469 matches
-
a revenit generalului Bradley, Armata a 9-a a declanșat atacul spre sud, spre valea râului Rur. În zona de sud, Corpul III din cadrul Armatei I și-a lansat la rândul lui atacul pe ziua de 5, iar Corpul XVIII aeropurtat a atacat spre nord. Rezistența germană, care a fost destul de puternică la început, a cedat rapid. Pe 13 aprilie, Armata a 9-a reușise să elimine rezistența germană din nordul pungii, în timp ce elementele Diviziei a 8-a de infanterir din cadrul
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
spre nord. Rezistența germană, care a fost destul de puternică la început, a cedat rapid. Pe 13 aprilie, Armata a 9-a reușise să elimine rezistența germană din nordul pungii, în timp ce elementele Diviziei a 8-a de infanterir din cadrul Corpului XVIII aeropurtat au atins malurile sudice ale Rurului, împărțind punga germană în două. Aliații au luat în fiecare zi mii de prizonieri. începând din 16-18 aprilie, când germanii au încetat practic rezistența, iar resturile "Grupului de Armată B" au capitulat în mod
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
pe 19 aprilie. Flancul său drept a luptat timp de o săptămână pentru cucerirea orașului Bremen, care a fost ocupat în cele din urmă pe 26 aprilie. Trei zile mai târziu, britanicii au traversat Elba, sprijiniți și de Corpul XVIII aeropurtat. Capul de pod a fost extins rapid, iar pe 2 mai au fost ocupate Lubeck și Wismar, la 80 km est de Elba. În acest fel, Iutlanda a fost separată de restul Germaniei. Pe flancul stâng al Grupului de Armată
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Privind retrospectiv, se poate afirma că în timpul acestei campanii au fost luate puține decizii criticabile. Printre acestea, Patton ar fi putut să execute traversările inițiale la nord de Mainz ca să evite pierderile suferite în timpul forțării cursului Mainului. De asemenea, operațiunea aeropurtată pentru sprijinirea traversării Rinului de către Grupul XXI de Armată a fost una foarte riscantă. Se poate aprecia însă că aceste decizii au fost luate cu bună credință și având în vedere rezultatul final al campaniei. Per total, planurile aliate s-
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
principală de debarcare de la Salerno. Previziunile lui Montgomery s-au dovedit corecte. După debarcare, soldații Armatei a 8-a au înaintat 550 km spre Salerno fără să întâmpine o opoziție serioasă. Au fost făcute mai multe planuri pentru folosirea trupelor aeropurtate, care au fost cu toate anulate. Planul inițial de transport a trupelor cu planoarele lângă Salerno a fost abandonat în favoarea transportului în regiunea râului Volturno în vederea cuceririi și apărării podurilor din regiune. S-a ajuns la concluzia că această operațiune
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
fost abandonat în favoarea transportului în regiunea râului Volturno în vederea cuceririi și apărării podurilor din regiune. S-a ajuns la concluzia că această operațiune nu poate fi susținută din punct de vedere logistic. Următorul plan prevedea parașutarea Diviziei a 82-a aeropurtate americane în regiunea Romei. Datorită marii depărtări dintre Roma și Salerno, această operațiune ar fi avut nevoie de sprijinul activ al forțelor italiene. După unele negocieri cu italienii, comandantul diviziei, generalul Maxwell Taylor, a propus ca operațiunea să nu mai
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
depărtări dintre Roma și Salerno, această operațiune ar fi avut nevoie de sprijinul activ al forțelor italiene. După unele negocieri cu italienii, comandantul diviziei, generalul Maxwell Taylor, a propus ca operațiunea să nu mai aibă loc. Pe 8 septembrie operațiunea aeropurtată a fost anulată. Debarcările principale („”) au fost planificate să aibă loc pe 9 septembrie în regiunea orașului Salerno. Armata a 5-a americană (general-locotenent Mark W. Clark), cu opt divizii din care Divizia a 82 aeropurtată americană în rezervă avea
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
Pe 8 septembrie operațiunea aeropurtată a fost anulată. Debarcările principale („”) au fost planificate să aibă loc pe 9 septembrie în regiunea orașului Salerno. Armata a 5-a americană (general-locotenent Mark W. Clark), cu opt divizii din care Divizia a 82 aeropurtată americană în rezervă avea ca obiectiv principal cucerirea orașului-port Neapole, prin care s-ar fi asigurat reaprovizionarea armatei, și deplasarea rapidă peste țărmul de est, pentru încercuirea forțelor Axei din sudul orașului. Divizia I aeropurtată britanică, transportată cu vasele de
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
din care Divizia a 82 aeropurtată americană în rezervă avea ca obiectiv principal cucerirea orașului-port Neapole, prin care s-ar fi asigurat reaprovizionarea armatei, și deplasarea rapidă peste țărmul de est, pentru încercuirea forțelor Axei din sudul orașului. Divizia I aeropurtată britanică, transportată cu vasele de desant, trebuia să debarce lângă Taranto, în „călcâiul cizmei italiene” în cadrul operațiunii de diversiune "Slapstick". Sarcina diviziei era de cucerire a unui port și a câtorva aeroporturi, după care trebuia să facă joncțiunea cu Armata
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
anunțată capitularea Italiei în fața Aliaților. Forțele germane din Italia erau pregătite pentru o asemenea eventualitate și au început să dezarmeze unitățile italiene și să ocupe pozițiile defensive pregătite din vreme. "Operațiunea Slapstick" a fost declanșată pe 9 septembrie. Divizia I aeropurtată britanică a fost debarcat la Taranto, o importantă bază navală. De vreme ce italienii capitulaseră cu o zi mai înainte și cum în regiune erau doar câteva unități germane, trupele britanice au debarcat direct în port de pe navele de război, nu de pe
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
oprite doar de bombardamentele executate de pe navele din larg și de artileriștii care ocupaseră pozițiile defensive ale infanteriei. Unitățile avansate ale ambelor divizii aliate au fost retrase pentru a scurta liniile defensive. Noile poziții au fost apărate și ajutorul Diviziei aeropurtate a 82, care a parașutat în noaptea de 13 septembrie două batalioane (aproximativ 1.800 de oameni) în perimetrul de debarcare, parașutiștii deplasându-se rapid în zonele defensivei. În noaptea următoare, au fost parașutat și regimentul al 505-lea aeropurtat
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
aeropurtate a 82, care a parașutat în noaptea de 13 septembrie două batalioane (aproximativ 1.800 de oameni) în perimetrul de debarcare, parașutiștii deplasându-se rapid în zonele defensivei. În noaptea următoare, au fost parașutat și regimentul al 505-lea aeropurtat pentru întărirea pozițiilor aliaților. De asemenea, pe 15 septembrie au fost transportați în zonă regimentul al 325-lea de infanterie. Noile forțe s-au regrupat și, cu sprijinul artileriei navale și a artileriei terestre a Armatei a 5-a și
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
septembrie, iar Avellino șase zile mai târziu. Armata a 8-a a reușit să înainteze mult din „călcâiul” cizmei italiene în ciuda distrugerilor provocate de germani sistemului de drumuri din regiune. Armata a 8-a a făcut joncțiunea cu Divizia I aeropurtată pe coasta Adriaticii, iar, pe 16 septembrie, flancul stâng al Armatei a 8-a s-a unit cu flancul drept al Armatei a 5-a și aliații au cucerit pe 27 septembrie aeroportul din Foggia. Cucerirea aeroportului de la Foggia era
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
asalt a "Fallschirmjäger" a primit sarcina atacării și cuceririi Fortului Eben-Emael, o fortificație belgiană ale cărei piese de artilerie țineau sub control mai multe poduri peste Canalul Albert, considerate de importanță vitală pentru atacul trupelor germane. În timp ce trupele de asalt aeropurtate au luat cu asalt fortul și au scos din luptă garnizoana belgiană și tunurile pe care le deservea acestea, alte unități de parașutiști au cucerit cele trei poduri de peste Canalul Albert. După ce au cucerit fortul, parașutiștii germani au primit ordinul
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
se deplaseze în sprijinul camarazilor care cuceriseră podurile, pentru a le proteja de contraatacurile belgineilor, până când în zonă ar fi ajuns forțele terestre ale Armatei a 18-a a Wehrmachtului. Cucerirea fortului a fost o victorie decisivă pentru germani. Trupele aeropurtate au aterizat direct pe acorperișurile fortificațiilor cu planoare militare. defensiva belgiană a fost distrusă cu explosivi și aruncătoare de flăcări. După ce subunitățile de "Fallschirmjäger" au intrat în fortăreață ucigând mai mulți apărători, i-au blocat pe restul militarilor garnizoanei în
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
forței germane de asalt a aterizat lângă cele trei poduri de peste canal, distrugând mai multe cazemate și poziții defensive ale forțelor belgiene care păzeau obiectivele. Cele trei poduri au fost cucerite de către germani, care au trecut la organizarea apărării. Trupele aeropurtate au suferit pierderi grele în timpul operațiunii, dar au reușit să păstreze controlul asupra podurilor până la sosirea infanteriei germane. După sosirea infanteriei, forțele germane reunite au executat un al doilea asalt asupra secțiunilor fortului care se mai aflau încă sub controlul
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
a lungul râului Dyle, unde să facă joncțiunea cu restul trupelor aliate. Asaltul parașutiștilor asupra Fortului Eben Emael și a celor trei poduri a fost parte a unei operațiuni mai ample a Diviziilor a 7-a și a 22-a aeropurtate. Divizia aeropurtată a 7-a, formată din trei regimente de parașutiști și unul de infanterie aeropurtată, avea sarcina cuceririi mai multor poduri a drumurilor care duceau spre pozițiile defensive olandeze din jurul orașului Rotterdam și spre aeroportul Waalhaven. Divizia a 22
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
râului Dyle, unde să facă joncțiunea cu restul trupelor aliate. Asaltul parașutiștilor asupra Fortului Eben Emael și a celor trei poduri a fost parte a unei operațiuni mai ample a Diviziilor a 7-a și a 22-a aeropurtate. Divizia aeropurtată a 7-a, formată din trei regimente de parașutiști și unul de infanterie aeropurtată, avea sarcina cuceririi mai multor poduri a drumurilor care duceau spre pozițiile defensive olandeze din jurul orașului Rotterdam și spre aeroportul Waalhaven. Divizia a 22-a de
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
Eben Emael și a celor trei poduri a fost parte a unei operațiuni mai ample a Diviziilor a 7-a și a 22-a aeropurtate. Divizia aeropurtată a 7-a, formată din trei regimente de parașutiști și unul de infanterie aeropurtată, avea sarcina cuceririi mai multor poduri a drumurilor care duceau spre pozițiile defensive olandeze din jurul orașului Rotterdam și spre aeroportul Waalhaven. Divizia a 22-a de debarcare aeriană, compusă din două regimente de infanterie aeropurtată și un batalion de parașutiști
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
parașutiști și unul de infanterie aeropurtată, avea sarcina cuceririi mai multor poduri a drumurilor care duceau spre pozițiile defensive olandeze din jurul orașului Rotterdam și spre aeroportul Waalhaven. Divizia a 22-a de debarcare aeriană, compusă din două regimente de infanterie aeropurtată și un batalion de parașutiști, avea sarcina cuceririi mai multor aeroporturi din apropierea orașului Haga (Valkenburg, Ockenburg și Ypenburg). După securizarea celor trei aeroporturi de către batalionul de parașutiști, restul diviziei avea să aterizeze cu planoarele și să pornească atacul pentru ocuparea
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
pornească atacul pentru ocuparea capitalei olandeze, arestarea guvernului olandez, a comandanților militari și capturarea familiei regale. Divizia trebuia de asemenea să împiedice deplasarea pe șosele și căile ferate ale oricăror trupe olandeze. Intenția OKW era să folosească cele două divizii aeropurtate pentru crearea unui culoar sigur, cu poduri funcționale, prin care să înainteze Aramata a 18-a spre centrul Olandei. Generalul Kurt Student, inițiatorul acestui plan, a considerat că prezența în teren a celor două divizii avea să țină deschise, să
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
și lansarea parașutiștilor, precum și la transportul până pe pistă a soldaților germani care nu urmau să fie parașutați sau debarcați din planoare. Forțele destinate atacării fortului și cuceririi celor trei poduri au fost formate din elemente ale Divziei a 7-a aeropurtată și a 22-a de debarcare aeriană și a fost numită „Detașamentul de Asalt Koch”, după numele comandantului grupului, Hauptmann Walter Koch. Forța, care a fost organizată în noiembrie 1939, a fost inițial formată din parașutiști din Regimentul 1 și
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
se opună, să distrugă cât mai multe piese de artilerie cu încărcături explozive și să împiedice garnizoana belgiană să acționeze. După ce și-ar fi îndeplinit obiectivele inițiale (cucerirea podurilor și eliminarea tunurilor cu rază lungă de acțiune din fort), trupele aeropurtate urmau să se pregătească pentru apărarea pozițiilor cucerite până la sosirea grosului trupelor terestre germane. Sturmabteilung Koch a fost dispersată în subunități mici în diferite locații din Rhineland din motive de securitate până la primirea ordinelor de atac. Ordinele preliminare au fost
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
aterizare, unul dintre planoare a fost grav avariat de focul antiaerienei, cei mai mulți dintre ocupanții lui fiind uciși în timpul aterizării. Restul de opt au aterizat fără probleme importante, iar parașutiștii au luat cu asalt pozițiile belgienilor. Până la ora 05:50, trupele aeropurtate au preluat ferm controlul asupra regiunii, înclusiv a celei din vecinătate satului Canne. Germanii au suportat contratatcurile belgienilor, respinse doar cu ajutorul bombardierelor în picaj Stuka. Contraatacurile belgienilor au continuat și pe timpul nopții, ceea ce a făcut ca parașutiștii să nu poată
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
garnizoana belgiană a capitulat la 12:30. Garnizoana fortului a pierdut 60 de soldați morți și 40 de răniți. Germanii au luat prizonieri aproximativ 1.000 de soldați belgieni. Parașutiștiii grupului „Granit” au pierdut 6 morți și 19 răniți. Atacul aeropurtat asupra celor trei poduri și a Fortului Eben-Emael a fost un mare succes al Fallschirmjäger (parașutiștilor ) din Sturmabteilung Koch. Piesele de artilerie al fortului au fost scoase din funcțiune. Două dintre cele două poduri care trebuiau capturate de către subunitățile Sturmabteilung
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]