490 matches
-
la ei Savastița. Plecați de-aici! Valea!! Valea!! Savastița, arțăgoasă, violentă, trece la atac. Îi smulge coiful din cap, buzduganul din mână. Pohtim de mai pleacă, amu! Pleci cu muierea ta la codru! E poruncă de la Vodă! Gata! Am zis! Afurisită muiere! se aud șoapte admirative din mulțime. Mă faci de râsu' târgului, hodorogule! și intră-n casă târând după ea buzduganul, cu coiful pe cap. Târgoveții râd și părăsesc comèdia. Dumitru, văduvit de coif mândria lui -, amărât-amărât, se lasă moale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și întinseseră o mână îndrăzneață către cununa sa. Dacă aveți atâția bani și putere, ce-ați căutat aici la mine?", striga el nenorociților, care fură înfipți în țepile ce împodobiră sălbatec mlaștina cruntă." N. Iorga, Istoria lui Ștefan cel Mare * "...Afurisitul domn al Moldovei care în privința diavolești răutăți întrece și pe dracul; și, care în urma biruințelor lui asupra hanilor tătari și asupra vecinilor unguri și munteni... pretinzându-se neatârnat... a năvălit cu călăreții și pedestrașii asupra oștirii musulmane... încât cea mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mama de tot plânge întruna? Mă uit la dânsa și văd cum îi curg lacrimi, șiroaie, da’ nu știu ce are, o doare ceva? − Ce știu eu, Săndel? Eu nu pot s-o întreb, tu știi că dumneaei mă ține că-s afurisită și rea, dar să știi că îmi vine și mie să plâng, când văd cât e de necăjită și îngândurată. Am s-o rog pe Maricica, ea este mai îndrăzneață ca mine, poate că ne spune și nouă ce este
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
trebuie să-mi împliniți voia, să dați înapoi pământurile lui Costache, copiilor lor; „Nu mamă, pământul de pe coastă nu-l dau înapoi nici în ruptul capului, tata cică a jurat strâmb pentru el, e păcatul lui, asta este”. „Ești sămânță afurisită, pe care am purtat-o eu în pântece. Nu pot să mor neîmpăcată cu păcatul aista în cârcă” a spus Marița. „Lasă, mamă, eu Gheorghe am să-ți împlinesc voia, am să-i dau mătușii Maria și pământul din luncă
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
născut pe 19 noiembrie 1923. A fost un copil foarte dorit, pentru care, după cum îi povestea într-o scrisoare ginerelui ei, Virgil Ierunca, a trebuit să poarte adevărate „negocieri“ („mi a trebuit, ca s-o am pe ea, o tenacitate afurisită, de «olteancă», și amânări, da, exact, parlamentări: 1. când am câștigat [destul] pentru a avea, pentru copil, camera lui și guvernanta; 2. când am avut o casă a noastră etc.“) (Doina Jela, op. cit., p. 115). Fetița, frumoasă, delicată, scăpărător de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ador. Să n-ai nici o remușcare pentru ceea ce mi se întâmplă. Totul era, încă de mult, scris în cartea vieții mele. Nu mai sunt descurajată. Nu știu de ce. Poate fiindcă îmi recapăt sănătatea? Toată lumea a suferit rău de gripa asta afurisită. Draga mea, fii vitează, ai curaj. Știi că nu Te mint niciodată. Mi-am mai revenit și am să pot face față la orice. Nu numai eu. Toată lumea. [...] Mă duc chiar acum la Ver[eș] ca să-mi ajusteze proteza. Pe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
o hotărâre. Ți-o dau în grijă pe Mica. De altfel, nici nu știu cât de mult a crezut ea de cuviință să se implice în încăierare. Aici lumea zice că s-a vârât până în gât. 2 decembrie [1950], sâmbătă seara Of, afurisită zi! De la ora 8, la nenorocitul ăla de proces; am stat până la amiază, într o tensiune de era să fac meningită. Cuvintele îmi șuierau pe la urechi: „n-are drep tul să facă contestație“, „absenteistă“, „renunțat la țara ei de baștină
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să-mi pecetluiesc gestul, să pun capăt unei amărăciuni provocate de amînări. *Am zile cînd îmi îngădui luxul de a fi nostalgic și să privesc în trecutul meu sentimental. Lucrul cel mai surprinzător pe care îl constat sînt sincopele memoriei. Afurisite, inexplicabile uitări! Care era, de pildă, numele de familie al Venerei, fata din Liteni, învățătoarea pe care am iubit-o la nouăsprezece ani, sincer, dramatic, „definitiv”? Am descoperit-o la un bal: o mignonă cu fața frumoasă, strălucitoare în lumina
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
privește lucrurile de la distanță. De pe loc, pentru cei mai mulți, lipsa anumitor alimente e cea care contează (și doare), nu îngrădirile de opinie. *Nicu e neistovit în sentimentele sale creștine. Eu îi vorbeam despre o jigodie (sub raportul caracterului), evreu atipic (plicticos), afurisit, detestat (hozer!) de comunitatea sa, iar el mi-a răspuns preotește: „Să păstrăm mereu un loc în inimă pentru iubire”, „Să facem ca iubirea să fie mai largă decît ura” etc. „Nicule, i-am zis, vreau să fiu bun, de vreme ce
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Ion Sava și G. M. Zamfirescu. Eliza Petrăchescu a început mai întâi cu roluri de mică anvergură: elevul Ftiriadi din Un pedagog de școală nouă, într-un spectacol cu 10 schițe de I. L. Caragiale (premiera - 8 octombrie 1931) și prima „afurisită” din Infernul de Karen Brainson (premiera - 15 octombrie 1932). A fost Sașa în Cadavrul viu de Lev Tolstoi, gazda în Domnișoara Nastasia de G. M. Zamfirescu, Rose în Scene de stradă de Elmer Rice, Ofelia în Hamlet de W. Shakespeare
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
și căruțe, turn Babel cu toate limbile răsturnate de prin localitățile județului. Ne uitam la ei, ei la noi și speram să găsim pe cei de trebuință. Tânărul hangiu era blond, deși grecii nu prea sunt blonzi, răutăcios, zgârcit și afurisit, ca și cei zece lei pe care îi cerea pentru fiecare noapte de popas la obște. Mâncarea - altă mâncare dar nu de pește că era scump. Obștea era un dormitor într-o încăpere mare, cu paturi late, acoperite cu rogojini
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
soție a acestuia. Nina, cealaltă învățătoare Munteanu, era micuță, slăbuță, urâțică, foarte bună la suflet și colegă colegă. S-a măritat târziu cu un agent de percepție pe nume Ciolacu de la Chilia Nouă, un om mic la suflet, necinstit și afurisit. Ninei îi port recunoștință pentru primele noțiuni de rusă și pentru lecțiile pregătite împreună, tot în rusește. Pe vremea aceea abecedarul începea cu primele litere ce se învățau din cuvântul "oi", deci "o"și "i". Trebuia să fac pregătirea lecției
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
care m-au înzestrat și cu o foaie de drum cfr până la Tecuci. Norocul meu și în parte al părinților din Nicorești. * Pe la mijlocul lui aprilie o iau iar la drum, spre Ismail. Revizor școlar era D.N.Nadă, om posac și afurisit de prin părțile Covurluiului. Sprijin de calic tot bunul Vanea Uzunov, contabilul revizoratului. Mâncam la "Trezirea", un local mic, curat, înființat de "Temperanța", o societate antialcoolică. Era condus de doi bătrânei ruși care se descurcau mai greu cu vorbirea dar
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
va fi nevoit să plece, rămânând fără slujbă. Din anul respingerii lui E. ca cercetător al istoriei datează câteva scrisori neexpediate. Într-una dintre ele, adresată Veronicăi Micle, regretă revenirea în țară: „Eu care pân-a veni în această țară afurisită aveam inimă curată și minte deșteaptă” (ian.-iun. 1876, XVI, 325). Alta, lui Leonida Panoplo: „Un om nu poate face nimic într-o țară rău tocmită și măcar să tot poruncească, rămâne la vorba ceea: a poruncit câinelui și câinele pisicii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de câteva săptămâni mă adăpostesc până va trece și acest val, de parcă n-ar fi fost de ajuns prin ceea ce trecusem până atunci! Au dispărut destui oameni în vremea aceea din toată țara. Apoi am revenit acasă, dar cu teamă. Afurisită situație mai era pe atunci, când neîncrederea în oameni era politica generală a orânduirii comuniste ce se întărea în detrimentul vârfurilor noastre politice și intelectuale. În vară am din nou musafiri dragi, dar parcă nu mai era aceeași dispoziție din vara
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
tine. Un văr al familiei părinților mei, Gavrilă Cristea pe nume, înalt și slăbănog, puțin gârbovit, cu barba întoarsă, parcă să te împungă cu ea, cu o înfățișare de om care te făcea să vezi în el un zgârcit și afurisit, deși era bine înstărit, ce deținea și o moară de măcina t făină de popușoi, întreținută de un om amărât, de statură împuținată, fără părinți, frați ori alte rude și care locuia într-o cameră din incinta morii, în stare
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
a început să vorbească de la sine. A fost ca și cum din acel moment româna ar fi făcut parte din mine. Dar, spre deosebire de germană, cuvintele românești făceau ochii mari atunci când, fără să vreau, ajungeam să le compar cu cele germane. Întortocherile lor afurisite erau voluptuoase, obraznice și tulburător de frumoase. În dialectul satului se spune: „Der Wind geht“ șvântul mergeț. În germana literară vorbită în școală se spunea: „Der Wind weht“ șvântul adieț. Pe când aveam șapte ani, asta-mi suna ca și cum vântul și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
am oftat din nou, uitându-mă în altă parte. Dar ea știe. Știe. - Și dormiți tot pe canapea? - În camera de oaspeți! Dorm în porcăria aia de cameră de oaspeți! N-ai cum să dormi și pace pe canapeaua aia afurisită. - Domnule Ellis, nu trebuie să strigați. - Ascultați-mă. Am oftat. Mi-a fost foarte greu să-mi găsesc locul în lume, iar toată presiunea asta de a deveni bărbat în casă, sau cum vrei să-i zici, mă dă gata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
lesne observa din situația prezentată de guvernanți, ca o mare realizare economică, cele două milioane de slugi din spațiul carpato-danubiano-pontic se vor dubla. Ei, atunci să te ții, cum vor curge râuri de lapte și miere pe săraca Românie. Așa de afurisită e treaba în politica românească, că nu mai știi cum se făcu, că nu-i nimic de făcut în România. Cică n-ai investitori străini. Și te lași tu, bleaga lumii, în seama străinilor, să-ți facă curat în casa
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
fost înlocuite cu ședințe lungi, genialul Stalin ne-a băgat pe gât alți eroi: Olga Bancic, Filimon Sârbu, Constantin Doncea, Ilie Pintilie, Constantin Ivănuș de la Frasin, și, evident, Vasile Roaită, cel cu sirena Griviței din 1933, despre care, oricât de afurisit era regimul, s-a putut râde, ceea ce cu legionarii n-ar fi fost permis. Comuniștii, învățându-i pe toți carte, i-a făcut părtași la cântecul sirenelor lui Ulise, jumătate femei, jumătate pește, iar întrebarea era că acesta, Roaită, de unde
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
au îndreptat către Partidul Liberal și n-ar fi făcut-o dacă liberalii erau de dreapta. Nici reforma agrară propusă și înscrisă în programul partidului încă din 1913, nici reforma votului universal nu aveau conotații de dreapta. Atunci intervine întrebarea afurisită „pe ce te bazezi?”. Mersul cu ghilotina în frunte, aidoma iacobinilor francezi, este riscant, în sensul că poți rămâne suspendat în turnul de fildeș, și nici acel 6% necesar pentru a intra în Parlament nu mai poate fi atins. S-
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
de întemeiere de țară. Acum e mai clar: se cere întemeierea unei țări secuiești, care nu poate fi decât un bantustan, asaltat de români, care l-ar putea lăsa să moară de foame, închizându-i granițele. Vă amintiți întrebarea aceea afurisită a lui Marin Preda din „Delirul”: Pe ce te bazezi? Chiar așa, hai să vedem pe ce se bazează amicul românilor, până când nu publică lucrarea de mari dimensiuni, dar mică în conținut „Ce este secuii și ce vrea ei”. Vrea
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
punem în cârcă, însă trebuie reținut că nu guvernul e vinovat, ci domn ministru fără portofel. Ultima gogoriță în materie de aflat o sursă sigură și directă de alimentat bugetul este cea care zice că trebuie impozitate toate pensiile cu afurisita cifră de 16 la suta de lei. Lăsăm la o parte legalitatea impozitării oricărei pensii care trece de 1000 lei (s-a plătit o dată impozit pe acești bani, s-a plătit și pentru sănătate!), s-a înghițit hapul, dar nu
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
ducă-se pe pustii, a rostit o sentință ca pentru istorie: „Se poate și mai rău. S-ar putea să-l regretăm pe Boc!”, temperând zelul lui Victor Ponta de a mai pune de-o moțiune de cenzură, populară, democratică, afurisită, care pune în centrul răului pe Boc cu guvernarea lui. Trăgând sforile, actuala putere a lansat pe cerul patriei mai multe diversiuni, între care cea cu Diaconescu D.D., este mare și vizibilă ca roata carului cu fân în care a
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
unei politici care se face fără știința majorității și împotriva ei. Parcă văd că se va stabili o zi a curățeniei în politică care să îndepărteze deșeurile toxice, să scăpăm de pacoste, de mogulii de proximitate, de umanismul capitalist mai afurisit decât mânia proletară. 8 decembrie 2010 Incertitudine de dincolo de Prut Motto: „Hoc erat in votis!” (lat. „Aceasta mi-era dorința!”) La două săptămâni de la alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova (28 noiembrie a.c., chiar de ziua Unirii Bucovinei cu Țara Mamă
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]