1,383 matches
-
înseamnă a trăda, ci a respecta.” Între stridența personajului din roman și stridența ecranizării se strecoară kitschul enorm al acestui film. Orice scenă aș alege pentru a o comenta găsesc aceeași falsitate a registrelor afective, aceeași discrepanță dintre situație și afect. Ceea ce este excesiv de disonant în film este registrul fiecărei voci în parte pentru fiecare personaj. Nu există niciun relief al acestor voci în acord cu emoția pe care doresc s-o transmită. Acești actori debitează un text, dar felul în
Siropuri, pomezi și alifii – despre frizeria cinematografiei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3146_a_4471]
-
filmul impersonal al istoriei pur și simplu, care are răceala metalică, dar și finețea unei gravuri. Iar timpul de elecțiune al Mioarei Cremene nu putea fi, dintr-o asemenea perspectivă, decât secolul lui Cartesius, cu disprețul lui suveran pentru limbajul afectelor, angoasa timpului fiind depășită acum prin depersonalizarea estetizantă și puțin prăfuită a „culorii de epocă”: „Doamna de Grignan / ședea / la masa de lucru cu picioare rotunde / adusă în caleașcă la țară / și pana subțire scria o misivă / una din zecile
Mioara Cremene la aniversară by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/3166_a_4491]
-
exercită un soi de dictatură de catifea (inițial este exclusă orice brutalitate), nu mai puțin malefică însă decât orice alt regim dictatorial. Iar această maleficitate nu este rezultatul vreunei porniri native spre cruzime și violență, ci ia naștere din tocirea afectelor și din exacerbarea rațiunii care sfârșește prin a genera monștri. Astfel încât cartea Mioarei Cremene se convertește acum în critica sui generis a unei gândiri raționaliste care începe odată cu Iluminismul, oferă un fundament ideologic pentru crimele Revoluției Franceze și își atinge
Mioara Cremene la aniversară by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/3166_a_4491]
-
p. Numindu-l altă dată pe Olimpiu Nușfelean un neoromantic, ne dăm seama, la lectura unui ansamblu al producției d-sale lirice, în ce măsură ni s-ar putea justifica impresia. Departe de-a fi un exaltat, un tumultuos, un exhibiționist al afectelor, poetul le zăgăzuiește, le filtrează printr-o disciplină care le aduce în situația unei așteptări, a unei tînjiri. Ele pulsează doar în subtext. Nu proclamația constituie modul manifestării lor, ci visul transcris ca atare. Nu strigătul pornește din gura autorului
Un neoromantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3273_a_4598]
-
de o reflecție nuanțată, de o practică a ideilor în dialog. Ideile, dacă există aici sunt idei primite, în rest avem o serie de clișee despre raportul dintre prezent și trecut, dintre capitalism și comunism, dintre omul nou, lipsit de afecte, și omul vechi, educat la școala umanismului socialist, de considerații stereotipale și pe firul lor de un rapel asupra unei existențe în niciun fel spectaculoase, redusă la o „stare de fapt”. Din amintirile Emiliei (Luminița Gheorghiu), muncitoare la una dintre
Estalgie și puțină uitare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3275_a_4600]
-
sens, observația unui umorist problematic precum Gogol devine esențială, și anume că: „dacă privim atent și îndelung o istorie nostimă, ea devine din ce în ce mai tristă.” Acest Everyman feminin devine centrul atenției și chiar dacă sub raportul ideilor nu transmite nimic, sub raportul afectelor comunicarea este deplină și deschisă către empatie. Pe aceasta a mizat și Dan Lungu, pe aceasta mizează și Stere Gulea, pe o sancta simplicitas a personajului său - ceea ce nu-l face mai puțin complex -, pe comunicarea directă a unei bogății
Estalgie și puțină uitare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3275_a_4600]
-
cele comuniste, tinerilor nu le sunt oferite apartamente de către fatter stät pentru a-și începe o viață nouă. Iată o „stare de fapt” căreia Stere Gulea îi conferă și sensul unui realism crud unde estalgia este cea care orientează subtil afectele către trecut, unul din care nu rămân decât momentele fericite.
Estalgie și puțină uitare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3275_a_4600]
-
și anume că nu excludea câtuși de puțin dragostea paternă, ci o comunica altfel, aspru. Recuperându-ș i tatăl, Pawel învață să-și apropie fiul. Recuperându-și bunicul, Maciek reușește să se apropie de propriul său tată. Toate aceste schimburi de afect, dar și de brutalitate în filmul lui Piotr Trzaskalski au ceva emoționant tocmai prin stângăcia lor. În parte, mi-au amintit de cele din Întoarcerea (2003) al lui Andrei Zviaghintev, este drept, pe un ton mult mai moderat, dar tot
Tați, fii și iar tați by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2970_a_4295]
-
filtru a ceea ce trebuie și ceea ce nu trebuie spus, gândit sau simțit -, nu se mulțumește numai cu atât. Imediat ce fațada de soliditate a acestui Eu ce își ignoră rădăcinile pulsionale începe să se fisureze, el se simte invadat de toate afectele condamnate în numele Idealului tiranic care îi locuiește spațiul mental. Prezența explozivă a trăirilor refulate îl împiedică să se mai mintă, să-și spună că ceea ce nu știe despre el însuși nu există. De aceea, se hotărăște să reacționeze coborând în
Prin labirintul ființei by Michaela Gulea () [Corola-journal/Imaginative/15501_a_16826]
-
împiedicau să acceadă la o percepție de ansamblu. Cuvântul devine astfel mijlocul privilegiat prin care conștiința se îmbogățește cu straturi emoționale, vitalizate de originea lor instinctulă, conferindu-i o viziune mai largă despre sine și Celălalt. Puntea între cuvânt și afectele primare pare a funcționa ca premisa unei afirmări fericite a posibilității Eului de a exista așa cum este și nu așa cum ar trebui să fie (așa cum narcisismul său deseori de împrumut, ar vrea să fie). Frumoasa carte a Ninei Ivanciu, intitulată
Prin labirintul ființei by Michaela Gulea () [Corola-journal/Imaginative/15501_a_16826]
-
că nu l-am făcut în Franța, era să scriu despre ceea ce eu numeam - și în care mă recunoșteam într-adevăr - Ťfigurile prințuluiť. Adică cel care nu e rege, nu are putere și care, în același timp, are drept la afect, are drept la sentimente..." În rest, ca teatrul e literatura, și numai ea: Nu mă uit la filme în general deoarece a vedea invizibilul încarnat în oameni e vocația teatrului. La cinematograf văd doar într-un singur mod cam același
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11106_a_12431]
-
or silently block and censures the freedom of speech. Keywords: power, control, ideology, totalitarianism, freedom of speech, art, New Mân, mass-media scandals Introducere Devalorizarea valorilor supreme, despre care a vorbit Nietzsche, descrie procesul de reducere a valorilor la dimensiunea instinctelor, afectelor, voinței și dorințelor noastre, precum și la nivelul promisiunilor și speranțelor pe care oamenii și le fac lor înșiși și unii altora. Cu alte cuvinte, nu există valori supreme pentru că nu există nicio autoritate supraumana, ne-umană sau superioară omului la
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
-ul" hainelor, mai puțin cele ale lui Sandu - aici am comasat și parafrazat afirmațiile a doi critici de film, să văd dacă se recunosc - iar sentimentele nu conving prin dramatism, chiar dacă jocul actorilor e mai mult decît ok. Asta pentru că afectele sunt mult prea izolate, din start, claustrarea lor nu se clădește treptat, ca în cazul, să zicem, al Visătorilor lui Bertolucci. Un alt element care m-a intrigat se numește "voice-over". Mai exact, vocea lui Kiki - totul se narează retrospectiv
Personajele sînt sentimentele by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10747_a_12072]
-
său de termen tehnic și prețios (derivat de la un termen cult, modern, pe tiparul verbelor în -a care primesc sufixul -ez în conjugare), noul cuvînt nu e totuși o formație greșită. Apariția sa e chiar explicabilă, în măsura în care zona lexicală a afectelor este întotdeauna susceptibilă de inovații, din nevoia psihologică a vorbitorilor de a marca noi nuanțe și grade de intensitate sau pur și simplu de a inova în planul expresiei. Verbul își ocupă locul într-o serie, alături de a se supăra
"A se criza" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10907_a_12232]
-
planul sublimării livrești. Fundamental, psihanaliza a pus în evidență două aspecte: participarea inconștientului refulat la precizarea personalității, respectiv importantă cenzurii supraeului în existența familială și socială. În acești parametri, individul nu se mai determina prin rațiune, ci era condiționat de afectul pulsional; totodată, în loc să acționeze ca decident liber, se descoperea supus unor comandamente etice preexistențe, suficient de constrângătoare pentru a-i provoca nevroze. Apariția nevrozei constituia de altfel simptomul cel mai clar al conflictului dintre eul subordonat și normativul supraordonator, în
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
oricărei forme critice și estetice a vieții, în iradierea unei neutralități fără obiect. Imanentă și solară.” Karl Rossmann, tetanizat din prima clipă de măreția statuară a zeiței Libertății, e dovada vie a acestei deposedări vertiginoase de spirit critic și de afect. „Poțiunea” new-yorkeză, administrată noului sosit încă de pe puntea vaporului, operează instantaneu. Alungat de acasă pentru bunul motiv că s-a lăsat sedus de o servitoare de treizeci și cinci de ani - o oarecare Johanna Brummer - care i-a făcut un copil, protagonistul
Portret de grup cu Statuia Libertății by Corina Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/3992_a_5317]
-
metal/ pe stradă merge o fetiță/ de care nu are grijă nimeni”. Compasiune și tandrețe ar profesa Livia dacă s-ar mai putea, dar cum inocența și fragilitatea nu sunt arme de înfruntare (nici măcar literară), ea-și întoarce pe dos afectele și le transformă în sarcasme și provocări. Desigur că Livia nu e sarcastică din fire și nu e ea din natură o furie de Giurgiu (sau o Medee, cum zice Felix Nicolau pe copertă) dezlănțuită (cum se prezintă aici), dar
Tot despre fete stresate by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/3070_a_4395]
-
în căutarea minunățiilor Parisului”: „în/ zidul acestei camere îți vine să zgîrii adînc cu ceva ascuțit/ un singur cuvînt: poezie - cum/ în zidul celulei întemnițații scrijelesc apăsat: libertate” (Rezidență pariziană). Dar poezia înseamnă disciplină, nu-i așa? În universul acesteia, afectul libertății se cuvine transpus în limbaj imanent, contras în metaforă. Drept care poetul nostru nu ezită a trece de la desfășurarea amplă a discursului în care e atinsă coarda pateticului la formulele concentrării, precum un pariu pe care avîntul libertar îl face
Poezia lui Leo Butnaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3096_a_4421]
-
dispariție, al întunericului și al morții. Ilustrativă pentru această atitudine și pentru acest nou mod de a privi realul, poezia Doamne-ferește este și o alegorie a unei istorii delirante, în care dogma a înlocuit individualitățile, iar lozinca ține loc de afecte. Aluziile la era comunistă, cu atmosfera de teroare abil întreținută, cu impostura și lașitatea generalizate, cu spectacolul demisiilor morale și cu fastul cultului personalității regizat de oamenii de serviciu ai regimului, aceste aluzii sunt cât se poate de transparente. Căderea
Calitatea de martor by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4096_a_5421]
-
privindu-se într-o oglinjoară, că a mai îmbătrînit, că, drept semnale ale senectuții, i-au apărut puncte negre pe obraz și i-a „încolțit” mustăcioara (Buna noastră gospodină). Astfel Robert Șerban are aerul de a se teme de propriul afect, de propriile-i senzații, cărora le pune o mască batjocoritor-provocatoare, brechtiană. În loc de-a amplifica trăirea ori de-a o sublima, o diminuează, o hărțuiește, o împinge în cotloanele unor asocieri grotești. În loc de-a o înfrunta, încearcă a o
Un nou mal du siècle by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4099_a_5424]
-
nu visezi la instaurarea utopiei rational-imbecilizante a aplatizării tuturor în numele unei echidistante matematic-intolerante! Bați campii, Codrute: orice simbol religios introdus ostentativ în spațiul public induce CONFLICTUL cu simbolurile religioase ale altor confesiuni! Iar asta, pt că religia este legată de afecte, si nu de rațiune. Altfel spus, nu ne interesează teoria, ci practică; iar practică arată că ostentarea unor simboluri naște NU “toleranță” (chipurile, creștină), ci intoleranță: una e să te duci la tine-n biserică și să te închini, și
Pictura quasi scriptura by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83009_a_84334]
-
la uzine din Germania, aia care producem acuma Ford și întreabă dacă nu cumva are ei piesa ce-ți trebuie. Că dacă au, o cumperi și gata cu toată boala de necazul! Ee! Neamțul tot neamț! Nu excelează el în afecte și trăiri istorice dar, la capitolul logică, e imbatabil. Zis și făcut! Se puseră toți trei pe redactat scrisoarea către uzina din Germania care fabrica mașini Ford, explicară situația, dădură toate datele necesare, apoi Hans o traduse în germană și
AFACEREA de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1287 din 10 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349195_a_350524]
-
unele după altele, împinse fiind până aproape de limita posibilului. Fotbalul nu face nici el excepție de la regulă, avându-și topurile lui. Există, așadar, ierarhii cu cei mai valoroși artiști ai balonului, subiective ca orice clasament unde criteriile sunt dictate de afect (vezi „People”), dar mai sunt, după modelul „Forbes”, topuri clare, de necombătut pentru că unde-s cifre... nu-i tocmeală. Iar cum pentru fotbaliști principalul reper al unei cariere este echipa națională, cel mai însemnat clasament, cea mai elocventă ierarhie este
Agenda2005-35-05-senzational2 () [Corola-journal/Journalistic/284135_a_285464]
-
cum se spune acum, sau mai puține cuvinte și de ce nu, poate mai puține vocale, prinse avânt gândul, că doar ele sunt un fel de umplutură, pe când consoanele dețin scheletul, realitatea exprimată de idei... vocalele, da, ar putea exprima emoțiile, afectele. Hmmm, chiar așa, cum ar putea să arate o astfel de lectură pe înțelesul tuturor? Să zicem, un dialog între două personaje, X și Y. Să presupunem că X este ea și Y este el - deja încep să mă pricep
TĂBLIȚELE de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383905_a_385234]
-
mutat cu catrafuse cu tot la Darling și, seara, ține „conferințe”. Am ajuns de basmul unei târfe! Ce cred despre iubire? Nu există cuvânt mai tocit în lume! Iubire! O stare trecătoare, magnetică; unde ce produc o puternică atracție sexuală; afectul numit dragoste este doar o exacerbare în planul cerebral a dorinței de împreunare. Există în creier un punct. Înnebunisem, în tinerețe, după Balerină; îmi vâjâia capul când o zăream. O mare zăpăceală, nu văd - acum - deloc sublimul pasiunii mele: numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]