412 matches
-
felul? Cu ce am păcătuit? Tu vezi cum trăim?? Lampa cu petrol numărul 8 intrase demult în șomaj tehnic din cauza lipsei de carburanți. Întunericul deplin, vâscos, palpabil, material era abia-abia străpuns de puterea anemică a unei lumânări sfrijite care, pâlpâind agonic, reușea cu mare dificultate să spargă masa de întuneric ce ne înghițise literalmente. Pentru a ne deplasa în spațiul intim unde însuși regele merge pe jos, ne cuplam doi câte doi pentru a ne face curaj și pentru a ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
acele locuri”. Dar pasărea a fost, existența ei, imensă, ca a oricărei făpturi create de Dumnezeu, a umplut tot orizontul narațiunii, respectiv lecturii. Cu atât mai tragică, incomensurabil mai tragică ni se pare moartea ei. Și ce sfâșietoare - șiretenia ei agonică, scufundarea în apă. Rața lui Șalamov e aproape un argument împotriva existenței lui Dumnezeu. * În 1915-1916, deci în plină desfășurare a primului război mondial, Serghei Esenin scrie câteva din poeziile sale despre animale: Vaca, Cântecul cățelei, Vulpea... Păcătuind prin evazionism
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
forța deciziilor ei, emancipate de orice complexe. Orice eroină a mea din Heroides este justificată acum de Aia, ca și cum ar fi fost ea cea care mi-ar fi dictat acele scrisori patetice; le citesc și acum înfiorat de o spaimă agonică. E singurul lucru autentic pe care l-am putut scrie, în tinerețe, la Roma. Un Homer „get” Et carmen vena pauperiore fluit/si quis in hac ipsum terra posuisset Homerum,/esset, crede mihi, factus et ille Getes („Până și vâna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Aia a făcut curățenie fără să spună nici un cuvânt. Umilința mea a fost imensă: nu mai ajunsesem niciodată la o astfel de degradare. Și totuși n-am putut să reacționez altfel. Sunt cu mult mai slab decât îmi închipuiam. Comunicare agonică În amurg, femeile și copiii din sat se strâng pe țărmul mării. Se așează fiecare pe câte o piatră sau pe nisip și se uită pierduți la apă. Rămân acolo, muți, să privească cum se închide la culoare albastrul acela
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
albastrul acela vinețiu și urmăresc delfinii țâșnind printre valuri, îmbătați și ei de culorile sângerii ale asfințitului. Izbutesc să-mi dau seama de fericirea suverană ce domnește pe chipurile lor: e ca și cum între ei și mare ar exista o comunicare agonică de care eu rămân complet străin. Metamorfoze Norii dau contur pe cer metamorfozelor din cartea mea... Observ fantasticele lor transformări ce mă intrigă enorm, întrucât efectiv, uneori, par figuri omenești. N-am nevoie să-mi solicit prea mult fantezia ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
mângâie; mi-a șters lacrimile cu atâta blândețe, așa cum numai o mamă poate să o facă. Masacru În asfințit, soarele se destramă lunecând într-o baie de sânge. Stau întins pe plajă ca un infirm și primesc în corp căldura agonică a astrului muribund. Reînnoirea acestui eveniment produce în mine întotdeauna același efect; lumina crepusculară îmi străpunge dureros ochii și tâmplele. E ca o pulsare de materie crudă: am impresia că atomii incandescenți se desprind din sfera purpurie a astrului solar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
se neliniștește și mă avertizează să nu mai adorm pe plajă, în timpul amurgului. În momentele acelea, nu pot să-i refuz promisiunea. Promisiune zadarnică și neputincioasă față de lenea letală care mă face, de fiecare dată, să lunec într-un somn agonic. Bătrânețe Câteodată, noaptea, nu reușesc să adorm deloc. Se-ntâmplă să rămân treaz din cauza unor junghiuri năprasnice care mi se strecoară în oase. Umblu turbat prin grădină fiindcă numai mișcarea continuă îmi ușurează starea aceasta. Aia speră să mă vindece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
să nu dispară prea repede. Așa izbutesc să mai ascult, măcar în memorie, fiece silabă rostită de vocea-i gravă. Numai acum îmi dau seama de tonul tragic ce-i domina cuvintele; reușesc să disting solemnitatea vorbirii ei și disperarea agonică pe care o ascundea. Aia vorbea aproape în extaz, ca o Pythie. Încerc să păstrez această intensitate a trăirii, pentru ca nimic din ceea ce este înscris în aer să nu poată să-mi scape. Precepte nescrise Să-ți aștepți senin sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
să fie transferat la Neurochirurgie. La Urgențe începuse să-și revină. Chiar ortoclinic ar fi putut face mărturisiri. Scos de sub terapie intensivă, sub ochii medicului Ștefan Mihalache, plimbat pe srăzile Iașului, Neurochirurgia a refuzat să-l primească, “după trei spasme agonice, a murit în mașina salvării la ora 2,17 minute”, (depoziția doctoriței Hanganu, șefa secției Hematologie - spitalul Spiridon). Mircea Iulian Celmare, după întâmplări nebuloase, a murit mai târziu cu patru luni și zece zile de la asasinarea lui Mălin. Nichita Danilov
RAVAGIILE NIMICULUI PRETENŢIOS by ALEXANDRU TACU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91634_a_93189]
-
convingătoare. Dintre cărțile „tinerilor” îmi plăcuse enorm eseul sobru și plin de umor filozofic al lui Noica, Mathesis sau bucuriile simple (1934), premiat de juriul, alcătuit din „bătrâni”, al Fundațiilor regale. În ultim resort, eu cu „bătrânii” țineam totuși. Convulsiile „agonice” și retorica „disperării” pe care le arborau mulți tineri îmi păreau nesincere și ridicule. Gustasem grozav parodiile În genul tinerilor, semnate Antisthius (alias N. Steinhardt). Cele mai reușite nu erau atât cele inspirate de specimenele retorico bombastice, mai lesne parodiabile
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
N. Steinhardt). Cele mai reușite nu erau atât cele inspirate de specimenele retorico bombastice, mai lesne parodiabile, cât tocmai cele după mai vârstnicii foști colegi de la Spiru Haret ai autorului, Constantin Noica și Mircea Eliade, care, nefăcând niciodată nici pe agonicii, nici pe disperații, nu se pretau decât la o parodiere subtilă, interioară, de un inenarabil haz intelectual. Eu nu cunoșteam atunci pe nici un reprezentant al „tinerei generații”, în schimb, prin relații de familie, cunoșteam mulți intelectuali „bătrâni”, unii într-adevăr
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
rea ? Refulatul este cumva „revolta fondului nostru nelatin”, o barbarie pierdută în noaptea timpurilor care amenința, amenință așezarea fragilă a civilizației după matrițe europene, civilizație abia edificată în vremea lui Caragiale, a civilizației noastre moderne marcată de o nesfârșită și agonică debilitate ? Mi-este greu să cred în a doua ipoteză, că atributul „vederii” se poate transforma în obiect al ei, și că autorul vizionează monstruozitatea societății în care trăia, cu toate excesele, exagerările și enormitățile ei de care nu încetează
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ineditele publicate în antologia Cât vezi cu ochii se simte detensionarea discursului politizat, se produce o estompare a ideologicului, dar T. nu reușește decât rar să depășească limita unei mediocrități conștiente, care mimează sau forțează, cu o oarecare perversă neputință agonică, adevărata poezie, definitiv pierdută. Un adevărat caz al literaturii române, el apare ca un poet schizoid: un autor cu o remarcabilă operă de început, egală valoric cu a celorlalți maeștri ai suprarealismului românesc, Gellu Naum și Gherasim Luca, dublat de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
candoarea descoperirii lumii, starea edenică a copilăriei, dar și monologul convulsiv, străbătut de motivul morții, tensiunea dramatică a confesiunii, dar și ironia trecută prin cuvintele lui Iov, „fresca” vizionară, dar și crochiul nervos, pastelul frumos decorat, acompaniat de luminiscență și agonic în subtext, dar și sonetul cu lumini glaciale, sentențios-didactic în premise și disolutiv în concluzii, turnând gnomicul în tipare senzoriale, ca în neoplatonismul renascentist. În ciuda unității de substanță, se pot decupa patru etape în evoluția poetei. Cea dintâi ar cuprinde
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
gnomicul în tipare senzoriale, ca în neoplatonismul renascentist. În ciuda unității de substanță, se pot decupa patru etape în evoluția poetei. Cea dintâi ar cuprinde volumele De pe pământ (1963), La ritmul naturii (1966) și, parțial, Norii (1968). A doua etapă, de la Agonice (1970) până la Răsad de spini (1973), definește decisiv traiectoria poetei. De acum, „setea de anonimat”, ceea ce înseamnă „subordonarea eului unei ritmicități universale”, va primi semnificațiile renunțării și ale spaimei de singurătate și moarte. Ape cu plute (1975), Limanul orei (1976
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
cărțile, dăm peste aceste imagini ale „vidului vital” ce se lărgește necontenit și cuprinde lumea fizică și morală, într-o strânsă comunicare. EUGEN SIMION SCRIERI: De pe pământ, pref. Mihu Dragomir, București, 1963; La ritmul naturii, București, 1966; Norii, București, 1968; Agonice, București, 1970; Cărticică de doi ani, București, 1970; Coline, București, 1970; Aventurile extraordinare ale lui Hap și Pap (în colaborare cu Adrian Păunescu), București, 1970; Sala nervilor, București, 1972; Leac pentru îngeri, București, 1972; Cărticică de trei ani, București, 1972
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
în comunism, în Scrinul negru, chiar nu mai contează. Rivalul lui Ioanide, profesorul de beton Pomponescu, e însă foarte îndoit asupra valorii operei sale arhitectonice și constructive și se și sinucide din această cauză. Prin contrast, un geograf, Ermil Conțescu, agonic, refuză să accepte că se află pe ultimii metri și pune la cale cercetări ce vor dura cincisprezece ani pentru o monografie a unei zone montane. Ridicol, desigur. Dar nu mai puțin decât Gonzalv Ionescu, care moare nu pentru că lucrările
[Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
Neagoe Basarab a rezidit din temelii mănăstirea Snagovului. 15. Cum a scăpat din platanul porții, primul lui gând a fost să ajungă la Comoșteni, care încă se numea Coteni. N-a ajuns imediat, bineînțeles. În noaptea incendiului, s-a târât agonic până la malul lacului, gândindu-se cu groază instinctivă că ar putea să cadă în apă. Era ca și prima oară, un șuvoi șerpuitor, de data aceasta incolor, strălucind uneori precum apa în lumina soarelui. S-a privit în luciul bălții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Cristea, Ruzalia din Ocișor, RL, 1985, 51; Mircea Popa, „Temeri”, ST, 1986, 2; Val Condurache, „Căruța cu scânduri”, RL, 1991, 1; Claudiu Constantinescu, „Căruța cu scânduri”, RL, 1991, 9; Livia Fumurescu, „Fortul 13”, „Cuvântul liber”, 1992, 541; Ruxandra Cesereanu, Cavoul agonic, ST, 1993, 8-9; Radu Mareș, Un nou filon narativ, TR, 1994, 10; Eugen Evu, „Secretul Fortului 13”, „Ardealul literar și artistic”, 1997, 1; Gheorghe Grigurcu, Dedublarea lui Gogol, RL, 1997, 33; Doina Jela, Această dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288797_a_290126]
-
livrescă și luciditate tragică. Marca specifică e un fel de „greață” sartriană de realitate și de literatură. Relațiile dintre realitate și ceea ce „descrie” poezia, dintre corporalitate și poem, dintre realul dinafară și cel dinăuntru sunt surprinse într-un dublu joc agonic, care epuizează posibilitatea sensului. Spațiul concentric al poemului devine absurd. Fluxul de asociații conceptuale, concrete ori livrești, uneori funambulești, nu duce la eliberarea unei emoții ori la coagularea unei semnificații. Tensiunea dintre scris și existență, imposibil de reconciliat, și denunțată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288887_a_290216]
-
care devine, la un moment dat, director general în Ministerul Planificării. Pe de altă parte, poveștile spuse de foștii deținuți politici (Sever Ardeleanu, Nicolae Carandino, Leon Kalustian, Marcel Stein, Mircea Teodor Duma) redau articulațiile unei lumi apuse, nelipsită de palori agonice sau de reflexe tragice, aceste povești constituind pentru Dinu Pădureanu o modalitate de a-și uita propria sa „poveste”, dramatică punere în abis a destinului personal prin recursul la destinul colectiv. Meandrele poveștilor, firul aparent dezordonat al relatărilor se concentrează
Trecutul ca poveste by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/2752_a_4077]
-
cortina frigului" (să bată ploaia din partea refuzată). O liturghie neagră, a descompunerii și pieirii, înfrățește organicul și anorganicul, veghea și visul, văzutul și nevăzutul într-o demonică "prezență" finală. Tromba vitalității rebele are un caracter iluzoriu, nefiind decît un act agonic: "așa ne-a fost dat nouă/ să ne naștem între două căderi/ aflați totdeauna în dosarele călăilor/ victimele necesare echilibrului// visurile noastre/ sunt insomniile gropii/ umbra îngerului/ și confidenții negației suntem/ de la o vreme numai asfințituri// prezenți la ora aceea
Un imperiu crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14650_a_15975]
-
ce-și asumă delectarea culturală a Formei. Al unei Providențe defel interdictive, ci evoluate întru toleranță literară pînă la exercițiul parnasian: "În lacul verzui crengi și conuri de pin adăstînd/ într-o emulsie a morții, într-un răgaz încremenit,/ oglindă agonică a vieții consumîndu-se lent.// Surpată în bulboana unei stele subpămîntene,/ spre împărăția zeiței cu cap de șarpe din Mizraim,/ spre tărîmul Asiei, unde uiți întoarcerea spre casă.// Și eram numai cu puțin mai prejos decît serafimii,/ împărat al Tyrului, printre
Despre un Dumnezeu estet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15000_a_16325]
-
În răgazul acestui apus, cuvintele aduc la lumină epoci și locuri ascunse acum în blazoane și peceți. Pătrunzi pe negândite printre meandrele timpurilor vechi și ale spațiilor îndepărtate, te cufunzi în melancolia de catifea a istoriilor, te molipsești treptat de agonica viață de noapte a lumii bucureștene de acum un veac; și le primești pe toate ca pe o inițiere în inefabilul sfârșitului. O aventură hipnotizantă într-o epocă ce se stinge de la sine, cu o demnitate sublimă, în amurgul propriei
Cărți vorbite... în trafic by Cristina Cioabă () [Corola-journal/Journalistic/7947_a_9272]
-
extrem de lucid, spunând, revoltat, lucrurilor pe nume, atitudine fundamental opusă știutului și momentanului conformism. Autenticul Galaction e cel din Jurnal, restul a fost pură figurație, sigur, câtuși de puțin stimabilă. Autorul nuvelei Moara lui Călifar, ca și prietenul său, acum agonic, N. D. Cocea, trăiesc "într-o amarnică deznădejde". Comuniștii au instaurat în lume "o tiranie odioasă", ei guvernează prin samavolnicie, "înscenări criminale, procese scandaloase și crime peste crime". Cocea mai credea într-un apropiat cataclism, aștepta războiul american (,Vin americanii
între amăgire și dezamăgire by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/10216_a_11541]