465 matches
-
nu, fiind obligată să rămână în sertar, în așteptarea unor zile mai bune. în ce categorie să includem Luntrea lui Caron de Lucian Blaga, Jurnalul fericirii al lui N. Steinhardt, masivele jurnale ale lui Pericle Martinescu și Mircea Zaciu, romanul Adio Europa de I. D. Sârbu, ca să dau numai câteva exemple dintre scrierile ce ar fi fost, evident, interzise, decât în ceea ce numim "literatură de sertar"? în fine, lui Constantin Coroiu îi mai scapă și câte o informație de istorie literară: Creangă
Un comentator colocvial by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8135_a_9460]
-
cu Nicolai încă vreo două săptămîni. Pînă au venit alți ruși cu trenul, iar Nicolai și ai lui s-au suit într-un eșalon care urma să-i ducă în Germania. Nicolai îi cînta din gură și din balalaică de adio Floricăi de pe scara vagonului: "Prasceai, prasceai.." Ea era singura care își lua rămas bun de la rușii care plecau. Era pe 21 noiembrie, o zi cu vreme pișăcioasă, după părerea lui Ion chelnerul. Cînd s-a înnoptat Costel ciocănarul de vagoane
Prasceai, prasceai ! by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7052_a_8377]
-
nu putea să vină, a trebuit să mi se dea un alt „amic“ - deși detest cuvântul „amic“. Mai puțin când e folosit ca insultă. (De exemplu, „Care-i problema, amice?“) Mi-au dat ca amic pe un tip care citise Adio Codependenței pe plajă. Venise singur în vacanță și fusese în echipă cu instructorul la toate celelalte scufundări. Ni s-au spus ultimele instrucțiuni înainte să sărim din barcă, apoi am plonjat în tărâmul liniștii. Dl Codependent n-a vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Grace“ scârțâită la instrumentul erhu, cu două corzi, iar grupul mă iertase pentru că nu făcusem o asigurare În caz de anulare a călătoriei. În timp ce două motociclete de poliție țineau traficul În frâu, dricul a accelerat, iar eu i-am spus adio trupului meu. Apoi Harry i-a rugat pe restul tovarășilor de călătorie să i se alăture, și-au pus mâinile una peste alta și le-au ridicat Împreună strigând: —Fie ca Bibi să ni se alăture cu spiritul. Deci asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
prințul Wolkowsky, pe doctorul Wylie... El nu mai putea vorbi, dar își conserva toată memoria. El recunoscu pe toți și, făcând un semn împărătesii, [î ]i luă și-i sărută mâna, strîngînd-o la inima sa; părea că-i zice ultimul adio; și, în timpul tăcerii profunde și dureroase ce provoca această, scenă sfîrșiitoare, el își dete ultima suflare la zece ore cinzeci minute de dimineață. El avea patruzeci și opt de ani; domnise douăzeci și patru de ani și asistase la asasinatul părintelui și
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
conducere și de caractere nestrămutate. [ 8 august 1880] ["D. JULES FERRY, NI SE PARE... "] D. Jules Ferry, ni se pare, actualul ministru al învățăturilor din Franța, a ținut un discurs celebru cu ocazia distribuirii premiilor, în care și-a luat adio de la uzitatul discurs latinesc și a pronunțat fraza, mai celebră decum s-ar cuveni să fie: "Școalele au fost pîn-acum închisori, de acum înainte însă vor fi niște grădini". Această frază a trecut foarte repede prin gazetele europene și a
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
pînă la bucătăria restaurantului, poate găsește ceva. Oricum, aveau nevoie de provizii pentru călătorie. Dacă l-ar fi trimis pe Alin, ăsta poate-ar fi fost prins. Ajungea să scape un cuvînt și s-ar fi dat de gol și adio plan. Mai bine să nu riște, Marcu se descurcă altfel. L-a lăsat în cameră, să-și dea cu apă pe față sau ce-o mai face. Bine că lucrurile au decurs simplu și Alin nu i-a cerut prea
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
place să citesc despre istoria civilizațiilor, aș putea spune că există într-o imensă singurătate „urme”, mai ales craniile celor care ne-au precedat. Și din aceste cranii se ridică în aer „poveștile” celor care au existat, epicul, strigăte de adio și de mare simpatie pentru ce va veni după timpul lor... De aceea, Ecleziastul, în pofida pesimismului, recunoaște că viața absurdă are un sens, pentru că ea e dată chiar de Dumnezeu. O afirmare prin negare. Sentimentul tonic că oamenii fac viața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
a hotărât a se însura din nou, hotărâre cu care ea se vede că s-au arătat mulțămită. Alaltăieri, miercuri, spițerul a petrecut sara împreună cu fata despre care e vorba, cu care ocazie se vede că își vor fi luat adio și au băut împreună vin. După ce băuseră, fata-i spuse că de acum înainte tot ea are să fie nevasta lui, că tot cu dânsa se va cununa pentru totdeauna. Întrebată fiind ce voiește să zică cu aceste cuvinte, ea-i
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
stea să aștepte să mă vadă ieșind, mi-a spus Sophie. Oricum, a avut destul tupeu să bată la ușă deși se auzea că ai pe cineva înăuntru. Ești logodit cu ea? Hai, citește-ți biletul. Sophie și-a luat adio și m-a sărutat pe obraz, dar nu m-a lăsat să-i întorc sărutul sau să o însoțesc până la ușă. Așa că, dezbrăcat încă, m-am așezat pe pat în aerul de noapte de mai al ferestrei înalte și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
un țăran! Olà, olà, olà! Hop și-așa! Hăi! Frate, frate, printre brazi, nu te teme c-ai să cazi...! începe și Poetul un cântecel, după ce sărută și el, franțuzește, recipientul! Ziceți, măi! Fără patimi și fără resentimente! Numai de adio și la revedere! Să-i placă și mortului! Ș-altă dată, ș-altă dată... Să cântăm! îi chibițează Iulică. Ce ne facem noi, cei mici, Dimineața la servici? Ce ne-om face noi, cu toții, Când ne vor cădea chiloții? pornește
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
neîncrezătoare: — Chiar nu știi? Ce facem? o Întrebă Sasha. Să ne luăm rămas-bun acum, ar fi vrut să-i spună Emma. Cândva citise un vers, dar nu-și mai amintea al cărui poet. Spunea cam așa. Cine știe ce Îți rezervă cuvântul adio. Sasha apăsă telecomanda pentru antifurt, iar farurile Peugeotului său pâlpâiră În Întuneric. Semnalele acelea luminoase păreau că vor să-i spună ceva, dar Emma nu-și dădea seama ce. Îi deschise portiera și când ea se așeză, el o Închise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
noi nu se mai întâmplă nimic.” A doua zi, în tren și ea și fiica stăteau la geamul de pe coridor din dreptul compartimentului lor; fiica flutura o batistă albastră, la fel ca voalul din jurul gâtului, iar Ana făcea semne de adio mișcându-și palma mâinii drepte ca o pasăre obosită, eu răspundeam asemeni în timp ce fierăria trenului se puse în mișcare; a spus ceva, poate a vrut să spună, m-a urmărit din marșul șerpuitor până ce fereastra de la care mă privea dispăru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
se vindeca - Chatterton deja dobîndise la Bristol o adevărată faimă: era "cel care a transcris poemele lui Rowley" (Masson 1874: 29) și poetul "de geniu nebun" (Masson 1874: 78; citează "testamentul satiric" al lui Chatterton, interpretat și ca "nota de adio a unuia care avea să se sinucidă" - datată 14 aprilie 1770). Planul esențial al lui Chatterton prin care să ajungă la faimă literară și să iasă din anonimatul obscur în orașul Bristol al celei de-a doua jumătăți a secolului
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
Este analizată aici funcționarea unui fenomen lingvistic specific limbii franceze (n.t.). 73 Jean Giono, Unul din Baumugnes (trad. de Sorina Bercescu), Editura Univers, București, 1981, p. 94. 74 Paul Nizan, Antoine Bloyé, Paris, Grasset. 75 Milan Kundera, Valsul de adio (trad. de Jean Grosu), Editura Univers, București, 1996, p. 5. 76 Nu trebuie să confundăm întâmplarea (evenimentele povestite) cu povestirea, adică textul care consemnează această întâmplare, nici cu narațiunea, actul enunțării care a produs povestirea. Reluăm aici terminologia lui G.
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
monografia lui Tom Hiney Raymond Chandler. A Biography, pp. 214-216. Nici biograful american, asemenea exegetei britanice, nu-și refuză dreptul de a face legături între comportamentul scriitorului și cei doi protagoniști, Roger Wade și Terry Lennox, care lasă scrisori de adio fără a-și pune, însă, capăt zilelor.) Natasha Spender - soția marelui poet Stephen Spender, pianistă și autoare, la sfârșitul anilor ’90, a unei fermecătoare cărți, Un jardin anglais en Provence - este centrul grupului de femei care l-au preluat, pline
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Nici vorbă de petrecere de rămas bun, nici vorbă de propunere de a însoți oaspete până la următoare destinație decât într-un mod foarte brutal ("Să rog pe Poseidon să te ajute la drum" (9.518)79*. Cât despre discursul de adio și urările de drum bun, ciclopul nu vrea decât să-l trimită pe oaspete la Hades, și îl imploră pe Poseidon să-i aducă toată nenorocirea din lume: "Fă ca Ulise, distrugătorul de cetăți... să nu se mai întoarcă niciodată
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
Ospitalitatea celuilalt ca ospitalitate a sinelui față de sine interoghează la nesfârșit exterioritatea și dorința de identitate, a unei identități întotdeauna incomplete și care îl reclamă pe celălalt pentru a se desăvârși ca punct de perspectivă și punct de fugă. În Adio lui Emmanuel Levinas, Derrida face o lectură din Totalitate și infinit și semnalează unul din paradoxurile care îi pare foarte straniu ale ospitalității: " Pentru a îndrăzni să spunem bun venit, insinuăm, poate, că suntem acasă, că știm ce înseamnă aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
acestora în opera literară fiind tot mai confiscantă: "Arta spectacolului este teoretizată în narațiuni cu un profund caracter eseistic, în care epicizarea ideilor slujește demonstrația", iar textele se transformă într-un "fals tratat pentru uzul autorilor dramatici"50. Proza scurtă Adio!... a fost socotită o teoretizare a teatrului ritualic, pandantul la "introducerea la o dramaturgie posibilă" din Nouăsprezece trandafiri 51. (Mai adăugăm mărturia lui Eliade că i-ar plăcea să asiste la un spectacol în care personaje istorice ar fi încărcate
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
conținutul său. Cînd sîntem nevoiți să ne desprindem de un grup nu pentru o separare temporară, ci pentru că grupul se dispersează, ultimii membri se sting, o schimbare de localitate, de carieră, de simpatii sau opinii ne obligă să-i spunem adio și rememorăm timpul petrecut aici, aceste amintiri ni se înfățișează pe același plan: ni se pare uneori că cele mai vechi sînt cele mai apropiate sau, mai degrabă, că sînt toate luminate uniform, ca niște obiecte care se amestecă în
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
10 Martie. Negrea, Stelian (2004c), „Producătorul Unirea și Hanul Ars și-a dublat vânzările”, în Ziarul Financiar, 25 Iunie. Negrea, Stelian (2004a), „Viitoarele facilități fiscale încurajează micii producători de bere”, în Ziarul financiar, 7 Decembrie. Oanță, Daniel (2003), „Din 2007 adio țuica făcută în casă”, în Adevărul, nr. 4174, 28 noiembrie. Sava, Diana (2002), „Cu cât marfa este mai veche, cu atât o vinzi mai scump”, în Ziarul Financiar, februarie. Seitz, Victoria (2004), „Publicitatea tipărită în România”, în www.markmedia.ro
[Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
adevărurilor absurde. Moartea lui Kirilov îi eliberează pe ei. Amândoi încearcă să fie țari. Stavroghin duce o viață "ironică" - știm îndeajuns de bine care. Stârnește ură în jurul lui. Și totuși, cuvântul-cheie al acestui personaj se află în scrisoarea sa de adio: "N-am putut urî nimic și pe nimeni". Este țarul indiferenței. Ca și Ivan, care refuză să abdice de la puterile regale ale inteligenței. Acelora care, ca fratele său, dovedesc prin viața lor că, pentru a crede, trebuie să te umilești
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
de o reziduală mlaștină de inhibiții transmisă ereditar, primi botezul urgiei lui cu toate pânzele sus. Se prinse energic în joc, antrenându-și agresorul într-o rostogolire suplimentară de acord personal cu rafala stârnită. Slobozi apoi un râset sfidător de adio țărmului călâi, cu teoriile, interminabilele ezitări, remușcările și jumătățile lui de măsură. Undeva la capătul răbdării, din fose tăinuite și adânci ale sinelui ei, debordară elanuri încă în cămăși de noapte; în anumite condiții, prin efect Bernoulli, șuvoaiele puternice pot
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
aproape de moarte decât de eroare, de viața omului decât de limbajul lui care poate fi uneori o trădare a faptelor.” Omul trebuie să fie un Oedip etern, mistuit de patosul conștiinței, orgolios în actul său până la hybris: „Vieții îndemn de adio i-aș da / De-ar fi să îți ucizi nu tatăl / ci propria ta țeastă zdrobind-o zi cu zi / Sau fiicei tale-n pântec să-i otrăvești odorul, / Tot să te naști, pentru a fi, a fi. / Chiar dacă drumul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
mandatul său a luat sfârșit, cei din Pistoia au votat pentru instalarea blazonului din marmură al lui Manetti într-un loc deosebit, de onoare, pe turnul-clopotniță al catedralei, si nu în locul obișnuit de pe fațada Palatului Guvernatorului, iar drept cadou de adio i-au oferit un steag purtând blazonul sau și un coif decorat cu argint 33. La Scarperia, ne spun biografii, Manetti a găsit regiunea "plină de certuri și diferende toate, sau cea mai mare parte dintre ele, fiind dușmanii de
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]