430 matches
-
ochi. Simți că i se înmoaie orice răutate din sufletul cercat de greutăți. Se așeză pe prispă de unde aruncă grăunțe pentru orătăniile care se s-au pus pe ciugulit. Apoi, se îndreptă spre grajdul cam dărăpănat unde doi boi bălțați adăstau. Rumegau leneși pentru a-și sătura foamea din mâna de fân pe care stăpânul le-o aruncase de ieri. Cu o jordie, reuși să-i urnească, încet, spre unul din colțurile gospodăriei. Îi înhămă, iar din șoproneață scoase un plug
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
din paie - mă mai duceam la ea și ca să ronțăi castraveciori pipărați, făcuți după o rețetă specială; la etajul nouă locuia Henrieta, care avea o păpușă uriașă, de un metru înălțime, păpușă care mergea de una singură și vorbea, drept care adăstam în apartamentul Henrietei ca să vedem tot felul de ciudățenii - aici se mai găseau papagali, hărți uriașe ale lumii, cărți magice de joc și diverse alte lucrușoare speciale. Nu în ultimul rând, la etajul zece era uscătorul, unde urcam vara pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
lasă ferestre de timp între diferitele lucrări. Dacă nu aveam alte treburi, câte doi - trei, mai pe ferite, luam rucsacurile și porneam la munte în mici excursii. Vizitam biserici, mânăstiri, stând de vorbă cu drumeții sau cu gospodarii pe la care adăstam un ceas-două sau o noapte chiar. Făceam cunoștință cu oameni, obiceiuri și locuri. Aflam de necazuri și încercam să dăm speranță oamenilor terorizați de sloganurile comuniste și de amenințări. Probabil cineva a informat Bucureștiul despre această activitate a noastră, căci
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
stepii; ne zdrelim de cuie și de ținte și-ndârjiți, cu ghearele, cu țepii, ne-mbulzim pe lespedea fierbinte, mergem înainte, suntem jnepii. Strâmbi, chirciți, târâș pe brânci, pe coastă, trebuie să biruim genunea; Nu ne temem câte râpi ne-adastă, n-auzim cum mormăie furtuna, știm atât, că mergem sus pe creastă. Suntem jnepii și urcăm întruna. Râd de-mpleticita noastră turmă brazi trufași cu vârful lung de fiere; râsul lor, năvala nu ne curmă și mușcăm din piatră cu putere
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
și, puțin mai încolo, am reușit să zăresc, printre trunchiurile copacilor, bungalovul destul de îndepărtat, pe care-l țineam sub observație cu ajutorul binoclului. Am avut de așteptat destul de mult, înfiorat de răcoarea serii mai curând decât de frig, deși strălucirea soarelui adăsta încă pe cer. Brațele și ochii începuseră să mă doară. În cele din urmă, domnul a ieșit în grădină. Temperatura corpului mi s-a urcat brusc și inima a început să-mi bată violent. M-am bucurat când am văzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
îl rodea moartea lui Titus și că se învinuia singur, așa cum mă învinuiam și eu, că nu fusese mai grijuliu cu privire la isprăvile băiatului. Eu evitam acum stâncile și marea, dar James colinda întruna aceleași locuri, urcându-se pe „muntele“ meu, adăstând pe podul lui Minn, cățărându-se pe stânci până la turn, de parcă ar fi vrut să măsoare distanțele. În câteva după-amieze, eu și Lizzie ne-am plimbat pe câmpurile dinspre uscat, pe lângă locul unde, într-o existență anterioară, îmi pusesem în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-mi fi pierdut cunoștința. Dar ce, ce anume? Tremurând de emoție și de spaimă, ședeam strângându-mi capul în mâini și chinuindu-mi memoria. Era ceva ce aștepta, torturant, să iasă la suprafața aducerii aminte, ceva extrem de important și extraordinar, adăstând chiar la marginea câmpului meu de viziuni, așteptând să-l sesizez, să-l scot afară, numai că nu puteam. Am gemut cu glas tare, m-am ridicat, m-am dus până în bucătărie și m-am întors, am mai băut puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și dunele de la Hanu Conachi au viața lor: nu cea minerală, fizică, de până acum, ci una biologică, a luncii, respectiv a vălurării, iarăși abiotice, a nisipului. Și, continuând tot așa mă voi pierde În Dunăre, acolo la Galați, voi adăsta În Deltă, pentru a renaște Într’o nouă negentropie, aceea a Mării, a cărei valuri au fost menite de Luceafărul vostru drept ultim sălaș al zeilor dacici. Simplu: care zeu nu reprezintă negentropia, și ce mediu Îl poate mulțumi decât
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
respectiv dintr’un foraj cu mult mai adânc, pentru a afla că și eu am un biocâmp, ca și voi, iar acela e cam deficitar În fântână, dar excedentar În adânc; firesc, căci apa păstrează amintirea locului În care a adăstat, iar planeta Însăși e tot mai excedentară, negentropică, pe măsura apropierii de centru. Să vă dezvălui și cauza preferinței prietenului Nicu pentru apa minerală: Ori de unde ar fi luată, ea e o singularitate, având același biocâmp, care astfel poate ajunge
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
țină penelul și să-și transpună pe pânză creațiile. Stilul și talentul tot de la domnul Baba senior le-a moștenit. Casa era cu gust aranjată și plină cu tablouri. La demisol era bucătăria, baia și cămara. Era o plăcere să adaști în casa familiei Baba. Casa și locuitorii ei emanau o atmosferă de calm și bine, pur și simplu îți făcea plăcere să intri acolo. Domnișoara Baba era cealaltă prietenă a mamei. Când venea la noi și rămânea mai târziu, dormea
Învăţătorii Frasinului : din amintirile unei foste eleve by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1292_a_2103]
-
sănătății, nici puținătatea banilor. Cu inimile pline de bucuria revederii, cu ochii încețoșați de vârstă dar și de emoții, am dat ocol clădirii școlii, am admirat numeroasele anexe adaptate noului profil al așezământului, ne-am plimbat pe malul iazului, am adăstat în insula care ne-a inspirat și legănat visele adolescentine, am înconjurat bisericuța în care am susținut cu corul slujbele duminicale, și am poposit în frumosul parc, cel care ne-a primit de fiecare dată cu răcoarea și aerul său
CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
povestea despre oaspeții care i-au călcat în bătătură și i au onorat casa ospitalieră. Și nu erau puține persoanele care veneau să-l vadă și să se întrețină, măcar câteva ore, cu poetul. Unii prieteni, printre care mă număr, adăstau în casa încăpătoare și în curtea inundată de verdeață chiar mai multe zile. Erau reconfortante și spiritualizate dialogurile directe, telefonice sau prin corespondență. Mihai Munteanu avea un adevărat cult pentru păstrarea hârtiilor: manuscrise, scrisori, fișe, însemnări, file de jurnal, fotografii
CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
vor crede mereu în Evanghelia Mântuitorului doar prin darul Mângâietorului. Ne vom întoarce oare la Biserica sfinților? Cum să risipim „puterea schismei” pentru a ne exersa în „arta speranței”? Cum vom găsi pacea care „covârșește toată mintea”, lăsând sufletul să adaste într-o „margine de tăcere” (Vladimir Lossky)? Acolo, „exigente și vertiginos atemporale, teologia și propensiunea mistică” se vor dovedi drumuri către adevărata și singura noastră cetate: Ierusalimul ceresc. Asceza mărturisirii creștine. Scrisoare către un prieten de departetc "Asceza mărturisirii creștine
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
adevărat fără vreun ajutor,/ dibuiai cărările îngerilor?), Cel-pururi-de-față/ mă făcea părtaș la înțelepciunea sa; astfel/ puteam prealesne întrezări Firul cu plumb, cel/ dinaintea zidirii, spre a pricepe întocmirea/ văzduhului, temeiurile abisului. Cu ochii/ nedespărțiți de icoana desăvârșirii, eram un/ izbuc adăstând termenul propriei însuflețiri;/ învăpăieri, entuziasme se stârneau din nimic;/ într-un singur înțeles țineam reunite toate/ noimele"". Ceea ce se vede aici transpare prin ochii altuia posibil, prin vederea matutinală a celui cu totul altul. Nu coordonatele imaginare, difuze, ale unei
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Lică (Mierloiul). Ea se repetă în aria solemnă pe care Walter o simte invadîndu-l, la gîndul morții Lenorei ("Lenoras Tod!" în proclamarea patetică a soțului). În tiparul moștenirii palatului pe calea incestuoasă, regăsit la cele trei grupuri de relații intersectate, adastă și un domeniu comun, al ramurii gineko-medicale, implicat de specializarea Linei, de moartea Siei și de boala fatală a Lenorei, ceea ce deschide și tema maternității morbide. Impunerea voinței mamei, de aceea, completează fără să ne mai mire clișeul romanesc. Sia
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
casă neîncercată încă; nici raporturile între un domiciliu și locatarii lui noi, mai ales cînd e chiar vorba de o casă proprie, unde și locuința și locatarii își dezvoltă reciproc toate defectele posesiei." Fiecare dintre locurile care invită cititorul să adaste pentru a afla o istorie este saturat, aproape, de importante semne ale trecutului sau, măcar, de circumstanțe și latențe promițătoare în ordinea acțiunii. Autoarea procedează într-o modalitate transparentă și relativ simplă la configurarea acestor predeterminări. "Condiția nouă" a personajului
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
zale de argint ce străluceau în desfătarea razelor de soare. Dar domnița a fugit din calea acestor străini, pentru că acel crai era însoțit de mulți oșteni. Când, în sfârșit, craiul a văzut-o, cu glas blând a rugat-o să adăsteze, că el vrea să-i grăiască. Ascultându-i povestea, tot atunci el, care era tulburat de gingășia fetei, a poruncit sfetnicilor și celor din oaste să nu-i facă niciun rău. Așa că, pe dată, domnița s-a îndrăgostit de acel
LOCURI, NUME ŞI LEGENDE TOPONIMICE by ŞTEFAN EPURE () [Corola-publishinghouse/Science/1668_a_2940]
-
îndatorat de-acum, chiar dacă într-o zi se va supăra din nou pe cai verzi! Culmea e că, deseori, îmi trece prin cap că n-am cunoscut vreodată ceva mai neserios decît carnea! Ulici, în trecere spre V. Dornei, a adăstat mai multe ore la Borca. I-am ținut hangul! Vorbe, vînt, vorbe! Venise cu D.R.ul la P. Neamț ("Piticul în grădina de vară" la T.T.), dar n-am știut; m-aș fi dus. Mulțumesc pentru cuvintele-atenție despre cei doi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
chip atât de meschin, atât de străin de orice simțământ de noblețe, încât m-am întrebat cum de am putut oare lua în serios un asemenea individ, cum de am putut ține la el?! Muntele La poale de munte am adăstat, Trecutul... n-a venit. Voi urca singur pentru a împlini înălțimile sorocite. (Mugurii muntelui erau în mine... și au încolțit... și m-au împins...) Cine mă iubește trebuie să-mi iubească înălțimile. Altfel rămâne jos împreună cu Trecutul... Iar eu voi
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
într-un vagon închiriat special pentru a o transporta de la Cluj la București, vagon preluat și abandonat probabil de diverse garnituri de tren, căci i-a trebuit vreo două săptămâni ca să ajungă la destinație, în gara Filaret, unde a mai adăstat o vreme (nici problema descărcării ei și a procurării unui camion nu se putea rezolva cât ai bate din palme), deci până la sosirea mobilei, Jeni, pe atunci studentă în ultimul an de chimie, nu a stat cu mâinile în sân
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
transparentă a perdelei ușoare, de voal. Căutau un loc pentru cuib? Toamna? Nu trebuiau să fie deja plecate spre țările lor calde? Făceau gălăgie mare, băteau aerul cu aripile, gata-gata să intre în cameră; una chiar și intrase de fapt, adăstând câteva clipe sub „acoperișul” galeriei. Am urmărit evoluția lor neobișnuită pe ecranul ferestrei - activitatea hotărâtă, plină de hărnicie căreia i se dedicaseră fără ca scopul acesteia să-mi fie prea limpede - ca pe o „întâmplare” ușor nefirească. Să zic și supranaturală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
tentativele din Iași și din București la pașopt ? Atunci, Kogălniceanu ieșise în balcon și anunțase că revoluția se amână pentru altă dată, dar la aceeași oră. De data aceasta, în 1928, ardelenii de la câmpie îl rugau pe Maniu să mai adaste cu revoluția cu care naționalii voiau să-l aducă la Palat pe expa‑ tul Carol, pentru că sunt ocupați cu muncile pământului. A fost altfel în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989 ? Nu. Iliescu a cerut un răgaz istoric ca să dovedească
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
literară, cei care nu cunosc decât poeziile predate în școală, care au auzit de iubirea dintre Mihai și Veronica", cei care "vor fi văzut mormintele celor doi, al lui, în cimitirul Bellu, al ei, la mănăstirea Văratec, dar nu au adăstat cum se cuvine asupra acestor destine, asupra ființei eminesciene, a rigorilor epistolare de la finele veacului XIX ori a asemănărilor șocante dintre retorica lui "Hyperion" și partiturile verbale ale unor personaje caragialiene, precum Chiriac, Veta, Rică Venturiano..." Ideea asocierii acestor texte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
da’ sarmale nu șagă. Hangiul pirpiriu abia tăbârcea oalele cu vin vechi din pivnițele adânci. Eminescu, râzând tare, îi ieșea în cale, să-l ajute, pe când dumneata îl preveneai cu vorbele: „Ghinișor logofete să nu îmbeți păpădia”. Apoi, în timp ce dumneavoastră adăstați să se lumineze mintea și spiritul după prima ulcică de vin gustată pe îndelete, lăutarul din fruntea bandei își lăsa obrazul oacheș pe trupul viorii a mângâiere, în timp ce arcușul o făcea să zvonească glas de doină molcomă, glas de bucium
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
un iconostas; un sfeșnic cu trei brațe; o vatră în care un foc mocnit de găteje țiuie ascuțit; alături, o lăicioară așternută cu o velință vărgată; pe sfoară la uscat, smocuri-smocuri de ierburi și rădăcini; ochii lui se opresc și adastă îndelung pe trupul lui Iisus răstignit pe o cruce cioplită în lemn de stejar...În aer plutește aromă de busuioc și tămâie. Oștean de-al lui Vodă? întrebă bătrânul cu mirare. Străinul tace. Își scoate spada, o pune pe masă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]