1,099 matches
-
cere articol hotărât: „A plecat cu trenul.”, „Scrie cu stiloul.” Fac excepție substantivele singularia tantum: „A prăjit-o cu unt.”, „A spoit-o cu aur.”, „A învelit-o cu mătase.”, „S-au bătut cu zăpadă.” Celelalte prepoziții care impun cazul acuzativ se construiesc cu substantivele nearticulate: „Ceasul este pe masă.”, „El a plecat în oraș.”, „A scos merele din cutie.”, „Vorbește despre film.” Substantivele care denumesc grade de rudenie, expresia lingvistică a unor „obiecte” unice pentru subiectul vorbitor, caracterizându-se prin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezvoltate de substantive prin funcțiile sintactice pe care le realizează în structura enunțului lingvistic. În strânsă legătură cu configurația constituenților funcțional-semantici dintr-un enunț maximal complet, categoria gramaticală a cazului se întemeiază pe opozițiile interne dintre cinci termeni corelativi: nominativ, acuzativ, genitiv, dativ, vocativ. Termenul neutru al categoriei din planul limbii are forma cazului nominativ nearticulat: floare, stea, profesor, curcubeu. În plan semantic, individualitatea termenilor corelativi este asigurată de natura relației în care intră substantivul, de poziția lui în această relație
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o relație de apoziție: complement direct: „L-am chemat în somn pe Kama-Kamadeva, zeul indic” (Ibidem, p.236); complement indirect: I-am spus lui Mircea, prietenul tău, să te anunțe. complement corelativ: Am plecat cu Andrei, prietenul meu, imediat. Acuzativultc "Acuzativul" Sensul fundamental al cazului acuzativ este dat de funcția sintactică de complement direct: „Nu alunga amintirile ce vin/plângând să-și îngroape fețele-n cenușa lor.” (L.Blaga,89). Impus de recțiunea unui verb cu tranzitivitate directă, acuzativul este termenul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
direct: „L-am chemat în somn pe Kama-Kamadeva, zeul indic” (Ibidem, p.236); complement indirect: I-am spus lui Mircea, prietenul tău, să te anunțe. complement corelativ: Am plecat cu Andrei, prietenul meu, imediat. Acuzativultc "Acuzativul" Sensul fundamental al cazului acuzativ este dat de funcția sintactică de complement direct: „Nu alunga amintirile ce vin/plângând să-și îngroape fețele-n cenușa lor.” (L.Blaga,89). Impus de recțiunea unui verb cu tranzitivitate directă, acuzativul este termenul opus direct nominativului în dezvoltarea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
imediat. Acuzativultc "Acuzativul" Sensul fundamental al cazului acuzativ este dat de funcția sintactică de complement direct: „Nu alunga amintirile ce vin/plângând să-și îngroape fețele-n cenușa lor.” (L.Blaga,89). Impus de recțiunea unui verb cu tranzitivitate directă, acuzativul este termenul opus direct nominativului în dezvoltarea opoziției activ-pasiv; nominativul este cazul activității iar acuzativul, cazul pasivității: Copilul (+activ) culege flori (+pasiv). Termenii opoziției se inversează când planul semantic funcțional-sintactic este dominat de desfășurarea planului semantic al categoriei gramaticale a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
direct: „Nu alunga amintirile ce vin/plângând să-și îngroape fețele-n cenușa lor.” (L.Blaga,89). Impus de recțiunea unui verb cu tranzitivitate directă, acuzativul este termenul opus direct nominativului în dezvoltarea opoziției activ-pasiv; nominativul este cazul activității iar acuzativul, cazul pasivității: Copilul (+activ) culege flori (+pasiv). Termenii opoziției se inversează când planul semantic funcțional-sintactic este dominat de desfășurarea planului semantic al categoriei gramaticale a diatezei: Florile (nominativ ‘pasiv’) sunt culese de copil (acuzativ ‘activ’). Acestui sens de bază i
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
activ-pasiv; nominativul este cazul activității iar acuzativul, cazul pasivității: Copilul (+activ) culege flori (+pasiv). Termenii opoziției se inversează când planul semantic funcțional-sintactic este dominat de desfășurarea planului semantic al categoriei gramaticale a diatezei: Florile (nominativ ‘pasiv’) sunt culese de copil (acuzativ ‘activ’). Acestui sens de bază i se adaugă un fascicol de dezvoltări semantice cu originea în alte funcții sintactice, cerute de verbul regent sau de recțiunea unor prepoziții, mijloace de realizare a relației de dependență și de exprimare a identității
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Eminescu, I, p. 150) și, de toate verbele aflate la diateza pasivă, funcția de complement de agent: „Îngânat de glas de ape/Cânt-un corn cu-nduioșare.” (M.Eminescu, I, p. 103) Mai participă direct la realizarea dezvoltărilor semantice ale acuzativului funcția de circumstanțial (de temporalitate și spațialitate) realizată prin substantiv fără prepoziție: „O oră să fi fost amici,/ Să ne iubim cu dor.” (M. Eminescu, I, p. 191) Prin intermediul recțiunii prepoziționale, acuzativul caracterizează și substantivele - constituenți ai unor sintagme nominale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Mai participă direct la realizarea dezvoltărilor semantice ale acuzativului funcția de circumstanțial (de temporalitate și spațialitate) realizată prin substantiv fără prepoziție: „O oră să fi fost amici,/ Să ne iubim cu dor.” (M. Eminescu, I, p. 191) Prin intermediul recțiunii prepoziționale, acuzativul caracterizează și substantivele - constituenți ai unor sintagme nominale iar planul său semantic cunoaște cea mai amplă dezvoltare, prin asimilarea majorității funcțiilor sintactice: • predicat, în raport de complementaritate cu un verb copulativ: „Dar nopțile-s de-un farmec sfânt/ Ce nu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eminescu, I, p. 31), „La blânda ta mustrare simt glasul cum îmi seacă.” (M. Eminescu, I, p. 91); • atribut: „S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta.” (M. Eminescu, I, p. 146). Valori semantice speciale Când este cerut de prepoziția dintre, acuzativul dezvoltă, uneori, sens ‘partitiv’: „Dintre păsări călătoare,/ Ce străbat pământurile/ Câte-o să le-nece oare/Valurile, vânturile?” (M. Eminescu, IV, p. 396) Genitivultc "Genitivul" Conținutul semantic fundamental al cazului genitiv își are originea în funcția sintactică de atribut: „Aleluia
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
limbajul familiar: copilo, fetițo, iubito, bunico, mămico, Mario, Zamfiro etc. și alte câteva. Mai numeroase sunt substantivele provenite din adjective: frumoaso, urâto, netrebnico, ticăloaso etc., marcate de conotații stilistice. Majoritatea substantivelor feminine se caracterizează prin omonimia vocativului cu nominativul și acuzativul nearticulat: mamă, bunică, doamnă, femeie, nevastă, cumnată sau, mai rar, articulat cu articolul hotărât: doamna. Observații: Dezinența -o apare, în limbajul familiar, și la unele substantive masculine, proprii sau comune, terminate la singular în -a, -ă sau -ea: Tomo! Mirceo
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
păr/ Este piedica eternă ce-o punem la adevăr.” (M. Eminescu, I, p. 164), „Moartea succede vieții, viața succede la moarte.” (M. Eminescu, I, p. 36). Este mai frecventă în limbajul popular: „Dau la copii de mâncare.” -pe; marchează cazul acuzativ al genului personal: substantive proprii (din câmpurile semantice uman și mitologic, precum și nume de animale) sau substantive comune denumind ființe umane, cu funcția sintactică de complement direct: „Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic - pe Arald.” (M. Eminescu, I, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
18), „L-ați văzut cumva pe Zdreanță,/Cel cu ochii de faianță?” (T. Arghezi, I, p. 446) 3. Articolul-morfem. Prin natura sa de categorie sintactică, cazul este strâns legat de categoria determinării. Rămâne în afara determinării numai cazul vocativ. Nominativul și acuzativul pot dezvolta toate gradele de determinare (deci, și determinarea Ø) iar genitivul și dativul au, sau determinare hotărâtă, sau determinare nehotărâtă; sunt incompatibile cu determinarea Ø. Datorită acestui sincretism caz - determinare, extins și la categoria gramaticală a numărului, deci: caz-determinare-număr
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
meu, Mai mândră decât orice stea, Iubita mea, iubita mea.” (M.Eminescu, I, p. 235) 6. Recțiunea. Fără să fie morfeme de caz, prepozițiile și locuțiunile prepoziționale fixează, indirect, identitatea unor cazuri, prin specificul recțiunii lor. Nominativul se distinge de acuzativ prin absența prepozițiilor. Prezența prepozițiilor în, de, la, spre, cu, de la, pe lângă, în loc de etc. semnalează că substantivul pe care-l preced în realizarea unor funcții sintactice stă în cazul acuzativ: „Acoperit de frunze veștede pe-o stâncă zace Pan.” (L.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unor cazuri, prin specificul recțiunii lor. Nominativul se distinge de acuzativ prin absența prepozițiilor. Prezența prepozițiilor în, de, la, spre, cu, de la, pe lângă, în loc de etc. semnalează că substantivul pe care-l preced în realizarea unor funcții sintactice stă în cazul acuzativ: „Acoperit de frunze veștede pe-o stâncă zace Pan.” (L. Blaga, p. 45) Genitivul se distinge de dativ prin specificitatea prepozițiilor care le-au condiționat. Cer cazul genitiv prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) asupra, contra, deasupra, împotriva, în jurul, în fața, înapoia, înaintea etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
poziția de regent. Unele adjective pot fi determinate de adverbe: „Dar ochii mari și minunați/ Lucesc adânc himeric.” (M. Eminescu, I, p. 172), iar altele cer substantive (pronume) în dativ: favorabil, necesar (încă o hotărâre defavorabilă oamenilor), în dativ sau acuzativ: folositor, util (folositor la ceva/cuiva). Aceste adjective pot fi determinate și de adverbe care exprimă sensuri circumstanțiale: totdeauna folositor, necesar oriunde etc. În desfășurarea relației de interdependență, adjectivul realizează, în complementaritate cu un verb copulativ, funcția de predicat analitic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și caracter biplan: unei opoziții semantice îi corespunde o opoziție în planul expresiei: (un) italian + -Ø vs (mai mulți) italien + i; (o) prun-ă vs (mai multe) prun-e; „A venit un italian-Ø” (agent - nominativ) vs „Au rugat pe un italian-Ø...” (pacient - acuzativ), „I-am dat unui italian-Ø...” (beneficiar - dativ). La adjectiv, genul, numărul și cazul se înscriu numai în planul expresiei, nu sunt categorii gramaticale; morfemele conjuncte din structura variabilei adjectivului sunt impuse de acțiunea principiului acordului; opoziția de gen inteligent-inteligentă este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
G.D. -lor: plictisitorii învățători/plictisitorilor învățători. Distincția dintre genitiv și dativ se realizează la nivelul sintagmei, prin articolul morfem al genitivului al, variabil în funcție de gen, număr și, parțial, caz: G. al bălaiului copil/ D. bălaiului copil Distincția dintre nominativ și acuzativ se realizează tot la nivelul sintagmei, prin aceleași mijloace din flexiunea substantivului. Observații: Vocativul este omonim cu nominativ-acuzativul în anumite structuri sintactice (când între substantiv și adjectivul care-l precede se interpune un alt determinant): draga mea colegă!, dragii mei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
p. 55) Prin trăsătura semantică + uman, care ar trebui să-i restrângă sfera de întrebuințare, pronumele dânsul este apropiat în conștiința subiectului vorbitor de pronumele personale de reverență. Pronumele însul, însa, caracterizate prin trăsătura semantică - uman,se întrebuințează numai la acuzativ, precedat de prepozițiile în, din, devenite în sintagmă cu acest pronume într-, dintr-: „Am intrat într-însul.”, „Am ieșit dintr-însa.” FLEXIUNEA PRONUMELUI PERSONALTC "FLEXIUNEA PRONUMELUI PERSONAL" Identitatea specifică a pronumelui personal în interiorul clasei pronumelor este dată de aceleași trăsături
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
masculin): -i + i: dânș + i + i, înș + i + i (feminin): -e + le: dâns + e + le, îns + e + le La pronumele masculin intervine și o alternanță consonantică s/ș, în structura rădăcinii generând alomorfele dâns-, dânș-. Observații: La feminin, nominativ și acuzativ singular, întocmai ca la substantivele terminate în vocala ă, dezinența -ă a fost asimilată de morfemul determinării -a; este vorba, în termenii lui A. Martinet, de amalgamarea celor două morfeme -ă și -a în unul singur: -a, ceea ce face ca
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
substantive masculine și feminine coordonate copulativ: „Lună, Soare și Luceferi/ El le poartă-n a lui herb.” (M. Eminescu, I, p. 102) În planul expresiei, opoziția de gen este marcată prin pronume distincte, la singular: el (masculin)/ea (feminin), îl (acuzativ, masculin)/o (acuzativ, feminin), la plural: ei (masculin), ele (feminin). La genitiv-dativ, singular, opoziția este marcată numai la nivelul formelor lungi, accentuate: lui (masculin)/ei (feminin): „Mureșan scutură lanțul cu-a lui voce ruginită.” (Idem, p. 32), „Luna varsă peste
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
feminine coordonate copulativ: „Lună, Soare și Luceferi/ El le poartă-n a lui herb.” (M. Eminescu, I, p. 102) În planul expresiei, opoziția de gen este marcată prin pronume distincte, la singular: el (masculin)/ea (feminin), îl (acuzativ, masculin)/o (acuzativ, feminin), la plural: ei (masculin), ele (feminin). La genitiv-dativ, singular, opoziția este marcată numai la nivelul formelor lungi, accentuate: lui (masculin)/ei (feminin): „Mureșan scutură lanțul cu-a lui voce ruginită.” (Idem, p. 32), „Luna varsă peste toate voluptoasa ei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M)/-a(F) la singular, nominativ-acuzativ: dânsul/dânsa, (într-) însul/(într-) însa -Ø + lui(M)/e + i(F) la genitiv-dativ: dânsului, dânsei -i + i(M)/e + le(F), la nominativ-acuzativ, plural: dânș-i-i/dâns-e-le, (într-)ânș-i-i, (într-)âns-e-le Forma neaccentuată de acuzativ a pronumelui feminin singular este întrebuințată în mod frecvent cu sens neutru: pronumele o reia, substituind, o întreagă propoziție sau o frază: „De mi-i da o sărutare/Nime-n lume n-a s-o știe” (M. Eminescu, I, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
numai formele neaccentuate: „Lasă-ți lumea ta uitată,/Mi te dă cu totul mie” (M. Eminescu, I, p. 209) $dativ$$, „De ce taci, când fermecată/ Inima-mi spre tine-ntorn?” (Ibidem, p. 206) $genitiv$$. Pronumele însul, însa nu se întrebuințează decât la acuzativ, cu prepoziții: în, din, prin, iar pronumelor dânsul, dânsa le sunt proprii numai nominativul și acuzativul. Este destul de frecventă și întrebuințarea formelor de genitiv-dativ (copilul dânsei, numele dânsului, i-am spus dânsei), dar acestea poartă marca unui anumit coeficient de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I, p. 209) $dativ$$, „De ce taci, când fermecată/ Inima-mi spre tine-ntorn?” (Ibidem, p. 206) $genitiv$$. Pronumele însul, însa nu se întrebuințează decât la acuzativ, cu prepoziții: în, din, prin, iar pronumelor dânsul, dânsa le sunt proprii numai nominativul și acuzativul. Este destul de frecventă și întrebuințarea formelor de genitiv-dativ (copilul dânsei, numele dânsului, i-am spus dânsei), dar acestea poartă marca unui anumit coeficient de artificialitate și prețiozitate. Exprimarea opoziției cazualetc "Exprimarea opozi]iei cazuale" În planul expresiei, opoziția cazuală, asemeni
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]