867 matches
-
adverbe, aceste cuvinte se referă la actantul implicat în eveniment, nu la eveniment în sine (ceea ce favorizează utilizarea formei adjectivale în poziții specifice adverbului). În exemplele (71a), (71c) și (72), verbele din poziția de subiect se referă la acțiuni cu actant +uman. 115 Sunt atestate și exemple cu adjectiv (Să greșești e omenesc, www.de-blog.net), dar acestea apar prin migrarea unor termeni din clasa adjectivului în clasa adverbului (dată fiind omonimia dintre mulți termeni aparținând celor două clase). 116 Pe
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
cărților poate fi interpretată, pe plan simbolic, drept o purificare, prin parodie, chiar a operei de față. Din perspectiva acestei mulțimi de gradul al doilea", continuă Mariana Neț, "personajul construiește o lume de gradul al patrulea imaginară pentru toți ceilalți actanți, însă actuală pentru el, în care încadrează toate elementele mulțimii de gradul întâi cu care ia contact, considerându-le surogate ale mulțimii emblematice de gradul al doilea". Cervantes sesizează automatizarea unor procedee specifice epicului medieval, dar și lipsa interacțiunii eroicului
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
general, a comunităților, a orașelor, a popoarelor sau chiar a națiunilor - precum în cazul Romei și al Constantinopolului). Pe aceeași linie de analiză, problematica puterii întâlnește miturile de individuație identitară, care au ca figură esențială eroul (sau tipuri asemănătoare de actanți); schema narativă, absolut necesară, este cea a unei inițieri încununate de glorie. Procesul de individuație constă în explicarea statutului politic, a legii, a structurii sociale particulare − cazul cetății eterne a Romei, al fondatorului și al populației sale (vom reveni asupra
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
factori externi/circum stan țiali ce constituie elementele situației de comunicare. Modelul funcțional conceput de către Roman Jakobson (1963) însumează șase elemente: emițătorul (locutorul), destinatarul (receptorul, interlocutorul), mesajul, codul, contactul (canalul), contextul (circumstanțele și referentul). Acestea au caracteristicile următoare. 1) EMIȚĂTORUL, actant în procesul comunicării, este cel care produce mesajul prin codificarea unei informații. De obicei, emițătorul este și sursa mesajului, dar, în anumite situații, cele două poziționări față de informația transmisă se disociază (situația purtă torului de cuvânt, de exemplu, sau, în
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
În cazul comunicării artistice, identificarea emițătorului are în vedere poziționarea în raport cu textul operei literare, astfel încât se diferențiază: - emițătorul real, extratextual - autorul; - emițătorul ficțional, intratextual: naratorul, emițător al seriei de evenimente, „vocea“ care narează, subiect al enun țării (Julia Kristeva)/personajul, actant al întâmplărilor narate, dar și emițător al unor replici formulate în stil direct; atât naratorul, cât și personajele (sau personajul narator în proza subiectivă/narațiunea homodiegetică) sunt instanțe narative definitorii pentru opera epică; personajele dramatice (instanțele comunicării teatrale), întruchipate scenic
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
li se pot adăuga semnificanți paraverbali și nonverbali în situația comunicării orale), formată din infor mațiile codificate lingvistic (conținuturi diverse - idei, reprezentări, intuiții, sentimente, trăiri de ordin emoțional etc.). Fiind un ansamblu de semne, mesajul presupune interac țiunea celor doi actanți ai comunicării pentru producerea sensului. Astfel, emițătorul codează informația, iar receptorul o decodează, identificând semnele, indicii, denotația, cono tația, con știentizând în final semnificațiile explicite și implicite. 4) CODUL este sistemul convențional de semne și reguli combinatorii utilizat pentru elaborarea
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
ales în lirica eului, în proza subiectivă și în opera dramatică, vizând direct emițătorul intratextual (instanțele comu nicării artistice) și, indirect, emițătorul extratextual, autorul operei. FUNCȚIA CONATIVĂ/PERSUASIVĂ/RETORICĂ/INJONCTIVĂ rezidă în capacitatea mesajului de a realiza o conexiune între actanții comunicării, fiind centrată pe receptor. Apare pregnant în comunicarea cotidiană, incluzând și formule stereotipe, precum „Salut! Ce mai faci?“, care au scopul de a iniția comunicarea, de a facilita contactul interlocutorilor (funcția conativă precomunicativă). Se activează frecvent și în sfera
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
această func ție prin autoreferențialitate, prin discursul textualist al postmoderniștilor, prin proce deul intertextualității, al parodierii etc., care impun coduri de lectură și de interpretare spe cifice, în relație cu „pretextul“ și cu „arhitextul“ (Julia Kristeva). FUNCȚIA FATICĂ denotă capacitatea actanților comunicării de a iniția și a menține contactul, prin controlul canalului, al circuitului; se realizează de obicei prin secvențe textuale de tipul formulelor protocolare de salut, al interjecției „Alo!“, al unor enunțuri fatice precum: „Mă auzi?“, „Ai auzit?“, „Repetă, te
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
proza care simulează comunicarea orală (secvențeramă ale povestirii în cadru sau formulele mediane din basmele culte). FUNCȚIA REFERENȚIALĂ/INFORMATIVĂ/COGNITIVĂ/DENOTATIVĂ vizează capacitatea enunțurilor de a transmite informații, prin raportare la contextul comunicativ (locul, momentul și relația de comunicare dintre actanți) și la realitatea obiectivă și/sau fic țională. Ea semnalează capacitatea de a exprima ansamblul factorilor care, dincolo de sensurile struc turilor lingvistice, afectează/modelează semnificația mesajului. Această funcție are o pondere semnificativă în orice tip de comunicare, fiind dominantă în
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
etc.); emițătorul valorifică resursele expresive ale limbii, personalizează enunțurile, conferindule o marcă stilistică adecvată contextului comunicațional. Contextul, prin cele trei dimensiuni pe care se configurează, contribuie în mare măsură la producerea și receptarea semnificațiilor textuale. - Contextul comunicațional presupune cooperare între actanții comunicării și o raportare consonantă la același referent. În cazul literaturii, lectorul trebuie să depășească bariere temporale, spațiale, culturale, pentru a „comunica“ cu scriitorul din alt veac, pentru a înțelege un text care evocă/imaginează o realitate necunoscută lui (de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
ierta și trădarea, și triumful. Cu multă prietenie, Cioran (Emil Cioran, Scrisori către cei de acasă) [ Citește textul cu voce tare.] 1. Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul dat: a. Care sunt actanții situației de comunicare instituite prin textul citat? b. Ce elemente de structură și de compoziție (particularități ale organizării tex tuale, convenții specifice etc.) pot fi reperate în text? c. Ce elemente importante de conținut (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
caracter durativ și se succed pe o axă temporală. Reperele temporale multiple sunt, așadar, un indice al narativității; lor li se asociază repere spațiale unice sau multiple. - Discursul narativ se organizează ca structură sintagmatică, cuprinzând: nucleele narative (episoade, evenimente), personajele (actanții implicați în desfășurarea faptelor) și indicii (prezentarea personajelor și a contextului situațional, a cadrului diegetic). - Este modul de expunere cel mai complex: având caracter integrator, inserează și secvențe descriptive (pauze descriptive), dialogate sau monologate (nararea prin reprezentare). Descrierea (lat. descriptio
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
dintre pământeni de Marin Preda, Fred Vasilescu din romanul Patul lui Procust de Camil Petrescu apar și în ipostaza de autori ai confesiunii scrise). Personajul narator își asumă un dublu rol: cel de eu narator (narator autodiegetic) și rolul de actant (protagonist implicat în evenimentele relatate, cum este Ștefan Gheorghidiu, eroul lui Camil Petrescu). Naratorul martor joacă rolul eului narator și rol de observator al lumii narate (Ienache Coropcarul, narează la sadovenianul Han (al) Ancuței întâmplări în centrul cărora este plasat
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
mijloace de caracterizare Personajul literar (lat. persona - mască de teatru, rol, actor) este principala instanță narativă sau dramatică prin intermediul căreia scriitorul își exprimă indirect concepțiile, reprezentările, ideile în opera epică sau dramatică. Oameni transfigurați artistic, ființe imaginate de scriitor, devenite actanți ai întâmplărilor narate sau reprezentate scenic, personajele au fost numite în chip diferit de teoreticienii artei literare: „ființă de hârtie“ (R. Barthes), „ființă ficțională“ (Toma Pavel), actant (A.J. Greimas), actor (J. Lintvelt), erou (M. Bahtin, J. Lintvelt). Tipologia personajelor
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
în opera epică sau dramatică. Oameni transfigurați artistic, ființe imaginate de scriitor, devenite actanți ai întâmplărilor narate sau reprezentate scenic, personajele au fost numite în chip diferit de teoreticienii artei literare: „ființă de hârtie“ (R. Barthes), „ființă ficțională“ (Toma Pavel), actant (A.J. Greimas), actor (J. Lintvelt), erou (M. Bahtin, J. Lintvelt). Tipologia personajelor literare este definită ca „reprezentare convențională a unei ca tegorii umane (sociale sau psihologice) întrupată întrun personaj literar, care concentrează anumite caracteristici stabile, permanente, definitorii“ (M. Anghe
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Hanu Ancuței). personajnarator mesager - îndeplinește numai funcția narativă și cea de regie, fără a fi implicat în seria de evenimente; este „vocea“ narativă care relatează evenimente auzite de la un alt personaj (de pildă, lița Salomia din Hanu Ancuței). - Personajele obiective (actanții) sunt urmărite în planul evenimențial, având numai funcție actanțială. Sunt, de obicei, personaje secundare, implicate doar la nivelul acțiunii narate sau reprezentate scenic. Clasificarea personajelor poate avea în vedere și criteriul reprezentativității: - Personajul arhetipal este un model originar, un erou
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Joițica) -, Tipătescu are conștiința puterii absolute și comportamentul unui stăpân care poate schimba, discreționar, destinele celorlalți. Item 2: evidențierea, prin două episoade/citate/secvențe comentate, a modului în care evoluează relația dintre cele două personaje Relația conflictuală dintre cei doi actanți se instituie chiar din prima scenă (actul I), când Tipătescu citește articolul în care este numit „vampir“ de către Cațavencu. Conflictul de interese, derizoriu (specific comediei) se amplifică în momentul în care Trahanache îi dezvăluie lui Tipătescu șantajul pe care îl
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
de vorbire" devine indispensabilă în analiza discursului, răspunzînd necesității de a realiza investigația din perspectiva unor principii cu finalitate și conținut determinate. V. discurs, enunț, text. AUSTIN 1962; SEARLE 1969; MOESCHLER - REBOUL 1994; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. IO ACTANT. În sens larg, termenul actant trimite la toți participanții activi și pasivi care contribuie la realizarea unei acțiuni. În domeniul sintaxei structurale, Lucien Tesnière identifică subordonații imediați ai verbului, făcînd distincția între categoria actanților și cea a circumstanților. Analizînd structura
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
analiza discursului, răspunzînd necesității de a realiza investigația din perspectiva unor principii cu finalitate și conținut determinate. V. discurs, enunț, text. AUSTIN 1962; SEARLE 1969; MOESCHLER - REBOUL 1994; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. IO ACTANT. În sens larg, termenul actant trimite la toți participanții activi și pasivi care contribuie la realizarea unei acțiuni. În domeniul sintaxei structurale, Lucien Tesnière identifică subordonații imediați ai verbului, făcînd distincția între categoria actanților și cea a circumstanților. Analizînd structura frazei simple, în lucrarea Éléments
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. IO ACTANT. În sens larg, termenul actant trimite la toți participanții activi și pasivi care contribuie la realizarea unei acțiuni. În domeniul sintaxei structurale, Lucien Tesnière identifică subordonații imediați ai verbului, făcînd distincția între categoria actanților și cea a circumstanților. Analizînd structura frazei simple, în lucrarea Éléments de syntaxe structurale publicată în 1959, lingvistul afirmă că verbul exprimă un proces, iar "ființele și lucrurile care, într-o anumită calitate și într-un anumit mod - fie chiar
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lucrarea Éléments de syntaxe structurale publicată în 1959, lingvistul afirmă că verbul exprimă un proces, iar "ființele și lucrurile care, într-o anumită calitate și într-un anumit mod - fie chiar și ca simpli figuranți pasivi -, participă la proces" sînt actanți, circumstanțele temporale, locative, modale etc. în care procesul se desfășoară reprezentînd circumstanții. Spre deosebire de circumstanți, exprimați întotdeauna prin adverbe și prin sintagme cu valoare adverbială, actanții sînt întotdeauna redați prin substantive sau prin sintagme nominale. Există trei tipuri de actanți, natura
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
într-un anumit mod - fie chiar și ca simpli figuranți pasivi -, participă la proces" sînt actanți, circumstanțele temporale, locative, modale etc. în care procesul se desfășoară reprezentînd circumstanții. Spre deosebire de circumstanți, exprimați întotdeauna prin adverbe și prin sintagme cu valoare adverbială, actanții sînt întotdeauna redați prin substantive sau prin sintagme nominale. Există trei tipuri de actanți, natura acestora fiind condiționată de numărul lor cerut de verb. Deoarece verbele care nu sînt avalente pot avea un actant (verbe monovalente), doi actanți (verbe bi-
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sînt actanți, circumstanțele temporale, locative, modale etc. în care procesul se desfășoară reprezentînd circumstanții. Spre deosebire de circumstanți, exprimați întotdeauna prin adverbe și prin sintagme cu valoare adverbială, actanții sînt întotdeauna redați prin substantive sau prin sintagme nominale. Există trei tipuri de actanți, natura acestora fiind condiționată de numărul lor cerut de verb. Deoarece verbele care nu sînt avalente pot avea un actant (verbe monovalente), doi actanți (verbe bi- sau di-valente) sau trei actanți (verbe trivalente), vom vorbi de actantul prim, secund sau
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și prin sintagme cu valoare adverbială, actanții sînt întotdeauna redați prin substantive sau prin sintagme nominale. Există trei tipuri de actanți, natura acestora fiind condiționată de numărul lor cerut de verb. Deoarece verbele care nu sînt avalente pot avea un actant (verbe monovalente), doi actanți (verbe bi- sau di-valente) sau trei actanți (verbe trivalente), vom vorbi de actantul prim, secund sau terț. Din punct de vedere semantic, actantul prim este agentul care face acțiunea, subiectul; actantul secund este cel care suportă
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
valoare adverbială, actanții sînt întotdeauna redați prin substantive sau prin sintagme nominale. Există trei tipuri de actanți, natura acestora fiind condiționată de numărul lor cerut de verb. Deoarece verbele care nu sînt avalente pot avea un actant (verbe monovalente), doi actanți (verbe bi- sau di-valente) sau trei actanți (verbe trivalente), vom vorbi de actantul prim, secund sau terț. Din punct de vedere semantic, actantul prim este agentul care face acțiunea, subiectul; actantul secund este cel care suportă acțiunea, complementul direct. În
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]