302 matches
-
interpretativ atît de complicat, încît doar o muncă delicată și de lungă durată ar putea reuși să dărîme artificiul construcției dogmatice care leagă exclusiv mîntuirea răscumpărarea de moartea lui Iisus, omul-dumnezeu. Dimpotrivă, fiind om real, acesta "răscumpără omenirea" din păcatul adamic prin viața sa de sanctificat, a cărui moarte pe cruce nu constituie decît un episod. Mitul "răscumpărării" nu este altceva decît mitul mîntuirii. Eliberat de orice dorință lumească, fascinat de dragostea față de mister, eroul mitului creștin este victimă a intrigii
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
sanctificarea constituie împlinirea unică, mîntu-irea este speranța care rezultă pentru ceilalți, iar salvarea fiecăruia este realizarea speranței în funcție de forța sa. Mitul mîntuirii este inseparabil de mitul căderii originare, căci mîntuirea este redresarea din căderea comună. Potrivit sensului său ascuns, mitul adamic reprezintă exaltarea banală a dorințelor (victoria elanului asupra obsesiei vanitoase, libertatea). Dogma mîntuirii rămîne și ea legată de cădere, dar de dogma acesteia. Deoarece simbolismul căderii este luat drept realitate, propagîndu-se în cadrul întregii dogmatizări și amplificîndu-se conform consecințelor ei, greșeala
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
om devine vinovat de starea actuală a lumii, deoarece el poartă în el principiul vanității ("Prințul lumii"), greșeală esențială care nu poate fi atribuită pe jumătate unuia și pe jumătate celorlalți. Falsa motivație și falsa ei justificare în pseudo-sublimare slăbiciunea adamică a naturii umane sălășluiesc integral în principiu, deși avînd grade diferite de intensitate, în fiecare din noi. Tocmai justiția esențială, conform căreia nici om nu va suferi din cauza stării actuale a lumii decît în funcție de intensitatea propriei lui motivații false, este
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
un spectacol interior în care sîntem în același timp protagonist și spectator, cînd angoasat, cînd triumfător. În schimb, imaginația justificatoare este un fel de dialog interior în care exaltarea imaginativă, simbolizată de Satan, "își șoptește" promisiunile mincinoase, care, datorită seductibilității (adamice), devin motivații irezistibile și obsedante. Distrugînd elanul supraconștient, tentațiile demoniace se manifestă sub două forme ambvalente: exaltarea ipocrită spre spirit și exaltarea banală și fără scrupule a dorințelor materiale și sexuale. Datorită puteri lor subconștient obsedante și motivante, exaltările imaginative
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
găsește condiții de dezvoltare biologică. Inadecvarea ne dă dreptul să conchidem că reinvestirea biblică este apanajul inconștientului creator shakesperian. Totodată, uciderea fratelui ne amintește de episodul lui Cain și Abel, după cum astuția Gertrudei se încadrează în același context al Grădinii adamice. Nici finalul nu e lipsit de conotații mistice. În atmosfera apocaliptică provocată de otrava preparată de ignobilul Claudius, cuvintele lui Fortinbras și, în egală măsură, glasul înțeleptului Horatio, dator să spună lumii povestea nefericitului prinț, se solidarizează într-un Fiat
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
care băștinarii l-au numit chiar Missi-pipi, unii din atașament față de USA, alții crezând că izvorul lui ar fi chiar Manneken Pis, mascota de la Bruxelles Un scurt excurs propedeutic din care aflăm că intromisiunea nu este doar copulativă (în sensul adamic al termenului după mușcarea fructului oprit) întrucât sunt antrenate și organe de partid (adesea și de stat, când, în scaune cu funcții aflându-se, sunt penetrate de membrele puterii) ci se preschimbă în infiltrări ale cărturărimii din toate vremurile cu
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
ontologice, între neîncredere, luciditate și libertate. Iubirea, în numele căreia se sinucide personajul Elvira, fiica Oaspetelui de Piatră, rămâne o făgăduință, căutare a Graalului sau amintire indelebilă a obârșiei edenice a ființei umane. Extraordinare pagini poematice scrie Torrente Ballester despre decăderea omului adamic, sub ispitirea și orgoliul Evei, acest feminin avatar biblic al ispitorului Don Juan. Cupluri și triunghiuri adulterine Interesat în cel mai înalt grad de tehnica narațiunii prin glisarea epicului în neverosimil, Javier Marías (n. 1951, Madrid) este unul din exponenții
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
nu de puține ori, intensitatea poveștilor de dragoste ce au fost stilizate, de-a lungul secolelor, în scheme arhetipale. Perechea poate reitera, astfel, fabula orfică ("sufletele noastre/ se iubeau/ trupurile le urmau ca niște umbre" Lumină) sau, la fel de ușor, istoria adamică ("da mă gândesc fericit/ că ți-ai putea pune în părul// negru un șarpe acesta/ să cânte la urechea ta/ mătăsoasă un marș funebru" Despre cunoașterea și recunoașterea trupurilor necunoscute), într-un vârtej de senzații, gesturi și mai ales cuvinte
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
percepția e prin urmare tributar mai degrabă nostalgiei stenice decât amărăciunii de a trăi (la modul... feminin!) într-un prezent nemulțumitor. O nostalgie a purității originare, mai exact: foarte multe texte se articulează pe tentativa de recuperare a unui timp adamic de către un actant feminin care își stimulează abilitatea de a retrăi, la nesfârșit, cu o memorie senzorială cât se poate de trează, povestea edenică. Apelul la o memorie mitologică fără greș, care permite asociații și justificări îndrăznețe, este, de altfel
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
rezistă la o nouă lectură, suspansul fiind subminat de previzibilitatea geometriei actanțiale și de tezismul irespirabil al intrigii. Un exemplu în acest sens: toate cele șapte capitole poartă numele femeilor în care se incarnează "Eva", cea sortită să împlinească iubirea adamică. Cuplul de îndrăgostiți Toma Novac-Ileana parcurge, precum ați intuit deja, șapte existențe succesive, consumate întru eros și încheiate violent și oribil. De vreme ce de fiecare dată dragostea are un deznodământ tragic, acest fapt nu face decât să obosească prin repetiție și
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
face ineficientă rezumarea unei „metode“ de cunoaștere a lui Benjamin. Mai importantă este întâlnirea concretă cu textul, obiectul sau orașul, care se descriu frag mentar în paginile sale. Un „concept“ de cunoaștere este, așa dar, un precipitat ulterior; metafora limbajului adamic, cea a „cri ticii“ romantice, a dramei baroce germane și a orașului secolului al XIX-lea sunt punctele semnificative de la care pornește textul de față. Ele vor fi descrise ca survenind în jocul tot atâtor „experiențe“ pe care Benjamin le
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
obiectului și îi „dă viață“ în cursul existenței sale istorice. Ulterior acestor scurte portrete, abia, poate fi realizată o sinteză a funcțiilor epistemologice ale experienței, așa cum se constituie prin textele despre Kant, romantici sau Baudelaire. Excurs 1. Traducerea și limba adamică Figura traducătorului, așa cum o prezintă Benjamin în Die Aufgabe des Übersetzers (1923), poate fi înțeleasă plecând de la un text anterior, Über Sprache überhaupt und über die Sprache des Menschen (1916). Doar câteva dintre paragrafele textului din urmă vor fi luate
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
evident, multiplicitatea limbilor. Benjamin se oprește, spre sfârșitul eseului despre limbă, la „originea“ teologică a acestei multiplicități. Este vorba de „cădere“, ca urmare a încălcării poruncii divine. Episodul turnului Babel este doar o consecință a acestei căderi. Deja în căderea adamică se găsesc germenii situației ulterioare a limbii: anume, faptul că, spre deosebire de cunoașterea paradiziacă a creației prin numele ei, cunoașterea binelui și a răului, cea cu care șarpele ispitește, este fără de nume (namenlos). Ca atare, diferența dintre bine și rău, arată
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
esențial, alegorică, după cum arătase deja Benjamin în eseul despre drama barocă. În plus, multiplicitatea limbilor nu mai reprezintă o multiplicitate abstractă, neutră, ci o ordine a intensității magice, a apropierii de Cuvânt sau, altfel spus, a persistenței structurale a numelui adamic: „Die Unterschiede der Sprachen sind solche von Medien, die sich gleichsam nach ihrer Dichte, also graduell, unterscheiden; und das in der zwiefachen Hinsicht nach der Dichte des Mitteilenden (Benennenden) und des Mitteilbaren (Namen) in der Mitteilung.“ Textul aduce aminte de
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
face vizibilă, dincolo de conținutul ei, limba pură (die reine Sprache): ca armonie supra-lingvistică a modurilor de semnificare a lucrurilor și ca origine paradiziacă a acestora. Traducerea salvează originalul în măsura în care, prin intermediul acestei limbi pure, îl apropie de limba originară, a numelor adamice și, astfel, îi recunoaște caracterul de adevăr. Cum am mai observat și în cazul altor texte, problema adevărului este pentru Benjamin identică problemei istoriei. Ceea ce este adevărat are o istorie, întrucât este viu, are o finalitate des chisă, o „încheiere
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
salvator al limbii și ca vestitor al sfârșitului mesianic al acesteia, are ca sarcină „die reine Sprache gestaltet der Sprachbewegung zurückzugewinnen“, deci să disloce limbile din contextul care le determină, pentru a le reasuma din perspectiva originii lor în limba adamică. Libertatea traducătorului, arată Benjamin, este de fapt consecința fidelității maxime față de strălucirea paradiziacă a limbii ca numire a na turii spirituale a lucrurilor. Principiul teoretic al traducerii este, astfel, acela că textul revelează în mod esențial, se înscrie în orizontul
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
lucru, pe de alta. La fel însă, conceptul poate fi aplicat și în cazul traducerii: legătura dintre două limbi nu se stabilește direct, ca între două fenomene de sine stătătoare, ci prin recursul la „originea lor mistică“, reprezentată de limba adamică. Prin intermediul ei comunică limbile istorice, ca „voci“ ale lumii. Limbile sunt onomatopoetice, iar traducerea este, din acest punct de vedere, asemănătoare astrologiei, funda mentată pe similaritatea non-empirică dintre dispoziția astrelor și destinul uman. Rolul pe care îl joacă limba adamică
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
adamică. Prin intermediul ei comunică limbile istorice, ca „voci“ ale lumii. Limbile sunt onomatopoetice, iar traducerea este, din acest punct de vedere, asemănătoare astrologiei, funda mentată pe similaritatea non-empirică dintre dispoziția astrelor și destinul uman. Rolul pe care îl joacă limba adamică, văzută ca fenomen originar, în fenomenul traducerii limbilor istorice trimite textul lui Benjamin spre o sursă îndepărtată, prezentă în gândirea lui Goethe. Hölderlin îi oferă lui Benjamin un model exemplar de traducător. Mai exact, el indică limitele unei astfel de
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
lingvistic. Dialogul este forma în care „cultura inimii“ (Kultur des Herzens) mediază raporturi obiective străine de logica confruntării voințelor. Dar și aici se insinuează violența, în momentul în care limbajul, aflat într-un proces de decădere (Verfallsprozeß) din starea sa adamică, poate găzdui minciuna. Amendarea acesteia transformă limbajul într-un câmp de bătălie. Introducerea motivului decăderii anunța de fapt „rezolvarea“ teologică a eseului. Rămânând în logica raportului scop-mijloc, violența nu se dezvăluie ca atare și nu poate fi oferită deci nici o
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
de nume produc efecte nu atât în domeniul comunicării, cât în cel al configurației metafizice a adevărului. Magia răscrucilor metropolitane este magia provocată de întâlnirea cu o inedită formulă ideală: în ultimă instanță, ea reprezintă reiterarea urbană a actului numirii adamice. Experiența orașului include geografia mistică a străzilor ca esențe care se întrepătrund în domeniul adevărului. În paralel cu această geografie, numele străzilor trimit și la o istorie mistică. A doua accepțiune a momentului teologic al experienței intră în joc: cea
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
ja nichts als ein schwaches Überbleibsel des alten Zwanges, ähnlich zu werden und sich zu verhalten. Den übten Worte auf mich aus.““ Orașul capătă, prin acest mediu lingvistic al percepției, accesul către originea formelor sale, care sălășluiesc în forța numelor adamice. Pentru copil, neinițiat în tehnicile cotidiene ale comunicării, orice cuvânt este „adamic“ prin posibilitățile de combinare, prin paronimie și, astfel, prin surprinderea relațiilor, a similitudinilor între referințe diferite. Berlinul, văzut prin jocul copilului sau prin ochii fla neurului, este descris
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
und sich zu verhalten. Den übten Worte auf mich aus.““ Orașul capătă, prin acest mediu lingvistic al percepției, accesul către originea formelor sale, care sălășluiesc în forța numelor adamice. Pentru copil, neinițiat în tehnicile cotidiene ale comunicării, orice cuvânt este „adamic“ prin posibilitățile de combinare, prin paronimie și, astfel, prin surprinderea relațiilor, a similitudinilor între referințe diferite. Berlinul, văzut prin jocul copilului sau prin ochii fla neurului, este descris în final printr o serie de imagini care îi pun în evidență
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
că Pașadia era un memorialist în marea tradiție clasică, tăioasă și neiertătoare.““ El ocupă, mai mult, un rol central în carte în momentul în care îi „fixează“ acesteia titlul, în momentul apariției personajului Pena Corcodușa. Episodul are sensul unei numiri adamice a lumii celor trei eroi ai romanului, desenându-le parcă traseul încâlcit și certificându-le originea tensionată: o descendență nobilă, petrecută însă în mit și însoțită de semnele prezente ale facerii de rău și ale decadenței“. Polemica privitoare la identificarea
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Fără a reuși să fixeze nimic, prizonier al unei dinamici pulsionale caracteristice lumii vegetale sau animale, proiectul iluminist al omului rațiunii, sumă și depozitar al cunoașterii, a eșuat. De asemenea, un cuplu așezat pe un iluzoriu suport, emblematizare a cuplului adamic, întoarce spatele spectatorului. Torsul bărbatului este redutabil și cu toate acestea capul său este plecat ca sub o covârșitoare forță. Nicio putere mundană nu poate contracara presiunea cu care soarta se impune umanității. În partea de jos a tabloului se
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
îi dirijează mutual către o unire paradisiacă sub semnul purității sufletești și a anotimpului alegorizat, Flora, Primăvara. Dragostea împărtășită nu face loc spasmului dionisiac al instinctelor dezlănțuite, iar prezența lor solitară în mijlocul câmpului cu flori sugerează beatitudinea inocentă a cuplului adamic de dinainte de păcat. Nu există aici loc pentru ispită, pentru brutalitatea instinctelor. În Idilă, izolarea deplină a celor prinși în magia erotică este esențială. Idila se destramă cu repeziciune atunci când apare un intrus, de aceea locul ei predilect de desfășurare
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]