420 matches
-
sunt și descripțiile minuțioase ale lui F., preocuparea lui pentru acuratețea reconstituirii interioarelor și a cadrelor exterioare. Înrâurirea lui Balzac, invocată de exegeți, rămâne incertă. În Ciocoii vechi și noi se încheagă, astfel, o ambianță caracterizată fie de opulența obosită, agonică, fie de fastul grosolan, fie de mizeria tristă. Dacă finalitatea etică îngroșată, structura hibridă, inegală, stilistica ezitantă, prinsă între „presiunea retorică a vremii” și „noua îndrumare realistă” (Tudor Vianu) țin de statutul de începător al autorului, dar și de incipiența
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
dăruire și ferecare în sine, dintre viață și moarte. Placa turnantă a poeziei scrise de B. o reprezintă volumul Tocmai ieșeam din arenă (1967). Premisele lui se puneau încă din 1957, când apăruse Torentul, volum marcat deja de semnele „clarviziunii agonice”. Tocmai ieșeam din arenă se întoarce cu fervoare asupra universului intim, pe care-l consideră „ochi în ochi”, într-o enormă dorință de autorecuperare: „Ce lacomă eram, / îți ceream o volută, un salt, o disonanță, / o cădere în gol, / o-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285613_a_286942]
-
grețoasă sub formă de flegme consistente și mizerabile care deveneau scorțoase, solidificându-se pe rotunjimea vasului în partea exterioară, bălăngănindu-se suspendate și zdrențuite ori de câte ori se producea un curent de aer când vreo asistentă, sătulă până-n gât de rezistența acestor agonici care se încăpățânau să trăiască, traversa grăbită și indiferentă salonul, fâlfâindu-și revoltată poalele halatului într-un suprem și arogant dispreț. Apoi venea chinul propriu-zis, când ai fi preferat mai degrabă să fii crucificat aidoma lui Hristos decât să efectuezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
felul? Cu ce am păcătuit? Tu vezi cum trăim?? Lampa cu petrol numărul 8 intrase demult în șomaj tehnic din cauza lipsei de carburanți. Întunericul deplin, vâscos, palpabil, material era abia-abia străpuns de puterea anemică a unei lumânări sfrijite care, pâlpâind agonic, reușea cu mare dificultate să spargă masa de întuneric ce ne înghițise literalmente. Pentru a ne deplasa în spațiul intim unde însuși regele merge pe jos, ne cuplam doi câte doi pentru a ne face curaj și pentru a ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
forța deciziilor ei, emancipate de orice complexe. Orice eroină a mea din Heroides este justificată acum de Aia, ca și cum ar fi fost ea cea care mi-ar fi dictat acele scrisori patetice; le citesc și acum înfiorat de o spaimă agonică. E singurul lucru autentic pe care l-am putut scrie, în tinerețe, la Roma. Un Homer „get” Et carmen vena pauperiore fluit/si quis in hac ipsum terra posuisset Homerum,/esset, crede mihi, factus et ille Getes („Până și vâna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Aia a făcut curățenie fără să spună nici un cuvânt. Umilința mea a fost imensă: nu mai ajunsesem niciodată la o astfel de degradare. Și totuși n-am putut să reacționez altfel. Sunt cu mult mai slab decât îmi închipuiam. Comunicare agonică În amurg, femeile și copiii din sat se strâng pe țărmul mării. Se așează fiecare pe câte o piatră sau pe nisip și se uită pierduți la apă. Rămân acolo, muți, să privească cum se închide la culoare albastrul acela
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
albastrul acela vinețiu și urmăresc delfinii țâșnind printre valuri, îmbătați și ei de culorile sângerii ale asfințitului. Izbutesc să-mi dau seama de fericirea suverană ce domnește pe chipurile lor: e ca și cum între ei și mare ar exista o comunicare agonică de care eu rămân complet străin. Metamorfoze Norii dau contur pe cer metamorfozelor din cartea mea... Observ fantasticele lor transformări ce mă intrigă enorm, întrucât efectiv, uneori, par figuri omenești. N-am nevoie să-mi solicit prea mult fantezia ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
mângâie; mi-a șters lacrimile cu atâta blândețe, așa cum numai o mamă poate să o facă. Masacru În asfințit, soarele se destramă lunecând într-o baie de sânge. Stau întins pe plajă ca un infirm și primesc în corp căldura agonică a astrului muribund. Reînnoirea acestui eveniment produce în mine întotdeauna același efect; lumina crepusculară îmi străpunge dureros ochii și tâmplele. E ca o pulsare de materie crudă: am impresia că atomii incandescenți se desprind din sfera purpurie a astrului solar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
se neliniștește și mă avertizează să nu mai adorm pe plajă, în timpul amurgului. În momentele acelea, nu pot să-i refuz promisiunea. Promisiune zadarnică și neputincioasă față de lenea letală care mă face, de fiecare dată, să lunec într-un somn agonic. Bătrânețe Câteodată, noaptea, nu reușesc să adorm deloc. Se-ntâmplă să rămân treaz din cauza unor junghiuri năprasnice care mi se strecoară în oase. Umblu turbat prin grădină fiindcă numai mișcarea continuă îmi ușurează starea aceasta. Aia speră să mă vindece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
să nu dispară prea repede. Așa izbutesc să mai ascult, măcar în memorie, fiece silabă rostită de vocea-i gravă. Numai acum îmi dau seama de tonul tragic ce-i domina cuvintele; reușesc să disting solemnitatea vorbirii ei și disperarea agonică pe care o ascundea. Aia vorbea aproape în extaz, ca o Pythie. Încerc să păstrez această intensitate a trăirii, pentru ca nimic din ceea ce este înscris în aer să nu poată să-mi scape. Precepte nescrise Să-ți aștepți senin sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
să fie transferat la Neurochirurgie. La Urgențe începuse să-și revină. Chiar ortoclinic ar fi putut face mărturisiri. Scos de sub terapie intensivă, sub ochii medicului Ștefan Mihalache, plimbat pe srăzile Iașului, Neurochirurgia a refuzat să-l primească, “după trei spasme agonice, a murit în mașina salvării la ora 2,17 minute”, (depoziția doctoriței Hanganu, șefa secției Hematologie - spitalul Spiridon). Mircea Iulian Celmare, după întâmplări nebuloase, a murit mai târziu cu patru luni și zece zile de la asasinarea lui Mălin. Nichita Danilov
RAVAGIILE NIMICULUI PRETENŢIOS by ALEXANDRU TACU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91634_a_93189]
-
convingătoare. Dintre cărțile „tinerilor” îmi plăcuse enorm eseul sobru și plin de umor filozofic al lui Noica, Mathesis sau bucuriile simple (1934), premiat de juriul, alcătuit din „bătrâni”, al Fundațiilor regale. În ultim resort, eu cu „bătrânii” țineam totuși. Convulsiile „agonice” și retorica „disperării” pe care le arborau mulți tineri îmi păreau nesincere și ridicule. Gustasem grozav parodiile În genul tinerilor, semnate Antisthius (alias N. Steinhardt). Cele mai reușite nu erau atât cele inspirate de specimenele retorico bombastice, mai lesne parodiabile
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
N. Steinhardt). Cele mai reușite nu erau atât cele inspirate de specimenele retorico bombastice, mai lesne parodiabile, cât tocmai cele după mai vârstnicii foști colegi de la Spiru Haret ai autorului, Constantin Noica și Mircea Eliade, care, nefăcând niciodată nici pe agonicii, nici pe disperații, nu se pretau decât la o parodiere subtilă, interioară, de un inenarabil haz intelectual. Eu nu cunoșteam atunci pe nici un reprezentant al „tinerei generații”, în schimb, prin relații de familie, cunoșteam mulți intelectuali „bătrâni”, unii într-adevăr
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
acele locuri”. Dar pasărea a fost, existența ei, imensă, ca a oricărei făpturi create de Dumnezeu, a umplut tot orizontul narațiunii, respectiv lecturii. Cu atât mai tragică, incomensurabil mai tragică ni se pare moartea ei. Și ce sfâșietoare - șiretenia ei agonică, scufundarea în apă. Rața lui Șalamov e aproape un argument împotriva existenței lui Dumnezeu. * În 1915-1916, deci în plină desfășurare a primului război mondial, Serghei Esenin scrie câteva din poeziile sale despre animale: Vaca, Cântecul cățelei, Vulpea... Păcătuind prin evazionism
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ineditele publicate în antologia Cât vezi cu ochii se simte detensionarea discursului politizat, se produce o estompare a ideologicului, dar T. nu reușește decât rar să depășească limita unei mediocrități conștiente, care mimează sau forțează, cu o oarecare perversă neputință agonică, adevărata poezie, definitiv pierdută. Un adevărat caz al literaturii române, el apare ca un poet schizoid: un autor cu o remarcabilă operă de început, egală valoric cu a celorlalți maeștri ai suprarealismului românesc, Gellu Naum și Gherasim Luca, dublat de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
el este poet adevărat. El nu‐și permite să dezvolte o lume abstractă în cântul său, o lume care și‐a luat adio de la realitate, fie omorând‐o, fie ignorându‐i modul de viețuire. Limbajul în acest caz devine unul agonic‐ artificios care nu ține seama de dezvoltarea organică din sânul realității vii. Limbajul poetic nu face gesturi nenaturale, oul de ciocârlie din cântul poetului nu poate naște pui de viperă, el nu acceptă înstrăinarea de orânduiala prestabilită. De aceea și
OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
Nixon face o confesiune, vorbește liber și realizezi mai târziu că întregul dialog este doar un monolog. Măștile cad, nici măcar David Frost nu mai reușete să-și tragă salopeta zâmbetului de serviciu pe figură. Un Nixon copleșit de frustrări, complexat, agonic, vorbește nopții din adâncul sufletului, un Nixon fără farduri și diplomație, ca un taur în arenă, jucându-și toată energia și toată vitalitatea pe un ultim atac disperat, un duelist care-și fixează precis de mortal adversarul înainte de a trage
Nixon vs Nixon by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7670_a_8995]
-
candoarea descoperirii lumii, starea edenică a copilăriei, dar și monologul convulsiv, străbătut de motivul morții, tensiunea dramatică a confesiunii, dar și ironia trecută prin cuvintele lui Iov, „fresca” vizionară, dar și crochiul nervos, pastelul frumos decorat, acompaniat de luminiscență și agonic în subtext, dar și sonetul cu lumini glaciale, sentențios-didactic în premise și disolutiv în concluzii, turnând gnomicul în tipare senzoriale, ca în neoplatonismul renascentist. În ciuda unității de substanță, se pot decupa patru etape în evoluția poetei. Cea dintâi ar cuprinde
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
gnomicul în tipare senzoriale, ca în neoplatonismul renascentist. În ciuda unității de substanță, se pot decupa patru etape în evoluția poetei. Cea dintâi ar cuprinde volumele De pe pământ (1963), La ritmul naturii (1966) și, parțial, Norii (1968). A doua etapă, de la Agonice (1970) până la Răsad de spini (1973), definește decisiv traiectoria poetei. De acum, „setea de anonimat”, ceea ce înseamnă „subordonarea eului unei ritmicități universale”, va primi semnificațiile renunțării și ale spaimei de singurătate și moarte. Ape cu plute (1975), Limanul orei (1976
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
cărțile, dăm peste aceste imagini ale „vidului vital” ce se lărgește necontenit și cuprinde lumea fizică și morală, într-o strânsă comunicare. EUGEN SIMION SCRIERI: De pe pământ, pref. Mihu Dragomir, București, 1963; La ritmul naturii, București, 1966; Norii, București, 1968; Agonice, București, 1970; Cărticică de doi ani, București, 1970; Coline, București, 1970; Aventurile extraordinare ale lui Hap și Pap (în colaborare cu Adrian Păunescu), București, 1970; Sala nervilor, București, 1972; Leac pentru îngeri, București, 1972; Cărticică de trei ani, București, 1972
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
în comunism, în Scrinul negru, chiar nu mai contează. Rivalul lui Ioanide, profesorul de beton Pomponescu, e însă foarte îndoit asupra valorii operei sale arhitectonice și constructive și se și sinucide din această cauză. Prin contrast, un geograf, Ermil Conțescu, agonic, refuză să accepte că se află pe ultimii metri și pune la cale cercetări ce vor dura cincisprezece ani pentru o monografie a unei zone montane. Ridicol, desigur. Dar nu mai puțin decât Gonzalv Ionescu, care moare nu pentru că lucrările
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
rea ? Refulatul este cumva „revolta fondului nostru nelatin”, o barbarie pierdută în noaptea timpurilor care amenința, amenință așezarea fragilă a civilizației după matrițe europene, civilizație abia edificată în vremea lui Caragiale, a civilizației noastre moderne marcată de o nesfârșită și agonică debilitate ? Mi-este greu să cred în a doua ipoteză, că atributul „vederii” se poate transforma în obiect al ei, și că autorul vizionează monstruozitatea societății în care trăia, cu toate excesele, exagerările și enormitățile ei de care nu încetează
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o parte, intervine o criză ontologică, adâncind conflictul dintre realitate și poezie, dintre „natură” și „cultură”. Sentimentul trecerii, tema centrală a liricii scrise de T., se acutizează, potențând conștiința ireversibilității emoției și a zădărniciei culturii. Se remarcă emergența unei sensibilități agonice, tipic expresionistă, care se manifestă totuși între limitele unei funciare discreții feminine: „Alege-ți pana și o scufundă/ în vâna gâtului cu floare deasă./ [...] vine toamna și vinete boabe mi-s ochii./ Înnegrește-ți pana în ei” (Signatum) sau „Prăbușirea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290091_a_291420]
-
și a zidului gol. Mania secretă și boala îi dăduseră totuși ceva: / patima descrierii sinelui de jur împrejur și-n adînc." (Elegie) Definitorii pentru poezia Marianei Marin sunt încordarea și tensiunea emoțională date de inconfortul unei existențe într-un real agonic, mai ales că intruziunea acestuia îi provoacă traume individualității, revelîndu-i o demonie interioară nebănuită și solicitîndu-i scenarii de salvare. Notată extrem de succint în Viață de familie, agresiunea realității este percepută mai întîi printr-un calm aparent, preludiu macabru al tulburării
Expresioniști după expresionism by Georgeta Moarcăș () [Corola-journal/Journalistic/8147_a_9472]
-
Micu, mulți au murit. Cunosc un caz, reluă el când Matilda se întoarse, erau doi prieteni și unul îl invită pe celălalt la masă. După câteva ore, cel care fusese invitat intră în agonie. Prietenul vine la patul lui și agonicul, simțind că moare, îi zise "...Scumpul meu prieten, eu mă duc, dar am sufletul încărcat... Știi, atunci când ți-a ars casa... eu i-am dat foc... Și când ai primit lovitura aceea la bursă de ai dat faliment și ai
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]