491 matches
-
să halească și ce să bea, suprema lor filosofie era să stea cu burta la soare, să nu facă nimic și s-o ducă bine, atât. Pe urmă s-a stricat dintr-o dată vremea. S-au pus ploile, niște ploi afurisite, care nu mai conteneau. Ploua smintit, fără întrerupere, ploua torențial, parcă stăteau unii ascunși în cer și aruncau întruna peste ei găleți cu apă. Fluviul se umflase peste măsură, amenințător, și pe alocuri digul vechi dădea semne că ar ceda
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Ion Sava și G. M. Zamfirescu. Eliza Petrăchescu a început mai întâi cu roluri de mică anvergură: elevul Ftiriadi din Un pedagog de școală nouă, într-un spectacol cu 10 schițe de I. L. Caragiale (premiera - 8 octombrie 1931) și prima „afurisită” din Infernul de Karen Brainson (premiera - 15 octombrie 1932). A fost Sașa în Cadavrul viu de Lev Tolstoi, gazda în Domnișoara Nastasia de G. M. Zamfirescu, Rose în Scene de stradă de Elmer Rice, Ofelia în Hamlet de W. Shakespeare
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
și căruțe, turn Babel cu toate limbile răsturnate de prin localitățile județului. Ne uitam la ei, ei la noi și speram să găsim pe cei de trebuință. Tânărul hangiu era blond, deși grecii nu prea sunt blonzi, răutăcios, zgârcit și afurisit, ca și cei zece lei pe care îi cerea pentru fiecare noapte de popas la obște. Mâncarea - altă mâncare dar nu de pește că era scump. Obștea era un dormitor într-o încăpere mare, cu paturi late, acoperite cu rogojini
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
soție a acestuia. Nina, cealaltă învățătoare Munteanu, era micuță, slăbuță, urâțică, foarte bună la suflet și colegă colegă. S-a măritat târziu cu un agent de percepție pe nume Ciolacu de la Chilia Nouă, un om mic la suflet, necinstit și afurisit. Ninei îi port recunoștință pentru primele noțiuni de rusă și pentru lecțiile pregătite împreună, tot în rusește. Pe vremea aceea abecedarul începea cu primele litere ce se învățau din cuvântul "oi", deci "o"și "i". Trebuia să fac pregătirea lecției
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
care m-au înzestrat și cu o foaie de drum cfr până la Tecuci. Norocul meu și în parte al părinților din Nicorești. * Pe la mijlocul lui aprilie o iau iar la drum, spre Ismail. Revizor școlar era D.N.Nadă, om posac și afurisit de prin părțile Covurluiului. Sprijin de calic tot bunul Vanea Uzunov, contabilul revizoratului. Mâncam la "Trezirea", un local mic, curat, înființat de "Temperanța", o societate antialcoolică. Era condus de doi bătrânei ruși care se descurcau mai greu cu vorbirea dar
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
va fi nevoit să plece, rămânând fără slujbă. Din anul respingerii lui E. ca cercetător al istoriei datează câteva scrisori neexpediate. Într-una dintre ele, adresată Veronicăi Micle, regretă revenirea în țară: „Eu care pân-a veni în această țară afurisită aveam inimă curată și minte deșteaptă” (ian.-iun. 1876, XVI, 325). Alta, lui Leonida Panoplo: „Un om nu poate face nimic într-o țară rău tocmită și măcar să tot poruncească, rămâne la vorba ceea: a poruncit câinelui și câinele pisicii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
născut pe 19 noiembrie 1923. A fost un copil foarte dorit, pentru care, după cum îi povestea într-o scrisoare ginerelui ei, Virgil Ierunca, a trebuit să poarte adevărate „negocieri“ („mi a trebuit, ca s-o am pe ea, o tenacitate afurisită, de «olteancă», și amânări, da, exact, parlamentări: 1. când am câștigat [destul] pentru a avea, pentru copil, camera lui și guvernanta; 2. când am avut o casă a noastră etc.“) (Doina Jela, op. cit., p. 115). Fetița, frumoasă, delicată, scăpărător de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ador. Să n-ai nici o remușcare pentru ceea ce mi se întâmplă. Totul era, încă de mult, scris în cartea vieții mele. Nu mai sunt descurajată. Nu știu de ce. Poate fiindcă îmi recapăt sănătatea? Toată lumea a suferit rău de gripa asta afurisită. Draga mea, fii vitează, ai curaj. Știi că nu Te mint niciodată. Mi-am mai revenit și am să pot face față la orice. Nu numai eu. Toată lumea. [...] Mă duc chiar acum la Ver[eș] ca să-mi ajusteze proteza. Pe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
o hotărâre. Ți-o dau în grijă pe Mica. De altfel, nici nu știu cât de mult a crezut ea de cuviință să se implice în încăierare. Aici lumea zice că s-a vârât până în gât. 2 decembrie [1950], sâmbătă seara Of, afurisită zi! De la ora 8, la nenorocitul ăla de proces; am stat până la amiază, într o tensiune de era să fac meningită. Cuvintele îmi șuierau pe la urechi: „n-are drep tul să facă contestație“, „absenteistă“, „renunțat la țara ei de baștină
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de câteva săptămâni mă adăpostesc până va trece și acest val, de parcă n-ar fi fost de ajuns prin ceea ce trecusem până atunci! Au dispărut destui oameni în vremea aceea din toată țara. Apoi am revenit acasă, dar cu teamă. Afurisită situație mai era pe atunci, când neîncrederea în oameni era politica generală a orânduirii comuniste ce se întărea în detrimentul vârfurilor noastre politice și intelectuale. În vară am din nou musafiri dragi, dar parcă nu mai era aceeași dispoziție din vara
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
tine. Un văr al familiei părinților mei, Gavrilă Cristea pe nume, înalt și slăbănog, puțin gârbovit, cu barba întoarsă, parcă să te împungă cu ea, cu o înfățișare de om care te făcea să vezi în el un zgârcit și afurisit, deși era bine înstărit, ce deținea și o moară de măcina t făină de popușoi, întreținută de un om amărât, de statură împuținată, fără părinți, frați ori alte rude și care locuia într-o cameră din incinta morii, în stare
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
am oftat din nou, uitându-mă în altă parte. Dar ea știe. Știe. - Și dormiți tot pe canapea? - În camera de oaspeți! Dorm în porcăria aia de cameră de oaspeți! N-ai cum să dormi și pace pe canapeaua aia afurisită. - Domnule Ellis, nu trebuie să strigați. - Ascultați-mă. Am oftat. Mi-a fost foarte greu să-mi găsesc locul în lume, iar toată presiunea asta de a deveni bărbat în casă, sau cum vrei să-i zici, mă dă gata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Zănovie! Tu știi că eu te iu...iubeam. Ta...tare îmi mai erai dra...dragă și doa...doar am vrut să să te ia...iau de neva... nevastă, da’ ta...tare mai erai a dra...dracului! Ești fi... fimei afu...afurisită Zănovie!” După ce spunea - aproape de fiecare dată - aceleași cuvinte, nepoftitul o lua la fugă, pentru că bunica pornea galop spre poartă cu măturoiul în mână. „Iar ai venit, zăludule? Cu tine să mă mărit? Stai că te altoiesc eu, lighioană!” Ieșea chiar
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
mâncat strălucita armie a Împărăției, rușinată în mlaștina ce-i zice "La Podul Înalt", hohotește vornicul Bodea, un roșcovan cu ochi de viezure, musteți pe oală și o gură hlizită. Și când te gândești că Süleyman-Hadâm-Pașa avea strașnică poruncă: "Pe afurisitul ghiaur al Moldovei de barbă să-l scoată din vizuină, și viu au mort să-l târască la picioarele Slăvitului Padișah", spune rânjind Vlaicu, unchiul lui Ștefan frate al mamei sale, un bătrân alb, înțelept și blajin, un adevărat tată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu era "Ghiaurul ista spurcat", nu știu, zău, dracu' ne lua, mărturisește Duma, fiul lui Vlaicu și văr bun cu Ștefan, un tânăr pârcălab, iscusit sol și cavaler de nădejde al Măriei sale. Ce vorbești, vere? zâmbește Ștefan înveselit. "Ghiaur"?... Ai?! "Afurisit"?... Ai?! Așa vorbești tu de Domnul și Stăpânul tău?... Un fleșculeț de țărișoară, a pus cu botu' pe labe "a mai mare, a mai tare împărăție de pe fața pământului", adaugă pârcălabul Luca Arbure, un bărbat trecut de prima tinerețe, uscat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la sânge. În sublimul Padișah s-a aprins mânia cea grozavă. După obicei, sultanul și-a dat palme, și-a smuls barba, și-a pălmuit pieptul, șoldurile, scoțând strigăte de durere, ocărând, sictirind, blestemând pe răzvrătitul ghiaur Ștefan, diavolul acela afurisit și răufăcător, care, în privința diabolicei viclenii și răutăți, întrece pe toți dracii. Lui și "porcilor lui de moldoveni, răi din fire -, pentru că au biruit pe tătari, pe unguri, pe lehi, pe munteni, li s-a urcat la cap și, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
românesc, cum s-ar zice, constată Țamblac. Ne-a dezbinat vitregia istoriei. Bunicii noștri, Alexandru și Mircea, s-au avut ca frații. Din păcate, nu la fel au făcut fii și nepoții lor. După cum vezi, în vinele noastre gâlgâie același afurisit sânge mușatino-basarab. Ce vrei dovadă mai bună că suntem "o singură țară", cum visa să fim marele voievod al Transilvaniei, Iancu Corvin de Hunedoara... Cronicarii mărturisesc că în vechime chiar am fost "o singură țară". Voichițo, te-ai lămurit? Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ulcică, mai pe șoptite, îl iau în pleaznă pe Vodă cât îl au ei la inimă ba-l pișcă, ba-l înțeapă... Îmi zbârlesc musteața, fac fețe-fețe, o-nghit și bag nasul în ulcică să nu mă dau de gol. Afurisiți moldovenii iștea, de unde le-or fi aflând pe toate? Râd eu... râd mânzește de mine însumi! Boierii râd și ei... La a treia ulcică, se iau de Mahomed; l-au și tras în țeapă! Numa' Dumnezeu a scăpat neluat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pământul, în pământul Moldovei. Cu ajutorul lui Dumnezeu și împreună cu regele lor Mathias, vom lupta împotriva păgânilor până în ruptul capetelor noastre. Mihail, cu ochii la cer și mâinile împreunate, suspină înduioșător: "Prea îndurător al nostru! Scapă-ne! Miluiește-ne!" Piei drace! Afurisită limbă! își reține Ștefan un zâmbet ascuns. Ce pacoste la casa omului... Îl vând ieftin! Pe gratis îl dau! Dau ceva pe deasupra! Boierii râd cu poftă. S-o fi născut cu căință pe cap, spune Luca. Mă Sarsailă! Cu cine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Magnificul El Fatih". Tăutu desfășoară un pergament cu o pecete cât roata carului și grăiește solemn: "Mahomed sultan a toată Împărăția Otomană! Împărat al Împăraților! Prea Strălucitul! Prea Luminatul! Prea..." Știm, "Catapeteasma Lumii"! Sari peste temenele, că ne apucă noaptea. "...Afurisitul domn al Moldovei plin de trufie și care în privința diabolicei viclenii întrece pe însuși diavolul s-a răzvrătit împotriva Sultanului Lumii care cere ascultare și care a aprins grozava mânie de răzbunare a Padișahului, că..." Știm, "Ghiaure spurcat"! Sari peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
că..." Știm, "Ghiaure spurcat"! Sari peste amenințări. Ce pohtește Luminăția sa? Tocmeală de pace! Tăutu caută, caută: Pohtește... pohtește: "Haraciul legiuit, pe care tu..." și Tăutu se oprește. Cetește! Tăutu cetește în bătaie de joc: "...Haraciul, pe care tu, Ghiaur afurisit al Moldovei, ai avut obrăznicia, socotindu-te neatârnat -, să nu-l plătești de trei ani! Drept pentru care să-l aduci tu însuți, ca să te pleci înaintea Măritului Sultan, să știm cum stăm cu tine!..." Ștefan înghite în sec, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-l plătești de trei ani! Drept pentru care să-l aduci tu însuți, ca să te pleci înaintea Măritului Sultan, să știm cum stăm cu tine!..." Ștefan înghite în sec, dar nodul din gâtlej nu vrea să coboare. Hmm, mormăie el. Afurisit și obraznic Ghiaurul aista... Haraciul? Hmm... Să zicem, strângem cureaua și plătim gloaba... Primim! Altceva! Ce mai pohtește Preaslăvitul?! Pohtește: "Slobozirea prinșilor de la Podul-Înalt!" Face pe prostul! Parcă nu știe! Să și-i scurme în gorganul de cenușă și oase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la ei Savastița. Plecați de-aici! Valea!! Valea!! Savastița, arțăgoasă, violentă, trece la atac. Îi smulge coiful din cap, buzduganul din mână. Pohtim de mai pleacă, amu! Pleci cu muierea ta la codru! E poruncă de la Vodă! Gata! Am zis! Afurisită muiere! se aud șoapte admirative din mulțime. Mă faci de râsu' târgului, hodorogule! și intră-n casă târând după ea buzduganul, cu coiful pe cap. Târgoveții râd și părăsesc comèdia. Dumitru, văduvit de coif mândria lui -, amărât-amărât, se lasă moale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și întinseseră o mână îndrăzneață către cununa sa. Dacă aveți atâția bani și putere, ce-ați căutat aici la mine?", striga el nenorociților, care fură înfipți în țepile ce împodobiră sălbatec mlaștina cruntă." N. Iorga, Istoria lui Ștefan cel Mare * "...Afurisitul domn al Moldovei care în privința diavolești răutăți întrece și pe dracul; și, care în urma biruințelor lui asupra hanilor tătari și asupra vecinilor unguri și munteni... pretinzându-se neatârnat... a năvălit cu călăreții și pedestrașii asupra oștirii musulmane... încât cea mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mama de tot plânge întruna? Mă uit la dânsa și văd cum îi curg lacrimi, șiroaie, da’ nu știu ce are, o doare ceva? − Ce știu eu, Săndel? Eu nu pot s-o întreb, tu știi că dumneaei mă ține că-s afurisită și rea, dar să știi că îmi vine și mie să plâng, când văd cât e de necăjită și îngândurată. Am s-o rog pe Maricica, ea este mai îndrăzneață ca mine, poate că ne spune și nouă ce este
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]