu e departe de adevăr. Totuși, dincolo de un act de lingușire ce făcea ca progresul să fie privit ca o consecință a absolutismului monarhic, textul lui Perrault trebuie privit și din perspectiva viziunii moderne pe care o deschide. Conștient sau nu, prin efectele pe care le va genera, poemul va juca rolul buturugii mici care răstoarnă, într-un final, carul mare al clasicismului
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Criticul făcea în acest sens diferențierea între clasicul relativ, raportat doar la un context național și clasicul absolut, care presupune o consacrare la nivel universal. În termenii acestei dihotomii, se poate afirma, astfel, că fenomenul clasic francez stă sub semnul absolutismului, în vreme ce restul neoclasicismelor, care corespund mai ales începutului de secol al XVIII-lea, sunt doar manifestări relative. Aceasta, însă, nu le face mai puțin interesante, fiind, mai presus de toate, mărcile unor timpi de răscruce. Revenind la ideea maturității pe
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
7. Concluzii S-a spus în numeroase rânduri că ordinea clasică și dorința impunerii regulilor a corespuns și în plan figurat și în plan real prin raportarea la contextul politic al Franței sub regimul lui Ludovic al XIV-lea unui absolutism nedisimulat. Se poate vorbi, în acest sens, fără a o face doar de dragul unei exagerări stilistice, de un despotism al teoreticienilor clasici. Că Boileau a reușit să subjuge, aceasta este ușor de demonstrat prin prestigiul său, prin contururile gigantice pe
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
1907 scria Romantismul francez, unde încerca să demonstreze că acest curent a dus la pervertirea gustului și a dimensiunii estetice, fără însă a nega valoarea unor scriitori romantici, a fost, în mare măsură neînțeles, opera sa fiind pusă sub semnul absolutismului ca o negare a tuturor operelor situate în afara sferei clasice). Folosind cuvintele lui Henri Peyre, se poate afirma că "a suspina după clasicism sau a aspira la ordine și armonie nu a fost de ajuns pentru a face un clasic
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
reprezentative se află la originea stărilor, ci aceste stări privilegiate își construiesc trepătat instituția reprezentativă, pe temei corporativ. Lousse avertiza, de altfel, că stările organizate corporativ se află la originea adunărilor, iar scopul lor, clar manifestat, urmărește îngrădirea arbitrarului și absolutismului regal, în propriul lor interes. Corporatismul s-a dezvoltat ca doctrină având ca punct de plecare opoziția față de individualism. Corporatismul doctrinal a făcut obiect special al studiilor reputatului istoric al instituției Adunărilor reprezentative de stări, George de Lagarde 12. Spre deosebire de
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
lui Confucius poporul este făcut doar pentru a urma o cale, nu și pentru a înțelege motivul. Doctrina teocratică (non e potestas nisi a Deo) devine suportul domniilor absolutiste (suveranii sunt aleși și învestiți de Dumnezeu) și se potrivea admirabil absolutismului monarhic pe care, în Franța, Ludovic al XIV-lea și Ludovic al XV-lea au materializat-o de o manieră forte: autoritatea cu care regii sunt învestiți este o delegare a providenței; Coroana nu ține decât de Dumnezeu, dreptul de
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
de John Locke. Ele se traduc prin limitarea, apoi dispariția puterii pe care presiunea maselor și voința monarhilor o făcuse absolută. Ideile lui Locke, dezvoltate în secolul al XVII-lea, expun doctrina statului liberal, care prin natura sa se opune absolutismului statal al lui Hobbes. În lucrarea Despre guvernarea civilă 68 Locke prezintă trăsăturile caracteristice ale realizării "monarhiei limitate": este necesar să se ajungă la un echilibru satisfăcător al puterilor, prerogativelor statului și drepturilor fundamentale sau naturale ale individului. Ea conține
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
cu Hobbes 69. Acum se profilează două direcții distincte: una ascendentă, a constituirii suveranului și cealaltă descendentă, a exercitării puterii. Presupunând existența unui suveran (monarh instalat în deplinătatea drepturilor sale), guvernarea este net delimitată de instituția care deține puterea. Numai absolutismul monarhic a reușit să refacă, oarecum, plenitudinea puterilor suveranului. Thomas Hobbes 70, adept al monarhiei absolute, considera că suveranul poate atribui sarcina de a îndeplini acte de guvernare unor dregători, dar numai sub controlul său nemijlocit. Hobbes a devenit unul
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
sau unei Adunări a reprezentanților poporului 71. Statul este o persoană: cel ce o întrupează e numit suveran și are puterea suverană, toți ceilalți fiind supușii săi. Hobbes estima că doar constrângerea poate conduce în final spre binele comun, preconizând absolutismul statal, despotic, pentru ca armonia să domnească între oameni, prin natura lor egoiști și supuși propriilor interese. Voința regelui este voința poporului, iar un popor care se revoltă contra regelui său se autodistruge. Făcând distincție între "dreptul" și "exercitarea" suveranității, la
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
între anumite organisme, învestite cu atribute ale puterii. Prin esența sa, orice proces de conducere statală trebuie să fie unitar, dar unitatea nu înseamnă unicitatea puterii. În Evul Mediu, deși întreaga putere aparținea suveranului, tendința de îngrădire a arbitrarului și absolutismului acestuia, spre instaurarea monarhiei temperate, a determinat apariția unor instituții specializate: adunări deliberative restrânse, cum a fost curia regis, apoi Adunările reprezentative ale stărilor privilegiate. Dacă la început suveranii dețineau în mod absolut atributele puterii legislative, executive și judecătorești, treptat
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
în Ungaria, Privilegiile Uniunii aragoneze, Articolele lui Henric în Polonia etc., într-un cuvânt regimul de pactis conventis, întâlnit de altfel și în Țările Române 96. Prin drepturile publice cu care erau învestite adunările, prin intermediul cărora se limita puterea monarhică, absolutismul și arbitrariul suveranului, stările se situau oarecum lângă monarh și tratând cu el de pe poziții aproape egale. Monarhul era obligat de împrejurări să admită concesii, de nevoi dictate la început de necesitatea împărțirii justiției, apoi de ridicarea impozitelor extraordinare și
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
formulat, pentru statele germane, teoria "precarității" poziției stărilor 97: monarhul este cel care avea în realitate deplinătatea dreptului, stările dispunând numai în limita privilegiilor, reînnoite la fiecare schimbare de domnie. Observația lui ține însă de o perioadă târzie, cea a absolutismului monarhic, când regele este deja considerat "deasupra legii" (princeps legibus solutus). În consecință, teoria nu poate fi extinsă asupra întregii perioade de funcționare a Adunărilor de stări. Ea va deschide însă o polemică, în care a intrat Rachfahl, susținător al
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
făcut, astfel, pasul decisiv pentru instaurarea monarhiei absolute. În documente provenind de la Carol al VII-lea și ale succesorului său, regele Ludovic al XI-lea (1461-1483), se regăsește formula care sub Ludovic al XIV-lea va deveni expresia tipică a absolutismului francez: Car tel est notre plaisir 145. Din momentul în care regii Franței au reușit să rupă echilibrul cu stările, ei au convocat Adunările de Notabili în locul Statelor Generale. Eșecul ultimei Adunări a Stărilor Ligii de la Paris, în anul 1593
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
din anul 1298, doi membri aleși de Dietă făceau parte din Consiliul regal, Dieta asigurându-și astfel controlul asupra Consiliului. Decretul a rămas în vigoare până în anul 1301 și apoi, cu mici modificări, în anii care au urmat, până la instaurarea absolutismului regal. În Țările Nordice s-au format, în procesul feudalizării, adunări provinciale (Landsting) și comunale (Herredsting). Din secolul al XIV-lea s-a instaurat și în aceste regate monarhia stărilor. În Suedia Reiksdag (adunarea reprezentativă) reunea clerul, nobilimea orașelor și
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
coborâte și ele, treptat, la nivelul unui simplu "consiliu provincial". Se făcea pasul decisiv pentru instaurarea monarhiei absolute, iar în documente provenind de la Carol al VII-lea și ale lui Ludovic al XI-lea (1461-1483), se găsește formula tipică a absolutismului francez (Car tel est notre plaisir). Ludovic al XI-lea nu s-a temut de opoziția Statelor Generale, dimpotrivă, în perioada ridicării nobilimii impulsionată de Carol Temerarul, regele le va convoca de două ori. Adunarea Statelor Generale din Nord a
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
să țină seama până în secolul al XVII-lea. Treptat, prin mecanismele sale birocratice, guvernul central va exercita un control tot mai eficient asupra supușilor și provinciilor, a dispus de mai multe surse de venit, asigurându-și independența politică necesară instaurării absolutismului prin diminuarea rolului Statelor Generale. Regele păstra dreptul de a convoca adunările când dorea, în ciuda revendicărilor propuse în mod repetat de stări. Nu au existat nici periodicitate, nici termene precise de convocare, suveranul având posibilitatea de a alege momente în
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
percepe impozite pe domeniile lor. În anul 1439 impozitele extraordinare (aide, taille) votate pentru război au devenit ordinare, întrucât Statele Generale nu au profitat de "strâmtorarea" monarhiei pentru a-și asigura controlul asupra gestiunii veniturilor țării și, prin aceasta, îngrădirea absolutismului. Nobilimea, la rândul ei divizată, nu a reușit să impună o Cartă generală de privilegii la scara întregului regat. Marea Ordonanță, care impunea colaborarea permanentă a Statelor Generale cu monarhia, a fost repede anulată. Existența Statelor Generale provinciale a reprezentat
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
al XIII-lea, monarhia stărilor. Parlamentul în forma sa inițială, cu trăsăturile ce vor caracteriza funcționarea sa ulterioară, s-a format în timpul lui Simon de Montfort și a domniei regelui Eduard I. Prin metoda de guvernare acest rege amintește de absolutismul luminat din secole mai târzii. Benefic pentru supușii săi și pentru întărirea autorității monarhice, va fi Statutul din Trailbaston (1305), prin care monarhul va reforma justiția oferind protecție orășenilor 231. Susținut de Parlament, regele a întărit autoritatea statului față de papalitate
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
și regăsise rolul și constituia partidul tory. Regele punea capăt climatului de ordine morală religioasă anterioară. Anul 1660 a marcat Restaurația Parlamentului 269. Politica lui Carol al II-lea și a succesorului său, Iacob al II-lea, de a instaura absolutismul, a eșuat. Revoluția Glorioasă din Anglia (1688-1689)270 Glorious Revolution sau Bloodless Revolution, numită și a Doua Revoluție engleză a fost o revoluție care, în mod pașnic, îl detrona pe regele Iacob al II-lea (Iacob al VII-lea al
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
și provoca înscăunarea fiicei acestuia, Maria a II-a și a soțului ei, Wilhelm al III-lea, prinț de Orania 272. Revoluția instaura o monarhie constituțională și parlamentară, în locul guvernării autocratice a Stuarților. Națiunea a fost salvată de pericolul instaurării absolutismului. Succesul Revoluției Glorioase a sprijinit păstrarea sistemului reprezentativ pentru încă 150 de ani. Regimul constituțional se va consolida definitiv, iar relațiile monarhiei cu Parlamentul vor căpăta aspectul de echilibru stabil. Parlamentarii au elaborat un celebru text, Bill of Rights (Declarația
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
la Esslingen, unde Reichsregiment va fi, treptat, eclipsat. Reforma religioasă a contribuit la rândul ei la accentuarea fracturii produsă în interiorul stărilor, fiecare urmărindu-și propriile interese. De această stare de lucruri a încercat să profite împăratul Carol Quint pentru instaurarea absolutismului. Ducele de Alba l-a sfătuit ca, în primul rând, să aducă principii germani sub ascultare, la condiția "granzilor" din Spania. Revolta principilor, care a urmat acestei încercări, s-a finalizat cu încheierea Înțelegerii de la Passau (1552), prin care împăratul
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
și concluzia istoricului ceh Vaneček: "în țările coroanei cehe, în ultima perioadă de dezvoltare a vechiului regim rolul istoric al stărilor constă numai în aceea că servesc ca instrument suveranului în executarea mai ușoară a legilor. Numai clemența și protecția absolutismului regal mai menține Adunările de stări; se cuvine să știm că absolutismul vede în ele suportul convenabil de apărare a ordinii feudale"368. * Dezvoltarea instituției prezintă o serie de aspecte particulare în Austria și Prusia. În ceea ce privește Austria, am făcut deja
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]